Infractiuni rutiere OG 195 2002 Cod rutier sanctiuni. Decizia 287/2009. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA PENALĂ NR. 287/
Ședința publică din 30 Aprilie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Dumitru Diaconu Judecător
JUDECĂTOR 2: Corina Voicu
JUDECĂTOR 3: Elena Minodora
Grefier: -
Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PITEȘTI, reprezentat prin procuror
S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul declarat de recurentul G, fiul lui G și, născut la data de 22 mai 1976, domiciliat în comuna, satul, județul V, împotriva deciziei penale nr. 154/A din data de 29 octombrie 2008, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns: recurentul inculpat personal și asistat de avocat, conform delegației avocațiale, depusă la dosar.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Părțile prezente și reprezentantul parchetului, având pe rând cuvântul, arată că nu mai au cereri de formulat.
Curtea, în raport de această împrejurare, constată recursul în stare de judecată și trece la soluționarea acestuia, acordând părților prezente cuvântul asupra acestuia.
Avocat pentru recurent solicită admiterea recursului, casarea hotărârii tribunalului și pe fond achitarea inculpatului, motivat de faptul că fapta nu prezintă gradul de pericolul social al unei infracțiuni. În drept, arată că, recursul se întemeiază pe dispozițiile art. 3859alin. 13 din Codul d e procedură penală, invocând ca argument faptul că, fapta nu prezintă gradul de pericolul social al unei infracțiuni. La stabilirea în concret a gradului de pericol social se ține seama de modul și mijloacele de săvârșire a faptei, de scopul urmărit, de împrejurările în care fapta a fost comisă, de urmarea produsă precum și de persoana și conduita făptuitorului. Așa cum rezultă și din depozițiile martorilor recurentul a recunoscut săvârșirea faptei dar a săvârșit-o în anumite condiții. A avut un conflict cu socrul său și pe fondul acestei cerți a luat decizia de a se urca la volanul mașinii sale și de a pleca la părinții săi la circa 2 km distanță, astfel fiind forțat de împrejurări să plece din domiciliul deoarece socrii l-au amenințat că "dacă nu părăsește imobilul în cauză, își vor da foc".
Precizează că, recurentul a posedat permis de conducere, la un
moment dat, respectiv în anul 2006, în prezent fiind anulat. Arată că, recurentul a recunoscut că a condus fără permis, dar nu a avut loc nicio acțiune de vătămare ci a fost oprit de organele de poliție, anunțate de socrul său. Având în vedere că a avut permis de conducere, recurentul avea abilitățile necesare de a conduce. Mai susține și că, recurentul este singurul întreținător de familie, și are trei copii.
În subsidiar, în baza dispozițiilor art. 38515pct.2 lit. b din Codul d e procedură penală, solicită admiterea recursului, casarea sentinței și a deciziei, și în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a raportat la art. 10 lit. d Cod procedură penală, achitarea inculpatului deoarece faptei îi lipsește unul din elementele constitutive ale infracțiunii, respectiv vinovăția. Fapta a fost săvârșită pe fondul unei stări de necesitate, care exclude vinovăția.
Reprezentantul parchetului pune concluzii de respingere a recursului, ca nefondat.
Susține că, recurentul a avut perseverență în săvârșirea de
infracțiuni, de același gen. Este recidivist și instanța de fond și apel au fost și antecedentele inculpatului în vedere. De asemenea, au fost avute în vedere și urmările faptei recurentului inculpat care a pus în pericol siguranța circulației pe drumurile publice, conducând fără permis.
Nici în subsidiar nu sunt motive de admitere a recursului, instanța reținând aspectul că, recurentul inculpat a condus fără permis.
Recurentul inculpat, având ultimul cuvânt, achiesează la concluziile apărătorului său. Mai adaugă faptul că, soția sa este bolnavă, el fiind singurul întreținător al familiei.
Întrebat fiind de instanță, recurentul inculpat precizează că distanța între cele două domicilii este de aproximativ 2 km, și el a condus numai aproximativ 1 km, fiind oprit de organele de poliție, anunțate de către socrul său.
