Infractiuni rutiere OG 195 2002 Cod rutier sanctiuni. Decizia 214/2009. Curtea de Apel Ploiesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI

SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DOSAR NR-

DECIZIA PENALĂ NR.214

Ședința publică din data de 23 martie 2009

PREȘEDINTE: Ștefan Fieraru

JUDECĂTORI: Ștefan Fieraru, Ion Stelian Vasile Mărăcineanu

- - -

GREFIER - - -

Ministerul Publica fost reprezentat de procuror, din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI

Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de inculpatul - domiciliat în comuna Bisoca, sat, județul B, împotriva deciziei penale nr.26 din data de 27 ianuarie 2009 pronunțată de Tribunalul Buzău, prin care a fost respins ca nefondat apelul declarat de inculpat împotriva sentinței penale nr.798 din data de 27 ianuarie 2009 pronunțată de Judecătoria Buzău.

A fost obligat apelantul - inculpat la plata sumei de 250 lei cheltuieli judiciare către stat.

Prin sentința penală nr.798/05 noiembrie 2008 Judecătoria Buzău, în baza art.86 alin.1 din OUG nr.195/2002 republicată, cu aplicarea art.74 alin.1 lit.a și c și art.76 alin.1 lit.d Cod penal, a dispus condamnarea inculpatului la o pedeapsă de 10 luni închisoare pentru infracțiunea de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice fără a avea permis de conducere, faptă din data de 21 mai 2008.

În baza art.87 alin.1 din OUG nr.195/2002 republicată, cu aplicarea art.74 alin.1 lit.a și c și art.76 alin.1 lit.d Cod penal, a condamnat același inculpat la o pedeapsă de 11 luni închisoare pentru infracțiunea de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice cu o îmbibație alcoolică în sânge peste limita legală, faptă din data de 21 mai 2008.

În temeiul art.33 lit.a Cod penal, s-a constatat că cele două infracțiuni sunt concurente și în baza art.34 alin.1 lit.b Cod penal, s-au contopit cele două pedepse aplicate, inculpatul urmând să execute pedeapsa cea mai grea de 11 luni închisoare.

Conform art.71 alin.2 Cod penal, au fost interzise inculpatului pe durata executării pedepsei drepturile prevăzute de art.64 alin.1 lit.a teza a II-a lit.b și c Cod penal.

În baza art.81 - 82 Cod penal, s-a dispus suspendarea executării pedepsei drepturile prevăzute de art.64 alin.1 lit.a teza a II-a lit.b și c Cod penal.

În temeiul art.71 alin.5 Cod penal, s-a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii aplicată inculpatului, prev.de art.64 alin.1 lit.a teza a II-a lit.c Cod penal, pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei.

Conform art.359 Cod procedură penală, s-a atras atenția inculpatului cu privire la dispozițiile art.83 Cod penal.

- 2 -

În baza art.191 Cod procedură penală, inculpatul a fost obligat la plata sumei de 350 lei cheltuieli judiciare către stat.

La apelul nominal făcut în ședință publică a lipsit recurentul - inculpat pentru care a răspuns avocat, apărător desemnat din oficiu din Baroul Prahova, conform delegației nr.1133/2009, aflată la fila 7 dosar.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Avocat și reprezentantul Ministerului Public având cuvântul, pe rând, arată că nu mai au cereri de formulat, excepții de invocat și solicită acordarea cuvântului în dezbateri.

Curtea, ia act că nu mai sunt cereri de formulat, excepții de invocat și față de actele și lucrările dosarului consideră cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților.

Avocat având cuvântul pentru recurentul - inculpat, solicită instanței admiterea recursului, casarea hotărârilor anterioare și aplicarea unei pedepse sub minimul general prev.de art.76 alin.1 lit.d Cod penal, având în vedere atingerea minimă a valorilor sociale ocrotite de lege, atitudinea sinceră a acestuia pe toată durata desfășurării procesului, nu are antecedente penale și nu prezintă pericol social.

