Infractiuni rutiere OG 195 2002 Cod rutier sanctiuni. Decizia 1468/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A II-A PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR-
( 1002/2009)
DECIZIA PENALĂ NR. 1468
Ședința publică de la 14 octombrie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Elena Ursulescu
JUDECĂTOR 2: Silvia Cerbu
JUDECĂTOR 3: Lucia Rog
GREFIER - - -
*********
Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI - reprezentat de procuror.
Pe rol, pronunțarea asupra recursului declarat de inculpatul împotriva deciziei penale nr. 50 din 17.03.2009, pronunțată de Tribunalul Călărași - Secția Penală în dosarul nr-.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică de la 5 octombrie 2009, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la 7 octombrie 2009 și apoi pentru azi, 14 octombrie 2009 când, în aceiași compunere a dat următoarea decizie:
CURTEA,
Deliberând asupra recursului penal de față constată următoarele:
Rejudecând cauza în fond după desființare, Judecătoria Călărași prin sentința penală nr.372 din 03.12.2008, în baza art.11 pct.2 lit. a raportat la art.10 lit.c din Codul d procedură penală, a dispus achitarea inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 78 alin.1 din OUG 195/2002, întrucât nu a săvârșit fapta.
În baza art.11 pct.2 lit. a raportat la art.10 lit. din Codul d procedură penală, a achitat pe același inculpat pentru infracțiunea prevăzută de art.81 alin.1 din OUG/2002, întrucât fapta nu a fost săvârșită de acesta.
În baza art.11 pct.2 lit. a raportat la art.10 lit. din Codul d procedură penală, a dispus achitarea pe inculpatului pentru infracțiunea prevăzută de art.184 alin.2 și 4. penal, întrucât fapta nu a fost săvîrșită de acesta.
Conform art.346 alin.1și 3 din Codul d procedură penală, a respins pretențiile civile ale Spitalului Clinic de Urgență
În baza art.192 alin.3 din Codul d procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut următoarele:
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Călărași nr.1847/P/2005 din 6.04.2007 a fost trimis în judecată inculpatul, pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 78 alin 1 din OUG nr. 195/2002 cu alic. art. 37 alin 1 lit. b Cod penal, art. 81 alin 1 din OUG 195/2002 cu aplic. art. 37 alin 1 lit. b Cod penal și art. 184 alin 1 și 3 Cod penal.
S-a reținut prin actul de sesizare a instanței că inculpatul în data de 5.10.2005 a condus pe drumurile publice din județul C un autoturism marca BMW fără a poseda permis de conducere auto, împrejurare în care a produs un accident soldat cu vătămarea corporală a numitei, care a suferit leziuni ce au necesitat 25 de zile îngrijiri medicale pentru vindecare. Totodată, s-a reținut că pentru a scăpa de răspunderea penală, inculpatul a părăsit locul accidentului fără încuviințarea organelor de poliție.
Într-un prim ciclu procesual, prin sentința penală nr.381/3.10.2007 pronunțată de Judecătoria Călărași s-a dispus achitarea inculpatului pentru infracțiunile prevăzute de art.78 alin.1 și art.81 alin.1 din OUG 195/2002 cu aplicarea at.37 alin.1 lit. și cu aplicarea art.33 lit. a penal.
De asemenea, în baza art.11 pct.2 litera b raportat la art. 10 litera f Cod procedură penală, s-a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului pentru infracțiunea prevăzută de art.184 alin.1 și 3. penal.
Prin decizia penală nr.35 A din 14.02.2008 Tribunalului Călărași a fost admis apelul formulat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Călărași și a fost casată sentința penală anterior amintită, cauza fiind trimisă spre rejudecare Judecătoriei Călărași.
Judecătoria Călărași, rejudecând cauza, a reținut sub aspectul situației de fapt că la data de 4.10.2005 inculpatul împreună cu martorul s-au întâlnit la cu martorele și, loc unde au sărbătorit ziua de naștere a acesteia din urmă.
