Infractiuni rutiere OG 195 2002 Cod rutier sanctiuni. Decizia 355/2008. Curtea de Apel Bacau
Comentarii |
|
Dosar nr-
R O MA NIA
CURTEA DE APEL BACAU
SECTIA PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR.355/2008
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 22 mai 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Dumitru Pocovnicu JUDECĂTOR 2: Carmen Căliman
- - - judecător
- - - judecător
- - - grefier
*********************
Ministerul Public: PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL BACAU
-reprezentat legal prin procuror
La ordine a venit spre soluționare recursul declarat de inculpatul, împotriva deciziei penale nr.355/ din 22.05.2008, pronunțată de pronunțată de Tribunalul Bacău.
Dezbaterile în cauza de față s-au desfășurat în conformitate cu dispozițiile art.304 Cod procedură penală, în sensul că au fost înregistrate cu ajutorul calculatorului, pe suport magnetic.
La apelul nominal făcut în ședință publică, s-a prezentat inculpatul asistat de avocat ales.
Procedura de citare a fost legal îndeplinită.
S-a făcut referatul oral asupra cauzei, după care:
Avocat solicită a se acorda un nou termen de judecată în vederea pregătirii apărării.
Reprezentantul parchetului, se opune termenului solicitat având în vedere că dl.avocat a fost apărător ales la judecarea pe fond a cauzei.
Instanța respinge cererea cu privire la termenul solicitat și lasă cauza la a doua strigare pentru ca apărătorul inculpatului să aibă posibilitatea să-și pregătească apărarea.
La a doua strigare a cauzei după referatul oral al grefierului de ședință, părțile arată că nu mai au alte cereri de formulat.
Nemaifiind cereri de formulat, curtea,constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Avocat, pentru recurentul inculpat, solicită admiterea recursului, desființarea hotărârilor pronunțate, reținerea cauzei spre rejudecare și pe fond, a se dispune achitarea inculpatului, aplicându-se o amendă administrativă, având în vedere circumstanțele reale și personale - este cadru didactic și urmează a fi pensionat, nu prezintă pericol pentru ordinea publică, a înțeles rigorile legii penale, scopul acestora fiind atins.
Solicită a se ține cont de faptul că recurentului- inculpat i-au fost recoltate probe biologice, dar nu i-au fost aduse la cunoștință de către organul de poliție rezultatele biologice ale analizelor, în termenul util de 15 zile pentru a avea posibilitatea să efectueze o expertiză și pentru a se stabili gradul de alcoolemie corect.
Reprezentantul parchetului, având cuvântul, arată că instanța a respins în mod temeinic apelul formulat de inculpat, întrucât fapta pentru care acesta a fost trimis în judecată prezintă pericol social pentru ordinea publică față de gradul de alcoolemie stabilit. Solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârilor ca legale și temeinice.
Recurentul-inculpat, având cuvântul arată că regretă fapta săvârșită, precizând a fost forțat să circule cu mașina întrucât dorea să ajungă la gară să ia un tren spre B deoarece fiica sa născuse.
CURTEA
-deliberând -
Asupra recursului penal de față, constată următoarele:
Prin sentința penală nr.2234/2007, pronunțată în dosarul nr- al Judecătoriei Bacău, s-a dispus:
În baza art. 87 alin 1 din OUG. 195/2002 republicată cu aplic art. 74 lit. a,c pen și art. 76 lit. d pen s-a dispus condamnarea inculpatului - fiul lui și, ns. la data de 16.06.1950 în, jud. B, cetățean român, studii 12clase + șc. tehnică, căsătorit, instructor auto,. în mun. B,-/B/19, județul B, fără antecedente penale, CNP: -, pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autoturism având în sânge o îmbibație alcoolică peste limita legală la pedeapsa de 6 luni închisoare.
În baza art. 71 alin 2.pen s-a interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a teza a II a și b pen pe durata executării pedepsei principale.
În baza art. 81.pen și art. 71 alin 5.pen. s-a suspendat condiționat executarea pedepsei principale și a pedepsei accesorii, aplicate inculpatului pe o durată de 2 ani și 6 luni, termen de încercare stabilit în condițiile art. 82.pen.
In baza art. 359.pr.pen. s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83.pen. a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării.
Pentru a dispune astfel, prima a instanță a arătat că:
În data de 19.12.2006, inculpatul împreună cu martorul s-au prezentat la Poliția municipiului B - Biroul pentru constatare unui eveniment rutier soldat cu daune materiale.
S-a constatat că în după - amiaza zilei respective inculpatul conducând autoturismul marca 1310 cu nr. de înmatriculare - pe Str. -. - din municipiul B, nu a păstrat distanța de siguranță față de autoturismul care circula în fața sa marca Volkswagen Passat cu nr. de înmatriculare - condus regulamentar de martorul și a intrat în coliziune cu acesta.
Ambii șoferi au fost testați cu aparatul etilotest și s-a constatat că inculpatul emana o îmbibație alcoolică în aerul expirat de 0,76 mg/ Inculpatul a fost dus la Spitalul Județean de Urgență B unde i s-au recoltat probe biologice de sânge. Din buletinul de analiză toxicologică alcoolemie rezultă că inculpatul avea o îmbibație alcoolică de 1,65 gr./00respectiv 1,50 gr./o0, alcool pur în sânge.
Inculpatul, a recunoscut că în ziua de 19.12.2006, a consumat un sfert de litru de vin după care s-a urcat la volan. Nu a contestat gradul de alcoolemie constatat prin probele științifice.
