Infractiuni rutiere OG 195 2002 Cod rutier sanctiuni. Decizia 1793/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
DOSAR NR- (1657/2009)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SECTIA A II A PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA PENALĂ NR.1793/
Ședința publică de la 8 decembrie 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Francisca Maria Vasile
JUDECĂTOR 2: Niculina Alexandru
JUDECĂTOR 3: Viorica
GREFIER -
* * * * * *
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București - a fost reprezentat de procuror.
Pe rol soluționarea recursului declarat de inculpatul împotriva sentinței penale nr.715/3.11.2008 pronunțată de Judecătoria sectorului 6 B și a deciziei penale nr.362A/09.06.2009 pronunțată de Tribunalul București Secția I Penală, în dosar nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurentul inculpat, personal asistat de avocat ales împuternicire avocațială nr.-/10.11.2009, intimatul parte vătămată personal asistat de avocat ales împuternicire avocațială nr.-/25.08.2009, lipsind intimatul parte civilă SPITALUL UNIVERSITAR DE URGENȚĂ B, A DR., intimatul asigurator - ASIGURĂRI TRANSILVANIA, SC SA.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Apărătorul intimatului parte vătămată, având cuvântul, depune la dosar contracte de asistență judiciară încheiate la data de 25.05.2007, 13.06.2008, 9.12.2008, 13.08.2009, în copie xerox și original.
Apărătorul recurentului inculpat, având cuvântul, arată că nu se opune depunerii respectivelor înscrisuri la dosar.
Reprezentantul Ministerului Public, menționează că nu se opune față de depunerea înscrisurilor privind onorariul de avocat pe care partea vătămată îl solicită cu titlu de cheltuieli de judecată, consideră proba ca fiind utilă.
Nemai fiind cereri de formulat sau excepții de invocat, constată cercetarea judecătorească finalizată și acordă cuvântul pe fondul recursului.
Apărătorul recurentului inculpat, având cuvântul, arată că a luat cunoștință de înscrisurile depuse de partea vătămată la dosar.
Arată că onorariul de avocat se stabilește de către apărător de comun acord cu partea pe care o asistă, nu există limite maxime sau minime, ci are în vedere natura litigiului, importanța interesului în cauză, notorietatea, experiență în muncă, reputația și specializarea avocatului, avantajul obținut pentru profitul clientului, munca depusă de avocat.
Precizează că primul contract de asistență juridică a fost încheiat în anul 2007 pentru o prezumtivă faptă ce ar fi fost comisă în 2006, plângerea depusă și declarația dată în anul 2006, la data aceea contractul de asistență juridică nu putea fi semnat de apărătorul părții vătămate.
Mai mult în anul 2008 fost emisă o solicitare pentru ridicarea expertizei tehnico-științifică judiciare, însă nici acest înscris nu a fost semnat de apărătorul părții vătămate și se presupune că la acel moment asistența juridică prestată ar fi trebuit să fie exercitată de avocatul respectiv. Astfel în faza de urmărire penală există contractul de asistență juridică și o chitanță de 10.000 RON.
La instanța de fond se depune un alt contract de asistență juridică, nu există însă nici o dovadă că apărătorul părții vătămate ar fi depus vreun efort pentru cauză, situație în care se depun două chitanțe totalizând 10.000 RON.
În faza de apel nu se depun concluzii scrise însă se taie chitanță de 7500 RON, în recurs se taie o altă chitanță de 8500 RON, însumate chitanțele formează o sumă apreciabilă în situația în care părții vătămate nu i se obține nici un avantaj, decât acela de a provoca o pagubă imensă inculpatului care este unic întreținător al familiei.
Menține concluziile depuse pe latură penală la termenul anterior.
Apărătorul intimatului parte vătămată, având cuvântul, în ceea ce privește contractul de asistență judiciară încheiat în anul 2007, arată că raportul de expertiză l-a ridicat personal semnând de primire pentru acesta.
Arată că partea pe care o asistă nu a solicitat despăgubiri civile, însă este cunoscut că în momentul în care mergi într-un spital pe lângă cheltuielile legate de anumite analize există și alte cheltuieli privind medicația și tratamentul, or dovada acestor cheltuieli nu poate fi făcută de partea vătămată, dat fiind că nu se eliberează chitanțe pentru așa ceva.
