Infracțiuni privind frontiera de stat a româniei (g nr. 105/2001). Decizia 60/2010. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
Dosar nr-
DECIZIA PENALĂ NR. 60
Ședința publică de la 28 ianuarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Anton Dan
JUDECĂTOR 2: Scriminți Elena
JUDECĂTOR 3: Cenușă Maria
Grefier - - -
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași - a fost reprezentat la termenul din 14.01.2010 prin procuror
S-a luat spre examinare recursul declarat de inculpatul împotriva deciziei penale nr. 286 din data de 02.06.2009 pronunțată de Tribunalul Iași.
La apelul nominal lipsă părțile.
Procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Dezbaterile asupra recursurilor penale de față au avut loc în ședința publică din data de 14.01.2010, susținerile și concluziile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată, care face parte integrantă din prezenta, când, din lipsă de timp pentru deliberare, s-a amânat pronunțarea pentru data de 21.01.2010, apoi, din aceleași motive pentru azi, când,
Curtea,
Asupra recursului penal de față;
Prin decizia penală nr. 286/2 iunie 2009 Tribunalul Iașia dispus:
"Respinge, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul, fiul lui și, născut la data de 11.09.1961 în comuna M, jud. V, domiciliat în I,-, CNP -, împotriva sentinței penale nr. 3218/24.10.2008 pronunțată de Judecătoria Iași în dosarul nr-, sentință pe care o menține".
Tribunalul Iașia reținut următoarele:
"Tribunalul, examinând actele și lucrările dosarului de fond și sentința criticată, sub toate aspectele de fapt și de drept, conform dispozițiilor art. 371 alin. 2 Cod procedură penală, constată că apelul formulat de inculpat este nefondat, urmând a fi respins, ca atare, pentru următoarele considerente:
Prima instanță a reținut în mod corect situația de fapt și a administrat întreg probatoriul necesar aflării adevărului și justei soluționări a cauzei, procedând la audierea inculpatului, a martorilor și la evaluarea înscrisurilor depuse la dosar, probe ce au stabilit, fără echivoc, existența faptelor de trecere frauduloasă a frontierei de stat a României cât și unui stat străin, atât sub aspectul laturii obiective cât și cu privire la vinovăția inculpatului.
Astfel, din procesul verbal întocmit la data de 04.10.2005 rezultă că anterior datei de 04.10.2005, când inculpatul a fost returnat în țară de autoritățile slovene, acesta nu figurează că ar fi ieșit legal din România, înscrisul intitulat "TALON" completat la intrarea în țară de către inculpat, în care pe propria răspundere declară că a ieșit fraudulos din România la data de 02.03.2003 prin punctul de frontieră rezultă, cu certitudine că inculpatul a părăsit teritoriul României în mod ilegal, ascunzându-se în interiorul unui microbuz ce părăsea prin vama teritoriul statului român și avea ca destinație orașul Padova, Italia.
De altfel, inculpatul a recunoscut integral modalitatea în care a ieșit din România și a pătruns pe teritoriul statului italian, precum și circumstanțele reale în care a desfășurat această activitate ilicită, având cunoștință de faptul că i-a fost suspendat dreptul de liberă circulație ca urmare a condamnării, de faptul că se afla în întreruperea executării pedepsei de 8 ani închisoare aplicată prin sent. pen. nr. 101/1996 a Tribunalului Iași pentru o perioada de 3 luni, perioadă care expira la data de 03.10.2003, precum și de obligația de prezentare la enitenciarul Iași la expirarea perioadei de întrerupere, pentru continuarea pedepsei.
În mod corect a reținut instanța de fond, cu o motivare convingătoare pe care instanța de control judiciar și-o însușește pe deplin, că demersul inculpatului, date fiind împrejurările care l-au precedat, dar în special cele care i-au succedat relevă fără putință de tăgadă atitudinea subiectivă față de urmările faptei sale, respectiv sustragerea de la executarea pedepsei.
Astfel, conform adresei nr. X-41060/30.11.2005 a Penitenciarului Iași, la data punerii în libertate, respectiv 23.09.2002, condamnatului i s-a adus la cunoștință hotărârea instanței prin care s-a dispus întreruperea executării pedepsei pe o perioadă de 3 luni, precum și faptul că la expirarea perioadei de întrerupere trebuie să se prezinte le Penitenciarul Iași pentru continuarea pedepsei.
