Infractiuni rutiere OG 195 2002 Cod rutier sanctiuni. Decizia 570/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
|
SECȚIA PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR. 570/
Ședința publică din 28 mai 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Ion Dincă
JUDECĂTOR 2: Constantin Costea
JUDECĂTOR 3: Anca Nacu
GREFIER: - -
Parchetul de pe lângă Curtea de APEL TIMIȘOARAa fost reprezentat de procuror.
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de inculpatul împotriva deciziei penale nr. 23 din 18.03.2009 pronunțată de Tribunalul C-S în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă inculpatul-recurent, asistat de avocat ales din cadrul Baroului
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care, nemaifiind alte cereri sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și potrivit art. 38513Cpp, acordă cuvântul în dezbaterea recursului
Apărătorul ales al inculpatului-recurent, avocat, solicită admiterea recursului, casarea hotărârilor atacate și trimiterea dosarului la Parchetul de pe lângă Judecătoria Caransebeș pentru refacerea actelor de investire a instanței. Solicită a se observa că prima instanță nu a verificat dacă a fost sesizată legal, iar rechizitoriul nu poartă mențiunea privind verificarea temeiniciei și legalității de către prim-procuror și având în vedere faza procesuală, nu mai poate fi îndreptată această eroare. În subsidiar, solicită aplicarea unei sancțiuni administrative, întrucât fapta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni, inculpatul fiind nevoit să conducă autoturismul, a recunoscut și regretat fapta comisă. Depune la dosar decizia nr. 9 din 18.02.2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Procurorul solicită respingerea recursului, arătând că în privința primului motiv al recursului, inculpatul avea posibilitate să invoce această chestiune în fața primei instanțe. Cu privire la cel de-al doilea motiv, arată că hotărârea este legală și temeinică, conform probelor, iar individualizarea pedepsei a fost corect efectuată.
Inculpatul-recurent, având ultimul cuvânt, solicită admiterea recursului, fiind de acord cu susținerile apărătorului său și arată că regretă fapta.
CURTEA
Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 415 din 03 decembrie 2008, pronunțată în dosar nr-, Judecătoria Caransebeș prin schimbarea încadrării juridice din infracțiunea prev. de art. 86 al. 2 din OUG 195/2002 republ, în infracțiunea prev. de art. 86 al. 2 din OUG 195/2002 republ, cu aplicarea art. 37 lit. a Cod penal, cu aplicarea art. 74, 76 Cod penal, a condamnat pe inculpatul ( născut la data de 16 martie 1983 în B sector 1, fiul lui G și, cetățean român, 11 clase, brutar la SC Metal Art SRL, necăsătorit, stagiul militar nesatisfăcut,. în comuna nr. 870 jud. T, fără antecedente penale, Id. seria - nr. - CNP - ), la pedeapsa de: 4 (patru) luni închisoare.
În temeiul disp. art. 83 Cod penal, s-a dispus revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei de 3 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 1082 din 10 aprilie 2006 dosar nr. 553/2006 a Judecătoriei Timișoara, care s-a adăugat la pedeapsa de 4 luni închisoare aplicată prin prezenta sentință, inculpatul urmând să execute pedeapsa de 3 (trei) ani și 4 (patru) luni închisoare.
În baza disp. art. 861Cod penal s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe o perioadă de 5 ani și 4 luni, conform disp. art. 86 ind. 2 Cod penal.
S-a atras atenția inculpatului asupra disp. art. 86 ind. 4 Cod penal cu privire la revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.
Pe durata termenului de încercare condamnatul a fost obligat să respecte disp. art. 863lit. a și b Cod penal, respectiv să se prezinte la începutul fiecărui trimestru din an la serviciul de protecție a victimelor și reintegrare socială a infractorilor de pe lângă Tribunalul C-S și să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea.
În temeiul disp. art. 191 Cod procedură penală, a obligat inculpatul să plătească statului 400 lei cheltuieli judiciare.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut în fapt următoarele:
Prin Rechizitoriul de pe lângă Judecătoria Caransebeș din 2 iulie 2008, înregistrat la udecătoria Caransebeș sub nr. 1808/208 din 08.07.2008, fost trimis în judecată, în stare de libertate, inculpatul, pentru comiterea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu are dreptul de a conduce autovehicule în România, prev. de art. 86 al. 2 din OUG 195/2002 rep. reținându-se că la data de 25 mai 2008, pe raza localității, inculpatul a condus autoturismul marca Opel nr. L-63-, fără a poseda permis de conducere.
