Infractiuni rutiere OG 195 2002 Cod rutier sanctiuni. Decizia 533/2009. Curtea de Apel Oradea
| Comentarii |
|
ROMANIA
CURTEA DE APEL ORADEA
Secția penală și pentru cauze cu minori.
Dosar nr. -
DECIZIA PENALĂ NR. 533/R/2009
Ședința publică din 08.12 2009
Complet de judecată compus din
PREȘEDINTE: Condrovici Adela
JUDECĂTOR 2: Pătrăuș Mihaela Elvira
JUDECĂTOR 3: Rus
Grefier:
Desfășurarea ședinței de judecată s-a înregistrat cu mijloace tehnice audio, potrivit prevederilor art.304 alin.1 Cod procedură penală.
S-au luat în examinare recursul penal declarat de inculpatul recurent fiul lui și ns. la 25.01.1964, în prezent în Penitenciarul Oradea, împotriva deciziei penale nr. 216/A/2009 pronunțată de Tribunalul Bihor, prin care s-a admis apelul peste termen formulat de inculpat, împotriva sentinței penale nr. 532/21.03.2003, inculpatul fiind trimis în judecată pentru săvârșirea de infracțiuni privind circulația pe drumurile publice.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă inculpatul recurent în stare de detenție asistat de avocat ales în baza împuternicirii avocațiale de la dosar.
Procedura este completă.
Ministerului Public a fost reprezentat de domnul procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea.
Procurorul, avocatul inculpatului recurent, inculpatul recurent, nu mai au alte probe de solicitat în cauză.
Nemaifiind excepții sau alte cereri de formulat instanța, consideră cauza lămurită, iar în baza art. 385 ind. 13 cod procedură penală acordă părților cuvântul asupra recursului.
Avocat inculpatului recurent solicită admiterea recursului, reducerea pedepsei aplicate. Solicită de asemenea a se avea în vedere faptul că instanța a considerat că inculpatul se sustrage de la cercetări și de la executarea pedepsei. Consideră că, a reușit să dovedească faptul că inculpatul nu s-a sustras de la cercetarea penală întrucât acesta a dat declarații, a recunoscut săvârșirea faptei care s-a realizat din necesitate, astfel că, poate fi redus cuantumul acesteia.
Procurorul solicită admiterea recursului, menținerea beneficiului liberării condiționate, cu înlăturarea sporului de pedeapsă, iar cu privire la executarea pedepsei solicită menținerea dispoziției de executare a pedepsei în regim de detenție.
Instanța în baza art. 385 ind. 13 al. 3 cod procedură penală acordă ultimul cuvânt inculpatului recurent care arată că nu are nimic de adăugat, are aceleași concluzii cu apărătorul său.
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND:
Asupra recursului penal de față pe baza actelor de la dosar instanța constată că:
Tribunalul Bihor prin decizia penală nr. 216/A din 26.10.2009, deliberând asupra apelului declarat de apelant împotriva sentinței penale nr. 532/2003 pronunțată la data de 21.03.2003 de către Judecătoria Oradea, constată următoarele:
Judecătoria Oradea în baza art. 36 al.l din 328/66, rep. cu aplic art. 37 lit. "a", cp. și art. 13 cp. a condamnat pe inculpatul fiul, la o pedeapsa de: 1 an 6 luni închisoare
In baza art. 61 al. 1 revocă liberarea condiționată privind restul de 484 zile ce au mai rămas de executat din pedeapsa de 3 ani 6 luni închisoare aplicată prin dec. penală nr.3/A/2000 a Curții de Apel Oradea, rest pe care îl contopește cu pedeapsa din prezenta cauză, aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea de 1 an 6 luni închisoare, la care adaugă un spor de 4 luni închisoare inculpatul urmând să execute o pedeapsa rezultantă de 1 an 10 luni închisoare cu aplic, art. 71 și 64
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut următoarele:
La data de 8.o5.2002, în jurul orelor 23,30, inculpatul a fost depistat de către organele de politie în timp ce se afla la volanul autoturismului marca - 131o, cu număr de înmatriculare - pe care îl conducea pe raza municip. O, str. - intersecție cu str. -. Din adresa comunicată de către SEIP B, rezultă că, inculpatul nu figurează în evidente ca fiind posesor de permis de conducere, pentru nici o categorie de. autovehicule.