De asemenea, inculpatul, conform propriilor declarații s-a interesat despre posibilitatea de a obține un nou pașaport, însă aflând că procedura presupune un termen de 30 de zile, a hotărât să părăsească teritoriul țării în mod fraudulos.
Probatoriile administrate pentru justificarea acestui demers, respectiv actul medical din care rezultă că la data de 09.07.2003, fiul inculpatului a fost internat în spital cu diagnosticul tentativă autolitică, precum și declarațiile martorilor și, care confirmă acest episod nefericit, nu au dovedit urgența acestui demers la data de 03-04.08.2009, când, susține inculpatul că a părăsit țara, și nici nu reclama prelungirea șederii inculpatului în Italia până în luna octombrie 2005, fără să înștiințeze în vreun fel organele de executare.
Dimpotrivă, materialitatea faptelor inculpatului, care a părăsit țara în mod ilegal, s-a preocupat de obținerea unui loc de muncă în Italia, a lucrat, așa cum declară martorului la o fermă de cai până în luna octombrie 2005, îi califică rezoluția infracțională, aceea de a se sustrage de la executarea pedepsei.
Totodată, apărările inculpatului privind nelegalitatea condamnării pentru infracțiunea prev. de art. 1 alin. 2 din OUG 112/2001 cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal, astfel cum au fost formulate în cursul soluționării prezentului apel apar ca fiind total nefondate, întrucât la data comiterii faptei, august 2003-sept.2005, în vigoare erau disp. OG 65/1997 privind regimul pașapoartelor în România, care, în art. 2 prevedea că pașaportul face dovada identității și cetățeniei titularului și îi dă dreptul de a intra și ieși din țară prin oricare dintre punctele de trecere a frontierei deschise traficului internațional de călători, iar cetățenii unei țări care nu era membră UE pentru a putea călători în străinătate trebuiau să prezinte la controlul la frontieră pașaportul valabil.
Caracterul ilegal al trecerii frontierei dintre Ungaria-Austria, Austria-Italia, Italia - Slovenia în perioada 2003-2005, rezidă în calitatea inculpatului de cetățean al unei țări care nu era membră a E și nici nu făcea parte din Spațiul precum și din lipsa documentului legal de călătorie al cetățeanului român în aceste țări.
Susținerile inculpatului privind lipsa frontierelor între aceste țări și tranzitarea granițelor fără verificări suplimentare nu au nici o relevanță juridică față de situația inculpatului, întrucât norma de incriminare prev. de art. 1 din OUG 112-2001, prevede fapta care constituie infracțiune, intrarea sau ieșirea dintr-un stat străin prin trecerea ilegală a frontierei acestuia, prin raportare la subiectul activ, care în acest caz este circumstanțiat, la calitatea de cetățean român sau de persoană fără cetățenie domiciliată pe teritoriul României.
De altfel, dreptul la liberă circulație ca și drept fundamental prevăzut de Constituția României și în Protocolul adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului nu poate fi privit ca un drept absolut, acesta putând face obiectul unor constrângeri ca și măsuri prevăzute de lege în scopul menținerii ordinii publice, pentru prevenirea faptelor penale și protecția siguranței publice.
Ori, în cazul de față, inculpatului i se restricționase dreptul de liberă circulație ca urmare a condamnării la o pedeapsă privativă de libertate, măsură luată în deplin acord cu dispozițiile legale și cerințele articolului 2 al Protocolului 4, adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, dispoziție pe care inculpatul a înțeles să o încalce părăsind în mod fraudulos România.
Nefondate sunt și susținerile privind modalitatea de individualizare judiciară a pedepselor aplicate, cu referire la cuantumul ridicat al pedepselor aplicate și la solicitarea de aplicare a unei sancțiuni cu caracter administrativ.
În mod corect a stabilit instanța de fond că faptele comise de inculpat prezintă, în concret, gradul de pericol social al unor infracțiuni, prin conduita sa inculpatul introducând o stare de pericol în societate, împrejurare care excede aplicabilitatea dispozițiilor art. 18 ind. 1 Cod penal.
Procedând la individualizarea judiciară a sancțiunii, instanța a respectat criteriile prev de art. 72 Cod penal, raportat la prevederile art. 52 Cod penal, relative la scopul pedepsei. Astfel, art. 72 alin.1 Cod penal stipulează că judecătorul, în vederea satsfacerii scopurilor pedepsei, tebuie să țină seama de: dispozițiile părții generale a codului penal, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săâvrșite, de persoana infractorului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
Rezulta deci că individualizarea sancțiunii trebuie să respecte principiul proporționalității pedepsei cu natura și gradul de pericol social al faptei săvârșite, avându-se în vedere drepturile și libertățile fundamentale sau alte valori sociale protejate care au fost vătămate prin comiterea infracțiunii.
