Infractiuni rutiere OG 195 2002 Cod rutier sanctiuni. Decizia 281/2008. Curtea de Apel Ploiesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI

SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DOSAR NR-

Decizia penală nr. 281

Ședința publică din data de 17 martie 2008

PREȘEDINTE: Mihai Viorel Tudoran

JUDECĂTOR 2: Florentin Teișanu

JUDECĂTOR 3: Paul

Grefier-

Ministerul Publica fost reprezentat de procuror C din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești.

Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de inculpatul fiul lui și, născut la 07.12.1959, domiciliat în comuna, Șoseaua Pipera - Tunari, nr.1,. 1,.1,. 4,. 18, județul I, împotriva deciziei penale nr. 343/07.11.2007, pronunțată de Tribunalul Prahova, prin care a fost respins apelul declarat de inculpat și împotriva sentinței penale nr.357/13.02.2007 pronunțată de Judecătoria Ploiești, prin care a fost condamnat inculpatul la o pedeapsă rezultantă de 2 ani și 3 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 79 alin.1 din OUG 195/2002, cu aplic. art. 37 lit. a

Cod Penal

În baza art. 71.pen. au fost interzise inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a,b,c,

Cod Penal

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns recurentul - inculpat, personal și asistat de apărător ales, avocat, din cadrul Baroului D.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Avocat, având cuvântul, solicită instanței emiterea unor adrese către Spitalul Județean de Urgență P, pentru a comunica la ce data au fost dotate cu truse standard de prelevare a probelor biologice conform Ordinului nr.376/10.04.2006 și către Serviciul de Medicină Legală P, pentru a pune la dispoziția instanței documentația întocmită cu ocazia recoltării probelor biologice, cu precădere fișa de examinare clinică a inculpatului cu acea ocazie, sens în care depune la dosar notă de ședință.

Reprezentantul Ministerului Public, arată că nu se opune cererii formulate de inculpat prin apărătorul său, în sensul emiterii de adrese către cele două instituții.

Curtea, în temeiul disp. art. 60 și următoarele respinge C.P.P. probele solicitate de inculpat prin apărătorul său, ca neconcludente și neutile soluționării cauzei, în raport de probele administrate până la acest moment.

Avocat, având cuvântul arată că alte cereri nu mai are de formulat și solicită cuvântul în dezbateri.

Reprezentantul Ministerului Public, de asemenea arată că alte cereri nu are de formulat și solicită cuvântul în dezbateri.

Curtea, ia act că în cauză nu mai sunt cereri de formulat în cauză, iar față de actele și lucrările dosarului constată cercetarea judecătorească încheiată și acordă cuvântul în dezbateri.

Avocat expune situația de fapt, precizând totodată că atât prin decizia Tribunalului Prahova cât și prin sentința, Judecătoriei Ploiești, s-a reținut vinovăția inculpatului în sensul săvârșirii de infracțiuni privind circulația pe drumurile publice.

În toate fazele procesuale, cât și în faza de urmărire penală s-au invocat buletinul de analiză toxicologică a alcoolemiei, proces verbal de recoltare probe de sânge și expertiza medico - legală, însă nu se face vorbire nicăieri dacă la recoltarea probelor biologice a fost folosită trusa medicală standard de prelevare a probelor biologice potrivit Ordinului nr. 376/2006 al Ministrului Sănătății, intrat în vigoare la data de 26.04.2006, când acesta a fost publicat în Monitorul Oficial Partea I nr.363, și dacă cele două unități sanitare, respectiv Spitalul Județean de Urgență P și Serviciul Medico Legal P, s-au conformat termenelor de 15 zile, și respectiv de 6 luni, prev. de art. 2 și 30 din ordin, privind dotarea cu aceste truse standard.

Precizează apărătorul inculpatului, că modalitatea în care i-au fost prelevate probe acestuia a fost total nelegală, iar în temeiul art. 64 alin.2 pr.pen. mijloacele de probă obținute în mod ilegal nu pot fi folosite în procesul penal și nu pot sta la baza pronunțării unor hotărâri judecătorești, iar din punctul său de vedere expertiza medico legală efectuată în cauză în faza de urmărire penală și analiza toxicologică, fac parte din această categorie de probe.

