Infractiuni rutiere OG 195 2002 Cod rutier sanctiuni. Decizia 191/2008. Curtea de Apel Cluj

ROMÂN I

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI

Dosar nr-

DECIZIA PENALĂ NR. 191/R/2008

Ședința publică din 18 martie 2008

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: Virgil Viorel Andreieș

Președintele Curții de APEL CLUJ

JUDECĂTORI: Virgil Viorel Andreieș, Iuliana Moldovan Maria

-

GREFIER:

Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de APEL CLUJ, reprezentat prin PROCUROR -.

S-a luat spre examinare recursul declarat de către inculpatul împotriva deciziei penale nr. 315/A din data de 20 decembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Maramureș, în dosar nr-, inculpatul fiind trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autoturism având în sânge o îmbibație alcoolică ce depășește limita legală, prev. și ped. de art. 87 din OUG 195/2002.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă inculpatul asistat de apărător desemnat din oficiu, avocat din cadrul Baroului C, cu împuternicire avocațială depusă la dosarul cauzei.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,

Curtea procedează, în temeiul art. 38514alin. 11.pr.pen. la audierea inculpatului, declarația acestuia fiind consemnată conform procesului verbal depus la dosarul cauzei.

Reprezentanta Ministerului Public, având în vedere declarația dată de inculpat, precum și raportat la procesul verbal de recoltare a probelor biologice, dar și aspectul că în motivarea soluției de achitare, instanța de fond a arătat că nu s-a făcut recoltarea celei de-a doua probe biologice, solicită audierea medicului și a martorului G, care au fost prezenți când s-au recoltat probele de sânge și a fost semnat acel proces verbal.

Apărătorul din oficiu al inculpatului arată că suntem în faza procesuală a recursului, susținând că acești martori puteau fi audiați fie în fața instanței de fond, fie în fața instanței de apel. Apreciază că nu se poate acoperi o greșeală a poliției.

Curtea, deliberând, respinge cererea formulată de reprezentanta Ministerului Public de audiere a celor doi martori, raportat la aspectul că o asemenea probă este nelegală în această fază procesuală.

Nemaifiind cereri prealabile de formulat și excepții de invocat, instanța acordă cuvântul în dezbaterea recursului.

Reprezentanta Ministerului Public arată că susține recursul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Maramureș împotriva deciziei penale nr. 315 din data de 20 decembrie 2007, prin care a fost respins apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Baia Mare împotriva sentinței penale nr. 1437 din data de 13 septembrie 2007 Judecătoriei Baia Mare. Prin sentința penală a Judecătoriei Baia Mare, instanța de fond dispus achitarea inculpatului în temeiul art. 10 lit. d pr.pen. de sub comiterea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autoturism având în sânge o îmbibație alcoolică ce depășește limita legală, prev. și ped. de art. 87 din OUG 195/2002. Apreciază că hotărârea atacată este netemeinică și nelegală. Din probele administrate în cauză rezultă că inculpatul a consumat băuturi alcoolice, iar apoi s-a urcat la volan circulând pe drumurile publice. Susține că în această cauză nu se pune problema dacă inculpatul s-a aflat sau nu în stare de ebrietate. Apreciază că din probele administrate în cauză rezultă că inculpatul, în momentul în care a condus autoturismul, avea în sânge o îmbibație alcoolică de 0,90 gr %0, astfel încât inculpatul se face vinovat de comiterea infracțiunii pentru care a fost trimis în judecată. Din buletinul de analiză rezultă că în momentul recoltării probelor biologice gradul de alcoolemie era de 0,90 gr. %0. Precizează că instanțele de fond au înlăturat din buletinul de analiză, motivând că este lipsit de valoare acest buletin de analiză pentru că nu s-a recoltat cea de-a doua probă biologică. Însă toate aceste aspecte nu pot să ducă la concluzia că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii. Ordinul nr. 376/2006 privind normele metodologice pentru recoltarea probelor biologice nu prevede nicio sancțiune pentru situația în care nu se recoltează cea de-a doua probă biologică. Medicul consemnează în dreptul celei de-a doua probe "nu solicit", având în vedere ceea ce inculpatul a declarat. De asemenea, inculpatul a recunoscut că a semnat acel proces verbal după ce l-a citit, astfel încât nu se poate spune că inculpatul nu a știut că este necesară și oad oua probă biologică. Apreciază că instanța de fond în mod injust a înlăturat buletinul de analiză. Din întreg probatoriul administrat în cauză rezultă că inculpatul se face vinovat de săvârșirea infracțiunii reținute în sarcina sa.

