Infractiuni rutiere OG 195 2002 Cod rutier sanctiuni. Decizia 571/2009. Curtea de Apel Timisoara
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
|
SECȚIA PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR. 571/
Ședința publică din 28 mai 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Ion Dincă
JUDECĂTOR 2: Constantin Costea
JUDECĂTOR 3: Anca Nacu
GREFIER: - -
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoaraa fost reprezentat de procuror.
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de inculpatul - împotriva deciziei penale nr. 80 din 17.03.2009 pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă inculpațul-recurent, asistat de avocat din oficiu din cadrul Baroului
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care, nemaifiind alte cereri sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și potrivit art. 38513Cpp, acordă cuvântul în dezbaterea recursului
Apărătorul din oficiu al inculpatului-recurent, avocat, solicită admiterea recursului și casarea hotărârii atacate și menținerea sentinței primei instanțe.
.Procurorul solicită respingerea recursului ca nefondat, hotărârea Tribunalului Arad fiind temeinică și legală, pedeapsa fiind corect individualizată.
Inculpatul-recurent, având ultimul cuvânt, lasă soluția la aprecierea instanței și arată că regretă fapta.
CURTEA
Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 133/20.01.2009, pronunțată de Judecătoria Arad în dosar nr-, în baza art. 87 alin. 1 din OUG 195/2002 a fost condamnat la 1 an și 6 luni închisoare inculpatul -, fiul lui și, născut la 28.05.1955 în S, județ S, cetățean român, fără antecedente penale, studii 8 clase, stagiul militar satisfăcut, căsătorit, domiciliat în comuna Șcheia, sat, nr. 158, județ S, CI seria - nr. - eliberat de Poliția Orașului S, CNP -.
În baza art. 71 Cod Penal i-au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 literele a, cu excepția dreptului de a alege și Cod Penal.
În baza art. 81, 82 Cod Penal s-a suspendat condiționat executarea pedepsei pe un termen de încercare de 3 ani și 6 luni.
S-a atras atenția inculpatului asupra prevederilor art. 83 Cod Penal.
În baza art. 191 Cod Procedură Penală a fost obligat inculpatul la plata sumei de 300 lei cheltuieli judiciare avansate de stat.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut următoarele:
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad nr. 3329/P/2008, înregistrat la udecătoria Arad sub nr-, a fost trimis în judecată inculpatul pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 87 alin. 1 din OUG 195/2002, arătându-se în motivarea actului de sesizare că inculpatul a condus un autoturrism pe drumurile publice aflându-se sub influența băuturilor alcoolice și cu o îmbibație alcoolică ce depășește 0,80 gr/l alcool pur în sânge.
Fiind audiat în fața primei instanțe, inculpatul a recunoscut săvârșirea faptei.
Din analiza actelor dosarului de urmărire penală, judecătoria a reținut următoarele:
Inculpatul a condus la data de 31 mai 2008 autocamionul marca IVECO cu nr. de înmatriculare - care tracta semiremorca marca cu nr. de înmatriculare - pe direcția Nădlac - La serviciul de urgență 112 s-a sesizat faptul că șoferul autocamionului are un comportament inadecvat în trafic iar un echipaj din cadrul Poliției Municipiului A - Secția I Poliției l-a oprit pe inculpat pe Calea. Observând starea inculpatului a fost chemat un echipaj al Poliției Rutiere care l-au testat la ora 12,13 cu aparatul alcool-test pe inculpat, acesta indicând o valoare de 1,17 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Inculpatul a fost condus de către organele de poliție la Spitalul Clinic Județean unde i-au fost recoltate probe biologice iar potrivit buletinului de analiză toxicologică alcoolemie nr. 659/A/5 din 02.06.2008 inculpatul a avut la ora 12,30 o alcoolemie de 2,10 gr/1000 ml alcool pur în sânge. Inculpatul a refuzat culegerea unei alte probe de sânge.