CURTEA:
Asupra recursului penal de față:
Prin sentința penală nr.172 din 05 iunie 2008, pronunțată de Judecătoria Horezu în dosarul nr-, în baza art.86 alin.2 din nr.OUG195/2002 republicată, modificată prin Legea nr. 49/2006 cu aplic. art. 37 lit. a pen. și art. 74, art. 80 alin. 2.pen. inculpatul Gaf ost condamnat la pedeapsa de 3 luni închisoare, pentru conducere autovehicul cu permisul de conducere anulat și în baza art. 83.pen. a fost revocată suspendarea condiționată a executării pedepsei de 1 an si 3 luni închisoare, aplicată inculpatului prin sentința penală nr.969/14.09.2005 Judecătoriei Horezu, dispunându-se executarea atât a pedepsei de 1 an și 3 luni închisoare, cât și a pedepsei de 3 luni închisoare, în total inculpatul urmând să execute pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare, în condițiile aplicării art. 57, art. 71.pen. respectiv art. 64 lit. a, pen.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut următoarele:
Prin sentința penală nr.969 din 14.09.2005 a Judecătoriei Horezu, în baza art.78 alin.1 din nr.OUG195/2002, inculpatul Gaf ost condamnat la pedeapsa de un an și 2 luni închisoare și în baza art.79 alin.1 din nr.OUG195/2002, inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de un an și 3 luni închisoare și în baza art.33, 34.pen. s-a aplicat pedeapsa cea mai grea de un an și 3 luni închisoare și în baza art.81, 82 pen. s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe un termen de încercare de 3 ani și 3 luni de la rămânerea definitivă a hotărârii.
Inculpatului G, pentru infracțiunile de mai sus, i-a fost ridicat permisul de conducere valabil pentru categoria B de conducere la data de 17.10.2004 și în baza sentinței penale nr.969 din 14.09.2005 a Judecătoriei Horezu, la data de 26.09.2005 permisul de conducere al inculpatului a fost anulat.
În data de 07.10.2006, în urma unor discuții cu socrii săi, inculpatul G, deși cunoștea că permisul de conducere i-a fost anulat, așa cum s-a arătat mai sus, s-a urcat la volanul autoturismului marca 1310 cu numărul de înmatriculare - și l-a condus pe drumurile publice, pe 665 din satul spre satul, unde locuiesc părinții săi și pe traseu, în satul de pe raza comunei, a fost oprit de organele de poliție, care i-au solicitat actele și permisul de conducere.
Inculpatul a afirmat către organele de poliție că nu posedă permis de conducere, deoarece a fost anulat, iar celelalte acte ale mașinii nu le are asupra sa.
Din adresa nr.- din 01 noiembrie 2007 a Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor, rezultă că inculpatul figurează în evidențele acestui serviciu cu permis de conducere categoria B, eliberat la data de 17 noiembrie 2004, care a fost anulat la data de 26.09.2005, în baza sentinței penale nr.969 din 14.09.2005 a Judecătoriei Horezu.
Starea de fapt reținută s-a dovedit prin declarațiile inculpatului date atât la urmărirea penală cât și în fața instanței, unde a recunoscut că a condus un autovehicul pe drumurile publice, fără a poseda permis de conducere, deoarece permisul de conducere a fost anulat, coroborat cu declarațiile martorilor audiați în cauză, -, (16, 17), (30) și, coroborat și cu procesul-verbal de sesizare din oficiu și de constatare a infracțiunii.
Susținerea inculpatului în fața instanței, că nu a avut cunoștință că permisul de conducere i-a fost anulat, s-a reținut a nu fi conformă realității, deoarece însăși inculpatul a declarat la urmărirea penală că nu posedă permis de conducere, deoarece i-a fost anulat, această susținere a inculpatului la urmărirea penală fiind confirmată de martorii audiați și, martori oculari la oprirea inculpatului pentru control de către organele de poliție și însăși mama inculpatului a arătat că inculpatul avea permisul de conducere anulat, astfel că este exclus ca inculpatul să nu aibă cunoștință că permisul de conducere i-a fost anulat.
