Plangere rezolutie ordonanta procuror Art 278 cpp. Decizia 1099/2009. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr- - Art.2781p-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA PENALĂ ȘI PT. CAUZE CU MINORI

INSTANȚA DE RECURS

DECIZIA PENALĂ Nr. 1099

Ședința publică de la 09 2009

PREȘEDINTE: Tamara Carmen Bunoiu JUDECĂTOR 2: Mirela Ciurezu Gherghe

- - - - - Judecător

- - - - Judecător

Grefier -

Ministerul Public reprezentat de procuror

din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova

Pe rol, soluționarea recursurilor declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Mehedinți și de recurentul intimat, împotriva sentinței penale nr.237 din 09 iulie 2009, pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosarul nr-, având ca obiect plângerea rezoluție parchet.

La apelul nominal făcut în ședință publică, au răspuns recurentul intimat asistat de apărător ales și intimații petenți, și G asistați de apărători aleși și.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul oral al cauzei, după care, s-a dat cuvântul părților asupra cererii de atașare a dosarului nr.793/P/2008, instrumentat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Strehaia, formulate de către intimați.

Apărătorii aleși ai intimaților au solicitat atașarea dosarului, motivând că acesta conține probe în dovedirea plângerii penale formulată de petenți pentru infracțiunea prev.de art.20 rap.la art.174,175

Apărătorul recurentului a solicitat respingerea cererii, cu motivarea că reprezintă o cauză disjunsă.

Reprezentantul parchetului a solicitat respingerea cererii și acordarea cuvântului în cadrul dezbaterilor.

Curtea, deliberând asupra cererii, a apreciat că dosarul a cărui atașare se solicită s-a format ca urmare a soluției de disjungere și declinarea competenței instrumentării urmăririi penale, depășind cadrul procesual care permite numai verificarea soluției de neîncepere a urmăririi penale, în temeiul art.2781p; constatând în aceste condiții dosarul în stare de judecată, s-a acordat cuvântul în cadrul dezbaterilor.

Reprezentantul parchetului a solicitat admiterea recursurilor promovate, casarea sentinței recurate, criticată pentru netemeinicie, susținând că organul de urmărire penală a admis toate probele ce aveau relevanță pentru speță, probe care susțin soluția de neîncepere a urmăririi penale pentru tentativă de omor calificat, fapta reclamată urmând a fi cercetată drept infracțiune de loviri și alte violențe de către parchetul competent. S-a arătat astfel că actele premergătoare efectuate nu confirmă întrunirea elementelor constitutive pentru infracțiunea de tentativă de omor.

Avocat pentru recurentul intimat a solicitat admiterea recursurilor, casarea sentinței și menținerea soluției de neîncepere a urmăririi penale, arătând că toate cererile de probatorii ale petenților au fost admise, însă infracțiunea reclamată nu a fost dovedită, iar urmărirea penală continuă pentru infracțiunea prev.de art.180 alin.2 p, urmând să valorifice criticile formulate de petenți împotriva tuturor intimaților din cauză, deoarece conflictul respectiv a avut loc între două grupuri, fără a exista certitudinea că intimatul din prezenta cauză a săvârșit acțiuni incriminate în conținutul infracțiunii de omor.

Avocat pentru intimații petenți a solicitat respingerea recursurilor ca nefondate, cu acordarea onorariului de avocat, arătând că sentința este legală și temeinică, deoarece actele de urmărire penală efectuate sunt incomplete, iar urmările produse asupra părții vătămate sunt de natura celor incriminate de art.20 rap.la art.174

Avocat pentru intimații petenți a solicitat respingerea recursurilor ca nefondate, cu menținerea soluției de admitere a plângerii petenților, ca legală și temeinică, întrucât modalitatea concretă în care a avut loc conflictul și urmările produse evidențiază intenția de omor pentru intimat. Astfel s-a arătat că intimatul a folosit la agresarea petentului un topor, i-a aplicat lovituri într-o zonă vitală - zona toracică - loviturile fiind de mare intensitate, situație care demonstrează intenția indirectă privitoare la suprimarea vieții petentului. S-a solicitat acordarea onorariului de avocat.

Având ultimul cuvânt, recurentul intimat a solicitat admiterea recursurilor, însușindu-și concluziile formulate de apărătorul său și a arătând că nu a participat la incident.

