Infractiuni rutiere OG 195 2002 Cod rutier sanctiuni. Decizia 1774/2009. Curtea de Apel Bucuresti

Dosar nr. 4010/94/2008

1503/2009

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A II A PENALĂ

ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DECIZIA PENALĂ nr. 1774

Ședința publică de la 04 decembrie 2009

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Leontina Cișmașiu

JUDECĂTOR 2: Petre Popescu

JUDECĂTOR 3: Florică Duță

GREFIER - -

MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL BUCUREȘTI, a fost reprezentat de PROCUROR:.

Pe rol, soluționarea recursului declarat de către inculpatul, G, împotriva sentinței penale nr. 490/30.10.2008, pronunțată de Judecătoria Buftea și a deciziei penale nr. 373/A, din data de 05.06.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a II a Penală, în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns recurentul - inculpat, G, personal și asistat de avocați aleși, și, în baza împuternicirii avocațiale nr. -, emisă de Baroul București - Cabinet individual.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:

Apărătorul recurentului - inculpat depune la dosar, în circumstanțiere, o serie de înscrisuri în copii xerox.

Constatând că, nu mai sunt alte cereri de formulat, Curtea, în baza dispozițiilor art. 38513Cod Procedură Penală, trece la dezbateri.

Avocat, având cuvântul pentru recurentul - inculpat, consideră că, recursul declarat în prezenta cauză este formulat în termen, solicitând admiterea acestuia și rejudecând, solicită achitarea inculpatului în baza art. 38515pct. 2 lit. b, raportat la art. 10 alin. 1 lit. e Cod procedură penală. În subsidiar, solicită trimiterea cauzei la instanța de apel, în vederea rejudecării apelului, având în vedere că, hotărârea apelată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția, instanța nu s-a pronunțat cu privire la unele probe administrate, fapt ce a condus la o gravă eroare de fapt, pronunțându-se o hotărâre greșită de condamnare.

Apreciază că, inculpatul nu se face vinovat de comiterea infracțiunii, pentru care a fost condamnat, având în vedere probele efectuate și declarațiile martorilor. Solicită să se aibă în vedere și motivele de recurs depuse la dosar.

Avocat, având cuvântul, apreciază că în cauză sunt incidente cazurile de casare prevăzute la art. 3859pct. 9, 10, 18 și în subsidiar și pct. 14 Cod procedură penală, solicitând să se aibă în vedere motivele de recurs depuse la dosar.

Reprezentantul Parchetului având cuvântul, pune concluzii de respingerea recursului, ca tardiv formulat, având în vedere că, inculpatul a fost prezent la soluționarea apelului, care s-a pronunțat la data de 05.06.2009, iar recursul a fost declarat la data de 18.06.2009, fiind depășit termenul prevăzut de art. 3853Cod procedură penală.

Pe fondul cauzei, solicită să se constate că recursul este nefondat, având în vedere că, hotărârea instanței de apel este motivată, s-au analizat toate probele administrate în cauză, iar declarația dată de inculpat că, nu a condus pe drumurile publice, nu se coroborează cu nici o altă probă administrată în cauză, astfel că și pedeapsa aplicată inculpatului a fost corect individualizată, în raport de faptul că inculpatul este recidivist în modalitatea prevăzută de art. 37 lit. b Cod penal și de poziția procesuală avută pe parcursul cercetărilor.

Recurentul - inculpat având cuvântul, solicită să fie achitat, considerându-se nevinovat.

CURTEA,

Deliberând asupra recursului de față constată următoarele:

Prin sentința penală nr.490 din 30.10.2008 pronunțată de Judecătoria Buftea -Jud.I față de inculpatul s-au dispus următoarele:

In temeiul art.86 alin.1 din OUG nr.195/2002 privind circulația pe drumurile publice cu aplicarea art.37 lit.b Cod penal, a condamnat pe inculpatul, fiul lui și, ns. la 24.11.1969 în mun. B, cetățean român, necăsătorit, studii 10 clase și școala profesională, muncitor, stagiul militar nesatisfăcut, cu domiciliul în orașul B,-, 3,.A,.5, jud I, recidivist, - la pedeapsa închisorii de, 1(un) an, pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice de către o persoană care nu posedă permis de conducere.

In temeiul art.71 alin 1 Cod penal s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie prevăzută de art. 64 lit b Cod penal.

Pentru a se pronunța astfel Judecătoria Bufteaa reținut următoarea situație de fapt:

La data de 12.06.2006, orele 1,00, inculpatul a fost depistat de către organele de poliție B in timp ce acesta conduce pe str.- din direcția B către autovehiculul marca autoutilitarei cu număr de înmatriculare B-28-, ce aparținea SC Srl, angajatorul inculpatului. Din verificările întreprinse la Prefectura I, Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și înmatricularea a Vehiculelor, s-a constat că inculpatul nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.