Reținând această stare de fapt, instanța de fond a constatat că inculpatul a comis cu vinovăție, intenție directă infr. prev. de art.86 alin.2 din nr.OUG195/2002 modificată și republicată prin Legea nr.49/2006, prin faptul că a condus pe drumurile publice un autovehicul, deși avea permisul de conducere anulat, astfel că, față de persoana inculpatului care posedă antecedente penale, aflându-se în stare de recidivă postcondamnatorie prev. de art.37 lit. a penal, precum și având în vedere pericolul social al faptei comise, ținând seama de contextul și împrejurările comiterii faptei, văzând dispozițiile art.74, art.80 alin.2 penal, s-a dispus condamnarea inculpatului la o pedeapsă cu închisoarea orientată sub minimul special prevăzut de lege.
Întrucât prin sentința penală nr.969 din 14.09.2005 a Judecătoriei Horezu, inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de un an și 3 luni închisoare cu suspendare, iar în termenul de încercare inculpatul a comis din nou o infracțiune cu vinovăție, intenție directă, în baza art.83 penal a fost revocată suspendarea condiționată a executării pedepsei de un an și 3 luni închisoare, inculpatul urmând să execute atât pedeapsa de un an și 3 luni închisoare, cât și pedeapsa de 3 luni închisoare, în total inculpatul urmând să execute pedeapsa de un an și 6 luni închisoare.
Pentru ca pedeapsa să-și atingă scopul preventiv, cât și coercitiv, având în vedere perseverența inculpatului în comiterea de fapte penale, s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa în regim de detenție, aplicându-se dispozițiile art.57, art.71 penal, pe durata detenției inculpatul pierzând drepturile prev. de art.64 lit. a,b penal.
În motivarea apelului declarat, parchetul a criticat hotărârea instanței de fond ca fiind netemeinică și nelegală, arătând, în esență, că s-a aplicat o pedeapsă prea blândă, care nu corespunde gravității faptei săvârșite de către inculpat și totodată nu a indicat care sunt împrejurările ce au fost reținute ca circumstanțe atenuante în favoarea acestuia, actele și lucrările dosarului nejustificând reținerea circumstanțelor atenuante prev. de art.74 penal.
Apelul declarat de către apelantul-inculpat a fost motivat cu ocazia dezbaterilor.
Tribunalul Vâlcea, prin decizia penală nr.154/A din 29 octombrie 2008, a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Horezu, a desființat în parte sentința, în sensul că a înlăturat aplicarea dispozițiilor art.74 și 80 alin.2 din Codul penal.
A majorat pedeapsa de la 3 luni la 9 luni închisoare și a dispus ca inculpatul să execute în total pedeapsa de 2 ani închisoare.
A menținut celelalte dispoziții ale sentinței.
A respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul G, cu consecința obligării acestuia la plata către stat a sumei de 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare.
În adoptarea acestei soluții, tribunalul a reținut, analizând motivele de apel în coroborare cu probatoriul administrat și în raport de dispozițiile legale incidente în cauză, următoarele:
Instanța de fond a apreciat în mod justificat că fapta pentru comiterea căreia inculpatul a fost trimis în judecată întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prev. de disp. art.86 alin.2 din nr.OUG195/2002 republic. modif. prin Legea nr.49/2006 cu aplic. art. 37 lit. penal, aspect necontestat nici de către inculpat. Apărarea acestuia, formulată în sensul dovedirii lipsei gradului de pericol social al infracțiunii, cum că ar fi condus autoturismul pe o distanță foarte mică, a fost înlăturată, timpul scurs între sesizarea telefonică a organelor de poliție și momentul opririi autoturismului condus de către inculpat indicând o distanță relativ mare, distanță care a fost limitată nu din propria voință a inculpatului, ci datorită organelor de poliție.