Numai o pedeapsă bine individualizată, adecvată corespunzător ca natură și durată gravității faptei și necesităților de reeducare a făptuitorului, va asigura în bune condiții atât funcțiile cît și scopurile sale.
Raportat acestor criterii, cuantumul pedepselor aplicate inculpatului, orientat spre limita specială minimă satisface exigențele invocate, astfel că nu se impune reconsiderare acestuia.
De asemenea, nu se impune nici reducerea sporului de pedeapsă aplicat inculpatului ca urmare a contopirii a celor două pedepse cu închisoarea, acesta fiind stabilit în considerarea dispozițiilor ce reglementează sancționarea concursului de infracțiuni prevăzute de art. 34 lit. b Cod penal și a perseverenței infracționale manifestate de inculpat.
Nici criticile vizând calcului greșit al pedepsei, prin raportare la împrejurarea că la data pronunțării hotărârii de condamnare dispusă în cauza dedusă judecății inculpatul fusese liberat condiționat din executarea pedepsei anterioare nu sunt întemeiate, întrucât instanța de fond a aplicat dispozițiile legale care reglementează situația recidivei, respectiv art. 39 alin. 1 ș i 2 Cod penal.
Astfel, contopirea s-a realizat între restul de 2329 zile închisoare rămas neexecutat din pedeapsa de 8 ani închisoare aplicată prin sent. Pen. 101/25.06.1996 a Tribunalului Iași și pedepsele aplicate pentru infracțiunile deduse judecății.
Restul de 2329 zile închisoare a fost calculat la data punerii în libertate a inculpatului prin sent pen. nr. 446 din 10.09.2002 a Tribunalului Iași, 23.09.2002, dată până la care acesta executase 583 de zile închisoare din pedeapsa de 8 ani închisoare.
Faptul că la data judecării cererii de libarare condiționată fromulată de petentul, în procesul-verbal întocmit de Comisia pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de liberate s-a menționat că acesta executase 1464 zile din pedeapsa aplicată, nu are relavanță sub aspectul tratamentului juridic aplicat pluralității de infracțiuni de către instanța de fond, întrucât în această perioadă, comisia a inclus și perioada executată de petent după reîncarcerarea lui respectiv 4.10.2005-22.02.2007, cand a beneficiat de o nouă întrerupere a executării pedepsei.
Instanța de fond s-a raportat în mod corect la restul de pedeapsă rămas neexecutat de inculpat la data 23.9.2002, dată la care a fost pus în libertate pentru prima dată, prin întreruprea executării pedepsei, dată după care inculpatul s-a sustras de la executarea pedepsei în modalitatea descrisă în cele ce preced, fiind re ncarcerat după ce a fost returnat de autoritățile slovene.
Totodată, instanța de fond a aplicat corect disp. art. 36 alin. 3 Cod penal, în sensul că a scăzut din pedeapsa rezultantă perioadele deja excecutate de inculpat din pedeapsa aplicată prin hotărîrea anterioară.
Argumentația apărării din ultimul punct al motivelor de apel, pornind de la faptul că inculpatul a fost liberat condiționat din executarea pedepsei anterioare, printr-o hotărîre judecătorească rămasă definitivă, iar instanța de fond ar trebui să dispună executarea în regim penitenciar doar a pedepsei aplicate pentru faptele deduse judecății în cauza de față este lipsită de consistență juridică și în afara logicii juridice.
Tratamentul sancționator aplicabil pluralității de infracțiuni este cel prevăzut de art. 39 alin. 2 Cod penal, iar regimul de executare al apedepselor a fost corect stabilit de către instanța de fond.
Faptul că persoana condamnată a executat deja anterior o parte dintr-o pedepasă de 8 ani închisoare nu constituie un impediment la executarea unei noi pedepse rezultante ( stabilită prin contopirea a restului rămas neexecutat din vechea pedeapsă cu pedepsele aplicate în prezenta cauză ), ori vreun motiv de stingere a pedepsei, iar faptul că la data de 30.04.2008 a fost liberat condiționat cu un rest de 1587 zile neexecutat din pedepasa de 8 ani închisoare, nu presupune că a executat și pedepsele aplicate prin sentința apelată, de câte 9 luni închisoare.