Referitor la faptul că percepe onorarii prea mari, arată că poate face dovada unor onorarii și mai mari pentru care achită contribuțiile legale și impozitele. Precizează că a emis chitanțe pentru onorariul pe care le-a perceput.
Consideră că s-a încadrat în limitele legale atât timp cât cerut un onorariu cu care partea a fost de acord, a încheiat un contract de asistență juridică, a tăiat chitanțe pe care le-a depus în dosar și mai mult apreciază că este opțiunea clientului în ceea ce privește apărătorul pe care îl angajează, precum și referitor la onorariul pe care îl achită.
Precizează că dosarul de față trenează de ani de zile și nu înțelege atitudinea părții adverse vis a vis de problema onorariilor percepute.
Menționează că a încheiat contract pentru fiecare fază procesuală în care a acordat asistență juridică, a emis delegații separate și chitanțe de asemenea distincte.
Menține concluziile formulate pe latură penală la termenul anterior.
Curtea, procedează la restituirea contractelor de asistentă judiciară încheiate la datele de 25.05. 2007, 2008, 9.12.2008, 13.08.2009, o copie xerox și original, reținând la dosar câte o copie xerox a acestor înscrisuri.
Reprezentantul Ministerului Public, precizează că menține concluziile formulate pe latură penală la termenul anterior.
Relativ la cheltuielile judiciare efectuate de partea vătămată consideră că în cauză ar fi incident cazul de casarea prev. de art.385/9 pct.17/1 Cod procedură penală, solicită admiterea recursului declarat de inculpat, casarea deciziei penale și în partea a hotărârii instanței de fond, a fi admisă cererea părții vătămate de obligare a inculpatului la cheltuieli judiciare, însă într-un cuantum care să reflecte contribuția efectivă a apărătorului ales, în cauza de față raportat la complexitatea acesteia și munca efectiv depusă.
Consideră că din interpretarea art.193 Cod procedură penală referitoare la plata cheltuielilor judiciare făcute de părți și ce persoane sunt obligate la plata acestora, pe acest aspect fiind incidente dispozițiile codului d e procedură civilă, care prevăd în art.274 alin.3 Cod procedură civilă, că judecătorii au dreptul să cenzureze cuantumul onorarilor avocațiale ori de câte ori se va constata motivat că sunt nepotrivit de mici sau de mari în raport de valoarea pricinii sau munca exercitată de avocat.
Apreciază că suma de 20.000 RON la care3inculpatul a fost obligat de instanța de fond este o sumă nejustificat de mare în raport de natura pricinii și prestația apărătorului ales.
Recurentul inculpat, având ultimul cuvânt, arată că își menține declarațiile date anterior, solicită a i se face dreptate.
CURTEA,
Asupra recursului penal de față:
Prin sentința penală nr.715/03.11.2008 pronunțată de Judecătoria sectorului 6 B în dosarul penal nr-, s-a respins ca neîntemeiată excepția tardivității plângerii prealabile.
În baza art.184 al. l și al.3 Cod penal a fost condamnat inculpatul la pedeapsa de 9 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
În baza art.81 al.l din OUG 195/2002 același inculpat a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani închisoare.
În baza art.33 lit.a și art.34 lit.b Cod penal inculpatului i-a fost aplicată pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare.
În baza art.71 Cod penal s-au interzis inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art.64 lit.a, b și c Cod penal pe durata executării pedepsei principale.
În baza art.81 Cod penal s-a suspendat condiționat executarea pedepsei aplicate pe durata unui termen de încercare de 4 ani calculat conform art.82 Cod penal.
În baza art.71 alin.5 Cod penal s-a suspendat executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării pedepsei principale.
În baza art.359 Cod procedură penală s-a atras atenția inculpatului asupra disp.art.83 Cod penal.
S-a luat act că partea vătămată nu s-a constituit parte civilă în cauză.
