Infractiuni rutiere OG 195 2002 Cod rutier sanctiuni. Decizia 239/2008. Curtea de Apel Bacau
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR. 239
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN: 03 aprilie 2008
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Nimineț Ștefan judecător
- - - - judecător
- - - - JUDECĂTOR 2: Adrian Bogdan
- - - - grefier
Ministerul Public: PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL BACĂU
reprezentat prin procuror
La ordine a venit spre soluționare recursul declarat de MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL NEAMȚ, împotriva deciziei penale nr. 330/A din 22.11.2007, pronunțată de Tribunalul Neamț, în dosar nr-.
Dezbaterile în cauza de față s-au desfășurat în conformitate cu dispozițiile art.304 Cod procedură penală, în sensul că au fost înregistrate cu ajutorul calculatorului, pe suport magnetic.
La apelul nominal făcut în ședința publică, s-a prezentat intimatul-inculpat asistat de apărător ales.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a expus referatul oral asupra cauzei de către grefier, după care:
Avocat depune Contractul Individual de Muncă nr. 20 din 01.09.2007 și copia certificatelor de naștere pentru - și - și arată că nu are alte cereri prealabile de formulat pentru intimat-inculpat.
Reprezentantul Ministerului Public, arată că nu are alte cereri de formulat.
Nemaifiind alte cereri de formulat în cauză, Curtea constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Reprezentantul Ministerului Public, a solicitat admiterea recursului, desființarea deciziei Tribunalului Neamț și a sentinței pronunțată de Judecătoria Piatra Neamț, reținerea cauzei spre rejudecare și majorarea cuantumului pedepselor aplicate inculpatului, anularea suspendării condiționate a executării pedepselor, pedepse care se contopesc cu pedeapsa rezultantă din prezenta cauză. Critică hotărârea instanței, în sensul că nu a avut în vedere toate împrejurările săvârșirii infracțiunilor, că inculpatul a comis fapte de același gen - de conducere fără permis și conducere sub influența băuturilor alcoolice în concurs real, că acesta prezintă un pericol real pentru circulația pe drumurile publice.
Pentru faptele săvârșite anterior, inculpatul a beneficiat de o pedeapsă blândă, în sensul că i s-au reținut circumstanțe atenuante și i s-au aplicat pedepse sub minimul special prevăzut de lege și suspendarea condiționată a executării pedepselor.
Pentru aceste motive, hotărârea este netemeinică, întrucât nu reflectă o individualizare corespunzătoare a pedepselor aplicate, gradul de pericol social și persoana inculpatului.
Avocat, având cuvântul, a solicitat respingerea recursului și menținerea deciziei pronunțată de TRIBUNALUL NEAMȚ și a sentinței Judecătoriei Piatra Neamț, ca fiind temeinice și legale. Arată că inculpatul mizând pe faptul că are Școala de șoferi, a condus mașina pe un drum lăturalnic. Faptele sunt săvârșite una după alta, astfel încât modalitatea de condamnare este suficientă și soluția dată în cauză este corectă. Solicită a se lua act că este apărător ales.
Intimatul-inculpat având cuvântul, regretă fapta comisă.
S-au declarat dezbaterile închise, trecându-se la deliberare.
CURTEA
- deliberând -
Asupra recursului penal de față constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 517 din 23.04.2007 a Judecătoriei Piatra Neamț, a fost condamnat inculpatul,la două pedepse de câte 1 (un) an închisoare, pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art.78 alin 1 din OUG nr.195/2002 și art.79 alin 1 din OUG nr.195/2002, prin schimbarea încadrării juridice, respectiv aplicarea art.33 lit. a Cod penal.
În temeiul art.33 lit. a, art.34 lit. b Cod penal, s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 1(un) an închisoare.
În temeiul art.81, 82 Cod penal, s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata termenul de încercare de 3 ani închisoare și s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art.83 Cod penal.
În temeiul art.191 Cod procedură penală, a fost obligat inculpatul să plătească statului, suma de 150 lei, cheltuieli judiciare.