Dezbaterile fiind încheiate;

CURTEA

Asupra recursurilor penale de față;

Constată că prin sentința penală nr.237 din 9 iulie 2009, pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosarul nr-, s-a dispus, în baza art.2781alin.8 lit.b p, admiterea plângerii formulată de petenții:, și G împotriva rezoluției nr.46/P/2009 din 29.04.2009 emisă de Parchetul de pe lângă Tribunalul Mehedinți, confirmată prin rezoluția nr.465/II/2/2009, desființarea rezoluției atacate și trimiterea cauzei la procuror în vederea începerii urmăririi penale față de intimatul zis "l", pentru infracțiunea de tentativă la omor calificat prev.de art.20 p rap.la art.174, 175 lit.a

Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut că petenții, și G au investit tribunalul cu plângere întemeiată pe dispozițiile art.2781p, împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale față de intimatul pentru infracțiunea prev.de art.20 rap.la art.174,175 lit.a p, soluție adoptată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Mehedinți în dosarul de urmărire penală nr.46/P/2009, prin rezoluția din 29 aprilie 2009.

Astfel s-a constatat că petenții au formulat plângere penală pentru infracțiunea de tentativă la omor calificat, învederând că la data de 01 iulie 2008, la locuința petenților a avut loc un conflict cu intimatul și familia acestuia, privitor la propunerea organizării unei judecăți țigănești; petenții au arătat că incidentul a degenerat, intimatul și rudele sale înarmându-se cu obiecte contondente și tăioase și aplicând lovituri petenților; s-a arătat că petenții au fost agresați și au suferit leziuni după cum urmează: - a fost lovit cu partea tăioasă a unei securi, de către intimatul, în zona toracică, fiindu-i produse leziuni care i-au pus în pericol viața și care au necesitat cca.45 zile îngrijiri medicale pentru vindecare; - Gaf ost lovit cu o lopată în cap, fiindu-i produse leziuni care au necesitat cca.16 zile îngrijiri medicale pentru vindecare; - a fost lovit cu un fiindu-i produse leziuni care au necesitat cca.16 zile îngrijiri medicale pentru vindecare.

Plângerile petenților au fost înregistrate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Mehedinți sub nr.46/, finalizat prin rezoluția din 29 aprilie 2009, prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de intimatul pentru infracțiunea prev.de art.20 rap.la art.174,175 lit.a,p, în temeiul art.228 alin.1 p, rap.la art.10 lit,d p, precum și disjungerea cauzei și declinarea competenței de instrumentare a urmăririi penale, în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Strehaia, pentru infracțiunile de lovire și alte violențe prev.de art.180 alin.2 p și vătămare corporală gravă prev.de art.182 alin.2

C.P.P.

La adoptarea acestei soluții parchetul a reținut că la data de 01 iulie 2008 existat un conflict între petenți, pe de o parte, intimat și membrii ai familiei acestuia, pe de altă parte, la locuința petenților, cele două grupuri aplicându-și lovituri cu diverse obiecte (lopată, topor, pietre), concluzionându-se că acest incident a izbucnit spontan, fără premeditare, iar obiectele vulnerante utilizate de intimați au fost luate din curtea familiei petenților, situație în care s-a reținut că intimatul nu a acționat cu intenția suprimării vreunei persoane.

În consecință, Parchetul de pe lângă Tribunalul Mehedinția reținut în cauză că sunt indicii temeinice privitor la săvârșirea infracțiunilor prev.de art.180 alin.2 p și 182 alin.2 p, pentru care competența de instrumentare a cauzei revine Parchetului de pe lângă Judecătoria Strehaia, sens în care s-a declinat competența, iar pentru infracțiunea prev.de art.20 rap.la art.174, 175 lit.a p, s-a dispus neînceperea urmăririi penale.

Împotriva acestei rezoluții petenții au formulat plângere întemeiate pe dispoz.art.2781p, reiterând aspectele învederate în plângerea penală raportat la încadrarea juridică a faptelor, plângerea fiind reținută ca fondată de prima instanță.

Astfel, tribunalul a reținut că urmărirea penală este incompletă, în sensul că organele judiciare care au instrumentat cauza nu au avut rol activ privitor la administrarea tuturor probelor necesare aflării adevărului în cauză și stabilirii unei stări de fapt conforme cu realitatea, devreme ce a înlăturat din ansamblul probator dovezi concludente, apreciindu-le ca subiective și părtinitoare; în acest sens s-a reținut că era necesară o confruntare a martorilor și a părților implicate în conflict, precum și o confruntare a martorilor oculari care au asistat la incident.