Pentru considerentele mai sus expuse solicită admiterea recursului, casarea celor două hotărâri, achitarea inculpatului în temeiul art.11 pct.2, lit. a, rap. la art. 10 lit.a pr.pen.

Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul în dezbateri, apreciază că atât instanța de fond cât și instanța de apel, în mod corect a analizat probele administrate în prezenta cauză, stabilind în mod just vinovăția inculpatului. Din întreg materialul probator administrat în cauză rezultă că acesta a condus autovehiculul cu o îmbibație alcoolică peste limita legală.

Nici în ceea ce privește motivul de recurs, invocat de inculpat, în sensul că nu s-a folosit trusa standard de prelevare, potrivit art. 30 din Ordinul 376/2006, aceasta trusă standard este înlocuită în termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a normelor metodologice, prin urmare față de această situație, apreciază că prelevarea s-a făcut în conformitate cu dispozițiile legale în materie la momentul respectiv.

Față de circumstanțele personale ale inculpatului, având și o stare de recidivă post condamnatorie, solicită respingerea recursului constatarea legalității și temeiniciei celor două hotărâri urmând a fi menținute.

Avocat având cuvântul în replică, arată că a făcut demersuri pentru a afla când a fost dotat Spitalul Județean de Urgențe P, și a constatat că acesta a fost dotat cu trusele standard la data de 27.11.2006, la 7 luni după apariția legii, precizează totodată că în cauză nu există recidivă post condamnatorie.

Recurentul inculpat având ultimul cuvânt, arată că la data când a fost oprit nu era beat, băuse într - adevăr 2 beri dar nu se simțea băut, mai mult decât atât autoturismul pe care-l conducea era încărcat cu sticlă.

CURTEA

Asupra recursului penal de față.

Prin sentința penală nr.357/13.02.2007, Judecătoria Ploieștia dispus condamnarea inculpatului, fiul lui și al lui, născut la 07.12.1959, în comuna, județul B, recidivist, domiciliat în comuna, Șoseaua Pipera Tunari, nr.1..1,.1,. 18, județul I pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 79 alin.1 din OUG 195/2002, cu aplic. art. 37 lit.a penal, faptă din data de 14.05.2006, la o pedeapsă de 1 an închisoare.

În baza art.83 penal s-a revocat suspendarea condiționată a executării pedepsei de 1 an și 3 luni închisoare aplicată prin sentința penală anr.145/2005 a Tribunalului București - Secția a II- a penală și în baza aceluiași articol teza finală, s-a alăturat această pedeapsă la pedeapsa aplicată, urmând ca în final inculpatul să execute pedeapsa de 2 ani și 3 luni închisoare.

În baza art. 71.penal i-au fost interzise inculpatului drepturile prev. de art.64 lit.a,b,c, penal.

În baza art. 191.pr.pen. inculpatul a fost obligat la plata sumei de 220 lei cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că, la data de 14.05.2006, în jurul orelor 18,50, organele de poliție au oprit pentru control autoturismul marca "Ford " cu număr de înmatriculare BV-1841/08.01 ce era condus de inculpatul, pe, direcția B -

Întrucât la controlul efectuat, organele de poliție au constatat că inculpatul emana vapori de alcool în aerul expirat, l-au testat cu aparatul etilotest, constatându-se că acesta avea concentrația alcoolică de 0,58 mg/l, iar ulterior l-au condus la Spitalul Județean P, în vederea recoltării probelor biologice pentru stabilirea alcoolemiei.

În urma recoltării probelor de sânge la Serviciul de medicină Legală P s- stabilit că inculpatul avea în sânge la ora 19,35 alcoolemie de 1,00 gr. % iar la ora 20,35 o alcoolemie de 0,90 gr.%o, așa cum a rezultat din buletinul de analiză toxicologică a alcoolemiei nr. 1246- 1247/2006.

Pentru stabilirea alcoolemiei la momentul depistării, în cauză s-a efectuat o expertiză medico - legală nr./10021/2006 pentru calculul retroactiv al alcoolemiei, rezultatul indicând că la ora 18,50 inculpatul putea avea o alcoolemie de circa 1,05 gr.%

Inculpatul a recunoscut faptul că, în data de 14.05.2006, în intervalul de timp 12,00 - 13, 00 consumat 2 bere.