Fapta inculpatului astfel cum a fost reținută de către prima instanță, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul, fără a avea permis de conducere, faptă prev. și ped. de art. 36 al. l din 328/66 rep. eu aplic. art. 37 lit."a", cp. și art.13 cp.
În baza acestor texte de lege, instanța de fond a dispus condamnarea inculpatului, la o pedeapsa de 1 an 6 luni închisoare.
Instanța de fond a retinut că, inculpatul a săvârșit fapta în stare de recidivă postcondamnatorie, urmând ca în baza art. 61 al.l, cp. sa dispună revocarea liberării condiționate privind restul de 484 zile ce au mai rămas de executat, din pedeapsa de 3 ani 6 luni închisoare aplicată prin nr. 3/A/2000 a Curții de Apel Oradea, rest pe care-1 l-a contopit cu pedeapsa din prezenta cauză, a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 1 an 6 luni închisoare, la care a adaugat un spor de 4 luni închisoare, inculpatul urmând să execute o pedeapsa rezultantă de 1 an și luni închisoare cu aplicarea art. 71 și 64 cp.
În baza art. 191 pr. a obligat inculpatul la plata sumei de 2.5oo.ooo lei cheltuieli judiciare în favoarea statului.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel peste termen inculpatul, solicitând admiterea apelului, iar cu ocazia rejudecării a se dispune achitarea sa în temeiul disp. art. 11 pct.2 lit. a rap. la art. 10 lit. e pr. penală, fapta fiind comisă în starea de necesitate reglementată de art. 45 cod penal, iar în subsidiar reducerea pedepsei aplicate prin reținerea de circumstanțe atenuante și înlăturarea sporului aplicat urmare a reținerii stării de recidivă.
În motivarea apelului se arată că inculpatul a condus un vehicul pe drumurile publice, fiind forțat însă de o împrejurare specială, acea a stării grave de sănătate a mamei sale, care trebuia internată de urgență în spital. Pe de altă parte reținând poziția sinceră a inculpatului și distanța scurtă parcursă se impune reținerea în subsidiar de circumstanțe atenuante în favoarea inculpatului cu consecința reducerii pedepsei sub minimul special prevăzut de lege.
Analizând hotărârea atacată prin prisma apelului declarat în cauză, cât și din oficiu, dar în limitele și conform disp.art.371 C.P.P. cu privire la toate motivele de nelegalitate și netemeinicie prev. de art.378 C.P.P. tribunalul a reținut că apelul este fondată dar pentru alte considerente decât cele invocate.
Starea de fapt a fost corect reținută de prima instanță, just argumentată, conformă cu probele administrate în cauză, încadrarea juridică a faptei comisă de inculpat fiind legală (aspecte care de altfel nu au fost contestate de inculpat).
In mod corect și judicios, prima instanță a reținut vinovăția inculpatului, din probele administrate în cauză, coroborate cu declarația de recunoaștere a inculpatului, rezultând fără dubii că, în data de 8.05.2002, în jurul orelor 23,30, inculpatul a fost depistat de către organele de politie în timp ce se afla la volanul autoturismului marca - 131o, cu număr de înmatriculare BH-o3- pe care îl conducea pe raza municipiului O, str. - intersecție cu str. -. Din adresa comunicată de către SEIP B, rezultă că, inculpatul nu figurează în evidente ca fiind posesor de permis de conducere, pentru nici o categorie de. autovehicule.
Vinovăția inculpatului este dovedită prin coroborarea declarației de recunoaștere a inculpatului cu procesul verbal de depistare în trafic aflat la fila 4 dosar, declarațiile martorilor asistenți (fila 5 dosar ), (fila 6, respectiv 34 dosar apel), precum și declarația martorului - (fila 7, respectiv fila 49 dosar apel).
Audiat fiind în fața instanței de apel inculpatul a recunoscut comiterea faptei, precizând însă că a avut o situație de urgență, deoarece mama sa era bolnavă și trebuia să o interneze în spital. În acest sens a sunat o persoană rugând-o să-i împrumute niște bani pentru a-și putea interna mama în spital, persoană care locuia în cartierul Ioșia, și care a fost de acord să-i împrumute banii respectivi. În aceste împrejurări inculpatul s-a urcat la volanul autoturismului cu nr. - pe care l-a condus pe str. -, mai apoi pe str. - până la locul unde a fost oprit de organele de poliție. Inculpatul mai arată că a urmat cursurile școlii de șoferi atât în cursul anului 1992, iar mai apoi în cursul anului 2002, însă din diverse motive nu a reușit să promoveze acest examen.