În baza art.14 raportat la art.346 Cod procedură penală cu referire la art.313 din Legea nr.95/2006, art.998-999 cod civil și art.54 al.2 din Legea 136/1995 inculpatul și asigurătorul SC - ASIGURĂRI SA au fost obligați la plata următoarelor sume sumei:
133,90 lei daune materiale către partea civilă DR. și a dobânzii legale aferentă sumei calculată potrivit OG 9/2000 de la data faptei și până la plata efectivă a sumei;
250 lei daune materiale către partea civilă SPITALUL UNIVERSITAR DE URGENȚĂ
S-a luat act că Spitalul Clinic de Urgență Militar Central "Dr. " nu s-a constituit parte civilă în cauză.
În baza art.191 alin.l Cod procedură penală inculpatul a fost obligat la 500 lei RON cheltuieli judiciare avansate de stat.
În baza art.193 al.l Cod procedură penală inculpatul a fost obligat la 20.000 lei cheltuieli judiciare către partea vătămată.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța fondului a reținut că la data de 16.04.2006, în timp ce conducea autoturismul marca, cu număr de înmatriculare B-44-, imediat după efectuarea unui viraj la stânga din direcția către b-ul, a surprins și accidentat pe trecerea de pietoni, pe a Ii-a de circulație, pe parte vătămată, angajat în traversare. Astfel, s-a reținut că partea vătămată a fost acroșată cu oglinda retrovizoare, ceea ce i-a imprimat o mișcare de rotire, aceasta s-a sprijinit cu mâna de partea din spate a caroseriei autoturismului în cauză, din spate stânga a autovehiculului trecând peste piciorul drept al părții vătămate
In urma impactului, partea vătămată s-a dezechilibrat și a căzut, fiind ajutată să se ridice și să se deplaseze de către două persoane, în timp ce inculpatul a oprit autovehiculul la 30- 40 metri distanță, a deschis portiera mașinii, s-a uitat în direcția părții vătămate și și-a continuat deplasarea.
Astfel, din plângerea părții vătămate a rezultat că la data de 16.04.2006, ora 20.00, acesta era angajat în traversare b-ului la intersecția acestuia cu, pe trecerea de pietoni, pe culoarea a semaforului electric și a fost acroșat de un autoturism Solenza cu oglinda, ceea ce a determinat o mișcare de rotire, din răsucire acesta s-a sprijinit de caroserie, lovindu-se la mâinii drepte, iar din spate trecând peste piciorul drept.
Din raportul de expertiză medico-legală a rezultat că în urma accidentului parte vătămată a suferit leziuni traumatice care s-au putut produce prin lovire cu și de corp/plan dur, în condițiile unui accident rutier în calitate de pieton și care au necesitat pentru vindecare 16/18 zile de îngrijiri medicale. In conținutul actului medico-legal s-au reținut următoarele leziuni: entorsă umăr stâng,
contuzie antepicior drept, contuzie gambă dreaptă, acesta fiind diagnosticat cu periartrită scapulo-humerală stânga, traumatisme ce corespund modalității în care partea vătămată și martorul au descris impactul.
Fapta inculpatului de a conduce pe drumuri publice un autoturism, fără a respecta normele privind acordarea priorității de trecere pietonilor, împrejurare în care a accidentat pe partea vătămată, angajat regulamentar în traversare, acesta din urmă suferind leziuni traumatice ce au necesitat pentru vindecare 16-18 zile de îngrijiri medicale, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de vătămare corporală din culpă prevăzută de art. 184 alin. 1 și 3 Cod penal.
De asemenea instanța fondului a reținut că inculpatul a încălcat dispozițiile legale privind acordarea priorității, respectiv cele prev. de art. 180 pct.7 din Regulamentul de aplicare a OUG 195/2002, aprobat prin HG.85/2003, în vigoare la data producerii accidentului. In ceea ce privește culpa inculpatului, nu există nici un dubiu că acesta a prevăzut sau cel mult trebuia să prevadă posibilitatea producerii unui accident în aceste condiții.
Fapta aceluiași inculpat de a părăsi locul accidentului în urma căruia a rezultat vătămarea integrității corporale a părții vătămate, fără încuviințarea poliției, întrunește elementele constitutive ala infracțiunii prev. de art.81 al.l din OUG 195/2002, (conform numerotării articolelor la data accidentului).