Aici li s-au alăturat și martorii și. Împreună și cu aceștia, toți s-au deplasat la restaurantul Podul 4 unde au mai stat câteva ore, după care s-au întors în oraș și au mers pentru o scurtă perioada de tip în domiciliul inculpatului.
la locuința inculpatului, acesta împreună cu martorele și și martorul au luat hotărârea de a pleca la B, așa încât au părăsit domiciliul inculpatului iar pe drum, în dreptul zonei, i-au lăsat pe martorii și.
În dreptul localității mașina, în care se aflau inculpatul împreună cu martorele și și martorul, a părăsit partea carosabilă, răsturnându-se, în urma accidentului fiind vătămați inculpatul și martora. De la locul accidentului inculpatul și martorele și au fost luați de martorul care i-a transportat pe aceștia la Hotelul, unde la solicitarea acestora și datorită faptului că se grăbea i-a lăsat fără a intra împreună cu ei în incinta hotelului.
De la hotel, datorită faptului că starea de sănătate a martorei s-a înrăutățit, au apelat la Serviciul de Ambulanță, ce a sosit la fața locului și a transportat-o pe aceasta la Spitalul Județean
Ulterior, la ora 10,33 Serviciul de Ambulanță Caf ost solicitat din nou să se deplaseze la Hotelul unde l-au găsit pe inculpat și l-au transportat la Unitatea de Primire Urgențe.
Cu privire la persoana care la momentul producerii accidentului s-a aflat la volanul autoturismului instanța de fond a constatat că nu se poate stabili cu certitudine în urma analizării materialului probator administrat în cauză.
Astfel, a reținut că inculpatul nu a recunoscut nici un moment că a condus autoturismul susținând că a fost condus de martorul, împrejurare pe care martorul nu a negat-
De asemenea, martorele și au avut atitudini procesuale oscilante și anume, inițial, au declarat că inculpatul a condus autoturismul implicat în accident, apoi au revenit asupra acestor depoziții susținând că martorul a condus autoturismul pentru ca, în final, să revină asupra acestor ultime declarații și să-și mențină primele declarații.
Prin urmare, instanța de fond a apreciat că datorită caracterului confuz și vădit contradictoriu al mijloacelor de probă îi este imposibil să stabilească adevărul judiciar pe baza unor probe cu valoare aleatorie.
Așadar, constatând că probele referitoare la vinovăție nu sunt certe, sigure și complete instanța de fond a reținut că există îndoială cu privire la vinovăția inculpatului, operând principiul in dubio pro reo, asfel că a apreciat că se impune achitarea acestuia pentru infracțiunile cu care a fost sesizată.
Împotriva hotărârii instanței de fond a declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Călărași, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, pentru următoarele motive:
1.Greșita achitare a inculpatului, în condițiile în care existau la dosar probe din care rezultă că, la data producerii accidentului, acesta se afla la volanul autovehiculului.
S-a arătat că instanța de fond a interpretat subiectiv probele administrate în cauză, fără să valorifice în ansamblul probatoriu și fără să pună în discuție necorelările din declarațiile inculpatului și cele ale martorilor.
S-a arătat că instanța de fond a reținut selectiv probele, îndepărtându-le nejustificat pe cele administrate în timpul urmăririi penale și că nu a ținut seama de alte probe decât declarațiile inculpatului și cele ale martorilor, și a părții vătămate, ajungând astfel la concluzia că nu există suficiente probe din care să rezulte vinovăția inculpatului.
2. Motivul vizând nelegalitatea se referă la soluția dată în cauză pentru infracțiunea prev. de art.184 al.1 și 3.Cod Penal(respectiv încetarea procesului penal pentru lipsa plângerii prealabile) în condițiile în care la fila 45 din dosar există declarația părții vătămate(dată în prezența tatălui) prin care se solicită tragerea la răspundere penală a inculpatului, cum și constituirea de parte civilă cu suma de 30.000 RON (declarația dată la 14.10.2005).