Reprezentantul Ministerului Public având cuvântul, pune concluzii de admitere a recursului și casarea hotărârilor anterioare, în ceea ce privește nelegalitatea aplicării pedepsei accesorii prev.de art.64 lit.c Cod penal, solicitând instanței restrângerea limitării pedepsei accesorii aplicată inculpatului la disp.art.64 lit.a teza a II-a și lit.b Cod penal.

CURTEA,

Asupra recursului penal de față;

Examinând actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

Prin sentința penală nr.798 din 05 noiembrie 2008 pronunțată de Judecătoria Buzău, inculpatul - fiul lui și, născut la 17 septembrie 1971 în comuna Bisoca, județul B, cu același domiciliu, sat, județul B, studii școală profesională, căsătorit, are doi copii minori, stagiul militar satisfăcut, mecanic utilaje la SC""SA, județul B, fără antecedente penale, a fost condamnat la pedepsele de 10 luni închisoare și respectiv 11 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere și cu o îmbibație alcoolică în sânge peste limita legală, fapte prev.de art.86 alin.1 și art.87 alin.1 din OUG nr.195/2002 republicată, cu aplic.art.74 și art.76 lit.d Cod penal.

Conform art.33 lit.a și art.34 lit.b Cod penal, i s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 11 luni închisoare.

În baza art.71 Cod penal, i-au fost aplicate inculpatului pedepsele accesorii prev.de art.64 alin.1 lit.a, teza a II-a, lit. b și c Cod penal.

În baza art.81 Cod penal, s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata termenului de încercare de 2 ani și 11 luni prev.de art.82 Cod

penal și conform art.359 Cod procedură penală, i s-a atras atenția asupra consecințelor prev.de art.83 Cod penal.

- 3 -

În baza art.71 alin.5 Cod penal, s-a dispus suspendarea executării și a pedepselor accesorii aplicate inculpatului pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei principale.

Inculpatul a fost obligat la 350 lei cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța o atare sentință, instanța de fond a reținut pe baza probelor administrate în cauză, în esență, că la 21 mai 2008 în jurul orei 19,05 organele de poliție din cadrul IPJ B - Serviciul Poliției Rutiere, aflate în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe Șoseaua din municipiul Bao prit pentru control autoturismul marca "" condus de inculpatul.

Cu această ocazie s-a constatat că inculpatul emana miros de alcool,situație în care a fost testat cu aparatul etilotest marca "" care a indicat la ora 19,09 o concentrație de 0,79 mg/litru alcool pur în aerul expirat, după care a fost condus la Spitalul Județean B unde i s-a recoltat două probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

La prima probă recoltată a rezultat o alcoolemie de 1,70 gr./%o iar la cea de-a doua probă o alcoolemie de 1,50 gr./%

În continuare, în urma verificărilor efectuate de organele de poliție s-a constatat că inculpatul nu posedă permis de conducere.

Inculpatul a recunoscut faptele pentru care a fost trimis în judecată.

Împotriva sentinței a declarat apel inculpatul, criticând-o ca fiind nelegală și netemeinică în ceea ce privește individualizarea pedepsei, arătând că, cuantumul acesteia este prea mare în condițiile în care la data când a fost depistat de organele de poliție a parcurs cu autoturismul pe care l-a condus o distanță mică.

S-a solicitat admiterea apelului, desființarea în parte a sentinței și reducerea pedepsei la limita minimă prevăzută de textul de lege pentru a se da eficiență mai mare circumstanțelor atenuante prev.de art.74, art.76 Cod penal, reținute în favoarea sa.

Tribunalul Buzău prin decizia penală nr.27 ianuarie 2009 respins ca nefondat apelul declarat de inculpat, apreciind că prima instanță a reținut corect situația de fapt, vinovăția inculpatului este pe deplin dovedită, iar pedeapsa aplicată a fost just individualizată, atât ca cuantum cât și ca modalitate de executare în raport de criteriile prev.de art.72 Cod penal.