La data de 25 mai 2008, în jurul orei 14, 07 lucrătorii de poliție au oprit pentru control, pe raza comunei, autoturismul marca Opel, cu nr. de înmatriculare L-63- condus de către inculpatul, care nu a putut prezenta permisul de conducere. Din verificările efectuate s-a stabilit că acesta posedă permis de conducere din anul 2004, însă la data de 21 decembrie 2007 fost autorul unui accident de circulație și s-a întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de părăsire a locului accidentului, permisul fiindu-i reținut și eliberându-i-se dovadă fără drept de circulație.
Fiind audiat, inculpatul a recunoscut că, în momentul opririi în trafic, cunoștea faptul că nu avea dreptul de a conduce din data de 21 decembrie 2007.
Instanța de fond apreciat, că fapta inculpatului întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de conducere pe drumurile publice unui autovehicul de către o persoană care nu are dreptul de a conduce autovehicule în România, prev. de art. 86 2 din OUG 195/2002 rep.
Din fișa de cazier judiciar a rezultat că, inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani închisoare cu suspendarea condiționată a executării pedepsei prin sentința penală nr. 1082 din 10 aprilie 2006 dosar nr. 553/2006 a Judecătoriei Timișoara, iar fapta din prezentul dosar a fost comisă de inculpat înlăuntrul termenului de încercare, fiind în stare de recidivă postcondamnatorie prev. de art. 37 lit. a Cod penal; s-a dispus condamnarea sa la pedeapsa sus menționată.
Împotriva acestei hotărâri a formulat apel Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Judecătoria Caransebeș criticând-o pentru nelegalitate, în sensul că nu au fost respectate prevederile art. 861al.1 Cod procedură penală și art.863Cod penal atunci când s-a dispus, de către instanța de fond suspendarea sub supraveghere a pedepsei aplicată inculpatului.
Prin decizia penală nr. 23 din 18 martie 2009, pronunțată de Tribunalul C-S în dosarul nr-, în baza art. 379 pct.2 lit.a Cod procedură penală a fost admis apelul formulat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Caransebeș împotriva sentinței penale nr. 415 din 3 decembrie 2008 pronunțată de Judecătoria Caransebeș în dosar nr- care a fost desființată parțial în sensul că au fost înlăturate dispozițiile privind suspendarea executării pedepsei sub supraveghere aplicată inculpatului.
S-a dispus executarea pedepsei de 3 (trei) ani și 4 (patru) luni închisoare în regim de detenție; au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit.a, b Cod penal în condițiile prev. de art. 71 Cod penal.
Au fost menținute restul dispozițiilor sentinței aplicate.
Pentru a pronunța această hotărâre, Tribunalul C-S, analizând hotărârea atacată, în raport de motivele invocate, de actele și probele de la dosar, cât și din oficiu conform art. 371 al.2 Cod procedură penală a constatat că apelul formulat este fondat pentru următoarele:
S-a reținut că prin sentința penală nr. 415 din 03 decembrie 2008 s-a dispus de către Judecătoria Caransebeș ca pedeapsa cumulată aplicată inculpatului aceea de 3 (trei) ani și 4 (patru) luni închisoare să se suspende sub supraveghere pe o perioadă de 5 ani și 4 luni sub sancțiunea lui 864Cod penal.
S-a apreciat că în cauză nu au fost respectate prevederile art.861al.1 Cod penal.
În conformitate cu prev. art. 861al.1 Cod penal, s-a reținut că instanța poate dispune suspendarea executării pedepsei aplicate persoanei fizice sub supraveghere dacă sunt întrunite următoarele condiții: pedeapsa aplicată este închisoarea de cel mult 4 ani; infractorul nu a mai fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii mai mare de un an, afară de cazurile când condamnarea intră în vreunul dintre cazurile prev. de art.38 și se apreciază, ținând seama de persoana condamnatului, de comportamentul său după comiterea faptei, că pronunțarea condamnării constituie un avertisment pentru acesta și, chiar fără executarea pedepsei, condamnatul nu va mai săvârși alte infracțiuni.
Tribunalul a apreciat că instanța de fond nu putea să dispună suspendarea condiționată a executării pedepsei sub supraveghere, deoarece în speță nu a fost îndeplinită cea de-a doua condiție menționată în art. 861al.1 Cod penal, respectiv infractorul să nu fi fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii mai mare de 1 an, reținând că prin sentința penală 1082/10.04.2006 pronunțată în dosarul nr. 553/P/2006 al Judecătoriei Timișoara inculpatul, a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani cu suspendare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat.
Întrucât dispozițiile art. 861al.1 Cod penal sunt de strictă interpretare, se s-a apreciat că în prezenta cauză instanța de fond a încălcat aceste dispoziții legale, făcând o greșită aplicare a legii.