3. Un alt motiv de apel a vizat restabilirea corectă a încadrării juridice a faptei de vătămare corporală din culpă.
În apel, nu s-au administrat probe noi, iar inculpatul a înțeles să nu fie audiat, menținându-și declarațiile anterioare.
Analizând actele și lucrările dosarului, în raport de probele administrate în cauză, tribunalul a reținut următoarea situație de fapt:
Sesizarea accidentului auto produs la data 05.10.2005, ora 6,12 fost anunțat la Serviciul de Ambulanță, astfel, prin adresa nr. 611/08.03.2007, acesta a comunicat că la data de 05.10.2005 "am fost solicitați" la ora 06 și 12 minute pentru un accident rutier produs la ieșirea din com., dar că nu au fost găsite victime la locul solicitării.
Prin aceeași aderesă s-a precizat că, la ora 7, în aceeași zi, au primit solicitare la Hotel C pentru, constatându-se că aceasta suferise politraumatism în urma unei accident rutier(pacienta fiind transportată la ).
S-a mai precizat că la aceeași locație (Hotel"") au fost găsite alte 2 victime - și un care a refuzat să-și spună numele, ambii refuzând transportul la Spital.
De asemenea, s-a mai indicat un alt apel (ora 10,33) pentru, pentru politraumatism accident rutier.
Organele de Poliția au ajuns la locul accidentului la ora 11, când au găsit la fața locului pe martorul care pretindea că a condus autoturismul implicat în accident.
Din actele și lucrările dosarului, a rezultat, cu certitudine, că în mașina implicată în accident se aflau inculpatul, partea vătămată și martora.
Deși a susținut că a fost prezent și a condus autovehiculul toată noaptea (părțile făcând mai multe deplasări în oraș și în afara orașului), martorul nu a indicat (în prima declarație) toți ocupanții mașinii (filele 34-37, dosarul de urmărire penală).
Partea vătămată și martora l-au indicat, inițial, pe inculpatul drept conducător al mașinii implicate în accident (filele 45 și urm. și 52 și urm. precizând că martorul a coborât la intersecția "", împreună cu alți trei tineri care veniseră de la Restaurantul"Podul 4".
Tribunalul a apreciat că aceste prime declarații reflectă adevărul, nefiind plauzibilă explicația presiunilor la care ar fi fost supuse partea vătămată și martora de către organele de cercetare penală deoarece, în fața acestora au dat declarații total diferite la interval de 10 zile.
Este neplauzibil că părintele părții vătămate prezent la darea celei de a doua declarație, a acceptat ca fiica lui minoră să fie intimidată de organele de poliție, ocazie cu care să solicite tragerea la răspunderea penală a inculpatului și să se constituie parte civilă în cauză.
În această situație, în conformitate cu disp. art.62 din Codul d e procedură penală, tribunalul a înlăturat declarațiile date ulterior datei de 14.10.2005 (inclusiv în fața instanței de fond) de către partea vătămată și martora.
În ceea ce privește declarațiile martorului, acestea au fost apreciate în raport de cele de mai sus, și de declarațiile martorului (persoana care a transportat pe inculpat și pe partea vătămată și martoră la Hotelul "").
Diferența de timp între anunțarea accidentului și constatarea făcută de organele de poliție lipsesc de relevanță prezența martorului lângă autovehiculul avariat.
Astfel, tribunalul a apreciat că aceste probe, coroborate cu actele medicale și medico-legale și procesul verbal de constatare cu anexele foto dar și cu declarațiile martorilor, și dovedesc faptul că inculpatul a condus autovehiculul la momentul producerii accidentului.
Este adevărat că martorii au revenit asupra declarațiilor însă, sub aceste aspect motivația atitudinii lor este exprimată de martora în declarația dată în fața procurorului la data 20.03.2007 și de partea vătămată în declarația din 20.02.2007(declarația dată în prezența părintelui) și anume partea vătămată a primit 37.000 lei pentru îngrijiri de către sora inculpatului, în luna decembrie 2005.