În faza de urmărire penală, inculpatul a recunoscut săvârșirea infracțiunii, dar în fața instanței nu s-a prezentat pentru a da declarații și a-și formula apărări.

Împotriva acestei sentințe, a declarat apel inculpatul, criticând- pentru nelegalitate și neteminicie.

A arătat apelantul că soluția instanței de fond este netemeinică sub aspectul pedepsei aplicate, precizând că pedeapsa este prea aspră comparativ cu faptele comise și de probele în circumstanțiere aflate la dosar.

Față de toate cele arătate a solicitat inculpatul admiterea apelului, desființarea hotărârii și aplicarea suspendării condiționate privind executarea pedepsei.

Tribunalul Prahova, prin decizia nr. 343 din 7 noiembrie 2007, respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul, împotriva sentinței penale nr.357/2007 pronunțată de Judecătoria Ploiești,

În considerentele deciziei se arată că situația de fapt a fost corect reținută de instanța de fond, care a realizat o justă interpretare și apreciere a probelor administrate în toate fazele procesului penal, din toate acestea rezultând atât existența faptei, cât și săvârșirea acesteia cu vinovăția cerută de lege.

Au fost avute în vedere procesul verbal de constatare al infracțiunii, procesul verbal de recoltare a probelor biologice, buletin de examinare clinică și buletin de analiză toxicologică alcoolemie, expertiza medico legală, declarații de martori,probe care în ansamblul lor s-au coroborat și cu declarațiile inculpatului din faza de urmărire penală.

În baza acestor probatorii, tribunalul în mod corect a reținut că în jurul orelor 18,50 din data de 14.05.2006, organele de poliție au surprins în trafic pe inculpatul, conducând autoturismul marca " Ford " pe DN 1, direcția B - P, având în sânge o îmbibație alcoolică peste limita legală.

Fiind testat cu aparatul alcooltest, s-a constatat că inculpatul avea o concentrație alcoolică de 0,58 mg./ l iar ulterior, în urma recoltării probelor de sânge, s-a stabilit că inculpatul avea la ora 19,35 o alcoolemie de 1,00 gr.%o, iar la ora 20,35 o alcoolemie de 0,90 gr. %o, astfel cum rezultă din buletinul de analiză toxicologică al acoolemiei nr.1246 -1247/2006.

A mai reținut instanța de apel că, în faza de urmărire penală, pentru stabilirea alcoolemiei în momentul depistării s-a dispus expertiza medico -legală nr. /10021/2006 pentru calculul retroactiv al alcoolemiei, rezultatul indicând că la ora 18,50 inculpatul putea avea teoretic o alcoolemie de cca. 1,5 gr. %

În raport de toate probele administrate, tribunalul a apreciat că în mod corect prima instanță a stabilit situația de fapt, precum și în mod just vinovăția inculpatului, la individualizarea pedepsei, a apreciat că scopul preventiv educativ și sancționator prev. de art. 52.penal poate fi atins numai prin aplicarea unei pedepse orientate către minimul special prevăzut de lege și prin executarea acesteia în regim privativ de libertate.

La stabilirea pedepsei instanța a avut în vedere și disp. art. 83.penal, text de lege prin care s-a dispus revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei de 1 an și 3 luni închisoare, aplicată prin sentința penală nr.145/2005 a Tribunalului București Secția a II-a penală, și în baza acestui articol a alăturat această pedeapsă, la pedeapsa stabilită de instanță de 1 an închisoare pentru comiterea infracțiunii de conducere sub influența băuturilor alcoolice.

Tribunalul a apreciat că pedeapsa aplicată inculpatului a fost corect individualizată, ținându-se seama de perseverența infracțională, inculpatul fiind recidivist postcondamnatoriu.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea recursului (filele 62-64), inculpatul arată că în cauză sunt incidente cazurile de casare prev. de art. 385/15 pct.17 și 18.pr.pen.