În baza probelor administrate, instanța de fond a reținut în fapt că, la data de 17.04.2005, după ce a consumat băuturi alcoolice, inculpatul s-a urcat la volanul autoturismului marca 1300, cu nr. de înmatriculare -, fiind oprit în trafic pe raza localității.
Cu ocazia controlului efectuat, s-a constatat că inculpatul se află sub influența băuturilor alcoolice.
Organele de poliție l-au condus pe inculpat la Spitalul Județean N, în vederea recoltării de probe biologice.
Din buletinul de analiză toxicologică-alcoolemie nr.546/01.04.2005, a rezultat că inculpatul avea la ora 22,30, o alcoolemie în sânge de 1,95 gr%, iar la ora 23,30, valoarea acesteia era de 1,80gr%.
Din verificările efectuate de lucrătorii de poliție a rezultat că inculpatul nu avea permis de conducere.
Reținând vinovăția inculpatului în comiterea celor două infracțiuni aflate în concurs real, s-a dispus condamnarea acestuia după cum s-a arătat mai sus.
Împotriva sentinței a declarat apel, Parchetul de pe lângă Judecătoria Piatra Neamț, care a criticat hotărârea ca fiind netemeinică și nelegală, întrucât în cauză nu au fost aplicate dispozițiile art.85 Cod penal, privind anularea suspendării condiționate a executării pedepselor de câte 6 luni închisoare aplicate prin sentințele penale nr.1598/13.12.2005 și 202/17.02.2005, ambele ale Judecătoriei Piatra Neamț, solicitând admiterea apelului în acest sens.
Verificând hotărârea apelată pe baza materialului din dosarul cauzei, în raport de motivele invocate de procuror, cât și din oficiu în conformitate cu prevederile art.371 alin 2 Cod procedură penală, s-a constatat că apelul este fondat.
Inculpatul a fost condamnat anterior la pedeapsa rezultantă de 6 luni închisoare cu suspendarea condiționată a executării pedepsei prin sentința penală nr.1598 din 13.12.2005 a Judecătoriei Piatra Neamț și la pedeapsa de 6 luni închisoare cu suspendarea condiționată a executării pedepsei prin sentința penală nr.2002 din 17.02.2006 a Judecătoriei Piatra Neamț, pentru fapte la legea circulației comise în perioada mai-iulie 2005.
Infracțiunile de față au fost comise de inculpat în luna aprilie 2005, fiind concurente cu celelalte 3 infracțiuni.
Conform art.85 Cod penal, dacă se descoperă că cel condamnat mai săvârșise o infracțiune înainte de pronunțarea hotărârii prin care s-a dispus suspendarea până la rămânerea definitivă a acesteia, suspendarea condiționată a executării pedepsei se anulează, aplicându-se, după caz, dispozițiile privitoare la concursul de infracțiuni sau recidivă.
În speță, instanța de fond a omis să facă aplicarea în cauză a dispozițiilor art.85 Cod penal, privind anularea suspendării condiționate a executării pedepselor anterioare, pronunțând o hotărâre nelegală.
În raport de aceste considerente, s-a va admis apelul declarat de procuror, s-a desființat sentința apelată și rejudecând cauza, a fost condamnat inculpatul pentru cele două infracțiuni deduse judecății, s-a constatat că acestea sunt concurente cu infracțiunile pentru care inculpatul a fost condamnat prin sentințele penale nr.1598/2005 și 2002/2006 ale Judecătoriei Piatra Neamț, s-au anulat ambele suspendări, s-au repus în individualitatea lor pedepsele aplicate prin sentința penală nr.1598/2005 a Judecătoriei Piatra Neamț, s-au contopit pedepsele aplicate inculpatului, urmând ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea.
Având în vedere că pedeapsa ce va rezulta contopirii nu depășește 2 ani, s-a făcut aplicarea în cauză a dispozițiilor art.81-83 Cod penal.
În temeiul art.191 alin 1 Cod procedură penală, a fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare ocazionate statului în primă instanță.