Solicită admiterea recursului, casarea atât a deciziei penale a Tribunalului Maramureș, cât și a sentinței penale a Judecătoriei Baia Mare și reținând cauza spre rejudecare să se pronunțe o hotătâre prin care să se rețină vinovăția inculpatului. Astfel solicită, în principal, condamnarea inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui autoturism sub influența băuturilor alcoolice și aplicarea unei pedepse cu închisoarea, cu suspendarea condiționată a executării pedepsei.

În subsidiar, având în vedere valoarea mică a alcoolemiei de 0,90 gr. %0, iar din testul alcoolstop rezultă o alcoolemie de 0,88 gr. %0,apreciază, vizavi de această împrejurare că sunt aplicabile dispozițiile art. 10 lit.1rap. la art. 181.pen. și solicită achitarea inculpatului, având în vedere aspectele arătate, întrucât fapta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni, cu consecința aplicării unei amenzi administrative.

Apărătorul din oficiu al inculpatului solicită respingerea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Maramureș și menținerea ca legale și temeinice a hotărârilor atacate. Susține că s-a repetat de multe ori ideea că nu există niciun dubiu cu privire la vinovăția inculpatului, vinovăție pe deplin probată prin actele medicale existente la dosarul cauzei. Inculpatul a consumat o cantitate relativ scăzută de alcool, la un local în apropiere de locuința sa. E adevărat că la momentul opririi în trafic inculpatul se afla pe curba ascendentă a alcoolemiei, iar la momentul opririi avea o valoare mai mică de 0,90 gr. %0. Arată că inculpatul nu s-a sustras de la recoltarea de probe biologice, însă nu i s-a adus la cunoștință necesitatea efectuării celei de-a doua recoltări de probe biologice, fiind astfel în imposibilitatea de a-și face apărarea. La momentul la care inculpatul conducea și a fost oprit în trafic de către organele de poliție, avea o alcoolemie de 0,44 gr. %0în aerul expirat. Există o teorie cum că în acest caz ar fi vorba de o alcoolemie dublă, respectiv de 0,88 gr. %0, însă și în această situație valoarea alcoolemiei este extrem de mică. Inculpatul a dat declarații sincere, a recunoscut faptul că a consumat alcool, însă nu cunoștea aspectul că avea obligația de a da oad oua probă sau de consecințele faptului de a refuza cea de-a doua probă biologică. A semnat procesul verbal că nu solicită oad oua probă și a fost lăsat să plece. Nu a fost forțat, însă i s-a răpit astfel dreptul la apărare. Susține că instanța de fond și cea de apel au apreciat corect că în cauză nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii. S-a dispus achitarea inculpatului în temeiul art. 10 lit. d pr.pen. și nu în temeiul art. 10 lit.1pr.pen. așa cum s-a solicitat în subsidiar.

În subsidiar, în condițiile în care se apreciază cu certitudine că există o culpă a inculpatului, achiesează la concluziile reprezentantei Ministerului Public și solicită achitarea inculpatului în temeiul art. 10 lit.1pr.pen. rap. la 181.pen și aplicarea unei amenzi administrative.

În concluzie, solicită în principal respingerea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Maramureș, iar în subsidiar achitarea inculpatului în temeiul art. 10 lit.1pr.pen. rap. la 181.pen și aplicarea unei amenzi administrative. Cu onorar.