In ceea ce privește latura subiectivă a acestei infracțiuni, instanța a reținut că din declarațiile martorilor și, coroborate cu cele ale părții vătămate, rezultă indubitabil că inculpatul a realizat acroșarea părții vătămate, a autoturismul la 30-40 de metri de la locul accidentului și uitându-se în direcția acestuia. Inculpatul de altfel, recunoaște că s-a uitat în direcția trecerii de pietoni însă prin intermediul oglinzii retrovizoare și a observat că partea vătămată era în picioare, "atenție" justificată tocmai de realizarea accidentării acesteia, chiar dacă negat în mod constant fapta, motiv pentru care se va reține intenția directă de a părăsi locul accidentului.
La individualizarea judiciară a pedepselor, instanța fondului a avut în vedere criteriile prev. de art. 72 Cod penal, respectiv de gradul de pericol social ridicat al faptelor, ce rezultă din dispozițiile legale încălcate de inculpat în calitatea sa de conducător auto, din urmarea produsă, dar și de persoana acestuia care a avut o atitudine nesinceră, nu și-a asumat responsabilitatea faptei comise, dimpotrivă a încercat să inducă în eroare organele judiciare prin depozițiile martorilor audiați la propunerea sa.
În consecință, inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 9 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă și 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de părăsire a locului accidentului. Totodată, s-a apreciat că față de împrejurarea că partea vătămată a fost accidentată pe trecerea de pietoni și atitudinea ulterioară a inculpatului, nu s-au putut reținute în favoarea inculpatului circumstanțe atenuante.
Pe latură civilă, s-a luat act că partea vătămată nu s-a constituit parte civilă, iar în ceea ce privește pretențiile civile ale unităților spitalicești, văzând devizele înaintate de părțile civile Spitalul Universitar de Urgență B și Dr., privind costul îngrijirilor medicale acordate părții vătămate și prev. art. 313 din 95/2006, constată că acțiunea civilă a acestora este întemeiată.
Față de faptul că inculpatul avea la data producerii accidentului un contract de răspundere civilă obligatorie valabil încheiat cu SC - Asigurări SA, instanța a dispus obligarea atât a inculpatului cât și a asigurătorului la despăgubiri, însă pe temeiuri diferite, obligațiile acestora fiind divizibile.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel - Asigurări Transilvania SA și inculpatul.
Inculpatul a criticat hotărârea pentru nelegalitate, nefiind trecute în practica numele unei societăți de asigurare, modul de plată al daunelor nu este corect explicitat și s-a înlăturat în mod nejustificat o expertiză care îi era favorabilă.
Apelantul - Asigurări Transilvania SA a criticat hotărârea primei instanțe deoarece față de această societate nu sunt întrunite condițiile răspunderii pentru fapta proprie.
A criticat de asemenea soluția primei instanțe arătând că persoana asigurată nu este vinovată de săvârșirea accidentului.
În faza cercetării judecătorești s-a procedat la audierea inculpatului și la administrarea probei cu înscrisuri.
Prin decizia penală nr. s-au respins apelurile formulate de apelanții - Asigurări Transilvania SA și inculpatul împotriva sentinței penale nr.715/03.11.2008 pronunțată de Judecătoria sectorului 6 B în dosarul penal nr-, ca nefondat.
În baza art.192 al.2 Cod pr.pen. a obligat apelanții la câte 400 lei, cheltuieli judiciare către stat.
În baza art.193 al.l Cod de pr.pen. a obligat pe apelantul-inculpat la 7.500 lei către partea vătămată, cu titlu de cheltuieli judiciare - onorariu avocațial.
Examinând hotărârea apelată prin prisma motivelor de apel invocate cât și din oficiu, conform art.371 al.2 Cod pr.pen. Tribunalul a constatat nefondate apelurile, pentru următoarele considerente:
Situația de fapt reținută de prima instanță a fost corectt stabilită pe baza probelor administrate și a fost însușită de Tribunal.
