Infractiuni rutiere OG 195 2002 Cod rutier sanctiuni. Decizia 526/2008. Curtea de Apel Pitesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR - DECIZIE NR 526/
Ședința publică din data de 07 Octombrie 2008
Curtea compusă din:
Președinte: dr. G - - vicepreședinte instanță
JUDECĂTOR 1: Gheorghe Diaconu dr. - -
JUDECĂTOR 2: Marius Andreescu
Grefier: - -
Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PITEȘTI, reprezentat prin:
- procuror
S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul penal declarat de inculpatul G, domiciliat în Pitești, str. - -, - 15 B,.B,.2, jud. A, împotriva deciziei penale nr.109 din data de 13 mai 2008, pronunțată de Tribunalul Argeș - secția penală, în dosarul nr.-.
S-a procedat la înregistrarea ședinței de judecată cu mijloace tehnice audio potrivit art.304 al. 1 Cod procedură penală.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, a răspuns recurentul inculpat G, asistat din oficiu de avocat, care substituie pe avocat din, desemnată în baza împuternicirii avocațiale aflate la dosarul cauzei nr.3023/2008.
Procedura, legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care: recurentul inculpat G, personal, solicită a se lua act că își retrage recursul.
Avocat, solicită a se lua act de retragerea recursului.
Procurorul având cuvântul, solicită a se lua act de retragerea recursului.
Recurentul inculpat având ultimul cuvânt potrivit art. art.38513al. ultim, precizează că își retrage recursul.
CURTEA
Constată că, prin sentința penală nr. 190 din data de 30.01.2008
pronunțată de Judecătoria Piteștia fost condamnat inculpatul G, fiul lui și, născut la data de 31.03.1947 în orașul L, județul A, cu domiciliul în Pitești, str. - -, -B,.B,.2, județul A, CNP -, fără antecedente penale la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 87 alin 1 din OUG 195/2002, renumerotată și republicată în temeiul art. III din Legea 49/2006.
In temeiul art. 81 pen. s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei iar în baza art. 82 pen. fixează termenul de încercare la 3 ani.
S-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 pen.
In baza art. 191 pr.pen a fost obligat inculpatul să plătească 340 (trei sute patruzeci) lei RON cheltuieli judiciare în favoarea statului.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că la data de 06.11.2006 inculpatul a consumat băuturi alcoolice după care a hotărât să se deplaseze la un magazin pentru a achiziționa un acumulator auto. Inculpatul Gac ondus autoturismul marca Renault cu nr. de înmatriculare - pe str.- -. și a fost însoțit de concubina sa, martora.
Inculpatul a fost surprins la un moment dat de manevra făcută de un alt conducător auto și a intrat în coliziune cu autovehiculul cu nr. de înmatriculare - condus de către martorul G.
Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest.
Deoarece a rezultat o valoare de 0,62 mg/l alcool pur în aerul expirat, inculpatul a fost condus la spital unde i s-au recoltat două probe de sânge la interval de o oră pentru stabilirea alcoolemiei.
Din buletinul de analiză toxicologică alcoolemie nr. 720/14.11.2006 eliberat de SML A rezultă că inculpatul a avut la ora 17,05 o alcoolemie 1,60 g %o iar la ora 18,05 a rezultat că avea 1,35 g %o, depășind astfel limita legală de 0,80 g %
Starea de fapt a fost reținută a fost stabilită pe baza următoarelor mijloace de probă: procesul verbal de cercetare la fața locului, declarațiile martorilor, G, buletinul de analiză toxicologică alcoolemie nr. 720/14.11.2006 eliberat de SML A, declarațiile inculpatului.
Inculpatul a recunoscut săvârșirea faptei însă, în fața instanței, a arătat că a condus autoturismul pe drumurile publice după ce a consumat băuturi alcoolice, pentru aoc onduce pe concubina sa la spital. Declarația sa s-a coroborat cu declarația martorei, concubina inculpatului, care a recunoscut că au mers să achiziționeze un acumulator pentru autoturism dar a precizat că i-a solicitat inculpatului să o conducă ulterior la spital. Aceste declarații nu se coroborează cu restul materialului probator fiind infirmate chiar de declarațiile date de inculpat și martoră în fața organelor de cercetare penală.
Prin decizia penală nr.109 din 13 mai 2008, Tribunalul Argeșa respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul G.
Pentru a pronunța această decizie, instanța de apel a constatat ca situația de fapt, vinovăția inculpatului și încadrarea juridică a faptei au fost corect reținute de către prima instanță. De asemenea, individualizarea juridică a pedepsei a respectat criteriile prevăzute de art.72 Cod penal.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul G criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
La termenul de judecată din data de 7 octombrie 2008, inculpatul a declarat că își retrage recursul.
In conformitate cu disp. art.385/4 Cod procedură penală, se va lua act de retragerea recursului.
In temeiul disp.art.192 alin.2 Cod procedură penală, recurentul-inculpat va fi obligat la cheltuieli judiciare către stat și la onorariu de avocat din oficiu.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECI D
Ia act de retragerea recursului declarat de inculpatul G, domiciliat în Pitești, str. - -, - 15 B,.B,.2, jud. A, împotriva deciziei penale nr.109 din 13 mai 2008, pronunțată de Tribunalul Argeș - secția penală, în dosarul nr.-.
Obligă pe recurentul inculpat la 200 lei cheltuieli judiciare către stat, din care 100 lei onorariul de avocat din oficiu, avansat din fondurile Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 octombrie 2008, la Curtea de APEL PITEȘTI, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.
dr.-. dr.
Grefier,
Red.:dr.MA
Tehn.:
2 ex.
Jud. fond:.
Jud. apel: -
G.
20.10.2008.
Președinte:Gheorghe DiaconuJudecători:Gheorghe Diaconu, Marius Andreescu, Corina Voicu