Inculpatul, având ultimul cuvânt, arată că își menține declarațiile date și învederează aspectul că nu i s-a adus la cunoștință de obligativitatea recoltării celei de-a doua probe biologice. Susține că nu s-a aflat în stare de ebrietate, a fost conștient de cele întâmplate. A băut două beri și un pahar de șampanie și era obosit. Arată că se consideră vinovat pentru că s-a urcat la volan sub influența băuturilor alcoolice.

CURTEA

Prin sentința penală nr. -.09.2007 Judecătoria Baia Marea achitat pe inculpatul -, CNP -, fiul lui și, născut în data de 17 august 1976 în B-M, cetățean român, studii 8 clase și școala profesională, stagiul militar satisfăcut, necăsătorit, fără antecedente penale, pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibație de alcool de peste 0,80 gll alcool pur în sânge,prevăzută de art. 87 al1 din OUG nr. -, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a rap. la art. 10 lit. d pr.pen.

În considerentele hotărârii s-a retinut că la data de 03.07.2006 în jurul orelor 100 în timp ce conducea autoturismul Ford cu nr. - pe str. - din B M, inculpatul a fost oprit în trafic de un echipaj al Poliției Rutiere. După testarea cu aparatul alcooltest inculpatul a fost condus la Spitalul Județean de Urgență "Dr. C-tin " BMu nde i s-a recoltat o probă de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei rezultatul fiind de 0,90 g%o la ora 1,25.

Cu toate acestea cea de-a doua probă de sânge nu a fost prelevată din probele administrate nerezultând faptul că inculpatul ar fi refuzat explicit prelevarea acesteia astfel că revenea organelor implicate obligația de a-i pune în vedere inculpatului dacă înțelege sau nu să solicite a doua probă.

În aceste condiții, a reținut instanța de fond, este lipsit de valoare doveditoare buletinul de analiză întocmit, din moment ce prevederile legale în materie, respectiv Ordinul nr. 11341CI2000 stabilesc că expertiza de recalculare a alcoolemiei se efectuează numai în cazurile în care s-au recoltat două probe de sânge.

Reținând cele de mai sus instanța de fond a apreciat ca nefiind dovedită conform legii îmbibația alcoolică, nu sunt întrunite elementele constitutive la infracțiunii prev. de art. 87 din OUG - modificată și re publicată.

Împotriva hotărârii pronunțate a declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Baia Mare care a solicitat admiterea apelului, desființarea sentinței penale 1437/13.09.2007 a Judecătoriei Baia Mare și judecând cauza să se pronunțe o nouă hotărâre prin care să se dispună condamnarea inculpatului pentru comiterea infracțiunii prev. de art. 87 al.1 din OUG -.

Prin decizia penală nr.315/A din 20 decembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Maramureș, s-a respins ca nefondat apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Baia Mare, cheltuielile judiciare avansate de stat rămânând în sarcina statului.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că din probele administrate în cauză rezultă că în fapt la data de 03.07.2006 în jurul orelor 100inculpatul în timp ce conducea autoturismul marca Ford cu nr. - pe str. - din BMa fost oprit în trafic de un echipaj al Poliției Rutiere și a fost testat cu aparatul alcooltest. Rezultatul alcoolemiei a determinat echipajul de poliție să-l conducă pe inculpat la unitatea sanitară specializată, respectiv Spitalul Județean de Urgență "Dr. C-tin " din B M în vederea recoltării probelor biologice pentru stabilirea alcoolemiei.

Inculpatului i s-a prelevat prima probă de sânge la ora 1,25 rezultatul fiind de 0,90 g%

Din analiza probelor administrate atât în faza de urmărire penală și de judecată, nu rezultă că inculpatului i s-a solicitat sau pus în vedere prelevarea celei de-a doua probe de sânge și nici refuzul explicit al acestuia de a i se recolta a doua probă.

Ori, așa cum a reținut instanța de fond, în absența unui refuz explicit al inculpatului, revenea organelor implicate obligația de a-l supune pe inculpa la cea de-a doua probă de sânge sau cel puțin să-i aducă la cunoștință acestuia care sunt consecințele neprelevării probei de sânge sau consecințele unui eventual refuz din partea acestuia de a i se preleva proba biologică.