Criticile apelantului inculpat referitoare la ignorarea nejustificată a opiniei expertului parte urmează a fi înlăturate acesta fiind vădit subiectiv, în mod corect reținându-se a doua variantă a expertizei tehnice deoarece modalitatea în care este descrisă dinamica accidentului corespunde cu consecințele pe care acesta le-a produs așa cum rezultă din raportul de expertiză medico-legală întocmit în cauză.
Teza inculpatului că partea vătămată ar fi fost sub influența băuturilor alcoolice și ar fi căzut pur și simplu, eventual dezechilibrată de propriul câine, nu poate fi primită deoarece în concluzie raportul de expertiză medico-legală (fila 19 dosar de urmărire penală), s-a reținut că urmele de lovire s-au putut produce "prin lovire cu și de corp/plan dur".
În condițiile în care a lovit pietonul suficient cât acesta să fie proiectat pe carosabil, Tribunalul a apreciat că impactul nu a putut să treacă neobservat pentru inculpat mai ales că acesta circula cu o viteză mică.
În ceea ce privește individualizarea pedepsei prima instanță a dat dovadă de o clemență extremă, părăsirea locului accidentului fiind o faptă intenționată ce denotă cinism din partea autorului și care poate duce la consecințe grave pentru victimă. S-ar fi impus în speță aplicarea dispozițiilor art.86/1 Cod penal.
Nu va putea înrăutății însă situația inculpatului în propria sa cale de atac.
În ceea ce privește latura civilă Tribunalul a subliniat că asigurătorul nu are un rol pur figurativ în cadrul procesului penal ci urmează să acopere daunele produse de clientul său, obligarea sa fiind justificată.
În ceea ce privește dubiile inculpatului cu privire la nemenționarea caracterului personal sau solidar al răspunderii civile față de părțile civile care au avut pretenții în procesul penal, Tribunalul urmează a le lămurii precizând că aceste părți pot executa atât inculpatul cât și asigurătorul până la îndestularea creanței.
Criticile inculpatului referitoare la neinserarea în dispozitiv și a unui alt asigurător nu au legătură cu dosarul și nu pot duce la o îmbunătățire a situației sale.
Împotriva ambelor hotărâri a declarat recurs inculpatul, fără să-l motiveze în termen, invocând ulterior incidența cazurilor de casare prevăzute de art. 385/9 alin.1 pct.18 și 15. pr. pen. Astfel, în motivele scrise de recurs depuse la termenul în care au avut loc dezbaterile asupra recursului precum și în concluziile orale, inculpatul formulează următoarele critici:
- s-a comis o gravă eroare de fapt prin greșita apreciere a probelor din dosar care a avut drept consecință pronunțarea unei hotărâri de condamnare. În acest sens, inculpatul arată că din tot ansamblul probator nu rezultă cu certitudine că el se face inovat de săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă, probele necoroborându-se între ele. Astfel, arată inculpatul, partea vătămată a declarat că a fost lovită cu oglinda retrovizoare stânga, autoturismul trecându-i cu spate peste piciorul drept, în timp ce raportul de expertiză tehnică reține că victima s-a lovit de partea lateral stânga a autoturismului, după care căzut pe suprafața carosabilă și că "leziunile suferite de victimă nu se încadrează în tiparul accidentelor rutiere.leziunile prin călcare sunt mai rare, dar în raport cu greutatea autovehiculului, par leziuni mai grave decât echimozele, fracturile cominutive fiind întotdeauna produse prin comprimare și nu prin loviri de corpuri sau planuri dure" Mai arată inculpatul că modalitatea producerii accidentului descrisă de expertul tehnic se coroborează cu expertiza medico-legală care concluzionează lovirea victimei de corp sau plan dur, în speță partea carosabilă, însă nu se coroborează cu declarațiile victimei și ale martorilor care sunt"ambigue și irelevante", "vădit partinice și făcute pro causa". De asemenea, arată inculpatul, cercetarea la fața locului este irelevantă și neconcludentă având loc la un interval de 4 luni de la producerea accidentului și constată doar că autoturismul inculpatului nu prezintă avarii sau urme de reparații recente.
În concluzie, inculpatul consideră că infracțiunii de vătămare corporală din culpă îi lipsește unul din elementele constitutive, și anume culpa, motiv pentru care solicită achitarea în temeiul art.11 pct.2 lit.a rap. la art.10 lit.d pr. pen.