Sub acest aspect tribunalul a admis apelul formulat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Caransebeș împotriva sentinței penale nr. 415 din 3 decembrie 2008 pronunțată de Judecătoria Caransebeș în dosar nr- pe care a desființat-o parțial în sensul că a înlăturat dispozițiile privind suspendarea executării pedepsei sub supraveghere aplicată inculpatului.
A dispus executarea pedepsei de 3 (trei) ani și 4 (patru) luni închisoare în regim de detenție și a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit.a, b Cod penal în condițiile prev. de art. 71 Cod penal.
A menținut restul dispozițiilor sentinței aplicate.
Împotriva deciziei penale nr.23 din 18.03.2009 pronunțată de Tribunalul CSa declarat recurs inculpatul, recurs înregistrat la Curtea de APEL TIMIȘOARA la data de 15.04.2009.
În motivarea recursului se solicită admiterea acestuia, casarea deciziei penale recurate și urmare a rejudecării restituirea cauzei la parchet sau achitarea sa în temeiul art.18/1 penal, fiind incident cazul de casare prevăzut de art.385/9 al.1 pct.2 pr.pen deoarece hotărârile celor două instanțe au fost pronunțate fără ca instanțele să verifice legalitatea și temeinicia actului de sesizare al instanței în condițiile în care această activitate se concretizează sub forma unei mențiuni exprese pe acesta, în acest sens fiind și recursul în interesul legii pronunțat de Înalta Curte de Casație și Justiție. Se mai arată că lipsind această mențiune, instanța nu a fost sesizată în mod legal și, față de stadiul procesual în care se află cauza singura soluție este restituirea cauzei la organul care a întocmit actul de sesizare în vederea îndeplinirii obligației legale de a fi verificat sub aspectul legalității și temeiniciei.Se mai arată în motivare că fapta nu prezintă gradul de pericol social a unei infracțiuni față de circumstanțele care au precedat și determinat săvârșirea faptei, că a condus autoturismul deși permisul de conducere era suspendat dat fiind starea de necesitate în care se afla, fiind necesară transportarea mamei sale la spital pentru a-i fi acordate îngrijiri medicale, deplasarea cu mașina fiind varianta cea mai bună raportat la starea de sănătate precară a mamei, că circulația pe drumurile publice nu a fost pusă în pericol prin săvârșirea faptei, fiind oprit de către organele de poliție pentru că nu avea în funcțiune luminile de întâlnire la ora 14 astfel încât capacitatea sa de a conduce autoturisme nu a fost afectată.
Analizând legalitatea și temeinicia hotărârilor penale pronunțate din prisma motivelor de recurs precum și din oficiu conform art.385/6 pr.pen. instanța de recurs apreciază că hotărârea atacată este legală și temeinică în deplină concordanță cu ansamblul probator administrat în privința pedepsei aplicată de instanța de fond și menținută de instanța de apel, aceasta fiind corect individualizată raportat la criteriile generale de individualizare a pedepselor reglementate de art.72 pen, în schimb hotărârile fiind netemeinice în privința modalității de aplicare a pedepsei accesorii.
În mod judicios prima instanță a analizat și interpretat probele administrate atât în cursul urmăririi penale cât și în faza de judecată, probe în temeiul cărora a procedat la aplicarea pedepsei de un trei luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autoturism fără a poseda permis de conducere, cuantumul pedepsei fiind bine dozat și adaptat gravității infracțiunii comise și antecedența penală a inculpatului ce a dus la aplicarea pedepsei rezultante de 3 ani și 4 luni închisoare, cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei.
În privința primului motiv de recurs al inculpatului instanța de recurs reține că adresa de înaintare - fila 3 dosar fond - care reprezintă mijlocul obișnuit de corespondență între autorități conține mențiunea verificării rechizitoriului sub aspectul legalității și temeiniciei acestuia și referirea la art.264 pr.pen astfel încât instanța de recurs apreciază că aceasta conține suficiente elemente care să ducă la concluzia exercitării controlului de legalitate.