În aceste condiții, rezultă cu certitudine că inculpatului i s-a prelevat o singură probă de sânge iar acesta nu a refuzat explicit prelevarea celei de-a doua probe de sânge.

Prin urmare, calculul retroactiv al alcoolemiei nu poate fi efectuat în condițiile prelevării unei singure probe de sânge, alcoolemia putând fi luată în considerare doar pe baza unei singure probe prelevate numai în situațiile expres și limitativ prevăzute de lege ceea ce nu este cazul în speță.

Pentru aceste motive tribunalul a constatat că instanța de fond a făcut o apreciere corectă a stării de fapt și o interpretare temeinică a normelor legale aplicabile.

S-a reținut că faptei săvârșite de inculpat îi lipsește unul din elementele constitutive pentru a fi considerată infracțiune, respectiv nu s-a dovedit în condițiile prevăzute de lege că în timpul conducerii autoturismului pe drumurile publice, inculpatul avea în sânge o alcoolemie de 0,80 go%.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL MARAMUREȘ,solicitând casarea acesteia împreună cu sentința primei instanțe,rejudecarea cauzei și pronunțarea unei noi hotărâri prin care să se dispună condamnarea inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 87 al.1 din OUG 195/2002,arătând în motivare că probele dosarului au demonstrat că acesta a condus autoturismul aflându-se sub influența băuturilor alcoolice,iar împrejurarea că nu i s-a recoltat și a doua probă de sânge nu are relevanță sub aspectul săvârșirii infracțiunii pentru care a fost trimis în judecată.

Analizând recursul formulat pe baza actelor și lucrărilor dosarului, Curtea va reține următoarele:

Ambele instanțe au pronunțat achitarea inculpatului pentru infracțiunea de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul, întrucât acestuia i-a fost recoltată o singură probă de sânge, deși potrivit art.6 din Ordinul 376/2006, pentru determinarea alcoolemiei se prelevează două probe de sânge din venă, la un interval de o oră, ori cum în speță s-a prelevat doar o singură probă de sânge, aceasta nu prezintă valoare probatorie.

Curtea apreciază că atât hotărârea instanței de fond cât și a celei de apel sunt nelegale din următoarele considerente; neprelevarea a două probe de sânge de la inculpat în vederea stabilirii alcoolemiei nu are relevanță sub aspectul săvârșirii infracțiunii comise de către inculpat, în condițiile în care s-a dovedit că acesta a condus un autoturism pe drumurile publice având în sânge o îmbibație alcoolică ce depășește limita legală, neprelevarea celei de-a doua probe putând atrage eventual răspunderea persoanei vinovată de această împrejurare. Deși în Ordinul nr.376/2006 care se referă la normele metodologice privind recoltarea alcoolemiei și în Regulamentul de aplicare a OUG 195/2002 se prevede că se recoltează două probe de sânge, nu se arată în mod expres care ar fi sancțiunea pentru încălcarea acestor dispoziții, precizându-se doar că în această situație ne aflăm în imposibilitatea recalculării retroactive a alcoolemiei.

În speță, conform buletinului de analiză toxicologică- alcoolemie (10) inculpatul avea la ora 1,25 o alcoolemie de 0,90 gr%o, iar din procesul verbal de recoltare a probelor biologice (11) rezultă că inculpatul nu a solicitat proba a II-a, aspect care este menționat expres pe acest proces verbal, sub semnătură. În concluzie, nu se poate reproșa organelor de poliție sau cadrelor medicale că nu au recoltat cea de-a doua probă inculpatului, devreme ce acesta a refuzat. Pe de altă parte cea de-a doua probă este necesar a fi prelevată doar pentru cazul în care se solicită calcularea retroactivă a alcoolemiei. Ori împrejurarea că inculpatul a condus sub influența băuturilor alcoolice este dovedită atât cu buletinul de analiză cât și cu declarația martorului (5), martor ce a asistat la testarea inculpatului cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,44 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a și fost condus la spital pentru prelevarea de probe biologice. Pe de altă parte însuși inculpatul a recunoscut săvârșirea faptei (7), solicitând abia în fața instanței recalcularea alcoolemiei nefiind de acord cu rezultatul acesteia (15), arătând că nu știa că este nevoie de două probe de sânge. Însă, raportat la mențiunea de pe procesul verbal de recoltare a probelor biologice, în sensul că nu solicită proba a II-a, rezultă că a fost întrebat cu privire la cea de-a doua probă, iar inculpatul nu a solicitat- Pe de altă parte nimeni nu poate fi obligat să i se preleveze a doua probă de sânge, neexistând nici o prevedere în acest sens, rămânând până la urmă tot la latitudinea persoanei respective această operațiune.