- există o cauză de înlăturare a răspunderii penale pentru săvârșirea infracțiunii pevăzută de art. 89 alin.1 din OUG nr.195/2002, constând în aceea că inculpatul s-a aflat în eroare de fapt. Susține acesta că din ansamblul probator administrat în cauză nu rezultă cu certitudine că a fost autorul unui accident de circulație cu vătămarea victimei, chiar aceasta declarând că în momentul în care conducătorul auto a deschis portiera și s-a uitat spre locul accidentului, ea se ridicase în picioare pentru a-și continua traversarea. În cosecință, inculpatul solicită achitarea în baza art.11 pct.2 lit.a rap. la art.10 lit.e pr.pen sub aspectul infracțiunii de părăsire a locului accidentului fără încuviințarea organelor de poliție.
Cu ocazia dezbaterilor, inculpatul a criticat hotărârile atacate și sub aspectul cuantumului cheltuielilor judiciare acordate părții vătămate, pe care îl consideră nejustificat de mare în raport cu complexitatea cauzei și cu serviciile prestate, solicitând reducerea acestora.
Întrucât recursul nu a fost motivat în termenul prevăzut de art. 385/10 alin.2 pr. pen. Curtea va examina cauza potrivit art. 385/10 alin.2/1 pr. pen. constatând că toate cazurile de casare invocate de inculpat fac parte din cele care, potrivit art. 385/9 alin.3 pr. pen pot fi avute în vedere și din oficiu.
Analizând hotărârile recurate prin prisma criticilor formulate, în limitele arătate mai sus, Curtea constată că nu este incident cazul de casare prevăzut de art. 385/9 alin.1 pct.18 pr. pen. potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării când s-a comis o eroare gravă de fapt, având drept consecință pronunțarea unei hotărâri greșite de achitare sau de condamnare. Pentru a exista o eroare gravă de fapt în sensul textului de lege menționat, se cer a fi întrunite anumite condiții: pe de o parte, eroarea trebuie să fie esențială, adică să fi influențat hotărâtor soluția dată în cauză și, pe de altă parte, să fie evidentă, adică neîndoielnică.
Această eroare desemnează un viciu în stabilirea situației de fapt, în sensul că în considerentele hotărârii se afirmă contrariul a ceea ce rezultă în mod evident din probele administrate, existând o vădită necordanță între modul cum acestea au fost percepute și analizate în hotărâre.
În speță, deși inculpatul indică cazul de casare prevăzut de art.385/9 alin.1 pct.18 pr. pen, acesta invocă o greșită interpretare a probelor administrate în condițiile în care eroare de fapt nu poate fi confundată cu greșita apreciere a probelor. Dacă instanței de apel îi este recunoscută prin dispozițiile art. 378 alin.2 pr. pen. posibilitatea de a da o nouă apreciere probelor administrate, în situația recursului, când acesta este a doua cale ordinară de atac, acest drept nu mai este prevăzut de lege. de acțiune a instanței de recurs este limitată, întrucât aceasta nu judecă din nou cauza, ci verifică doar modul în care probele administrate se reflectă în soluția pronunțată și dacă există discordanță între cele reținute de instanță și conținutul real al probelor.
În cauză, Curtea constată că ambele instanțe au avut în vedere și au analizat toate mijloacele de probă, dându-le o anumită apreciere, ce nu mai poate fi modificată de către instanța de recurs întrucât nu există discordanțe între conținutul mijloacelor de probă și situația de fapt ce a fost stabilită.
Astfel, instanțele au avut în vedere declarațiile părții vătămate și ale martorilor oculari și din care rezultă că în data de 16.04.2006 partea vătămată a fost acroșată cu oglinda retrovizoare a autoturismului condus de inculpatul, în timp ce traversa strada pe trecerea de pietoni, ceea ce i-a imprimat o mișcare de rotire, din spate stânga a autoturismului trecând peste piciorul drept al părții vătămate. Instanțele au constatat că aceste declarații se coroborează cu constatările și concluziile cuprinse în raportul de expertiză medico-legală care stabilește că leziunile traumatice suferite de partea vătămată "s-au putut produce în condițiile unui acident rutier în calitate de pieton" și necesită un număr de 16-18 zile de îngrijiri medicale iar leziunile descrise în raport corespund modalității în care partea vătămată și martorul au relatat impactul.
