Infractiuni rutiere OG 195 2002 Cod rutier sanctiuni. Decizia 200/2009. Curtea de Apel Suceava
Comentarii |
|
Dosar nr- - OUG 195/2002 -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE
CU MINORI
DECIZIA Nr. 200
Ședința separată cu minori din 20 mai 2009
PREȘEDINTE: Androhovici Daniela
JUDECĂTOR 2: Motan Traian
JUDECĂTOR 3: Andrieș Maria
Grefier - -
Ministerul Public reprezentat de procuror -
Pe rol, judecarea recursului declarat de inculpatul, domiciliat în com., sat, jud. S, împotriva deciziei penale nr. 86 din 16 martie 2009 pronunțată de Tribunalul Suceava.
La apelul nominal se prezintă inculpatul recurent, asistat din oficiu de avocat.
Procedura completă.
S-a făcut referatul cauzei, după care
Întrebat fiind, inculpatul recurent, a arătat că nu dorește să dea declarație în această fază procesuală, menținându-și declarațiile date anterior.
Instanța constatând recursul în stare de judecată a dat cuvântul la dezbateri.
Avocat pentru inculpatul recurent a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei și pe fond reducerea pedepsei aplicate, dându-se eficiență sporită circumstanțelor atenuante, iar executarea pedepsei aplicate ar avea consecințe grave asupra celor doi minori aflați în întreținerea inculpatului.
Reprezentantul Parchetului a pus concluzii de respingerea recursului, ca nefondat, menținerea deciziei ca legală și temeinică, apreciind că pedeapsa aplicată a fost corect individualizată.
Inculpatul recurent, având ultimul cuvânt, a arătat că își însușește concluziile apărătorului său.
Declarând închise dezbaterile, care au fost înregistrate în sistem audio,
După deliberare,
CURTEA,
Asupra recursului de față, constată
Prin sentința penală nr. 17 din 23 ianuarie 2009, pronunțată în rejudecare de Judecătoria Gura Humorului, inculpatul a fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunilor de:
- conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere prevăzută de art.86 alin.1 din nr.OUG195/2002, cu aplicarea art.37 lit. b cod penal și art.74, art.76 lit. d cod penal la pedeapsa de 10 (zece) luni închisoare;
- fals privind identitatea prevăzută de art.293 cod penal, cu aplicarea art.37 lit. b cod penal și art.74, art.76 lit. d cod penal la pedeapsa de 2 (două) luni închisoare.
În baza art.33 lit. a și art.34 lit. b cod penal, în urma contopirii pedepselor s-a dispus ca inculpatul să execute doar pedeapsa cea mai grea de 10 (zece) luni închisoare.
S-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art.64 lit. a teza a II-a și lit. b Cod penal în condițiile prevăzute de art.71 cod penal.
Inculpatul a fost obligat să plătească statului 530 lei cheltuieli judiciare care include și onorariu avocat oficiu.
Pentru a hotărî astfel, din probele administrate în cauză, prima instanță a reținut că, la data săvârșirii faptelor inculpatul era căsătorit, iar soția sa era bolnavă, având nevoie de dializă. Pentru că nu avea bani să-și transporte soția la spital pentru dializă, la data de 09.10.2007 în jurul orei 13 inculpatul însoțit de tatăl său au plecat să împrumute niște bani de la unele persoane, cu autoturismul marca Peugeot cu număr de înmatriculare - din comuna de spre comuna, circulând pe drumul public, acesta fiind condus de inculpat. În jurul orei 13,40, pe raza localității pe DN 2 E, inculpatul a fost oprit de un echipaj de poliție, întrucât fusese depistat de cu o viteză peste limita legală. Fiindu-i cerute actele personale și ale mașinii, inculpatul a arătat că nu are actul de identitate, declarând că se numește T, fiindu-i întocmit proces-verbal de contravenție pentru depășirea vitezei pe acest nume (proces-verbal seria - nr.- din 09.10.2007 - fila 6 dosar nr.960/P/2007). În urma verificărilor, s-a stabilit că inculpatul și-a dat o identitate falsă, acesta recunoscând că numele său real este și prezentând actul de identitate, s-a stabilit că nu poseda permis de conducere pentru categoria de autovehicul condus (conform adresei nr.91272 din 08.11.2007 figurează cu permis de conducere seria - eliberat la 24.10.2007 valabil pentru categoria B, obținut la 23.10.2007, deci ulterior săvârșirii faptei - fila 7 dosar nr.960/P/2007). Faptele au fost recunoscute de inculpat și în declarațiile date la urmărirea penală și în fața instanței de rejudecare (la judecarea apelului nu a vrut să dea declarație, iar la prima instanță nu s-a prezentat întrucât fusese plecat în altă localitate la muncă), fiind confirmate și de probatoriul administrat în cauză. Situația familială a inculpatului a fost confirmată de martorii (tatăl inculpatului) și (unchiul inculpatului), propuși de acesta și audiați la rejudecare, au arătat că după săvârșirea faptei, soția lui a decedat, rămânând să-i întrețină pe cei doi copii minori ai săi.