Pentru aceste considerente prin Decizia penală nr. 330/AP din 22.11.2007 pronunțata de TRIBUNALUL NEAMȚs -a dispus în temeiul art.379 pct.2 lit.a Cod procedură penală, s-a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Piatra Neamț, împotriva sentinței penale nr.517 din 23.04.2007 a Judecătoriei Piatra Neamț.
S-a desființat în totalitate sentința apelată și rejudecând cauza:
A fost condamnat inculpatul,fiul lui G și, născut la data de 09.12.1970 în, județul N, CNP -, cetățean român, studii medii, stagiul militar satisfăcut, căsătorit, un copil minor, muncitor la SC SRL, domiciliat în,-, județul N, la pedepsele de:
- 1 (un) an închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice fără a poseda permis de conducere, prevăzută de art.78 alin 1 din OUG nr.195/2002;
- 1 (un) an închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice având în sânge o îmbibație alcoolică peste limita legală, prevăzută de art.79 alin 1 din OUG nr.195/2002.
S-a constatat că infracțiunile curente sunt concurente cu infracțiunile pentru care inculpatul a fost condamnat prin sentințele penale nr.1598 din 13.12.2005 și nr.202 din 17.02.2006, de Judecătoria Piatra Neamț.
În temeiul art.85 Cod penal,s-a anulat suspendarea condiționată a executării pedepsei rezultate de 6 (șase) luni închisoare, aplicată inculpatului prin sentința penală nr.1598 din 13.12.2005 a Judecătoriei Piatra Neamț, precum și suspendarea condiționată a executării pedepsei de 6 (șase) luni închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr.202 din 17.02.2006 a Judecătoriei Piatra Neamț.
S-a repus în individualitate pedeapsa rezultantă de 6 (șase)luni aplicată inculpatului prin sentința penală nr.1598 din 13.12.2005 a Judecătoriei Piatra Neamț, în pedepsele componente de:
- 6 (șase) luni închisoare pentru infracțiunea prevăzută de art.78 alin 1 din OUG 195/2002, cu aplicarea art.74 lit. c și 76 lit. d Cod penal,
- 6(șase) luni închisoare, pentru infracțiunea prevăzută de art.81 alin 1 din OUG 195/2002, cu aplicarea art.74 lit. a și 76 lit. d Cod penal;
În temeiul art.33 lit. a, art.34 lit. b Cod penal, s-au contopit pedepsele curente, cu aceste două pedepse de câte 6(șase) luni închisoare, precum și cu pedeapsa de 6(șase) luni închisoare, aplicată inculpatului prin sentința penală nr.202 din 17.02.2006 a Judecătoriei Piatra Neamț, pentru infracțiunea prevăzută de art.78 alin 1 alin 1 din OUG 195/2002, inculpatul urmând să execute pedeapsa cea mai grea,de 1(un) an închisoare.
În temeiul art.81, 82 Cod penal, s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicată inculpatului, pe durata termenului de încercare de 3(trei) ani.
S-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art.83 Cod penal.
În temeiul art.191 alin 1 Cod procedură penală, a obligat inculpatul să plătească statului, suma de 150 lei, cheltuieli judiciare în primă instanță.
S-a luat act că inculpatul a fost reprezentat de apărător ales în ambele instanțe.
În temeiul art.192 alin 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare în apel au rămas în sarcina statului.
Împotriva deciziei penale mai sus menționate a declarat recurs Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL NEAMȚ critică nelegalitatea și netemeincia hotărârii recurate sub următoarele aspecte:
Hotărârea Tribunalului Neamț este netemeinică deoarece nu reflectă o individualizare corespunzătoare a pedepselor aplicate inculpatului în prezenta cauză, potrivit art. 72 al. 1 Cod penal.