Instanța nu poate reține că inculpatul, în momentul săvârșirii faptei s-a aflat în stare de necesitate ca și cauză care înlătură caracterul penal al faptei raportat la starea de fapt descrisă. Nu se poate susține că inculpatul, care a condus pe drumurile publice autoturismul cu intenția de a-și transporta mama bolnavă la spital, deși permisul de conducere îi era suspendat nu a cunoscut existența acestei stări de care depinde caracterul penal al faptei. Mai mult starea de necesitate, pentru a duce la înlăturarea caracterului penal al faptei comise în această stare impune comiterea faptei pentru a salva de la un pericol iminent și care nu putea fi înlăturat altfel viața, integritatea corporală sau sănătatea sa, a altuia sau un bun important al său ori al altuia sau un interes obștesc. Față de definiția dată de art.45 penal, instanța de recurs reține că pentru a duce la înlăturarea caracterului penal al faptei trebuie ca pericolul să fie inevitabil, adică să nu poată fi înlăturat în alt mod decât prin săvârșirea faptei prevăzute de legea penală, aprecierea caracterului inevitabil al pericolului urmând a se face în concret prin luarea în considerare a tuturor împrejurărilor în care persoana a fost nevoită să acționeze sub amenințarea pericolului. Instanța de recurs, față de considerațiile prezentate apreciază că inculpatul avea la îndemână și alte posibilități pentru a-și transporta mama la spital, conducerea autoturismului în condițiile în care avea permisul de conducere suspendat nefiind unica modalitate de salvare a vieții mamei sale. Nu se poate reține că fapta comisă nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni deoarece prin conducerea de către inculpat a autoturismului pe drumurile publice în condițiile în care avea permisul de conducere suspendat s-a creat o stare de pericol, afectând siguranța participării la trafic a celorlalți conducători auto, din moment ce inculpatul nu avea baza legală necesară pentru a putea rula cu autoturismul pe drumurile publice. Inculpatul ave cunoștință despre interdicția de a conduce autoturismul pe drumurile publice deoarece anterior a fost implicat într-un accident care a avut ca urmare aplicarea acestei sancțiuni dar, ignorând această măsură aplicată și în condițiile în care circumstanțele concrete ale cauzei nu impunea, s-a urcat la volanul autoturismului său.
Analizând dispozițiile instanței de apel în ce privește pedeapsa accesorie, se constată că inculpatului i-a fost interzisă exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a, și b pe Cod Penal durata executării pedepsei principale. În ce privește pedeapsa accesorie aplicată inculpatului, instanța constată că prin hotărârea pronunțată în cauza Hirst contra Marii Britanii/06.10.2005, Curtea Europeană a drepturilor Omului a decis că interzicerea generală și nediferențiată a dreptului de vot al deținuților, dacă este aplicabilă de drept tuturor deținuților condamnați ce se află în executarea pedepsei, indiferent de durata pedepsei principale și independent de natura sau gravitatea infracțiunii pe care au comis-o și de situația lor personală, este incompatibilă cu articolul 3 din protocolul 1 la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale.
Obligativitatea aplicării cauzei menționate de către autoritatea judecătorească română rezidă din aceea că prin Legea nr. 30/1994 a fost ratificată Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și, în plus, prin art. 20 alin. (2) din Constituție se prevede că dacă există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazului în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile.
În același sens, se rețin și dispozițiile deciziei nr. LXXIV/2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii, care a statuat că dispozițiile art. 71.Cod Penal referitoare la pedepsele accesorii se interpretează în sensul că, interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza I - c nu Cod Penal se va face în mod automat, prin efectul legii, ci se va supune aprecierii instanței, în funcție de criteriile stabilite în art. 71 alin. 3.Cod Penal Prin urmare, instanța de recurs apreciază că în raport cu infracțiunea reținută în sarcina inculpatului, natura acesteia și ceea ce denotă ea despre personalitatea inculpatului, se impune a se interzice numai exercițiul drepturilor prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a - de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice și lit. b ca Cod Penal pedepse accesorii.
Astfel, în temeiul art. 38515pct. 2 lit. a pr.pen. va admite recursul declarat de inculpatul împotriva deciziei penale nr. 23 din 18.03.2009 pronunțată de Tribunalul C-
Va casa decizia penală recurată și sentința penală nr. 415/3.12.2008 pronunțată de Judecătoria Caransebeș și rejudecând:
Va înlătura interdicția exercitării dreptului de a alege prev. de art. 64 lit. c
Cod PenalSe vor menține în rest dispozițiile hotărârii atacate.
În temeiul art. 192 al. 3.pr.pen. cheltuielile judiciare avansate de stat vor rămâne în sarcina acestuia.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
În temeiul art. 38515pct. 2 lit. d pr.pen. admite recursul declarat de inculpatul împotriva deciziei penale nr. 23 din 18.03.2009 pronunțată de Tribunalul C-
Casează decizia penală recurată și sentința penală nr. 415/3.12.2008 pronunțată de Judecătoria Caransebeș și rejudecând:
Înlătură interdicția exercitării dreptului de a alege prev. de art. 64 lit. c
Cod PenalMenține în rest dispozițiile hotărârii atacate.
În temeiul art. 192 al. 3.pr.pen. cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 28.05.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
Grefier,
Red.-29.05 2009
Tehnored. 04.06.2009
Prima instanță - - Jud.C-
Instanța de recurs - jud., - Tribunalul C-.
Președinte:Ion DincăJudecători:Ion Dincă, Constantin Costea, Anca Nacu