Inițial, prin sentința penală nr.212 din 11.06.2008 a Judecătoriei Gura Humorului, a fost condamnat inculpatul la pedeapsa de 1 (un) an și 2 (două) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere prevăzută de art.86 alin.1 din nr.OUG195/2002, cu aplicarea art.37 lit. b cod penal, și la pedeapsa de 4 (patru) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de fals privind identitatea prevăzută de art.293 cod penal, cu aplicarea art.37 lit. b cod penal. Conform art.33 lit. a și art.34 lit. b cod penal au fost contopite pedepsele și s-a dispus ca inculpatul să execute doar pedeapsa cea mai grea de 1 an și 2 luni închisoare. Pe durata executării pedepsei, s-a dispus ca inculpatul să fie lipsit de drepturile prevăzute de art.64 lit. a teza II și lit. b cod penal. Inculpatul a fost obligat să plătească statului 280 lei cheltuieli judiciare, din care 100 lei reprezentând onorariul avocatului din oficiu se avansează din fondurile Ministerului Justiției.
Prin decizia penală nr.290 din 29.09.2008 a Tribunalului Suceavas -a admis apelul inculpatului, s-a desființat în totalitate sentința penală nr.212 din 11.06.2008 a Judecătoriei Gura Humorului și s-a trimis cauza spre rejudecare, cu motivarea că inculpatul a fost judecat în lipsă, dar nu a fost citat procedural prin afișare la ușa consiliului local de la locul săvârșirii faptei.
Cauza a fost reînregistrată cu nr.2621/237/25.11.2008 la Judecătoria Gura Humorului.
În rejudecare, prima instanță a mai reținut că inculpatul a fost judecat în stare de libertate. Întrucât inculpatul nu a formulat apel în termen legal și sentința penală nr.212 din 11.06.2008 a Judecătoriei Gura Humorului era definitivă, aceasta a fost pusă în executare, astfel încât a fost încarcerat la 01.08.2008. Ca urmare admiterii apelului peste termen declarat de inculpat, prin decizia penală nr.290 din 29.09.2008 a Tribunalului Suceava, a fost desființată sentința și anulând mandatul de executare, l-a pus în libertate, acesta fiind liberat la 01.10.2008. Așadar din pedeapsa aplicată, în baza art. 88 cod penal, instanța de fond a arătat că va deduce din pedeapsa finală aplicată în prezenta cauză, durata pedepsei deja executate de la 01.08.2008 la 01.10.2008 inclusiv.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, inculpatul a declarat apel care a fost motivat oral în instanță, de apărătorul desemnat din oficiu, solicitând ca prin acordarea unei eficiențe sporite circumstanțelor atenuante, să fie redozate pedepsele spre minimul textelor incriminatoare, chiar dacă este recidivist. A mai arătat că, inculpatul apelant are o situație socială deosebită, în sensul că soția sa a decedat iar el are în întreținere pe cei doi copii minori rezultați din căsătorie. Totodată, s-a invocat faptul că, în mod greșit prima instanță nu a dedus din pedeapsa rezultantă perioada celor două luni de închisoare deja executate.
Prin decizia penală nr. 86 din 16.03.2009 Tribunalul Suceavaa admis apelul și a desființat în parte sentința penală în sensul deducerii din pedeapsa rezultantă aplicată acestuia, perioada executată de la 1.08.2008 la 1.10.2008 inclusiv, reținându-se că instanța de fond, deși în considerente a arătat că se impune a fi dedusă din pedeapsă perioada deja executată, a omis proceda în consecință.
Referitor la celelalte motive de apel, s-a reținut că instanța de fond a individualizat corect pedepsele aplicate inculpatului și a dat dovadă de clemență chiar dacă acesta se afla în stare de recidivă postexecutorie și avea un cazier încărcat.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul, în motivarea căruia a arătat că solicită redozarea pedepsei având în vedere faptul că are în întreținere doi copii minori de 12 și 11 ani, soția sa fiind decedată, iar în cazul reîncarcerării sale,situația acestora ar deveni foarte grea.
Recursul a cărui motivare se circumscrie în motivul de casare prev. de art. 3859pct. 14 Cod pr.penală, este întemeiat și va fi admis pentru următoarele considerente:
Pedepsele constituie mijlocul prin care sunt sancționate încălcările legii penale, scopul lor fiind apărarea valorilor sociale împotriva infracțiunilor.
