Infractiuni rutiere OG 195 2002 Cod rutier sanctiuni. Decizia 385/2009. Curtea de Apel Bucuresti

DOSAR NR-

466/2009

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA I -A PENALĂ

DECIZIA PENALĂ NR.385

Ședința publică din data de 17 martie 2009

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE: Viorel Adrian Podar

JUDECĂTOR 2: Antoaneta Nedelcu

JUDECĂTOR 3: Mihai

GREFIER -

Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI este reprezentat prin procuror

Pe rol judecarea recursului declarat de inculpatul împotriva Deciziei penale nr.27/A/20.02.2009, pronunțată de Tribunalul Ialomița, Secția Penală, în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședință publică a lipsit recurentul-inculpat, reprezentat de apărător din oficiu, în baza delegației pentru asistență judiciară obligatorie nr.-/03.03.2009 depusă la dosar.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Nefiind cereri prealabile, Curtea acordă cuvântul în dezbaterea recursului.

Apărătorul desemnat din oficiu pentru recurentul-inculpat, având cuvântul, solicită admiterea recursului, casarea hotărârii atacate în temeiul art.3859pct.18 și C.P.P. pe fond, achitarea inculpatului în temeiul art. 11 alin.2 lit.a rap.C.P.P. la art.10 alin.1 lit.1C.P.P. coroborat cu art.181Cod Penal, avându-se în vedere că accidentul a avut loc într-o parcare, care nu poate fi considerată drum public, de altfel parcarea era mărginită pe laturi de un teren viran, fapta s-a petrecut între orele 02:00 și 04:00, când nu exista trafic în zonă, iar distanța parcursă a fost scurtă.

Totodată, solicită a se avea în vedere vârsta inculpatului de numai 19 ani, atitudinea sinceră de recunoaștere și regret, precum și faptul că a acoperit costurile reparării avariei.

Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, pune concluzii de respingere a recursului ca nefondat, considerând că recursul nu este susceptibil de a fi încadrat în dispozițiile art.3859pct.18 C.P.P. acest caz de casare presupunând o distorsionare vădită a probatoriului de către instanța de fond, or prin prezentul recurs se invocă greșita apreciere a unor împrejurări ce nu țin de probatoriul administrat în cauză.

CURTEA

Prin sentința penală nr. 2001 din 18 decembrie 2008, pronunțată de Judecătoria Slobozia, în baza art. 86 alin. 1 din OUG nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, a fost condamnat inculpatul, pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără permis de conducere, la o pedeapsă de 1 an și 2 luni închisoare.

În baza art. 87 alin. 1 din OUG nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată, a condamnat inculpatul, pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice de către o persoană care are în sânge o îmbibație alcoolică peste limita legală, la pedeapsa de 1 an închisoare.

S-a făcut aplicarea art. 33 lit.a-34 lit.b Cod penal.

În temeiul art. 83 Cod penal, s-a revocat suspendarea condiționată a executării pedepsei de 1 an și 2 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 909/2008 a Judecătoriei Slobozia și s-a dispus executarea ei în întregime, cumulând-o aritmetic cu pedeapsa rezultantă pentru concursul de infracțiuni dedus judecății.

S-a stabilit ca inculpatul să execute, în final, pedeapsa de 2 ani și 4 luni închisoare, în regim privativ de libertate.

n baza art. 71 Cod penal, 1 s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit.a Teza a II-a dreptul de a fi ales și art. 64 lit.b Cod penal, pe durata executării pedepsei închisorii.

A fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare către stat, în cu antum de 350 lei.

Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a avut în vedere următoarele:

In data de 10.07.2008, între orele 2,00 și 4,00, inculpatul a consumat la domiciliul său, 3-4 sticle de bere de 0,5 litri și 750 mI. de whiski, după care a condus cu nr. de înmatriculare - pe raza municipiului S, fără să posede permis și a provocat un accident avariind autoturismul VW Golf ce se afla parcat, după care a intrat într-un pom.

La locul accidentului s-au deplasat organele de poliție care au constatat că șoferul emana miros de alcool. Inculpatul a fost supus testului cu etilotestul, care a indicat o valoare de 0,44 mg/l alcool pur în aerul expirat la ora 4,41.

Inculpatul a fost condus la Spitalul S, unde i-a fost recoltată o probă de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

În urma recoltării probei de sânge a rezultat o alcoolemie de 0,90 nr. %0 la ora 4,45, așa cum rezultă din nr. 322/16.07.2008 emis de SML A doua probă nu a mai fost recoltată pentru că inculpatul a plecat de la spital.

Prin decizia penală nr.27/20.02.2009 a Tribunalului Ialomițas -a admis admite apelul formulat de inculpatul împotriva sentinței penale nr.2001 din 18.12.2008 pronunțată de Judecătoria Slobozia, pe care a desființa-o cu privire la cuantumul pedepselor aplicate și pedepsei de executat, și, rejudecând:

- în baza art. 86 alin. 1 din OUG nr. 195/2002, cu art. 74-76 Cod penal, a fost condamnat inculpatul la pedeapsa de 6 luni închisoare;

- în baza art. 87 alin. 1 din OUG nr. 195/2002, cu art. 74-76 Cod penal, a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 6 luni închisoare.

În baza art. 33-34 Cod penal, inculpatul execută 6 luni închisoare.

În baza art. 83 Cod penal, s-a revocat suspendarea condiționată a executării pedepsei de 1 an și 2 luni închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 909/2008 a Judecătoriei Slobozia, pe care a cumulat-o aritmetic cu pedeapsa de 6 luni închisoare, inculpatul având de executat pedeapsa de 1 an și 8 luni închisoare.

S-au menținut celelalte dispoziții.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul pentru motivele consemnate în partea introductivă.

Recursul este nefondat.

În opinia Curții, nu se poate considera că faptele inculpatului nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni, deoarece potrivit art. 181Cod penal, nu constituie infracțiune fapta prevăzută de legea penală dacă prin atingerea minimă adusă uneia din valorile apărate de lege și prin conținutul ei concret, fiind lipsită în mod vădit de importanță, nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni.

În cauza dedusă judecății, inculpatul a condus un autoturism fără a poseda permis de conducere și având în sânge o îmbibație alcoolică peste limita legală, faptă care prezintă un pericol social deosebit și care aducere atingere siguranței circulației rutiere.

La aceasta se adaugă și faptul că inculpatul a săvârșit cele două infracțiuni în perioada termenului de încercare stabilit prin sentința penală nr. 909/23.04.2008 pronunțată de Judecătoria Slobozia, ceea ce a atras incidența dispozițiilor art. 83 Cod penal.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin. 2 Cod procedură penală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul împotriva deciziei penale nr.27/A/20.02.2009 pronunțată de Tribunalul Ialomița - Secția Penală, în dosarul nr-.

Obligă recurentul inculpat la 400 lei cheltuieli judiciare statului, din care 200 lei onorariu avocat oficiu avansat din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 17.03.2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

- - - - - -

GREFIER

Red.

Dact./08.04.2009

2 ex.

Red. - Tribunalul Ialomița - Secția Penală

Președinte:Viorel Adrian Podar
Judecători:Viorel Adrian Podar, Antoaneta Nedelcu, Mihai

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Infractiuni rutiere OG 195 2002 Cod rutier sanctiuni. Decizia 385/2009. Curtea de Apel Bucuresti