Infractiuni rutiere OG 195 2002 Cod rutier sanctiuni. Decizia 1097/2009. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI

INSTANȚA DE RECURS

DECIZIA PENALĂ Nr. 1097

Ședința publică de la 09 2009

PREȘEDINTE: Tamara Carmen Bunoiu JUDECĂTOR 2: Membri Mirela Ciurezu

- - - - judecător

- judecător

Grefier

Ministerul Public reprezentat de procuror, din cadrul

Parchetului de pe lângă Curtea de APEL CRAIOVA

Pe rol, soluționarea recursului declarat de inculpatul, împotriva deciziei penale nr. 159 de la 27 mai 2009, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședință publică, s-a prezentat avocat, apărător ales, pentru inculpatul lipsă.

Procedura completă.

S-a făcut referatul oral al cauzei, după care, constatând recursul în stare de judecată, s-a acordat cuvântul.

Avocat, având cuvântul pentru recurent, solicită admiterea recursului, în condițiile în care instanța de fond nu a analizat judicios situația de fapt, în raport de dovezile administrate. Astfel, se solicită o nouă reindividualizare a pedepsei, în sensul coborârii pedepsei sub minimul special prevăzut de lege, cu aplic art. 81 Cod penal.

Reprezentantul Parchetului solicită respingerea recursului, ca nefondat.

Dezbaterile fiind încheiate;

CURTEA,

Asupra recursului de față:

Prin sentința penală nr.186 din data de 27.01.2009, pronunțată de Judecătoria Craiova, în dosarul nr-, n baza art. 87 alin. 1 din OUG nr. 195/2002, cu aplicarea art. 74 lit. a,c și Cod Penal art. 76 lit. d Cod Penal, fost condamnat inculpatul, fiul lui și, născut la data de 01.09.1969, în com., jud. D, CNP -, cetățena român, stagiul militar satisfăcut, căsătorit, fără ocupație, fără antecedente penale, domiciliat în com., sat, nr. 359, jud. D, la pedeapsa de 6 luni închisoare.

În temeiul 71.Cod Penal, s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza a II-a și lit. b pe Cod Penal durata executării pedepsei.

În baza art. 81.Cod Penal, s- suspendat condiționat executarea pedepsei aplicate pe durata termenului de încercare de 2 ani și 6 luni, calculat potrivit art. 82.

Cod Penal

În temeiul art. 71 alin. 5.Cod Penal, s-a suspendat executarea pedepselor accesorii pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii.

S-a atras atenția inculpatului asupra disp. art. 83.

Cod Penal

În baza art. 191.C.P.P. a obligat inculpatul la plata sumei de 250 lei, cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a constatat că prin rechizitoriul nr. 2030/P/2008 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova, înregistrat pe rolul instanței sub nr- la data de 01.10.2008, a fost trimis în judecată în stare de libertate inculpatul acuzat sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art. 87 alin. 1 din OUG nr. 195/2002.

În fapt, s-a reținut că inculpatul, în seara zilei de 09.02.2008, a consumat o importantă cantitate de alcool, după care a condus autoturismul 1310 cu nr. de înmatriculare -, pe DN 54A, din direcția către. Pe raza com. C, inculpatul a fost oprit pentru control de către lucrătorii de poliție care efectuau serviciul de îndrumare și control al traficului rutier.

Întrucât emana halenă alcoolică, inculpatul a fost testat cu aparatul etilotest "", rezultând o alcoolemie de 1,16 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Ulterior, acesta a fost condus la Spitalul Oraș unde i-au fost recoltate două probe de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

Din buletinul de analiză toxicologică - alcoolemie nr. 82/22.02.2008 emis de IML C rezultă că inculpatul avea la ora 00.40 o valoare de 2,00 g/l alcool pur în sânge, iar la ora 01.40 o valoare de 1,85 g-l alcool pur în sânge.

În cauză a fost audiat în calitate de făptuitor care a recunoscut comiterea faptei, precizând faptul că a consumat 0, 5 bere în jurul orelor 17.00 - 19.00. De asemenea, a declarat că motivul pentru care a condus mașina, după ce, în prealabil, consumase băuturi alcoolice, a fost determinat de faptul că, în jurul orelor 23.00, soției sale ă s-a făcut rău și a fost condusă cu ambulanța la Spitalul.

De asemenea, în cauză a fost audiat martorul care a asistat la depistarea în trafic a inculpatului, la momentul testării acestuia cu aparatul etilotest, precum și ulterior la recoltarea celor două probe biologice.

Starea de fapt de mai sus, a fost demonstrată cu următoarele mijloace de probă: proces-verbal de constatare a infracțiunii, declarația inculpatului, care a arătat că recunoaște și regretă săvârșirea faptei, declarațiile martorului, buletinul de examinare clinică, procesul-verbal de recoltare a probelor biologice, buletinul de analiză toxicologică - alcoolemie.

