Infractiuni rutiere OG 195 2002 Cod rutier sanctiuni. Decizia 212/2009. Curtea de Apel Ploiesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI

SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DOSAR NR-

DECIZIA PENALĂ NR.212

Ședința publică din data de 23 martie 2009

PREȘEDINTE: Ștefan Fieraru

JUDECĂTORI: Ștefan Fieraru, Ion Stelian Vasile Mărăcineanu

- - -

GREFIER - - -

Ministerul Publica fost reprezentat de procuror, din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești

Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de inculpatul, fiul lui și, născut la data de 22 noiembrie 1979 în municipiul B, CNP -, domiciliat în B,-, județul B, împotriva deciziei penale nr.216 din data de 27 noiembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Buzău, prin care a fost respins ca nefundat apelul declarat de către inculpat împotriva sentinței penale nr.485 din data de 05 iunie 2008 pronunțată de Judecătoria Buzău.

A fost obligat apelantul - inculpat la plata sumei de 140 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei reprezintă onorariu apărător desemnat din oficiu.

Prin sentința penală nr.485 din data de 05 iunie 2008 Judecătoria Buzău, a schimbat încadrarea juridică a faptei din art.86 alin.1 din OUG nr.105/2002 republicată, cu aplic.art.37 lit.a Cod penal, în art.86 alin.1 din OUG nr.195/2002 republicată cu aplic.art.37 lit.b Cod penal și a dispus condamnarea inculpatului, la o pedeapsă de 1 an și 2 luni închisoare pentru comiterea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără să posede permis de conducere la data de 11 ianuarie 2007.

Conform art.71 Cod penal, s-au interzis inculpatului drepturile prev.de art.64 lit.a teza a II-a, b și c Cod penal, începând cu data rămânerii definitive a hotărârii până la executarea pedepsei.

În temeiul art.88 Cod penal, s-a dedus din pedeapsa aplicată reținerea din 12 ianuarie 2007.

În baza art.191 Cod procedură penală, a fost obligat inculpatul la plata sumei de 500 lei cheltuieli judiciare către stat, din care, suma de 200 lei reprezintă onorariu apărător desemnat din oficiu.

La apelul nominal făcut în ședință publică lipsit recurentul - inculpat, pentru care a răspuns avocat, apărător desemnat din oficiu din Baroul Prahova, conform delegației nr.9488/2009. Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Avocat și reprezentantul Ministerului Public având cuvântul, pe rând, arată că nu mai au cereri de formulat, excepții de invocat și solicită acordarea cuvântului în dezbateri.

Curtea, ia act că nu mai sunt cereri de formulat, excepții de invocat și față de actele și lucrările dosarului consideră cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților.

Avocat având cuvântul pentru recurentul - inculpat, solicită instanței admiterea recursului, casarea hotărârilor anterioare, schimbarea modalității de executare și redozarea pedepsei, având în vedere atitudinea sinceră a acestuia, la instanța de fond recunoscând săvârșirea faptei.

Reprezentantul Ministerului Public având cuvântul, pune concluzii de admitere a recursului și casarea hotărârilor anterioare, în ceea ce privește nelegalitatea aplicării pedepsei accesorii prev.de art.64 lit.c Cod penal, solicitând instanței restrângerea limitării pedepsei accesorii aplicată inculpatului la disp.art.64 lit.a teza a II-a și lit.b Cod penal.

CURTEA,

Asupra recursului penal de față;

Examinând actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

Prin sentința penală nr.485 din 05 iunie 2008 pronunțată de Judecătoria Buzău, inculpatul zis "" fiul lui și, născut la 22 noiembrie 1979 în municipiul B, cu același domiciliu,-, în prezent deținut în Penitenciarul Focșani, fiind arestat în altă cauză, neșcolarizat, necăsătorit, fără ocupație, a fost condamnat la pedeapsa de 1 an și 2 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană fără a poseda permis de conducere prev.de art.86 alin.1 din OUG nr.195/2002 republicată cu aplic.art.37 lit.b Cod penal.

În baza art.71 Cod penal, i-au fost aplicate inculpatului pedepsele accesorii prev.de art.64 lit.a teza a II-a, lit.b și c Cod penal, pe perioada executării pedepsei.

Conform art.88 Cod penal, a fost dedusă din pedeapsă reținerea din 12 ianuarie 2007.

În fine, inculpatul a fost obligat la 500 lei cheltuieli judiciare către stat, din care 200 lei onorariu pentru apărător din oficiu.