Martorul - audiat în fața instanței de apel declară că vizitându-l pe inculpat în ziua respectivă își aduce aminte că acesta era disperat deoarece primise un telefon de la mama sa, sau o vecină a mamei care îi preciza că starea sănătății mamei este deteriorată. În această situație inculpatul i-a cerut bani cu împrumut, martorul fiind nevoit să-l refuze, deoarece nu avea bani asupra sa. A părăsit locuința inculpatului, iar abia ulterior a aflat că acesta, deși nu poseda permis de conducere, s-a deplasat în seara respectivă, folosind autoturismul martorului, pe care îl lăsase parcat pe str. - în dreptul imobilului unde domicilia inculpatul.
Față de starea de fapt mai sus reținută și probată apreciem neîntemeiată critica inculpatului care a solicitat achitarea sa pe considerent că fapta a fost comisă în stare de necesitate, astfel cum aceasta este reglementată în art. 45 cod penal. Indiferent de starea gravă a sănătății mamei inculpatului apreciem că din modul în care este reglementată această stare de necesitate legiuitorul a înțeles că acțiunea concretă, materializată printr-o faptă prevăzută de legea penală, constituie singura alternativă, ceea ce înseamnă că, dacă făptuitorul avea la îndemână și o altă alternativă, mai puțin păgubitoare, acțiunea nu va fi apreciată ca necesară și caracterul penal al faptei nu va fi înlăturat. Concluzionăm așadar că în speța de față nu este incidentă starea de necesitate atunci când inculpatul a luat hotărârea de a conduce acel autoturism deși nu poseda permis de conducere, pentru a rezolva o situație urgentă - internarea mamei sale în spital - deoarece avea și alte posibilități de deplasare.
Solicitarea inculpatului prin apărătorii săi de a i se reține circumstanțe atenuante raportat la poziția sa sinceră, împrejurările în care fapta a fost comisă și distanța scurtă parcursă o apreciem de asemenea nefondată pentru următoarele considerente. Reținerea de circumstanțe atenuante constituie o facultate, nu o obligație a instanței, iar în prezenta cauză se impune cu necesitate a se examina cazierul judiciar al inculpatului, din care reținem că inculpatul figurează cu condamnări penale (ultima determinând starea de recidivă postcondamnatorie prev. de art. 37 lit.a penal) și pentru o faptă similară celei ce face obiectul cauzei - art. 36 alin.1 din Decret 328/1966 republicat, pedeapsă cu privire la care s-a împlinit termenul de reabilitare judecătorească, consemnare ce apare în fișa de cazier judiciar. Faptul că inculpatul a condus pe o distanță scurtă și nu a fost implicat în vreun eveniment rutier nu poate fi un element care să conducă la reținerea de circumstanțe atenuante.
Concluzionăm că raportat la conduita inculpatului, împrejurările comiterii faptei, modul de săvârșire a acesteia și antecedența penală a inculpatului, pedeapsa aplicată în cauză de către instanța de fond a fost stabilită în concordanță cu criteriile generale de individualizare prev. de art. 72 cod penal, în mod corect dându-se eficiență regulilor de contopire de la recidivă cu aplicarea unui spor de pedeapsă de 4 luni închisoare justificat tocmai de faptul că deși inculpatul a mai avut tangență cu legea penală, fiind de altfel și încarcerat, fapta din cauză fiind comisă în cadrul unui rest de pedeapsă rămas neexecutat, nu s-a îndreptat, persistând în săvârșirea de fapte penale similare.
Apelul formulat de inculpat apare însă ca fiind fondat sub aspectul nelegalei interziceri a drepturilor prev. de art. 64 lit,a teza I, l,it. c-e cod penal cu titlu de pedeapsă accesorie.
Instanța de control judiciar a apreciat că se impune limitarea conținutului acestora. Potrivit practicii (a se vedea cazul și Pârcălab contra României) nu pot fi interzise ab initio toate drepturile prev. de art. 64 cod penal ca și pedeapsă accesorie, pe durata executării efective a pedepsei privative de libertate de către inculpat, ci doar acele drepturi care se impun vis-a-vis de natura, felul și gravitatea infracțiunilor săvârșite de către acesta, precum și ținând seama de interesele minorului. Mai mult, văzând și cauza Hirst contra Marii Britanii, se constată că inculpatului nu-i poate fi interzis, ca pedeapsă accesorie dreptul de a alege prev. de art. 64 lit.a teza I cod penal, deoarece drepturile accesorii nu pot fi restrânse în mod automat, restrângerea exercițiului unor drepturi poate fi dispusă doar dacă este necesară într-un stat de drept. Măsura trebuie să fie proporțională cu situația care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu și fără a aduce atingere existenței dreptului sau a libertății ori, raportat la infracțiunile săvârșite de inculpat instanța de control judiciar apreciază că nu se impune a i se restrânge inculpatului dreptul constituțional de a alege și drepturile reglementate de art. 64 lit. c-e cod penal.