Inculpatul, fiind audiat, a arătat că nu a condus autoutilitara pe drumurile publice, ci doar pe câmp, fiind în urmărirea unor persoane care intenționau să sustragă bunuri ale SC Srl, unde este angajat ca paznic. În fapt, aceste persoane după ce l-au agresat, au condus autoutilitara de pe câmp pe drumul public, unde au abandonat-o și au apelat poliția.

Această versiune a faptelor nu este confirmată de niciun element de probă din dosar, astfel încât instanța a respins-

Din procesul-verbal de constatare (fila 4 dosar p) semnat și de către inculpat rezultă că locul în care a fost surprins inculpatul conducând autoutilitara este str.- din direcția B spre. Declarațiile martorului, atât la urmărire penală cât și în fața
instanței sunt în același sens (fila 18,19 dosar p și fila 42 dosar instanță), pe când declarațiile inculpatului date la urmărire penală sunt contradictorii între ele și cu cele date în fața instanței. In declarația din data de 12.06.2006 (fila 10 dosar p) acesta a învederat că "în jurul orelor 1,00 am luat autoutilitare cu număr de înmatriculare B-28WAF aparținând firmei pentru a mă plimba. cu autoutilitara de pe strada - am intrat pe drumul ce duce la fostul CAP", iar în declarația din 30 iunie 2006 inculpatul a susținut că a condus autoutilitara doar pe câmp, iar una dintre persoanele care intenționau să sustragă fier vechi de la SC Srl și în urmărirea cărora pornise inculpatul la volan autoutilitarei, a mutat mașina de pe câmp "pe strada -, unde a fost găsită de către poliție, care a fost chemată la fața locului de către mine. "In declarația din cursul judecății arată inculpatul că poliția a fost chemată de către cei care intenționau să sustragă fier, în timp ce inculpatul se afla lovit pe câmp la o distanță de aproximativ 70-80 de m de drumul public."

Din adresa nr.- din 22.08.2008, Poliția Baa rătat că inculpatul nu a depus plângere împotriva persoanelor care l-au agresat în noaptea de 12.06.2006, nefiind depus de către inculpat niciun alt tip de înscris care să dovedească acest presupus incident (de exemplu, copie plângere, copie raport de serviciu, certificat medico-legal sau orice alt medical, etc), iar declarațiile martorilor propuși de către inculpat (chiar persoanele indicate de către acesta că ar fi intenționat să sustragă fier în noaptea de 12.06.2006) nu sunt concludente sub aspectul conducerii pe drumurile publice sau nu a autoutilitarei respective.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel inculpatul

Prin decizia penală nr.373/A din data e 05.06.2009 pronunțată de Tribunalul București Secția a II a Penală a fost respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul

Inculpatul a fost obligat la cheltuieli judiciare statului.

Împotriva sentinței penale nr.490 și a deciziei penale nr.373/A pronunțată de Tribunalul Bucureștia declarat recurs inculpatul G care solicită achitarea sa conform dispozițiilor art.385/15 pct.2 lit.b raportat la art.10 alin.1 lit.e Cod procedură penală. Se invocă în cauză motive de casare reținute de dispozițiile art385/9 pct.9,10,18 și în subsidiar pct.14 Cod procedură penală.

Curtea, verificând din oficiu actele și lucrările dosarului constată că decizia penală nr.373/A a fost pronunțată la data de 05.06.2009 când s-a judecat pe fond, inculpatul fiind prezent la dezbateri și asistat de avocat ales.

Inculpatul a depus recursul la Tribunalul București la data de 18.06.2009 și a fost primit la Curtea de Apel București pe data de 23.06.2009.

Conform dispozițiilor art.385/3 raportat la art.363 alin.3 Cod procedură penală termenul de declarare a recursului era de 10 zile de la pronunțare iar acesta a fost depus peste acest termen, astfel că recursul este declarat ca fiind tardiv și se respinge ca atare în temeiul dispozițiilor art.385/15 pct.1 lit.a Cod procedură penală.În aceste condiții nu se mai impune analizarea fondului cauzei sub aspectul motivelor de recurs invocate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca tardiv, recursul formulat de inculpatul împotriva sentinței penale nr.490/30.10.2008 pronunțată de Judecătoria Buftea și a deciziei penale nr.373/A din data de 05.06.2009 pronunțată de Tribunalul București Secția a II a penală.

Obligă inculpatul la 100 lei cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 04 decembrie 2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR JUDECĂTOR

GREFIER-

Red.P-07.01.2010/Dact.E-15.01.2010/2ex

II.-Jud.C;

Red.P-07.01.2010/Dact.E-15.01.2010/2ex

II.-Jud.C;

Președinte:Leontina Cișmașiu
Judecători:Leontina Cișmașiu, Petre Popescu, Florică Duță

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Infractiuni rutiere OG 195 2002 Cod rutier sanctiuni. Decizia 1774/2009. Curtea de Apel Bucuresti