În considerentele reținute de prima instanță și însușite și de către instanța de apel se arată că prelevarea a două probe de sânge constituie, în absența unui refuz explicit al inculpatului, o obligație a organelor implicate, nedepinzând de o solicitare expresă a persoanei examinate, ori mențiunea "nu solicit" scrisă de inculpat pe procesul verbal reprezintă tocmai un refuz al acestuia de a i se preleva cea de-a doua probă.

Prin urmare, Curtea apreciază că în speță inculpatul se face vinovat de săvârșirea infracțiunii prev. de art.87 al.1 din OUG 195/2002.

Însă raportat la împrejurările în care a fost comisă fapta și de persoana și conduita inculpatului, fapta acestuia nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni. Astfel, concentrația de alcool în sânge a inculpatului era foarte apropiată de limita legală de la care fapta constituie infracțiune, 0,90-0,80, astfel că se poate aprecia că a adus o atingere minimă valorii apărate de lege. Inculpatul se află la prima confruntare cu legea penală și a avut o atitudine sinceră pe parcursul întregului proces, regretând fapta comisă.

Față de aceste aspecte, Curtea va dispune achitarea acestuia în baza art.11 pct.2 li.t b rap.la art.10 lit. b/1 pr.pen.rap.la art.18/1 pen. apreciind că fapta acestuia nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni, iar în baza art.91 pen. va apliva acestuia o amendă administrativă în cuantum de 800 lei.

În baza art.191 pr.pen. va obliga inculpatul la 100 lei cheltuieli judiciare avansate de stat la instanța de fond.

Va stabili în favoarea Baroului C onorariul avocațial de 100 lei pentru apărătorul din oficiu, iar cheltuielile judiciare avansate de stat vor rămâne în sarcina acestuia.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL MARAMUREȘ, împotriva deciziei penale nr. 315/A/20.12.2007 a Tribunalului Maramureș, pe care o casează împreună cu sentința penală nr. 1437 din 13 septembrie 2007 Judecătoriei Baia Mare și rejudecând:

In temeiul art. 11 pct.2 lit.b rap.la art. 10 lit.b ind. 1 Cod proc.penală, achită pe inculpatul, fiul lui și născut la 17 august de sub învinuirea săvârșirii infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge, prev.de art. 87 alin.1 din nr.OUG 195/2002, modificată si republicată.

In temeiul art. 18 ind. 1 Cod penal raportat la art. 91 Cod penal, aplică inculpatului sancțiunea amenzii administrative de 800 lei.

In temeiul art. 191 Cod proc.penală obligă pe inculpat la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat la instanța de fond in suma de 100 lei.

In temeiul art. 189 si 192 alin.3 Cod proc.penală stabilește onorar avocațial în favoarea Baroului C in suma de 100 lei, iar cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina statului.

Decizia este definitivă.

Dată și pronunțată în ședința publică din data de 18 martie 2008.

PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER

- - - - -

Red.IM
Dact./4ex.

04.04.2008

Președinte:Virgil Viorel Andreieș
Judecători:Virgil Viorel Andreieș, Iuliana Moldovan Maria

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Infractiuni rutiere OG 195 2002 Cod rutier sanctiuni. Decizia 191/2008. Curtea de Apel Cluj