Reținând această situație de fapt, tribunalul a apreciat că fapta inculpatului de a conduce un autoturism fără a poseda permis de conducere (conform adresei -/19.10.2005 MAI- C), întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prev. de 78 alin.1 din OUG 195/2002.
locului accidentului de către inculpat, fără încuviințarea organelor de poliție (în speță organele de poliție au aflat din alte surse decât conducătorul auto de evenimentul rutier) constituie infracțiunea prev. de art.81 alin.1 din OUG 195/2002.
În ceea ce privește fapta prev. de art.184 alin.1 și 3 din Codul penal (respectiv vătămarea corporală din culpă a părții vătămate ) s-a constatat că leziunile acesteia au fost produse în accidentul de circulație, conform 807/13.07.2005 a SML
Cu ocazia rejudecării, instanța de fond a solicitat completarea acestui act medico-legal în sensul încadrării leziunilor părții vătămate și a urmărilor acestora într-unul dintre cazurile prev. de art.182 din Codul penal, actul precizând caracterul definitiv al leziunilor dentare și oferind criteriile după care, din punct de vedere medico-legal, lipsa dinților poate fi considerată sluțire, răspunzând concret în sensul încadrării leziunilor în celelalte categorii enunțate în textul de lege amintit anterior.
În raport de conținutul actului, tribunalul a apreciat (ca și instanța de fond) că pierderea a patru dinți situați frontal pe maxilarul superior constituie un prejudiciu estetic ireversibil și substanțial, motiv pentru care în baza art.334 din Codul d e procedură penală, a dispus schimbarea încadrării juridice din infracțiunea prev. de art.184 al.1 și 3 din Codul penal în art.184 al.2 și 4 din Codul penal.
Astfel, s-au aplicat inculpatului pedepse individualizate în conformitate cu disp art.72 din Codul penal, avându-se în vedere gradul de pericol social concret al fiecărei fapte în parte.
S-au avut în vedere și circumstanțele reale în care faptele au fost săvârșite (conducerea unei mașini cu mai mulți ocupanți, după un periplu în localurile publice din oraș unde inculpatul a consumat și băuturi alcoolice) dar și circumstanțele personale (inculpatul este recidivist postexecutoriu, anterior condamnat pentru fapte de același gen, având drept consecință moartea unei persoane.)
În raport de starea de recidivă postexecutorie, s-a apreciat că singura modalitatea de executare este, în cauză, cea în regim privativ de libertate.
Pe latură civilă s-a constatat că partea civilă nu a solicitat obligarea inculpatului la despăgubiri.
Prin urmare, prin decizia penală nr. 50/A din 17.03.2009 pronunțată de Tribunalul Călărași, Secția Penală, în baza art. 379 pct.2 lit. a a C.P.P. fost admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Călărași împotriva sentinței penale nr.372/2008 a Judecătoriei Călărași, pe care a desființat-o în totalitate și rejudecând în fond:
În baza art.334 p Cod Penal a schimbat încadrarea juridică a faptei pentru care a fost trimis în judecată inculpatul, la plângerea părții vătămate, din infracțiunea prev. de art.184 alin.1 și 3.Cod Penal în infracțiunea prev. de art.184 alin.2 și 4.Cod Penal cu aplicarea art.37 lit. b
C.P.P.În baza art.86 alin.1 din OG 195/2002 republicată și modificată (fost art.78 al. 1 din OG 195/2002) a condamnat pe inculpatul, la 3 ani închisoare.
În baza art.89 alin.1 din OG 195/2002 republicată și modificată (fost art.81 al.1 din OG 195/2002) cu aplicarea art.37 alin.1 lit. b a Cod Penal condamnat pe același inculpat la 4 ani închisoare.
În baza art.184 alin.2 și 4.Cod Penal, a condamnat pe același inculpat la 2 ani închisoare.