Pentru a pronunța o atare sentință, instanța de fond a reținut pe baza probelor administrate în cauză că la data de 11 ianuarie 2007 în jurul orelor 17,30, inculpatul a fost depistat conducând pe drumurile publice din municipiul B un autoturism marca "BMW" cu număr de înmatriculare 2955-, inculpatul neposedând permis de conducere, acest aspect fiind cunoscut de către organele de poliție care l-au urmărit pe traseul Fabrica de - strada - din

Inițial, inculpatul a refuzat să oprească și întrucât drumul s-a înfundat, acesta a fost nevoit să facă acest lucru, după care a coborât din autoturism și a luat-o la fugă pe câmp.

În autoturism au fost identificațio doi martori care au confirmat că autovehiculul respectiv a fost condus de inculpatul.

Într-adevăr, din adresa eliberată de Serviciul Public Comunitar - Regim permis de Conducere și Înmatriculare Vehicule B, a rezultat faptul că inculpatul nu figurează în evidențe ca fiind posesor de permis de conducere.

Împotriva sentinței a declarat apel inculpatul, care la judecarea acestuia nu s-a înfățișat în instanță pentru a arăta criticile pe care înțelege să le formuleze, cu toate că între timp acesta fusese liberat condiționat dintr-o altă pedeapsă anterioară.

Prin decizia penală nr.216 din 27 noiembrie 2008 Tribunalului Buzăua fost respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul, din considerentele acesteia rezultând faptul că prima instanță a reținut corect situația de fapt, încadrarea juridică este corespunzătoare, iar pedeapsa a fost just individualizată în raport de criteriile prev.de art.72 Cod penal.

Decizia instanței de apel a fost atacată cu recurs de către inculpatul, care nici la această instanță nu s-a înfățișat pentru susținerea acestuia.

Avocatul desemnat din oficiu a solicitat admiterea recursului, casarea în parte a hotărârilor anterioare și schimbarea modalității de executare a pedepsei și redozarea acesteia, apreciind că pedeapsa respectivă este prea aspră.

Critica este neîntemeiată, având în vedere că prima instanță a făcut o justă individualizare a pedepsei cu respectarea criteriilor prev.de art.72 Cod penal, iar pe de altă parte inculpatul fiind recidivist este exceptat de la aplicarea disp.art.81 Cod penal, privind suspendarea condiționată a executării pedepsei, așa cum s-a solicitat.

Hotărârile pronunțate în cauză sunt greșite prin aceea că inculpatului i-a fost aplicată pedeapsa accesorie prev.de art.64 lit.c Cod penal, care prevede dreptul de a ocupa o funcție sau de a exercita o profesie ori de a desfășura o activitate de natura aceleia de care s-a folosit condamnatul pentru săvârșirea infracțiunii.

În cauza de față, inculpatul a fost trimis în judecată și condamnat pentru o infracțiune la legea circulației, anume conducerea unui autovehicul pe drumurile publice fără a poseda permis de conducere, situație care nu are nici o legătură cu textul de lege indicat mai înainte.

Pe cale de consecință, urmează a fi admis recursul declarat de inculpatul conform art.385/15 pct.2 lit.d Cod procedură penală, se vor casa în parte hotărârile anterioare, în sensul că pedepsele accesorii aplicate inculpatului vor fi limitate la disp.art.64 lit.a teza a II-a și lit.b Cod penal.

Se vor menține restul dispozițiilor hotărârilor atacate, iar plata onorariului pentru apărătorul din oficiu în cuantum de 200 lei se va face din fondul Ministerului Justiției în contul Baroului de Avocați

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de inculpatul fiul lui și, născut la data de 22 noiembrie 1979, domiciliat în B,-, județul B, împotriva deciziei penale nr.216 din 27 noiembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Buzău și sentinței penale nr.485 din 05 iunie 2008 pronunțată de Judecătoria Buzău, pe care le desființează în parte, în sensul că limitează pedeapsa accesorie aplicată inculpatului la dispozițiile art.64 lit.a teza a II-a și lit.b Cod penal.

Menține restul dispozițiilor hotărârilor anterioare.

Cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.

Dispune plata sumei de 200 lei onorariu apărător din oficiu din fondurile Ministerului Justiției în contul Baroului

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică astăzi, 23 martie 2009.

Președinte JUDECĂTORI: Ștefan Fieraru, Ion Stelian Vasile Mărăcineanu

Fiind plecat în concediu de Fiind plecat în concediu de

odihnă, prezenta se va semna de odihnă, prezenta se va semna de

Președintele instanței Președintele instanței

Grefier

Red.VM

Tehnored.EV

4 ex./16.04.2009

dos.f- Judecătoria Buzău

dos.a- Tribunalul Buzău

,

Operator de date cu caracter personal

Notificare nr.3113/2006

Președinte:Ștefan Fieraru
Judecători:Ștefan Fieraru, Ion Stelian Vasile Mărăcineanu

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Infractiuni rutiere OG 195 2002 Cod rutier sanctiuni. Decizia 212/2009. Curtea de Apel Ploiesti