Astfel, se menționează că expertiza medico - legală de recalculare retroactivă a alcoolemiei nu poate avea caracter probator, deoarece atât prelevarea probelor biologice de sânge cât și efectuarea analizelor toxicologice s-au efectuat în mod nelegal pentru că, nu au fost respectate prevederile Ordinului nr.376 al Ministerului Sănătății cu privire la introducerea obligatorie a truselor standard de prelevare a probelor biologice. La dosarul cauzei nu există dovada că la prelevarea probelor biologice, la data de 14.05.2006, a fost folosită o astfel de trusă standard. De asemenea nu există la dosar buletinul de examinare clinică însoțitor al prelevării probelor biologice în vederea determinării gradului de intoxicare etilică(anexa 3), nici cererea de analiză(anexa1)însoțitoare ale procesului verbal de prelevare(anexa2), pe care se află menționat numărul sigiliului de pe trusa standard.

În această situație se susține că rezultatele buletinului de analiză toxicologică și al expertizei medico legale sunt nelegale și nu pot constitui probe ținând seama de art.21 din Normele metodologice ale Ministerului Sănătății și art.64 alin.2 pr.pen. și deci trebuia ca instanța să facă aplicarea disp. art.10 lit.d pr.pen. întrucât nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii.

Se mai arată în motivarea recursului că expertiza medico legală nu a avut în vedere actele medicale aflate la dosar, de unde rezultă că inculpatul suferă de boli gastro - hepatice ce influențează ritmul individual de metabolism - eliminare.

La solicitarea recurentului, instanța a încuviințat emiterea unei noi adrese către Serviciul Medico Legal P pentru a comunica dacă probele biologice prelevate inculpatului la data de 14.05. 2006 s-a făcut cu trusa standard conform Ordinului nr.376 al Ministerului Sănătății (fila 72).

Examinând hotărârile atacate în raport de probele aflate la dosar și de criticile recurentului - inculpat, Curtea va aprecia că recursul este nefondat.

Astfel, în ceea ce privește situația de fapt, care de altfel nici nu a fost contestată de inculpat, Curtea constată că aceasta a fost corect reținută de instanțele fondului și anume că la data de 14.05.2006, orele 18,50 inculpatul se afla la volanul autoturismului " Ford " cu nr. de înmatriculare BV-1841/08.01. conducându- pe DN 1 în direcția B - P, moment în care a fost oprit de un echipaj de poliție, care, constatând că emană alcool, l-au testat cu aparatul etilotest, rezultând o concentrație de 0,58 ml/ În această situație inculpatul a fost condus la Spitalul Județean P pentru a i se recolta și probe toxicologice de sânge, lucru care a și fost făcut, iar în urma analizei toxicologice a rezultat la prima probă o alcoolemie de 1,00 gr, %o(ora 19,35) și respectiv de 0,90 gr.%o( ora 20,35 doua probă).

În faza de urmărire penală s-a efectuat și o expertiză medico - legală de interpretare retroactivă a alcoolemiei, care a concluzionat că inculpatul la ora 18,50 putea avea o alcoolemie de 1,05gr.%o, concentrație ce provine totuși dintr-un alt consum de băutură decât cel declarat(1,5 bere la orele 11,00- 13,00).

Reținând aceste valori ale concentrației alcoolice, prima instanță a apreciat în mod corect că fapta inculpatului întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de conducere a unui autoturism având o îmbibație alcoolică de peste 0,80 gr./l alcool pur în sânge, prev. de art. 79 (în prezent 87) din OUG195/2002.

Critica recurentului vizează incidența cazurilor de casare prev. de art. 385/9 pct.17 și 18.pr.pen. și anume " când faptei săvârșite i s-a dat o greșită încadrare juridică ", respectiv " când s-a comis o eroare gravă de fapt, având drept consecințe pronunțarea unei hotărâri greșite de achitare sau de condamnare ".

În ceea ce privește primul caz de casare invocat, Curtea apreciază că instanțele fondului au făcut o corectă încadrare juridică a faptei comise de inculpat și anume conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul, având în sânge o îmbibație alcoolică de peste 0,80 gr/, aceasta fiind prevăzută ca infracțiune de art.79(în prezent art.87) din OUG 195/2002 și pedepsită cu închisoarea de la unu la 5 ani.