În baza art.33 lit. a și 34 lit. b, s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 4 ani închisoare, și în baza art.71 din Codul penal, au fost interzise inculpatului drepturile prev. de art.64 lit. a și b din Codul penal, pe durata executării pedepsei, cu titlu de pedeapsă accesorie.
S-a luat act că partea vătămată nu s-a constituit parte civilă în cauză.
A fost obligat inculpatul la plata sumei de 344,79 lei către Spitalul Județean de Urgență C, cu titlu de despăgubiri civile.
În baza art.191 p Cod Penal, a fost obligat inculpatul la 400 lei, cheltuieli judiciare către stat (aferente judecării fondului).
Împotriva acestei decizii, în termen, a formulat recurs inculpatul, invocând incidența, în cauză, a cazului de casare prevăzut de art. 3859pct. 18 din Codul d e procedură penală.
S-a susținut că instanța de apel nu a coroborat probele administrate în faza de urmărire penală și în faza de cercetare judecătorească și, în mod greșit, au fost înlăturate declarațiile părții vătămate și ale martorei date ulterior datei de 14.10.2005, din care rezulta că inculpatul nu este autorul faptelor pentru care a fost trimis în judecată.
Prin urmare, s-a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate și pe fond, respingerea apelului parchetului ca fiind nefondat și menținerea hotărârii instanței de fond.
Examinând decizia recurată în raport de criticile formulate și de cazul de casare invocat, dar și din oficiu conform art.3859alin.3 din același cod, Curtea, în majoritate, constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 3859pct. 18 din Codul d e procedură penală, hotărârile sunt supuse casării când s-a comis o gravă eroare de fapt, având drept consecință pronunțarea unei hotărâri greșite de achitare sau de condamnare.
Examinarea existenței cazului de casare menționat, se circumscrie exclusiv verificării modului în care probele administrate în cauză se reflectă în soluția adoptată.
Aceasta înseamnă că instanța de recurs nu judecă din nou cauza, astfel cum procedează instanța de apel, ci verifică doar modul în care probele administrate se reflectă în hotărârea pronunțată, și dacă există concordanță între cele reținute de instanță și conținutul real al probelor.
Pentru a fi incident cazul de casare invocat, Curtea ar trebui să constate existența unei erori grave de fapt, materializată în pronunțarea unei soluții de achitare sau condamnare a inculpatului care să fie în contradicție cu situația de fapt reținută și cu conținutul real al probelor administrate.
Așadar, examinând cauza în limitele menționate, Curtea constată că nu există nici o contradicție între cele reținute prin hotărârea de condamnare a inculpatului și probele administrate, starea de fapt reținută prin hotărârea atacată fiind rezultatul aprecierii probelor de către instanța de apel, fără vreo denaturare a acestora.
Din această perspectivă, Curtea constată că instanța de apel, interpretând coroborat materialul probator administrat în cauză, respectiv declarațiile inițiale ale părții vătămate și ale martorei, declarațiile martorilor, și a concluzionat, contrar susținerilor inculpatului, că acesta a condus autovehiculul la momentul producerii accidentului.
Astfel, declarațiile din 05.10.2005 și 14.10.2005 ale părții vătămate și cele din 06.10.2005 ale martorei, pe care instanța de apel le-a reținut ca exprimând adevărul, îl indică ca autor al faptelor pe inculpatul .
Împrejurarea că în cursul procesului partea vătămată și martora au revenit asupra declarațiilor inițiale nu a fost motivată credibil de către acestea, așa încât instanța de apel a înlăturat declarațiile date după data de 14.10.2005.
Cu privire la retractarea declarațiilor inițiale, partea vătămată a motivat la 17.11.2005, că îl cunoștea pe inculpat de puțin timp așa încât nu și-a dat seama cine a condus autoturismul (fila 49 din dosarul de urmărire penală). Ulterior, a susținut că declarațiile inițiale i-au fost dictate de polițistul care a efectuat cercetarea penală și că reprezentantul legal nu a fost prezent de la începutul audierii. De asemenea, a declarat că organele de cercetare penală au exercitat presiuni amenințând-o că va fi cercetată pentru infracțiunea de mărturie mincinoasă.