S-a constatat că hotărârea instanței de fond este nelegală sub aspectul greșitei rețineri în favoarea inculpatului a circumstanțelor atenuante prev. de art.74 penal, probele dosarului necuprinzând nicio împrejurare care să poată fi calificată astfel, comportamentul anterior al inculpatului nejustificând circumstanțele atenuante, iar recunoașterea acestuia a fost lipsită de relevanță juridică sub acest aspect, fiind efectuată în fața evidenței.
S-a notat că față de gravitatea faptei penale și persistența infracțională a inculpatului, condamnat anterior pentru comiterea altor infracțiuni rutiere, starea familială a acestuia nu poate fi avută în vedere la reținerea unor circumstanțe atenuante, ci, doar eventual, la individualizarea pedepsei.
De asemenea, tribunalul nu a reținut ca o cauză exoneratoare de răspundere penală faptul că inculpatul nu ar fi avut cunoștință că avea permisul de conducere anulat, chiar acesta recunoscând în fața organelor de urmărire penală și instanței că a condus autoturismul știind că avea permisul anulat, fiind greu de crezut că pe parcursul a circa trei ani nu a avut cunoștință de acest act administrativ al organelor de poliție rutieră, chiar în condițiile în care nu i s-ar fi comunicat această măsură, condiția comunicării nefiind una de valabilitate a actului administrativ menționat, inculpatului fiindu-i totuși comunicată respectiva măsură, conform declarației de la fila 54 dosarului, probă luată în considerare de către instanța de apel.
Având în vedere cele expuse, cu ocazia judecării cauzei, tribunalul a înlăturat reținerea circumstanțelor atenuante în favoarea inculpatului, majorând pedeapsa nelegal aplicată sub minimul prevăzut de lege, apreciind că numai astfel se poate asigura atât scopul, cât și funcțiile pedepsei penale, inculpatul dovedind că avertismentul primit anterior nu a avut efectul scontat, reeducarea acestuia fiind necesar a fi efectuată în condiții de detenție prin executarea unei pedepse corespunzătoare atât gravității faptei, cât și persoanei inculpatului.
Decizia a fost recurată de inculpatul G, care a criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie, cu motivarea că fapta săvârșită în împrejurările descrise în actul de sesizare nu prezintă în concret gradul de pericol social al unei infracțiuni.
În subsidiar, s-a solicitat achitarea inculpatului în temeiul art.10 lit.d Cod procedură penală, întrucât sub aspectul laturii subiective nu rezultă intenția inculpatului de a conduce autovehiculul pe drumurile publice deoarece nu a avut cunoștință de faptul că permisul de conducere îi fusese anulat.
Curtea, examinând legalitatea și temeinicia deciziei recurate, constată că recursul este fondat pentru următoarele considerente:
Din dosarul de urmărire penală rezultă că inculpatul a recunoscut săvârșirea infracțiunii prev. de art.86 alin.2 din nr.OUG195/2002 republic. și modif. prin Legea nr.49/2006, respectiv că la data de 07.10.2004 a condus un autovehicul pe drumurile publice, fără a poseda permis de conducere întrucât la o dată anterioară acesta îi fusese anulat.
Prin sentința penală nr.969 din 14.09.2005 a Judecătoriei Horezu, în baza art.78 alin.1 din nr.OUG195/2002, inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 1 an și 2 luni închisoare, iar în baza art.79 alin.1 din nr.OUG195/2002 a fost condamnat la pedeapsa de 1 an și 3 luni închisoare. În urma contopirii pedepselor, conform art.33 și 34 penal, s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 1 an și 3 luni închisoare și ca modalitate de executare s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe un termen de încercare de 3 ani și 3 luni de la rămânerea definitivă a hotărârii.
Faptul că inculpatul a fost condamnat în anul 2005 nu constituie un impediment legal de a se face aplicarea art.181din Codul penal, în cazul în care a săvârșit din nou o faptă prin care s-a adus o atingere minimă uneia din valorile apărate de legea penală.
