Infractiuni rutiere OG 195 2002 Cod rutier sanctiuni. Decizia 258/2009. Curtea de Apel Cluj

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI

DOSAR NR-

DECIZIA PENALĂ NR. 258/R/2009

Ședința publică din 28 aprilie 2009

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: Delia Purice Președinte Secția Penală

JUDECĂTORI: Delia Purice, Maria Boer Iuliana Moldovan

- -

GREFIER: - -

Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL CLUJ, reprezentat prin PROCUROR -.

S-a luat spre examinare recursul declarat de inculpatul împotriva deciziei penale nr. 46/A din data de 2 martie 2009, pronunțată în dosar nr- al Tribunalului Cluj, fiind trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are în sânge o îmbibație alcoolică peste limita legală prev. de art. 87 alin. 1 din OUG nr. 195/2002 modificată.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă inculpatul asistat de apărător desemnat din oficiu, avocat din cadrul Baroului C, cu delegație la dosar.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,

Curtea invocă excepția inadmisibilității recursului declarat în cauză, având în vedere că hotărârea atacată este o hotărâre de declinare, nesupusă niciunei căi de atac, iar în funcție de calitatea persoanei, inculpatul Tot fiind avocat, competența aparține curții de apel, în primă instanță.

Apărătorul din oficiu a inculpatului Tot susține că în cursul judecării acestei cauze au fost modificate dispozițiile art. 28 proc.pen. în ceea ce privește competența judecării cauzelor privind pe avocați, aceasta revenind curților de apel. Solicită respingerea recursului ca inadmisibil. Cu onorar.

Reprezentanta Ministerului Public, având în vedere modificările aduse codului d e procedură penală, solicită respingerea recursului ca inadmisibil.

CURTEA

Asupra recursului penal de față,

În baza lucrărilor dosarului, constată că Judecătoria Turda prin sentința penală nr.346 din 26 noiembrie 2008, în în baza art. 11 pct. 2 lit. a- art. 10 lit.1pr.pen., cu referire la art. 181pen. a fost achitat inculpatul, fiul lui si, născut la data de 25.03.1962 in Câmpia, judo C, domiciliat in T,-,. 4 A 3,. 13, jud. C, in Câmpia,-, -. 8, jud. C, CNP -, cetățean R, studii superioare, liber profesionist, stagiul militar satisfăcut, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 87 alin. l din OUG 195/2002 republicata si cu modificările ulterioare (fost art. 79 alin. 1 din OUG 195/2002).

In baza art. 91 pen. i-a fost aplicată inculpatului sancțiunea amenzii administrative in cuantum de 300 lei.

In baza art. 192 alin. 1 pct. 1 lit. d pr.pen. a fost obligat inculpatul la plata in favoarea statului a sumei de 300 lei cheltuieli judiciare.

Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut în fapt următoarele:

In seara zilei de 24.02.2006, inculpatul a consumat un număr de mai multe beri alcoolice la un local din Câmpia, str. -, in compania martorului, care se întorsese recent din Austria, ( 15-16 urmărire penala, 20 urmărire penala).

In jurul orelor 23.30 inculpatul si martorul au părăsit localul, cel din urma aflându-se la volanul autoturismului proprietatea inculpatului si oferindu-se să îl până acasă. In acest scop, martorul", care nu consumase băuturi alcoolice, s-a urcat la, volanul autoturismului marca 1300, cu număr de înmatriculare -, iar inculpatul a ocupat locul din dreapta fata. ( 5-16, 20, 23 urmărire penala, 51 fond). Înainte de a ajunge la locuința inculpatului, martorul s-a oprit acasă la martorul, asigurându-l pe inculpat ca vizita nu va mult si ca își vor continua deplasarea in maniera convenită (cu martorul la volan - 15-16, f 20 urmărire penala, f 50 fond). Întrucât vizita martorului la prietenul acestuia s-a prelungit, iar până la locuința inculpatului mai era o distanță scurtă (de 50-60 m), acesta sa hotărât sa se deplaseze singur pana la domiciliu, conducând autoturismul pe drumurile publice (f 15-16 urmărire penala, 4 urmărire penala, 30 fond).