Și asupra acestor declarații din faza de urmărire penală, partea vătămată și martora au revenit, arătând că își mențin declarațiile inițiale.
Astfel, la 20.02.2007, acestea au declarat că își mențin declarațiile inițiale, motivând că și le-au schimbat la cererea inculpatului care le-a amenințat cu exercitarea unor acte de violență. Totodată, partea vătămată a precizat că inculpatul a condiționat remiterea unei sume de bani, ce îi era necesară pentru refacerea danturii, de retractarea declarațiilor inițiale. De asemenea, atât partea vătămată cât și martora au declarat că au fost de față la discuția dintre inculpat și martorul, când aceștia au hotărât să susțină că martorul a condus autoturismul implicat în accident, arătând că înțelegerea a avut loc pentru că inculpatul era recidivist, fiind condamnat anterior pentru fapte de același gen, și anume ucidere din culpă, conducere fără permis și părăsirea locului accidentului.
În cursul cercetării judecătorești, partea vătămată și martora au declarat că inculpatul nu a condus autoturismul implicat în accident.
De altfel, atât partea vătămată cât și martora au fost sancționate cu amendă cu caracter administrativ pentru infracțiunea de mărturie mincinoasă prev. de art.260 din Codul penal. Totodată, din motivele de apel formulate de parchet rezultă că martorul a fost condamnat prin sentința penală nr. 393 din 16.12.2008 pronunțată de Judecătoria Călărași în dosarul nr-, la pedeapsa de 2 ani închisoare cu suspendare condiționată a executării pedepsei, pentru săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă în prezenta cauză.
Totodată, instanța de apel a reținut că din declarațiile martorului rezultă că la sosirea echipajului de la Salvare, din care acesta făcea parte, la locul producerii accidentului nu se mai afla nici o persoană implicată în evenimentul rutier, fapt ce infirmă susținerile inculpatului potrivit cărora martorul ar fi rămas la locul producerii accidentului.
În acest context probator, instanța de apel a înlăturat declarațiile date de partea vătămată cât și martora după data de 14.10.2005, apreciindu-le ca fiind nesicere.
Ca atare, situația de fapt reținută de către instanța de apel este rezultatul analizării și aprecierii coroborate a întregului material probator administrat.
Ceea ce se solicită de către inculpat este, de fapt, o reapreciere a probelor, respectiv să fie înlăturate probele care au contribuit la stabilirea, de către instanța de apel, a vinovăției sale.
Or, eroare de fapt, ce ar trebui constată pentru a fi incident cazul de casare invocat, nu poate fi confundată cu greșita apreciere a probelor, întrucât posibilitatea de a da o nouă apreciere probelor administrate este recunoscută numai pentru instanța de apel prin dispozițiile art. 378 alin. 2 din Codul d e procedură penală, nu și pentru cea de recurs, atunci când recursul este cea de-a doua cale ordinară de atac.
Prin urmare, criticile formulate de inculpat prin care solicită reaprecierea probelor nu pot fi cenzurate de către instanța de recurs prin prisma cazului de casare prev. de art. 3859pct. 18 din Codul d e procedură penală.
Examinând decizia recurată, din perspectiva limitelor impuse de cazul de casare menționat, Curtea constată că situația de fapt reținută de instanța de apel este în deplină concordanță cu ceea ce rezultă, în mod evident, din probatoriul administrat și astfel, soluția de condamnare a inculpatului nu are la bază o denaturare a probatoriului.
Pentru considerentele expuse, Curtea, în majoritate, constată că recursul formulat de inculpat este neîntemeiat urmând a fi respins.