În speță, însă, infracțiunea nou săvârșită este de pericol și este una de aceeași natură cu cele comise anterior (infracțiune la legea circulației), fapt ce denotă că inculpatul a tratat cu ușurință acțiunea sa și că nu a realizat consecințele juridice ale faptelor sale.
Pericolul social în concret se deduce din împrejurările și modalitatea în care a acționat, iar caracterul deosebit de periculos al infracțiunii săvârșite (prev. de art.86 alin.2 din nr.OUG195/2002) rezidă tocmai în perseverența infracțională a autorului.
În aceste condiții, se constată că art.181Cod penal nu este aplicabil în speța de caz, iar instanțele de fond în mod corect au dispus condamnarea inculpatului G.
De asemenea, sub aspectul laturii subiective rezultă intenția inculpatului în săvârșirea infracțiunii descrisă mai sus, el urmărind un scop, anume acela de a conduce autoturismul până la o anumită destinație, știind că nu posedă permis de conducere.
Susținerea inculpatului în faza de judecată că nu a știut că permisul de conducere îi fusese anulat rămâne fără suport probator, atâta vreme cât acesta a recunoscut în fața organelor de cercetare penală faptul că nu posedă permis întrucât îi fusese anulat ca urmare a unei condamnări anterioare.
Atitudinea inculpatului de recunoaștere a faptei imediat după comiterea ei în fața organelor de poliție a fost confirmată de martorii oculari ( și ), astfel încât din punctul de vedere al laturii subiective, el a săvârșit cu intenție infracțiunea prevăzută de art.86 alin.2 din nr.OUG195/2002, cunoscând că avea permisul de conducere anulat.
Sub aspectul individualizării pedepsei, însă, curtea constată că reeducarea și reintegrarea în societate a inculpatului se poate realiza prin coborârea pedepsei sub minimul special prevăzut de lege, în condițiile reținerii beneficiului circumstanțelor atenuante.
Curtea apreciază că, în cauză, pot fi reținute drept circumstanțe atenuante, situația personală a inculpatului care are în întreținere 3 copii minori, atitudinea sa pe parcursul procesului penal și împrejurările comiterii faptei, pe fondul unui conflict spontan purtat cu socrul său, care l-a alungat din locuință, cât și distanța relativ mică parcursă de la domiciliu până la locul unde a fost oprit de agenții de poliție.
Aceste împrejurări au fost avute în vedere și de prima instanță prin coborârea pedepsei aplicate inculpatului sub minimul special, în contextul unei coroborări judicioase a criteriilor prevăzute de art.72 din Codul penal.
Față de argumentele expuse, în temeiul art.38515pct.2 lit.a Cod procedură penală, curtea va admite recursul declarat de inculpatul G împotriva deciziei penale nr.154/A din 29 octombrie 2008, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr-, va casa în parte această decizie și va modifica sentința penală nr.172 din 05 iunie 2008, pronunțată de Judecătoria Horezu.
Totodată, va menține restul dispozițiilor deciziei (referitoare la respingerea apelului declarat de inculpat).
În baza art.192 alin.3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia, iar onorariul avocatului din oficiu în cuantum de 200 lei se vor avansa din fondurile Ministerului Justiției și Libertăților.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de inculpatul G, fiul lui G și, născut la data de 22 mai 1976, domiciliat în comuna, satul, județul V, împotriva deciziei penale nr.154/A din data de 29 octombrie 2008, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr-.
Casează, în parte, decizia sus menționată și menține sentința penală nr.172 din data de 05 iunie 2008, pronunțată de către Judecătoria Horezu, în dosarul nr-.
Menține, în rest, dispozițiile deciziei.
Onorariul avocatului din oficiu în cuantum de 200 lei se avansează din fondurile Ministerului Justiției și Libertăților.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 30 aprilie 2009, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția Penală și pentru cauze cu Minori și de Familie.
,
Grefier,
Red.
Tehnored.
2 ex./19.05.2009
Jud.apel: /
Jud.fond:
Președinte:Dumitru DiaconuJudecători:Dumitru Diaconu, Corina Voicu, Elena Minodora