După ce a parcurs aproximativ J din distanta rămasa pana la domiciliu, inculpatul a fost oprit de organele de politie, testat cu aparatul" etilotest in prezența martorilor asistenți si (reieșind o valoare de 0,65 mg/l alcool pur in aerul expirat - 7) și ulterior condus la Spitalul Municipal Câmpia in vederea recoltării probelor biologice, reieșind o alcoolemie de 1,60 g/%o la prima testare si respectiv 1,40 g%o la a doua testare (12 urmărire penala). Potrivit Buletinului de examinare clinica însoțitor al recoltării probelor biologice in vederea determinării gradului de intoxicație etilica ( 9 urmărire penala), inculpatul nu părea sub influența băuturilor alcoolice, având vorbirea clară, comportare ordonată, comportament orientat in timp si spatiu, atentia concentrata si judecata coerenta.

În drept, instanța defonda reținut că fapta inculpatului de a conduce autoturismul pe drumurile publice in Municipiul Câmpia, având o alcoolemie de 1,60 g 0/00 la prima proba si respectiv 1,40 g %o la cea de-a doua proba, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prev. și ped. de art. 87 alin.! nr.OUG 195/2002 republicată, (art. 79 alin. 1 din OUG 195/2002 in vechea numerotare, fără ca în cauză să se pună problema legii penale mai favorabile, întrucât condițiile de incriminare si limitele de pedeapsa sunt aceleași).

Față de circumstanțele săvârșirii faptei (la o ora înaintata, fără trafic intens - f 30 fond, inculpatul conducând autoturismul pe o distanta scurta, de mai puțin de 100 m, după ce în prealabil se înțelesese cu martorul sa îl ducă până acasă), de împrejurarea ca fapta săvârșită nu a avut urmări materiale, de persoana si conduita inculpatului care nu este cunoscut cu antecedente penale, a recunoscut săvârșirea faptei descriind circumstanțele care au condus la încălcarea normelor penale, instanța de fond a apreciat ca fapta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni.

Instanța de fond a înlăturat susținerile reprezentantului Ministerului Public in sensul că fiind o infracțiune de pericol, fapta de conducere pe drumurile publice având in sânge o îmbibație alcoolica peste limita legala prezintă" pericolul social al unei infracțiuni.

Aceasta întrucât potrivit art. 17 alin. 1 pen. una din trăsăturile esențiale ale infracțiunii este aceea de a prezenta pericol social, in sensul art. 18 pen.

S-a reținut că în doctrina penala se face distincție între pericolul social generic (care este apreciat de legiuitor prin incriminarea faptei - fiind pericolul social avut in vedere de reprezentantul Ministerului Public in cuvântul din dezbateri) si pericolul social concret al faptei săvârșite, evidențiat prin modul si mijloacele de săvârșire a faptei, scopul urmărit, împrejurările in care fapta a fost comisă, urmarea produsă sau care s-ar fi putut produce, persoana si conduita făptuitorului, astfel cum prevăd dispozițiile art. 18 ind. 1 alin. 2 pen.

Deși este adevărat ca infracțiunile la legea circulației au un grad de pericol social abstract sporit, față de prevederile exprese ale art. 18 si 18 ind. 1 pen. s-a reținut că instanța nu se poate raporta exclusiv la considerente de ordin general, fără a proceda la un examen detaliat al faptei deduse judecații sub toate circumstantele sale.

Apreciind ca față de circumstanțele reale si personale ale săvârșirii faptei, acesta este in mod vădit lipsita de importanță, aducând o atingere minima valorii sociale ocrotite, in baza art. 11 pct. 2!it. a art. 10 lit. bind. 1 pr.pen., cu referire la art. 181pen. instanța de fond a dispus achitarea inculpatului de sub învinuirea de săvârșire a infracțiunii prevăzute de art. 87 alin. 1 din OUG 195/2002 republicata si cu modificările ulterioare (fost art. 79 alin. 1 din OUG 195/2002).

În baza art. 91 pen. a aplicat inculpatului sancțiunea amenzii administrative in cuantum de 300 lei.

In baza art. 192 alin. 1 pct. 1 lit. d pr.pen. a obligat inculpatul la plata in favoarea statului a sumei de 300 lei cheltuieli judiciare.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel în termen legal Parchetul de pe lângă Judecătoria Turda, apel admis în baza art.379 pct.2 lit.b teza finală pr.pen. prin decizia penală nr.46 din 2 martie 2009 a Tribunalului Cluj și, pronunțându-se o nouă hotărâre, în baza disp.Legii 79/2007 s-a trimis cauza spre competentă soluționare Curții de APEL CLUJ.

Decizia Tribunalului Cluja fost atacată cu recurs de către inculpatul Tot, recurs ce va fi respins ca inadmisibil pentru următoarele considerente:

În conformitate cu dispozițiile art.281pct.1 lit.b proc.pen.Curtea de Apel este competentă să judece, între altele, infracțiunile săvârșite de avocați.