De asemenea, s-a reținut că rezoluția criticată este motivată numai privitor la fapta săvârșită de intimatul împotriva petentului, iar nu și referitor la faptele reclamate de ceilalți petenți, în condițiile în care și aceștia au fost agresați cu obiecte contondente, apte să producă suprimarea vieții, respectiv lopeți, topoare, e, pietre, iar leziunile produse au afectat organe vitale.

Pentru aceste considerente, s-a reținut că întreaga activitate infracțională trebuia analizată din perspectiva art.34 lit.a p, privitor la conexitatea dintre mai multe acțiuni săvârșite de una sau mai multe persoane împreună în același timp și loc, tribunalul apreciind că soluția de declinare a competenței este nelegală cât timp nu s-a lămurit în concret fapta săvîrșită de fiecare dintre făptuitorii reclamați de petenți.

Față de acestea, prima instanță a reținut incidența art.2781alin.8 lit.b p, adoptând o soluție de admitere a plângerii petenților, desființarea rezoluției de neîncepere a urmăririi penale cu trimiterea cauzei la procuror în vederea începerii urmăririi penale față de intimatul pentru infracțiunea prev.de art.20 rap.la art.174,175 lit.a p, pronunțând sentința recurată în cauză.

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs Parchetul de pe lângă Tribunalul Mehedinți și intimatul, invocând critici de netemeinicie privitor la greșita apreciere asupra plângerii petenților, respectiv că actele premergătoare efectuate nu au stabilit existența intenției de suprimare a vieții petentului, și nici a premeditării, întrucât conflictul a fost spontan iar intimatul a folosit obiecte aflate în domiciliul petentului. S-a arătat că pentru celelalte fapte săvârșite între participanții la conflict, Parchetul de pe lângă Tribunalul Mehedinți nu avea obligația să extindă cercetările, întrucât faptele respective nu aveau legătură cu tentativa de omor pentru care a fost investit, concluzionându-se că readministrarea tuturor probelor indicate prin sentința recurată nu ar schimba starea de fapt deja existentă.

În recursul promovat de inculpat s-a susținut suplimentar împrejurarea că urmărirea penală continuă, urmând ca toate criticile petenților să fie analizate în dosarul de urmărire penală format prin declinarea competenței.

Curtea, analizând recursurile promovate, reține:

Conflictul din prezenta cauză a fost sesizat J M - Poliția orașului S, prin plângeri succesive formulate de petenții:, G și la data de 10 iulie 2008, înaintate Parchetului de pe lângă Judecătoria Strehaia unde au fost înregistrate la data de 15 iulie 2008, în conținutul cărora petenții au reclamat că la data de 01 iulie 2008, făptuitorii: (zis ), (zis ) și (zis ) au pătruns fără drept în curtea locuinței petenților, i-au insultat și amenințat, după care, i-a instigat pe însoțitorii săi la agresiune, spunând "pe ei, omorîți-i", iar petenții au fost loviți după cum urmează: a lovit pe G cu o casma în cap; și au lovit pe cu ul în cap; a lovit pe cu o secure în spate, secționându-i plămânul stâng.

În aceeași cauză a fost înregistrată și plângerea formulată de, și, împotriva făptuitorilor, G, și pentru infracțiunea prev.de art.180 alin.1 p, săvârșită la data de 01 iulie 2008 și constând în agresarea petenților prin îmbrânceli, palme și pumni și prin aruncare cu pietre.

În motivarea plângerii formulate de petentul a fost atașat certificatul medico legal nr.647 din 16.07.2008, emis de SML D Tr.S din care rezultă că acesta a prezentat un traumatism toracic cu plagă produsă prin tăiere, la nivelul toracelui stâng, față posterioară cu pneumotorax stâng, care a necesitat intervenție medicală, totalizând 45 zile îngrijiri medicale pentru vindecare, leziunile punând în pericol viața persoanei vătămate; s-a efectuat cercetare locală, după cum rezultă din procesul verbal încheiat la 01 iulie 2008, constatându-se de către organele de poliție prezența urmelor de sânge în curtea locuinței petentului G, precum și obiecte vulnerante prezentând de culoare brun-roșcată, ce par a fi de sânge: o casma, o lopată; au fost audiați petenții, făptuitorii indicați, precum și martorii G,.