Singura în măsură, abilitată să apreecieze dacă persoana condamnată poate fi liberată condiționat din noua pedeapsă de 2329 zile și 3 luni închisoare, ținând cont că el a executat deja fracțiunea necesară liberării condiționate, este doar instanța ce ar fi investită cu o nouă cerere de liberare condiționată.
Or, câtă vreme nu s-a pus în executare sentința penală nr. 3218 din 24.10.2008 a Judecătoriei Iași, întrucât nu a rămas definitivă, nu se poate vorbi de acest lucru. Mai mult, la aprecierea oprtunității liberării condiționate, pe lângă condiția privitoare la executarea fracțiunii minime prevăzute de lege este obligatoiru să fie avute în vedere și celelealte condiții prevăzute de art. 59 Cod penal.
Din alt punct de vedere, se reține că împrejurarea executării fracțiunii necesare liberării condiționate anterior punerii în executare a sentinței penale în discuție, creează pentru inculpat doar o vocație la liberare condiționată, și nu un drept.
Astfel fiind, Tribunalul apreciază că hotărârea pronunțată de instanța de fond cuprinde pe larg motivele pe care aceasta se fundamentează, cu evocarea corectă și judicioasă a dispozițiilor legale ce guvernează domeniul, urmare a efectuării unei analize complete și temeinice a mijloacelor de apărare și a dovezilor administrate în cauză.
În consecință, deoarece hotărârea primei instanțe nu este afectată de nici un viciu în stabilirea situației de fapt și în aplicarea dispozițiilor legale, în baza art. 379 pct. 1 lit. b Cod procedură penală, Tribunalul va respinge, ca nefondat, apelul formulat de inculpatul împotriva sentinței penale nr. 3218 din 24.10.2008 pronunțată de Judecătoria Iași, sentință ce va fi menținută ca legală și temeinică".
În termen legal decizia penală a fost recurată de inculpatul care a criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie invocând următoarele:
- nesemnarea încheierii de ședință din dosarul de apel fila 10 - de către președintele completului de judecată, invocând nulitatea prevăzută de art. 197 alin. 2 cod procedură penală;
- reținerea greșită și aplicarea greșită a legii prin reținerea de către instanță că infracțiunea de trecere ilegală a frontierei de stat a fost săvârșită în termenul de recidivă postexecutorie.
Condamnatul - recurent a fost prezent în fața instanței de judecată asistat de avocat ales.
Curtea a analizat actele și lucrările dosarului de fond și ale dosarului de apel prin prisma fiecărui motiv invocat de inculpat, al limitelor procedurale prevăzute de dispozițiile art. 385 ind. 5 și următoarele Cod procedură penală, reținând:
Față de primul motiv de critică a deciziei penale, constată că acesta este nefondat, nu sunt incidente dispozițiile art. 197 alin. 2 Cod procedură penală, nesemnarea încheierii de ședință nu a încălcat dispozițiile procedurale invocate, "aflarea adevărului sau justa soluționare a cauzei" nu au fost obstrucționate prin acest fapt "nesemnarea încheierii de ședință" astfel încât în sensul dispozițiilor procedurale invocate nu se impune "anularea acestui act".
În același timp, o eventuală nulitate a acestui act ar fi trebuit invocată în cursul efectuării actului și în prezența părții ce invocat-
A doua critică a recursului referă la modalitatea de calcul a pedepsei.
Instanța de recurs constată că inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 8 ani închisoare prin sentința penală nr. 101 din 25.06.1996 a Tribunalului Iași, modificată prin decizia penală nr. 49 din 18.03.1997 a Curții de Apel Iași, modificată și definitivă prin decizia nr. 204 din 07.03.2000 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
La data de 08.02.2001 inculpatul a fost arestat în baza mandatului de executare a pedepsei închisorii emis în baza sentinței penale anterior menționate.
Prin sentința penală nr.446 din 10.09.2002 a Tribunalului Iași a fost admisă cererea condamnatului privind întreruperea pe o perioadă de 3 luni executării pedepsei de 8 ani închisoare, condamnatul fiind pus în libertate la data de 23.09.2002 cu obligația prezentării pentru continuarea executării pedepsei la expirarea termenului de 3 luni.
Prin sentința penală nr. 756 din 13.12.2002 a fost admisă o nouă cerere a condamnatului privind întreruperea pe o perioadă de 3 luni executării pedepsei de 8 ani închisoare, întemeiată pe starea de sănătate a condamnatului.