Conform disp. art. 52 Cod penal, pedeapsa constituie un mijloc de prevenție împotriva săvârșirii unor noi infracțiuni, atât de către cel condamnat, cât și de către alte persoane.
Totuși, scopul direct al pedepsei îl constituie prevenția specială, care îl vizează pe infractor. Pentru ca acest scop să fie atins, la stabilirea cuantumului pedepsei trebuie avute în vedere atât criteriile generale de individualizare prev. de art. 72 Cod penal cât și urmările care ar putea fi produse față de persoana inculpatului sau față de societate, în așa fel încât pedeapsa să fie proporțională cu fapta, iar aplicarea ei să creeze echilibru și nu dezechilibru.
Totodată, este imperios necesar ca inculpatul să perceapă pedeapsa ca fiind conformă cu scopul acesteia și nu ca nedreptate.
În speță, având în vedere modalitățile concrete în care s-a săvârșit fapta, respectiv că inculpatul a fost determinat să conducă autoturismul de disperarea de a găsi cât mai repede resurse materiale pentru a-și interna soția în spital, aceasta aflându-se în stare gravă, dovedită și de faptul că ulterior a decedat, că acesta avea cunoștințele teoretice și practice pentru a putea conduce, datorită faptului că absolvise cursurile școlii de șoferi, ulterior promovând examenul, persoana inculpatului care, deși a mai suferit ulterior condamnări pentru alt gen de fapte, a dovedit că se poate integra în societate, fiind un soț și un tată bun și persoană acceptată de colectivitate, precum și urmările pe care le-ar produce încarcerarea acestuia, faptul că cei doi copii ar rămâne fără sprijin, fiind necesară apelarea la alte forme de ocrotire, Curtea apreciază că perioada cât inculpatul a fost în detenție constituie o perioadă suficientă pentru ca scopul educativ și preventiv al pedepsei să fie atins.
Ca urmare, în temeiul disp. art. 38515pct. 2 lit. Cod pr.penală,Curtea va admite recursul, va casa în totalitate decizia penală și în parte sentința și în rejudecare, va da eficiență disp. art. 74 rap. la art. 76 lit. d Cod penal, aplicând inculpatului o pedeapsă identică cu perioada deja executată pentru infracțiunea prev. de art. 86 al. 1 din OUG 195/2002 și pedeapsă cu amenda pentru infracțiunea prev. de art. 293 Cod penal și va face aplicarea disp. art. 33, 34 Cod penal și a art. 71 Cod penal, interzicând inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a teza II-a și lit. b Cod penal.
În baza art. 88 Cod penal se va deduce din pedeapsă perioada de detenție de la 1.08.2008 la 1.10.2008 inclusiv și se va constata executată pedeapsa.
Văzând și disp. art. 192 al. 3 Cod pr.penală,
Pentru aceste motive,
În numele Legii,
DECIDE
Admite recursul declarat de inculpatul împotriva deciziei penale nr. 86 din 16 martie 2009 a Tribunalului Suceava.
Casează în totalitate decizia susmenționată precum și sentința penală nr. 17 din 23 ianuarie 2009 a Judecătoriei Gura Humorului și în rejudecare:
Condamnă pe inculpatul: pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 86 al.1 din OUG 195/2002, republicată, cu aplic.art. 37 lit. b și Cod Penal art. 74 al. 1 lit. a,c și al. 2 rap.la Cod Penal art. 76 lit. d la Cod Penal pedeapsa de 61 zile de închisoare; pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 293 cu Cod Penal aplic. art. 37 lit. b și Cod Penal art. 74 al.1 lit.a,c și al. 2 rap.Cod Penal la art. 76 lit. d la Cod Penal pedeapsa de 250 lei amendă.
În baza art. 33 lit. a rap. la art. 34 lit. b contopește Cod Penal pedepsele aplicate inculpatului, urmând ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea, de 61 zile închisoare.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului perioada de detenție de la 1.08.2008 la 1.10.2008 inclusiv și constată executată în totalitate pedeapsa.
Obligă pe inculpat să plătească statului suma de 530 lei reprezentând cheltuieli judiciare de la instanța de fond.
Cheltuielile judiciare din căile de atac rămân în sarcina statului, din care suma de 200 lei reprezentând onorariul avocatului din oficiu (av. ) se va vira din fondurile în contul Baroului
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 20 mai 2009.
Președinte, Judecători, Grefier,
Red.
Dact.
3 ex./
Președinte:Androhovici DanielaJudecători:Androhovici Daniela, Motan Traian, Andrieș Maria