Analizând întregul material probator administrat atât în faza de urmărire penală cât și în faza de cercetare judecătorească, instanța a constatat că situația de fapt reținută prin rechizitoriu este corectă, fiind dovedită cu ajutorul mijloacelor de probă administrate în cauză.

Astfel, declarațiile inculpatului, care a recunoscut săvârșirea faptei se coroborează cu declarațiile martorului, care a confirmat aspectele legate de oprirea în circulație a inculpatului și testarea cu aparatul etilotest. De asemenea, actele medicale și medico-legale depuse la dosar atestă din punct de vedere științific îmbibația alcoolică peste limita legală a inculpatului, la scurt timp după surprinderea sa în trafic.

În drept, fapta inculpatului de a conduce la data 10.02.2008, autoturismul 1310 cu nr. de înmatriculare - pe drumurile publice având în sânge o îmbibație alcoolică peste limita legală întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 87 alin. 1 din OUG nr. 195/2002.

La individualizarea pedepsei, instanța a avut în vedere criteriile generale de individualizare prev. de art. 72.Cod Penal, limitele de pedeapsă prevăzute de textul incriminator, gradul de pericol social concret, modul și mijloacele de săvârșire a faptei, alcoolemia ridicată, persoana inculpatului, necunoscut cu antecedente penale, care a avut o atitudine sinceră pe parcursul procesului penal, recunoscând și regretând fapta pentru care a fost trimis în judecată, care a avut o conduită bună și înainte de săvârșirea faptei după cum rezultă din actele în circumstanțiere depuse la dosar.

Împotriva acestei sentințe penale a declarat apel inculpatul, criticând soluția pentru nelegalitate și netemeinicie, atât în ceea privește reținerea corectă a stării de fapt cât și cu privire la individualizarea judiciară pedepsei.

Prin decizia penală nr. 159 din 27 mai 2009, Tribunalul Dolj, a espins apelul declarat de inculpatul, ca nefondat și la obligat pe apelant t la 30 lei cheltuieli judiciare statului.

Examinând sentința apelată prin prisma criticilor formulate, a actelor și lucrărilor dosarului Tribunalul a constatat că instanța de fond a reținut în mod corect starea de fapt, iar cu privire la individualizarea pedepsei, a reținut în favoarea inculpatului circumstanțe atenuante, cu consecința aplicării unei pedepse sub minimul special prevăzut de lege dar a și ales ca modalitate de executare, suspendarea acesteia, tocmai ținând seama de împrejurările concrete în care s-a comis fapta.

Împotriva acestei decizii, a declarat recurs inculpatul, apreciind hotărârea instanței de fond ca netemeinică și nelegală, în condițiile în care nu a fost apreciată corect starea de fapt.

Astfel, s-a reținut greșit gradul de alcoolemie și nu s-a dat relevanță necesității deplasării inculpatului cu autoturismul datorită stării de sănătate a soției, arată recurentul, precum nu au fost aplicate corespunzător efectele circumstanțelor personale.

Analizând motivele de recurs invocate, cât și hotărârea instanței de apel, se constată că recursul este nefondat, astfel încât, în temeiul art. 38515pct. 1 lit. b Cod Procedură penală, rap la art. 3859pct. 14 Cod Procedură penală, urmează a-l respinge.

Observând pedeapsa aplicată inculpatului, precum și elementele avute în vedere la individualizarea pedepsei, inclusiv cele relevate de recurent în calea de atac promovată, se constată că instanța de apel a realizat o justă individualizare a pedepsei, astfel cum este cerința impusă de art. 72 Cod penal.

Lipsa antecedentelor penale, conduita inculpatului anterior săvârșirii infracțiunii, precum și evenimentele ce au precedat momentul săvârșirii infracțiunii, sunt elemente circumstanțiale avute în vedere de către instanță atunci când a stabilit o pedeapsă sub minimul special prevăzut de lege, precum și modalitatea de executare în condițiile art. 81 Cod penal.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin. 2 Cod Procedură penală;

PENTRU ACESTER MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE.

Respinge recursul declarat de inculpatul, împotriva deciziei penale nr. 159 de la 27 mai 2009, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, ca nefondat.

Obligă recurentul inculpat la plata a 60 lei cheltuieli judiciare statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică de la 9 2009.

- - - - -

Grefier,

Red.jud.

Dact. 2 ex./IB () - 20.11.2009

Președinte:Tamara Carmen Bunoiu
Judecători:Tamara Carmen Bunoiu, Membri Mirela Ciurezu

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Infractiuni rutiere OG 195 2002 Cod rutier sanctiuni. Decizia 1097/2009. Curtea de Apel Craiova