Prin decizia nr. 260 din 03.07.2003 a Curții de Apel Iașis -a admis recursul condamnatului și a fost admisă o altă cerere a condamnatului privind întreruperea pe o perioadă de 3 luni executării pedepsei de 8 ani închisoare, întemeiată tot pe starea de sănătate a condamnatului, începând cu data pronunțării.
Conform adresei nr. 9469 din 14.02.2006 a Spitalului Socola - fila 52 - condamnatul a fost internat în intervalul 12.10.2002 -11.07.2007 de mai multe ori.
Deși avea obligația prezentării pentru continuarea executării pedepsei la expirarea termenului de 3 luni stabilit prin sentința prin care i-a fost admisă cererea de întrerupere a executării pedepsei (02.10.2003) inculpatul a luat hotărârea de a pleca în Italia.
Ajuns în Italia inculpatul a rămas până în luna septembrie 2005 când a fost depistat de autoritățile slovene și returnat în țară.
Inculpatul a săvârșit fiecare dintre infracțiunile ce fac obiectul cauzei penale de față mai înainte de a fi intervenit o hotărâre de condamnare definitivă pentru vreuna dintre ele.
Conform adresei nr. X /- din 17.03.2008 a Penitenciarului Iași la data punerii în libertate a inculpatului prin sentința penală nr. 446 din 10.09.2002 a Tribunalului Iași (23.09.2002) acesta executase 593 zile închisoare și mai avea de executat din pedeapsa de 8 ani închisoare un rest de 2329 de zile.
Potrivit art. 39 alin 1 în cazul recidivei prev. de art. 37 lit. a Cod penal, pedeapsa stabilită pentru infracțiunea săvârșită ulterior și pedeapsa aplicată pentru infracțiunea anterioară se contopesc potrivit art. 34 și art. 35 Cod penal; alin. 2 aceluiași articol prevede că în cazul în care pedeapsa anterioară a fost executată în parte, contopirea se face între pedeapsa ce a rămas de executat și pedeapsa aplicată pentru infracțiunea săvârșită ulterior.
Față de aceste dispoziții instanța în baza art. 39 alin 2 Cod penal a contopit fiecare dintre pedepsele aplicate prin prezenta sentință penală cu restul de pedeapsă de 2329 zile închisoare ce rămase de executat din pedeapsa de 8 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 101 din 25.06.1996 a Tribunalului Iași, modificată prin decizia penală nr. 49 din 18.03.1997 a Curții de Apel Iași, modificată și definitivă prin decizia nr. 204 din 07.03.2000 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, rezultând două pedepse de 2329 zile închisoare, pentru fiecare a adăugat un spor de 3 luni închisoare.
Raportat la aceste argumente de fapt și drept instanța constată că sunt neîntemeiate susținerile inculpatului, instanța aplicând legal dispozițiile art. 39 alin. 1, 2 Cod penal și astfel s-a raportat la restul de pedeapsă rămas neexecutat de inculpat la data 23.9.2002, dată la care a fost pus în libertate pentru prima dată, prin întreruperea executării pedepsei, dată după care inculpatul s-a sustras de la executarea pedepsei.
Faptul că persoana condamnată a executat deja anterior o parte dintr-o pedepasă de 8 ani închisoare nu constituie un impediment la executarea unei noi pedepse rezultante (stabilită prin contopirea a restului rămas neexecutat din vechea pedeapsă cu pedepsele aplicate în prezenta cauză) ori vreun motiv de stingere a pedepsei, iar faptul că la data de 30.04.2008 a fost liberat condiționat cu un rest de 1587 zile neexecutat din pedepasa de 8 ani închisoare, nu presupune că a executat și pedepsele aplicate prin sentința apelată, de câte 9 luni închisoare.
Decizia recurată nu este afectată de vicii privind legalitatea sau temeinicia, motivele de recurs invocate nu sunt fondate astfel încât urmează a fi respins ca nefondat recursul inculpatului, în baza dispozițiilor art. 385 ind. 15 pct. 1 lit. b Cod procedură penală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul formulat de inculpatul împotriva deciziei penale nr. 286 din 02.06.2009, a Tribunalului Iași, pe care o menține.
Obligă inculpatul - recurent să plătească statului suma de 200 lei, cheltuieli judiciare.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi 28.01.2010.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER,
- - - - - - - -
Red.
Tehnored.
02 ex.
08.02.2010
Tribunalul Iași
Jud.
Jud.
Președinte:Anton DanJudecători:Anton Dan, Scriminți Elena, Cenușă Maria