Decizia instanței de apel a fost atacată cu recurs de către inculpatul, care nu s-a prezentat în instanță pentru a-l susține și nici la dosar nu a depus motivele pe care se întemeiază recursul.

Avocatul desemnat din oficiu de către instanță a reiterat aceeași critică, solicitând redozarea pedepsei spre limita minimă prevăzută de textul de lege.

Curtea constată că această critică este nefondată, deoarece prima instanță a făcut o justă individualizare a pedepsei, reținând o corectă situație de fapt într-o încadrare juridică corespunzătoare.

La stabilirea și proporționalizarea pedepsei au fost reținute în favoarea inculpatului circumstanțele atenuante personale prev.de art.74 și art.76 lit.d Cod penal, având în vedere circumstanțele personale ce caracterizează persoana făptuitorului, în sensul că nu are antecedente penale, era încadrat în muncă, este

căsătorit și are în întreținere doi copii minori, iar pe parcursul procesului a recunoscut și regretat faptele comise.

- 4 -

În consecință, pedeapsa astfel cum a fost stabilită atât ca cuantum cât și ca modalitate de executare este o pedeapsă drept și corespunde rolului preventiv educativ prev.de art.52 Cod penal și ca atare, cuantumul de 11 luni stabilit de instanța de fond nu se justifică a fi redus.

Hotărârile anterioare sunt greșite prin aceea că inculpatului i-a fost aplicată pedeapsa accesorie prev.de art.64 lit.c Cod penal, care prevede dreptul de a ocupa o funcție sau de a exercita o profesie, ori de a desfășura o activitate de natura aceleia de care s-a folosit condamnatul pentru săvârșirea infracțiunii.

Ori,în cauza de față inculpatul a fost trimis în judecată pentru infracțiuni la legea circulației, respectiv conducerea unui autovehicule drumurile publice de către o persoană care nu are permis de conducere și respectiv cu o îmbibație alcoolică peste limita legală, situație care nu are nici o legătură cu textul de lege indicat mai înainte.

Pe cale de consecință, urmează a fi admis recursul declarat de inculpatul, conform art.385/15 pct.2 lit.d Cod procedură penală, se vor casa în parte ambele hotărâri și se va dispune limitarea pedepselor accesorii la disp.art.64 lit.a teza a II-a și lit.b Cod penal.

Urmează a se menține restul dispozițiilor hotărârilor atacate.

Cheltuielile judiciare avansate de către stat, urmează să rămână în sarcina acestuia.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de inculpatul - împotriva deciziei penale nr.26 din 27 ianuarie 2009 pronunțată de Tribunalul Buzău și sentinței penale nr.798 din 27 ianuarie 2009 pronunțată de Judecătoria Buzău, pe care le desființează în parte, în sensul că limitează pedeapsa accesorie aplicată inculpatului la dispozițiile art.64 lit.a teza a II-a și lit.b Cod penal.

Menține restul dispozițiilor hotărârilor anterioare.

Cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.

Dispune plata sumei de 200 lei onorariu apărător din oficiu din fondurile Ministerului Justiției în contul Baroului

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică astăzi, 23 martie 2009.

Președinte JUDECĂTORI: Ștefan Fieraru, Ion Stelian Vasile Mărăcineanu

Fiind plecat în concediu de Fiind plecat în concediu de

odihnă, prezenta se va semna de odihnă, se va semna de

Președintele instanței Președintele instanței

Grefier

- 5 -

Red.VM

Tehnored.EV

4 ex./16.04.2009

dos.f- Judecătoria Buzău

dos.a- Tribunalul Buzău

-,

Operator de date cu caracter personal

Notificare nr.3113/2006

Președinte:Ștefan Fieraru
Judecători:Ștefan Fieraru, Ion Stelian Vasile Mărăcineanu

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Infractiuni rutiere OG 195 2002 Cod rutier sanctiuni. Decizia 214/2009. Curtea de Apel Ploiesti