Cu privire la cazul de casare prev. de art.385/9 pct.18 pr.pen., de asemenea Curtea constată că nici acesta nu este incident în cauză. Eroarea de fapt pentru a constitui caz de casare, există atunci când situația de fapt stabilită prin hotărârea atacată este contrară probelor dosarului, aceasta nu privește aprecierea probelor, ci discordanța între cele reținute de instanță și conținutul real al probelor.

Pe de altă parte, eroare de fapt trebuie să fie gravă, esențială, în sensul că a influențat soluția, respectiv că a avut drept consecință pronunțarea unei hotărâri greșite de achitare sau condamnare.

În speță, instanțele fondului au reținut - așa cum reiese din probele administrate - că inculpatul a condus autovehiculul respectiv, la data de 14.05.2006, orele 18,50, după ce consumase băuturi alcoolice, trecând peste limita îmbibației alcoolice prevăzute de lege. Această îmbibație alcoolică a fost stabilită prin buletinul de analiză toxicologică nr.1246 - 1247 din 15.05.2006 al Serviciului de Medicină Legală P ( fila 5 dosar urmărire penală).

În aceste condiții, instanța de recurs consideră că de fapt nemulțumirea recurentului - astfel cum reiese din motivarea căii de atac - se referă la modalitatea de recoltare a probelor biologice, iar nu la o eroare gravă de fapt ca și caz de casare.

Ideea principală pe care o susține recurentul este aceea că buletinul de analiză toxicologică nu poate constitui probă în cauză, deoarece recoltarea probelor biologice nu s-a făcut cu trusa standard prev. de Ordinul 376/2006 al Ministerului Sănătății publicat în Monitorul Oficial nr.363/26.04.2006.

Potrivit art. 30 din Normele metodologice " utilizarea trusei standard de prelevare, a cărei componență este prevăzută în anexa nr.5 la prezentele norme metodologice, înlocuiește metoda clasică în termen de 6 luni de la intrarea în vigoare a prezentelor norme metodologice ".

După cum se poate lesne observa normele metodologice au fost publicate în Monitorul Oficial la data de 26.04.2006, iar conform art.30 utilizarea trusei standard înlocuiește metoda clasică de prelevare a probelor biologice ( prev. de art.6 și urm.) într-un termen de 6 luni de la publicarea lor, timp în care unitățile sanitare vor achiziționa aceste truse medicale ( art. 32).

În speța de față, recoltarea probelor biologice s-a efectuat în mod corect cu metoda clasică, deoarece a avut loc în termenul de 6 luni, prevăzut de normele metodologice respectiv, deci după nici o lună de la publicarea acestora, timp în care unitatea sanitară nu era încă dotată cu trusele standard prevăzute în anexa nr.5

În aceste condiții nu poate fi reținută critica recurentului în sensul că buletinul de analiză toxicologică nu are valoare probatorie deoarece s-a utilizat metoda clasică.

clasică folosită în cauză s- făcut în conformitate cu dispozițiile legale la momentul respectiv, recurentul neputând invoca nerespectarea disp. legale cu privire la această metodă.

Față de aceste considerente și neconstatând alte motive de casare ce ar putea fi luate în considerare din oficiu, conform disp. art. 385/9 alin.3 și 4.pr.pen. Curtea, în baza art. 385/15 pct.1 lit.b pr.pen. va respinge ca nefondat recursul.

Văzând și disp. art. 192 alin.2 pr.pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul, fiul lui și, 7.12.1959, domiciliat în com. Șoseaua Pipera Tunari, nr.1,.1,.1,.4,.18, jud. P, împotriva deciziei penale nr. 343/2007 a Tribunal P și sentinței penale nr.357/2007 a Judecătoriei Ploiești.

Obligă recurentul la 20 lei cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi, 17 martie 2008.

Președinte Judecători

- - - - - - - -

Grefier

red.

tehnored.

2 ex./8.04.2008

- - Judecătoria Ploiești

- - Tribunalul Prahova

/

operator de date cu caracter personal

notificare nr.3113/2006

Președinte:Mihai Viorel Tudoran
Judecători:Mihai Viorel Tudoran, Florentin Teișanu, Paul

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Infractiuni rutiere OG 195 2002 Cod rutier sanctiuni. Decizia 281/2008. Curtea de Apel Ploiesti