În conformitate cu dispozițiile art.192 alin. 2 Cod procedură penală, va obliga recurentul la cheltuielile judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În majoritate:
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de inculpatul împotriva deciziei penale nr.50/A din 17.03.2009, pronunțată de Tribunalul Călărași, Secția penală.
Obligă recurentul inculpat la 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 14.10.2009.
JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
GREFIER,
a
Red.C-02.12.2009/Dact.EA /2ex
Opinie separată a doamnei Jud.
Apreciez că instanța trebuia să verifice și să valorifice întreg materialul probator de la dosar în funcție și de înscrisul nou depus în recurs de inculpat ( Ordonanța Parchetului de pe lângă Judecătoria Călărași din 04.05.2009 dată în dosarul nr.3382/P/2007 cu privire la scoaterea de sub urmărirea penală a învinuitelor și ).
Aceasta cu atât mai mult cu cât în două cicluri procesuale anterioare, instanțele au pronunțat soluții diametral opuse respectiv achitarea inculpatului la ambele judecăți pe fond și condamnarea lui în apel acordând principiului in dubio pro reo eficiență față de contradicțiile depozițiilor de martori și ale părților vătămate( la fond) sau relevanță deosebiră, probelor indirecte ale martorilor neparticipanți la accident dar care au perceput faptele la câteva ore de la producerea lui ( în apel).
Înscrisul nou pe care inculpatul l-a prezentat după rămânerea în pronunțare și care emana de la un organ oficial, Parchetul, venea să înlăture definitiv dubiul care plana asupra vinovăției lui dat fiind că procurorul a dispus o scoatere de sub urmărire penală a părții vătămate și martorei pentru infracțiunea de mărturie mincinoasă.
Cele două persoane, și, minore la data săvârșirii faptei, au arătat pe parcursul procesului penal că primele declarații au fost date fără asistarea lor de către reprezentații legali și atunci li s-a dictat conținutul lor, incriminator pentru inculpatul, motiv pentru care ulterior au depus plângere împotriva procurorului de caz.
Această situație a declanșat verificări sub aspectul infracțiunii de mărturie mincinoasă soldate cu o rezoluție de scoatere de sub urmărire penală a lor.
Deși instanța, în complet majoritar, nu a fost interesată de conținutul acestor probe care au condus la soluția de mai sus, pentru a fi valorificat integral materialul de la dosar, apreciez că în spiritul art.1,3,4 Cod procedură penală, în scopul aflării adevărului și rolului activ al instanței, în vederea constatării în mod complet a faptelor care constituie infracțiuni, pronunțarea hotărârii urma a se face numai pe baza aprecierii corecte și complete a materialului probator.
Apare evidentă la acest moment o gravă eroare de fapt, nu în sensul greșitei aprecieri a probelor ci a aprecierii lor incomplete și cum aceasta este recunoscută numai instanței de apel prin dispozițiilor art.378 alin.2 Cod procedură penală, se impunea trimiterea cauzei la instanța de control judiciar cu atât mai mult cât procurorul în concluziile orale susținute în apel s-a referit la a altă infracțiune (art.182 alin.2 Cod penal ) decât cea pentru care s-a schimbat încadrarea juridică anterior ( art.184 alin.2 și 4 Cod penal ).
Un raționament logico-juridic conduce la concluzia că inculpatului, care a stăruit în prezentarea acestui înscris, îi este favorabil rezultatul Ordonanței procurorului (scoatere de sub urmărire penală a martorei și părții vătămate) făcând dovada fără echivoc că declarațiile primare nu sunt cele adevărate și deci nu îl incriminează iar o situație contrară, nefavorabilă lui nu l-ar îndruma să se prevaleze de ea.
Din această perspectivă se impunea cu atât mai mult verificarea conținutului întregului dosar întocmit de procuror la soluția de scoatere de sub urmărire penală și coroborarea cu întreg materialul probator administrat în cauză.
JUDECĂTOR
Președinte:Elena UrsulescuJudecători:Elena Ursulescu, Silvia Cerbu, Lucia Rog