Instanța nu a avut în vedere la individualizarea pedepselor toate împrejurările care relevă gradul de pericol social concret al faptelor și persoanei inculpatului, în sensul că:
- acesta a comis fapte de același gen, în mod repetat;
- în prezenta cauză a săvârșit două fapte în concurs real, pentru care i
s-au aplicat pedepse orientate spre minimul special prevăzut de lege, deși inculpatul prezintă un pericol pentru siguranța circulației pe drumurile publice, conducând în stare de ebrietate ( alcoolemie cca.2 gr.%o) și fără permis de conducere.
În cauză se impune aplicarea unor pedepse corespunzătoare gradului de pericol social al faptelor săvârșite și persoanei făptuitorului.
Pentru motivele expuse, în temeiul art. 38515pct. 2 lit. d Cod procedură penală, a solicitat admiterea recursului, desființarea hotărârii Tribunalului Neamț, cât și a sentinței penale nr. 517/23.04.2007, pronunțată de Judecătoria Piatra Neamț.
Reținerea cauzei spre rejudecare și pe fond a solicitat majorarea cuantumului pedepselor aplicate inculpatului, pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 78 al. 1 și 79 al. 1 din OUG195/2002, cu aplicarea art. 33 lit. a Cod penal, cât și anularea suspendării condiționate a executării pedepselor pronunțate anterior, pedepse care se contopesc cu rezultanta din prezenta cauză.
Analizând decizia penală recurată, prin prisma motivelor invocate cât și din oficiu în limitele cazurilor de casare prevăzute de art.385/9 Cod procedură penală, Curtea constată că recursul declarat în cauză este fondat urmând a fi admis ca atare, pentru considerentele ce se vor înfățișa în continuare.
Curtea observă ca decizia recurată comportă critici sub aspectul greșitei aplicări a dispozițiilor art.85 Cp, referitoare la anularea suspendării pentru infracțiuni săvârșite anterior.
Analizând dispozitivul Sentinței penale nr.202/17.02.2006 pronunțată de Judecătoria Piatra Neamț, se constată că pedeapsa aplicată inculpatului a cărei suspendare a fost anulată în apel,este de 1 an și 6 luni închisoare, iar nu 6 luni închisoare astfel cum reținut TRIBUNALUL NEAMȚ.
Față de această situație, instanța de recurs constată că decizia atacată se impune a fi modificată, urmând a aplica din nou regulile prevăzute de art. 85 Cp. În consecință va dispune anularea suspendării condiționate a executării pedepsei aplicată inculpatului prin Sentința penală nr.1598/13.12.2005 pronunțată de Judecătoria Piatra Neamț, precum și suspendarea executării pedepsei aplicată aceluiași inculpat prin Sentința penală nr. 202/17.02.2006 pronunțată de Judecătoria Piatra Neamț.
Va descontopi pedeapsa rezultantă, aplicată inculpatului prin Sentința penală nr.1598/13.12.2005 pronunțată de Judecătoria Piatra Neamț în cele doua pedepsele componente.
Având în vedere ca atât faptele supuse judecății, cât și cele pentru care s-a dispus condamnarea anterioară a inculpatului la pedepse cu suspendarea condiționată a acestora, sunt concurente, Curtea în baza art. 33 lit. a, 34 lit. b, 85 al.1 Cp va contopi cele două pedepse aplicate în cauză cu pedeapsa aplicată inculpatului prin Sentința penală nr. 202/17.02.2006 pronunțată de Judecătoria Piatra Neamț și cu cele 2 pedepse astfel cum au fost descontopite din pedeapsa rezultantă aplicată inculpatului prin Sentința penală nr.1598/13.12.2005 pronunțată de Judecătoria Piatra Neamț, în pedeapsa cea mai grea.
Fiind întrunite condițiile art. 85 al.3 Cp, și apreciind că reeducarea inculpatului poate fi obținută și fără executarea efectivă a pedepsei, Curtea va dispune în baza art.81Cp, suspendarea condiționată a executării a pedepsei rezultante pe durata unui termen de încercare fixat în condițiile art.82 Cp ce va curge începând cu data rămânerii definitive a sentinței nr.202/17.02.2006 pronunțată de Judecătoria Piatra Neamț, prin care s-a pronunțat anterior suspendarea condiționată a pedepsei.