De asemenea, instanțele au înlăturat motivat apărările inculpatului precum și declarațiile martorilor propuși de acesta, și, evidențiind contradicțiile dintre aceste declarații. Tot motivat, instanțele au înlăturat concluziile expertului parte și au reținut cea de a doua variantă a expertizei tehnice întrucât modalitatea în care este descrisă dinamica accidentului corespunde cu consecințele produse, astfel cum rezultă din raportul de expertiză medico-legală.
Pe baza probelor administrate și minuțios analizate, instanțele au stabilit că a fost dovedită culpa inculpatului în producerea accidentului rutier ca și element constitutiv al infracțiunii de vătămare corporală din culpă prevăzută de art. 184 alin.1 și 3 cod penal, acesta încălcând dispozițiile legale privind acordarea priorității, respectiv cele prevăzute de art. 180 pct.7 din Regulamentul de aplicare a OUG 195/2002.
Pe cale de consecință, prin exercitarea recursului, inculpatul nu poate obține o nouă apreciere a probelor de către instanța de control judiciar, întrucât nu s-a dovedit existența unei erori grave de fapt.
Curtea constată că nu este incident nici cel de-al doilea caz de casare invocat de inculpat în ceea ce privește infracțiunea prevăzută de art. 81 alin.1 din OUG nr. 195/2002, acela prevăzut de art. 385/9 alin.1 pct. 15. pr. pen. pe motiv că s-ar fi aflat în eroare de fapt, prevăzută de art.51 cod penal, nerealizând că a lovit o persoană.
Sub acest aspect, Curtea apreciază, în acord cu instanțele de fond și de apel că, din moment ce partea vătămată a fost acroșată cu oglinda retrovizoare iar lovitura a fost suficient de puternică pentru a determina căderea pe carosabil a acesteia, impactul nu putea să treacă neobservat de către inculpat. Așa cum reține și instanța de fond, din declarațiile părții vătămate și ale martorilor și rezultă în mod cert că inculpatul și-a dat seama că a acroșat pe partea vătămată, a oprit la o distanță de 30-40 metri de locul impactului uitându-se în direcția acestuia, dar și-a continuat drumul, situație în care nu se poate reține, în mod credibil, teza unei erori de fapt conform art. 51 cod penal în care s-ar fi aflat inculpatul.
Curtea apreciază însă ca fiind întemeiată critica inculpatului privind cuantumul cheltuielilor judiciare reprezentând onorariu de avocat la care a fost obligat față de partea vătămată cu ocazia judecății în fond și în apel.
Această critică va fi analizată prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 385/9 alin.1 pct.17/1 pr. pen. întrucât dispozițiile art. I pct.185 din Legea nr.356/2006 care l-au abrogat au fost declarate neconstituționale prin decizia Curții Constituționale nr.783 din 12 mai 2009, publicată în Of. nr.404 din 15 iunie 2009. Curtea Constituțională a motivat că abrogarea art.385/9 alin.1 pct.17/1 pr. pen. încalcă dispozițiile constituționale ale art. 21 privind accesul liber la justiție precum și pe cele ale art.20 din Constituție referitoare la tratatele internaționale privind drepturile omului raportate la prevederile referitoare la dreptul la un proces echitabil și ale art.13 privind dreptul la un recurs efectiv din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale.
Potrivit art. 193. pr. pen. coroborat cu dispozițiile art.274 alin.3 pr. civ. judecătorii au dreptul să mărească sau să micșoreze onorariile avocaților, ori de câte ori sunt nepotrivit de mici sau nepotrivit de mari, în raport cu valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat.
În speță, Curtea constată că instanța de fond l-a obligat pe inculpat la plata sumei 20.000 lei reprezentând onorariu de avocat, din care 10.000 lei pentru faza de urmărire penală și 10.000 lei pentru judecata în fond iar în apel inculpatul a fost obligat la 7.500 lei cu același titlu.