Ca urmare, tribunalul în baza art-. 379 pct. 2 lit. a cod procedură penală a admis apelul penal, peste termen, declarat de inculpatul, împotriva sentinței penale numărul - 532 din 21. 03. 2003 pronunțată de Judecătoria Oradea pe care a desființat-o în sensul că a limitat conținutul pedepsei accesorii prev. de art. 64 pen. doar la interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. teza II și 67 lit, pen. și menținut restul dispozițiilor sentinței penale.
Împotriva acestei hotărâri, inculpatul a declarat recurs, solicitând admiterea acestuia, casarea deciziei recurate și reducerea pedepsei aplicate. Solicită de asemenea a se avea în vedere faptul că instanța a considerat că inculpatul se sustrage de la cercetări și de la executarea pedepsei. Consideră că, a reușit să dovedească faptul că inculpatul nu s-a sustras de la cercetarea penală întrucât acesta a dat declarații, a recunoscut săvârșirea faptei care s-a realizat din necesitate, astfel că, poate fi redus cuantumul acesteia.
Verificând recursul declarat în cauză prin prisma motivelor invocate și a celor care, potrivit legii se verifică din oficiu, instanța constată că este nefondat, urmând a-l respinge în consecință.
În mod legal și temeinic prima instanță l-a condamnat pe inculpatul la pedeapsa de 1 an 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere, întrucât la data de 8.05.2002, inculpatul a fost depistat de către organele de poliție în timp ce conducea autoturismul marca - 1310 cu număr de înmatriculare - fără a poseda permis de conducere. Prin aceeași sentință, ca urmare a revocării restului de pedeapsă de 484 zile din pedeapsa de 3 ani 6 luni închisoare, acesta a fost contopit cu pedeapsa aplicată mai sus în pedeapsa cea mai grea de 1 an 6 luni închisoare, la care s-a adăugat un spor de 4 luni, pedeapsa rezultantă fiind de 1 an 10 luni închisoare în regim de detenție. Apelul a fost admis în cauză doar prin prisma limitării pedepselor accesorii la dispozițiile art.71, 64 lit. a teza II și b pen.
Față de fapta săvârșită, împrejurările în care s-a comis aceasta, față de persoana inculpatului, faptul că este recidivist, suferind anterior mai multe condamnări, printre care și pentru o altă infracțiune tot la regimul circulației, ceea ce dovedește persistența inculpatului în comiterea unor astfel de infracțiuni, instanța apreciază că nu se impune reducerea pedepsei aplicate în prezenta cauză, aceasta fiind corect și temeinic individualizată.
Văzând această stare de fapt, în drept, dispozițiile art. 385/15 pct. 1 lit. "b" cod procedură penală, va respinge ca nefondat recursul penal declarat de inculpatul recurent împotriva sentinței penale nr. 216/A din 26.10.2009 pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care o va menține în întregime.
Va obliga pe recurent să plătească statului suma de 300 lei cheltuieli judiciare în recurs, din care suma de 200 lei, onorariu pentru avocat din oficiu, del. 5559/2009, va fi avansat din fondul Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
În baza art. 385/15 pct. 1 lit. "b" cod procedură penală,
Respinge ca nefondat recursul penal declarat de inculpatul recurent împotriva sentinței penale nr. 216/A din 26.10.2009 pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care o menține în întregime.
Obligă pe recurent să plătească statului suma de 300 lei cheltuieli judiciare în recurs, din care suma de 200 lei, onorariu pentru avocat din oficiu, del. 5559/2009, va fi avansat din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică azi 08.12.2009.
Președinte Judecător Judecător Grefier
Red. dec. pen. jud..
Red. dec. B
Red. fond.
Tehnored. Gref. M/
2 ex./14.12.2009
Președinte:Condrovici AdelaJudecători:Condrovici Adela, Pătrăuș Mihaela Elvira, Rus