În ceea ce privește criticile procurorului referitoare la cuantumurile prea reduse pedepselor aplicate în cauză inculpatului, instanța de recurs, ținând cont de natura și gravitatea faptelor săvârșite, urmările produse, precum și circumstanțele personale ale inculpatului (își câștigă existența prin mijloace oneste, are un copil minor în întreținere) apreciază ca pedepsele stabilite în cauză sunt corect individualizate, neimpunându-se majorarea acestora.
Un argument în plus care justifică menținerea pedepselor aplicate în cauză, constituie și împrejurarea că decizia recurată, va fi modificată în defavoarea inculpatului, astfel încât, pedeapsa rezultantă aplicată acestuia va fi majorată în recurs, ca urmare a efectuării operațiunilor descrise mai sus.
În considerarea celor expuse, Curtea va admite recursul procurorului și va casa în parte decizia recurată. Reținând cauza spre rejudecare, va modifica decizia recurată sub aspectele arătate.
Va menține celelalte dispoziții ale deciziei penale atacate.
Va constata că recurentul inculpat a avut apărător ales.
Văzând și dispozițiile ar. 192 al.3 Cod procedură penală;
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
În baza art. 385/15 pct. 2 lit. Cod procedură penală admite recursul declarat de PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL NEAMȚ, împotriva deciziei penale nr. 330/A din 22.11.2008 pronunțată de TRIBUNALUL NEAMȚ în dosar nr- numai cu privire la greșita aplicare a dispozițiilor art. 85 Cod penal.
Casează decizia penală recurată în parte.
Reține cauza spre rejudecare și, în fond:
În baza art. 85 Cod penal dispune anularea suspendării condiționate a executării pedepsei rezultante de 6 luni închisoare, aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 1598/13.12.2005 pronunțată de Judecătoria Piatra Neamț, precum și suspendarea executării pedepsei de 1 an și 6 luni închisoare aplicată aceluiași inculpat prin sentința penală nr. 202/17.02.2006 pronunțată de Judecătoria Piatra Neamț.
Descontopește pedeapsa rezultantă de 6 luni închisoare, aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 1598/13.12.2005 pronunțată de Judecătoria Piatra Neamț, în pedepsele componente de:
- 6 luni închisoare pentru art. 78 al. 1 din nr.OUG 195/2002 cu aplicarea art. 74 lit. c, 76 lit. d Cod penal;
- 6 luni închisoare pentru art. 81 al. 1 din nr.OUG 195/2002 cu aplicarea art. 74 lit. c, 76 lit. d Cod penal.
În baza art. 33 lit. a, 34 lit. b, art. 85 al. 1 Cod penal contopește cele două pedepse de 1 an închisoare aplicate în cauză prin decizia recurată, cu pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 202/17.02.2006 pronunțată de Judecătoria Piatra Neamț și cu cele 2 pedepse de 6 luni închisoare astfel cum au fost descontopite din pedeapsa rezultantă 6 luni aplicată aceluiași inculpat prin sentința penală nr. 1598/13.12.2005 pronunțată de Judecătoria Piatra Neamț, în pedeapsa cea mai grea de 1 an și 6 luni închisoare.
În baza art. 81, 82 Cod penal coroborat cu art. 85 al. 3 Cod penal, dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei rezultante pe durata unui termen de încercare de 3 ani și 6 luni, care curge de la data de 1.03.2006.
Menține celelalte dispoziții ale deciziei penale recurate.
Constată că recurentul inculpat a avut apărător ales.
În baza art. 192 al. 3 Cod procedură penală, cheltuieli judiciare rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 03.04.2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI: Nimineț Ștefan, Adrian Bogdan, Ene Ecaterina
GREFIER,
Red.
Red. /
Red.dec.
Tehnored. - 4 ex.
14/14.04.2008
Președinte:Nimineț ȘtefanJudecători:Nimineț Ștefan, Adrian Bogdan, Ene Ecaterina