Din examinarea textului se constată că această competență a fost consacrată legislativ în considerarea calității de avocat, profesie care, potrivit art.1 din Legea nr.51/1995, se exercită numai de avocații înscrisi în Baroului din care fac parte, barou component al Uniunii Naționale a Barourilor din România.

Ca atare, în situația în care o asemenea persoană săvârșește o infracțiune, competența de efectuare a urmăririi penale revine Parchetului de pe lângă Curtea de Apel, iar cea de judecată, acelei curți, avându-se în vedere și celelalte condiții prevăzute de lege.

Potrivit art.197 alin.2 și 3 proc.pen. dispozițiile referitoare la competența după materie și după calitatea persoanei sunt prevăzute sub sancțiunea nulității, care nu poate fi înlăturată în nici un mod și poate fi invocată în orice stare a procesului, luându-se în considerare chiar din oficiu.

Pe de altă parte, conform art.3859alin.1 pct.1 din același cod, hotărârile sunt supuse casării în cazul când nu au fost respectate dispozițiile privind competența după materie sau după calitatea persoanei.

Examinând actele dosarului, se constată că inculpatul Tot -, avocat în Baroul Cluj, a fost trimis în judecată de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Turda, iar Judecătoria Turda prin sentința penală nr.386 din 6 iunie 2007, l-a condamnat pentru infracțiunea la legea circulației incriminată de art.79 alin.1 din OUG 195/2002 la o pedeapsă de 6 luni închisoare.

Soluția judecătoriei a fost apelată de către inculpat iar prin decizia penală 376 din 19 noiembrie 2007 Tribunalul Cluja admis apelul inculpatului și a dispus rejudecarea cauzei de către Judecătoria Turda, cu încălcarea normelor de competență materială.

În urma rejudecării cauzei de către instanța de fond, s-a pronunțat sentința penală 346 din 26 noiembrie 2008 prin care inculpatul a fost achitat în baza art.10 lit.1, art.11 pct.2 lit.a proc.pen.rap.la art.181pen.

Această sentință a fost atacată cu apel d e către Parchetul de pe lângă Judecătoria Turda, iar Tribunalul Cluj prin decizia penală 46 din 2 martie 2009, a admis apelul parchetului și a declinat competența de soluționare a cauzei privindu-l pe inculpat în favoarea Curții de APEL CLUJ, considerând că sunt incidente dispoz.Legii 79/2007.

Hotărârea de declinare a tribunalului a fost pronunțată însă cu drept de recurs, condiții în care inculpatul a recurat-

Potrivit art.42 alin.4 proc.pen.curtea reține că hotărârea de declinare a competenței nu este supusă apelelului și nici recursului, astfel că, prezentul recurs apare ca inadmisibil și va fi respins ca atare în baza art.38515pct.1 lit.a proc.pen.

Față de considerentele ce preced, constatând că hotărârile instanțelor de fond au fost pronunțate cu încălcarea dispozițiilor legale referitoare la competența după materie și după calitatea persoanei, Curtea de APEL CLUJ va proceda la repartizarea aleatorie a dosarului pentru ca în conformitate cu dispozițiile art.281pct.1 lit.b proc.pen. instanța noastră să judece ca și cauză directă, prezentul dosar vizându-l pe avocatul Tot din cadrul Baroului Se va avea în vedere că urmărirea penală a fost efectuată în cauză de Parchetul de pe lângă Judecătoria Turda, organ necompetent.

Văzând disp.art.192 alin.2 și 189 proc.pen.inculpatul va achita statului 300 lei cheltuieli judiciare, din care 200 lei reprezentând onorar apărător oficiu.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de inculpatul.in T,-, -.13, jud.C împotriva deciziei penale 46 din 2 martie 2009 a Tribunalului Cluj.

Stabilește înf avoarea Baroului de avocați C suma de 200 lei onorar apărător oficiu ce se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

Obligă inculpatul să achite statului 300 lei cheltuieli judiciare, din care 200 lei reprezentând onorar avocațial.

Decizia este definitivă.

Dată și pronunțată în ședința publică din 28 aprilie 2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, GREFIER,

- - - - - - - -

Red.PD/CA

30.04.2009 - 2 ex.

Jud.fond.

Jud.apel:;

Președinte:Delia Purice
Judecători:Delia Purice, Maria Boer Iuliana Moldovan

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Infractiuni rutiere OG 195 2002 Cod rutier sanctiuni. Decizia 258/2009. Curtea de Apel Cluj