Situația de fapt reținută de instanță se probează cu: - procesul verbal de constatare a infracțiunii, declarația martorului, proces verbal de recoltare a probelor biologice, buletin de analiză toxicologică alcoolemie, rezultatul alcooltest, declarațiile inculpatului.
In drept fapta inculpatului întrunește elementele constitutive ale infracțiunilor de conducere pe drumurile publice a unui autoturism având în sânge o îmbibație alcoolică ce depășește limita legală, prev. de 87 al. 1 din OUG 195/2002 republicată.
In ceea ce privește vinovăția inculpatului în cauză rezultă că aceasta
existat sub forma intenției indirecte întrucât inculpatul a realizat starea de
pericol pe care o creează și prin prisma profesiei, pericol social ce s-
concretizat chiar din producerea unui eveniment rutier soldat cu pagube
materiale.
La individualizarea pedepsei ce s-a aplicat inculpatului, instanța a avut în vedere criteriile generale de individualizare prev. de art. 72. pen și anume: gradul de pericol social al faptei, împrejurările concrete în care a fost comisa fapta, urmările produse sau care s-ar fi putut produce, valoarea mare a alcoolemiei.
Instanța a avut în vedere și circumstanțele personale ale inculpatului care nu este cunoscut cu antecedente penale și care a avut o atitudine sincera de recunoaștere a faptei, prezentându-se în fata organelor judiciare, împrejurări ce au fost reținute ca drept circumstanțe atenuante conform art. 74-76.pen în temeiul cărora instanța va aplica o pedeapsa sub minimul special.
În baza art. 71 alin 2 s-a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a teza a Ii-a, b, pe durata executării pedepsei principale.
In baza art. 359 Cod pr.penală a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83.pen. a căror nerespectare are drept urmare revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei.
In cauză a formulat apel în termen legal, inculpatul, motivat oral în
instanță, prin apărător, prin care solicită achitarea în baza art. 10 lit.b Cod
pr.penală, dat fiind persoana inculpatului și concentrația de alcool găsită
sânge.
Analizând actele și lucrările dosarului și hotărârea apelată, prin prisma motivelor invocate și din oficiu, tribunalul a reținut următoarele:
Prima instanță a apreciat în mod corect probele administrate legal în cauză, în baza cărora s-a reținut situația de fapt redată în considerentele sentinței penale apelate și vinovăția inculpatului.
De asemenea, instanța a făcut o justă individualizare a pedepsei, aceasta fiind proporțională cu gradul de pericol social al faptei și consecințele produse, dar și cu datele ce caracterizează persoana inculpatului, care nu este cunoscut cu antecedente penale. In mod corect s-au reținut circumstanțele atenuante prevăzute de art.74 lit.a și c și s-a dat eficiență dispozițiilor art.76 lit.d Cod penal.
Instanța de apel a constatat că o concentrație de alcool în sânge de 1,50
gr.%o nu este o valoare apropiată de cea minimă prevăzută de lege pentru ca
fapta să fie considerată infracțiune, neputându-se considera că s-a adus
atingere minimă valorilor sociale apărată de lege, respectiv siguranța în
circulație pe drumurile publice.
Pentru aceste considerente, în baza art.379 pct.l lit.b Cod pr.pen. a respins ca nefondat apelul declarat de inculpat.
Împotriva deciziei a declarat recurs în termen legal inculpatul, cu ocazia dezbaterilor orale solicitând admiterea acestuia și pe fond achitarea sa în temeiul art.10/b/1 pr.penală, cu motivarea că este cadru didactic, este aproape de vârsta pensionării și nu prezintă pericol pentru ordinea publică.
Recursul nu este fondat.
Din probele administrate în cauză a rezultat că în după amiaza zilei de 19 dec.2006, în timp ce se afla la volanul autoturismului 1310 cu nr. -, nu a păstrat distanța de siguranță față de autoturismul din față și a intrat în coliziune cu acesta.
Constatarea evenimentului rutier a avut loc la ora 17,20,ambii conducători auto fiind testați cu aparatul etilotest, în cazul inculpatului rezultatul fiind de 0,76 mg/l alcool în aer expirat, ceea ce a determinat verificarea alcoolemiei prin recoltarea probelor de sânge.
Din buletinul de analiză rezultă că la prima probă, recoltată la orele 17,50 alcoolemia a fost de 1,65%o, iar la cea de-a doua probă de 1,50%o(10 ).
La data faptei inculpatul a declarat că în jurul orelor 16,00 băut aproximativ litru de vin.
Atât prima instanță, cât și cea de apel au făcut o justă individualizare a pedepsei, prin reținerea circumstanțelor atenuante pedeapsa aplicată fiind coborâtă sub minimul special prevăzut de lege.
Nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.18/1 Cod penal la data constatării faptei inculpatul având o alcoolemie dublă față de limita legală. În plus, infracțiunea reținută în sarcina este o infracțiune de pericol, inculpatul ignorând că prin comportamentul său putea să pună în pericol alți participanți la trafic.
Din considerentele arătate în temeiul art.385/15 pct.1 lit.b Cod pr.penală se va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza art.385/15 pct.1 lit.b pr.penală respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul,împotriva deciziei penale nr. 102/A/ 21.02.2008 pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr-.
Constată că inculpatul a fost asistat de avocat ales.
În baza art.192 al.2 pr.penală obligă inculpatul să plătească statului 80 lei cheltuieli judiciare.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 22 mai 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI: Dumitru Pocovnicu, Carmen Căliman, Ecaterina Ene
- - - -
- -
GREFIER
- -
Red.
Red. /
Red.
Tehnored.-2 ex.
5/6.06.2008
Președinte:Dumitru PocovnicuJudecători:Dumitru Pocovnicu, Carmen Căliman, Ecaterina Ene