Ori, din aceste mijloace de dovadă se constată că au existat cel puțin 2 persoane care au observat când făptuitorul a lovit pe petentul cu toporul ( - declarația de la fila 42, - declarația de la fila 39) și o persoană care a auzit strigătul "îl omorî " ( - declarația de la fila 41), leziunile suferite de petent fiind în mod cert produse de topor, după cum rezultă din conținutul certificatului medico-legal, leziuni care au pus în primejdie viața acestuia.

În aceste condiții, soluția adoptată de parchet, de neîncepere a urmăririi penale pentru infracțiunea prev.de art.20 rap.la art.174, 175 cod penal, a fost în mod corect infirmată de instanță, fiind dată cu încălcarea disp.art.228 alin.1

C.P.P.

Astfel, se constată că soluția atacată se întemeiază pe incidența dispozițiilor art.10 lit.d p, respectiv că nu există intenția de a ucide, deoarece agresiunea nu a avut caracter premeditat și conflictul a izbucnit spontan, concluzii care nu sunt susținute de dovezile din cauză, care dimpotrivă, conduc la existența indiciilor temeinice pentru existența tentativei de omor.

În acest sens, se rețin date privitoare la: urmările produse asupra sănătății părții vătămate, căruia i-au fost produse leziuni ce i-au periclitat viața; obiectul vulnerant utilizat în agresiune - topor, folosirea părții tăietoare care a produs o plagă tăiată, ce a interesat plămânul - de a suprima viața; zona corpului vizată - zona toracică cu interesarea unor organe interne vitale -, toate concurând la concluzia că fapta, în materialitatea ei, îndeplinește condițiile de incriminare drept tentativă de omor.

În ceea ce privește latura subiectivă a faptei, se constată că a fost insuficient analizată de către organele de urmărire penală, față de declarația făptuitorului care prezența sa la locul faptei, precum și raportat la declarațiile martorilor citați anterior, din care rezultă că cel puțin unul dintre participanți a indicat ca rezultat potențial și scop al agresiunii uciderea petenților.

Față de acestea se reține că tribunalul a pronunțat o soluție legală și temeinică constatând că actele de urmărire penală efectuate sunt incomplete și că sunt îndeplinite condițiile pentru începerea urmăririi penale în privința făptuitorului, pentru infracțiunea de tentativă de omor, recursurile fiind astfel nefondate.

Totodată, se reține că pentru o soluție corectă privitor la stabilirea competenței de instrumentare a urmăririi penale pentru infracțiunea prev.de art.182 alin.2 p, parte vătămată, era necesar să se dispună schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de tentativă de omor și corespunzător declinarea competenței conform dispozițiilor art.209

C.P.P.

În același sens, conform dispoz.art.2781alin.1 p, persoana față de care s-a decis prin hotărâre definitivă că nu este cazul să se înceapă urmărirea penală nu mai poate fi urmărită pentru aceeași faptă, prevederi care trebuie interpretate prin raportare la dispozițiile art.202 alin.1 p, care instituie obligația organelor de urmărire penală de a avea rol activ în vederea lămuririi cauzei sub toate aspectele și aflării adevărului.

Reținând astfel că sentința recurată este legală și temeinică subaspectul infirmării soluției de neîncepere a urmăririi penale față de făptuitorul pentru infracțiunea prev.de art.20 rap.la art.174,175 lit.a p, în privința recursurilor din prezenta cauză se vor aplica prevederile art.38515pct.1 lit.b p, urmând a fi respinse ca nefondate, cu obligarea corespunzătoare a recurentului intimat, la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat și suportate de intimații petenți, conform art.192 alin.2 p și art.193 alin.6

C.P.P.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursurile formulate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Mehedinți și de recurentul intimat, împotriva sentinței penale nr.237 din 09 iulie 2009, pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosarul nr-, având ca obiect plângerea rezoluție parchet.

Obligă recurentul intimat, către fiecare petent, la plata a câte 300 lei cheltuieli judiciare reprezentând onorariu avocat și la plata a 100 lei cheltuieli judiciare avansate de stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică de la 9 2009.

- - - - - - - -

Grefier

Red.jud/-

F/

S/04.12.2009

Președinte:Tamara Carmen Bunoiu
Judecători:Tamara Carmen Bunoiu, Mirela Ciurezu Gherghe

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Plangere rezolutie ordonanta procuror Art 278 cpp. Decizia 1099/2009. Curtea de Apel Craiova