La data de 1o.XI.2009 Curtea a repus cauza pe rol pentru a da posibilitate apărătorului ales al părții vătămate să depună la dosarul cauzei contractele de asistență juridică încheiate cu partea vătămată precum și orice alte documente care atestă prestațiile avocațiale pe parcursul întregului proces. Ca urmare, partea vătămată a depus contractele de asistență juridică încheiate cu apărătorul său ales, în copii certificate, arătând că în afara acestora și a chitanțelor privind plata onorariului de avocat deja depuse la dosar nu deține alte documente care să ateste prestațiile avocațiale.
Verificând actele și lucrările dosarului Curtea constată că în faza de urmărire penală avocatul ales al părții vătămate nu a avut nicio prestație, nu a fost prezentă la efectuarea niciunui act de urmărire penală, nu a formulat întrebări pentru expertul tehnic și nici nu a formulat obiecțiuni la raportul de expertiză tehnică întocmit în această fază.
În cursul judecății în fond, acesta a fost prezent la două termene de judecată ( în 13.10.2009 și 3.XI.2009) și a formulat în scris o cerere de citare a unuia dintre martori la o anumită adresă (fila 80 dosar fond) și o altă cerere privind eliberarea unor copii din dosar (fila 125 dosar fond)
În apel, avocatul ales al părții vătămate a fost prezent la patru din cele opt termene de judecată stabilite și a formulat, între termene, trei cereri scrise de eliberare a unor copii din dosar. Nu a depus concluzii scrise nici la instanța de fond nici în apel.
Curtea mai reține că partea vătămată nu s-a constituit parte civilă în cauză.
Față de prevederile art. 193 pr. pen coroborat cu art. 274 alin. 3c. pr. civ. Curtea apreciază că, în raport cu complexitatea cauzei, care nu este una deosebită, cu volumul de activitate și munca depusă, cuantumul onorariului apărătorului ales al părții vătămate, în sumă de 27.500 lei (275 milioane ROL) la plata căruia a fost obligat inculpatul de către instanța de fond și de apel este nepotrivit de mare, motiv pentru care va fi redus la 8.000 lei.
Pentru considerentele expuse mai sus, în baza art. 385/15 pct.2 lit.d pr. pen.Curtea va admite recursul inculpatului, va casa în parte hotărârile atacate și, rejudecând, în baza art. 193. pr.pen. coroborat cu art. 274 alin.3 pr. civ. va dispune obligarea inculpatului la plata sumei de 8.000 lei (în locul sumei totale de 27.500 lei) către partea vătămată, cu titlu de cheltuieli judiciare, reprezentând onorariul de avocat.
Se vor menține celelalte dispoziții ale sentinței și deciziei recurate.
Având în vedere soluția de admitere a recursului declarat de inculpat, Curtea va respinge cererea intimatei părți vătămate de obligare a acestuia la plata cheltuielilor judiciare în cuantum de 8.500 lei, onorariu avocat.
În temeiul art. 192 alin.3 C pr. pen. cheltuielile judiciare vansate de stat în recurs vor rămâne în sarcina acestuia.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de inculpatul împotriva sentinței penale nr.715/03.11.2008 pronunțată de Judecătoria Sectorului 6 B și a deciziei penale nr.362/A/09.06.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția I-a Penală
Casează, în parte, sentința și decizia recurate și, rejudecând:
Obligă inculpatul la plata sumei de 8.000 lei către partea vătămată, cu titlu de cheltuieli judiciare reprezentând onorariul apărătorului ales.
Menține celelalte dispoziții ale hotărârilor atacate.
Cheltuielile judiciare avansate de stat în recurs rămân în sarcina acestuia.
Respinge cererea de obligare a inculpatului la plata cheltuielilor judiciare în recurs formulată de partea vătămată.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 8.12.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
GREFIER,
Red.
Dact.
2 ex.-4.01.2010
Red.
Dact.
2 ex.-4.01.2010
12 Ianuarie 2010
Președinte:Francisca Maria VasileJudecători:Francisca Maria Vasile, Niculina Alexandru, Viorica