Prima instanță a apreciat că fapta săvârșită de inculpat întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de conducere a unui autoturism pe drumurile publice având în sânge o îmbibație alcoolică ce depășește limita legal admisă prev. de art. 87 alin. 1 din OUG nr. 195/2002.
La individualizarea sancțiunii aplicabile inculpatului, s-au avut în vedere criteriile prev. de art. 72.Cod Penal și s-a ținut cont de faptul că inculpatul nu are antecedente penale și a recunoscut săvârșirea faptei. Totuși, judecătoria a apreciat că nu poate coborî pedeapsa până la minimul legal al pedepsei, cum a solicitat inculpatul, având în vedere gradul mare de alcoolemie și pericolul social al faptei de a conduce un autocamion pe drumurile publice ale unui municipiu în aceste condiții, față de aceste considerente, prima instanță constatând că pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare este de natură a realiza scopul prev. de art. 52 Cod penal.
S-a făcut aplicarea art. 71, 64 Cod penal și nu a fost interzis dreptul de a alege, avându-se în vedere practica CEDO în materie (cauza Hirst vs. Marea Britanie) și nici nu s-a interzis dreptul prevăzut de art. 64 lit. c câtă Cod Penal vreme inculpatul nu se află în vreunul din cazurile prevăzut în acest text de lege.
Față de lipsa antecedentelor penale și de atitudinea sinceră a inculpatului, prima instanță a considerat că scopul pedepsei poate fi atins și fără executarea acesteia, astfel a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei, conform art. 81.Cod Penal pe un termen de încercare de 3 ani și 6 luni fixat conform art. 82.
Cod PenalS-a atras atenția inculpatului asupra prevederilor art. 83.
Cod PenalÎmpotriva acestei sentințe penale a declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Timișoara, criticând-o pentru netemeinicie cu privire la individualizarea pedepsei, respectiv cuantumul redus al acesteia.
Prin decizia penală nr. 80/A/17.03.2009, pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-, apelul declarat de procuror a fost admis, sentința penală apelată a fost desființată și rejudecându-se cauza, cuantumul pedepsei a fost majorat de la 1 an și 6 luni la 3 ani închisoare, menținându-se aplicarea dispozițiilor art. 81-83.
Cod PenalPentru a pronunța această decizie penală, instanța de apel a reținut că la individualizarea pedepsei prima instanță nu a ținut seama de prevederilor art. 72.
Cod PenalÎmpotriva acestei decizii penale a declarat recurs inculpatul solicitând admiterea acestuia, casarea deciziei penale recurate și menținerea ca temeinică și legală a hotărârii pronunțată de prima instanță.
Recursul declarat de inculpat nu este fondat, pentru motivele care vor fi analizate în continuare, urmând a fi respins.
LA fila nr. 7 dosar de urmărire penală se află procesul-verbal de constatare a infracțiunii flagrante, semnat de poliție, martorii asistenți, și inculpat în care se consemnează "întrucât era în stare de ebrietate am procedat la testarea lui cu alcooltestul din dotare marca 7410 cu seria --0133, rezultatul fiind de 1,17 miligrame alcool pur pe un litru de aer expirat, conform testului nr. 00043 din 31.05.2008, ora 12,13", precum și "Pe Calea, sensul de mers -, la circa 50 metri după trecerea la nivel cu calea ferată, era oprit autotractorul marca Iveco doi agenți erau însoțiți de un de circa 50 ani care ne-a fost indicat ca fiind șoferul și ne-a înmânat actele acestuia, în baza cărora l-am identificat ca numindu-se ", identificarea acestuia făcându-se în data de 31 mai 2008, ora 11,30.
La fila nr.20 dosar de urmărire penală se află Buletinul de analiză toxicologică-alcoolemie nr. 650/02.06.2008, din care rezultă că la ora 12,30 în data de 31.05.2008, când au fost preluate probele biologice, inculpatul avea în sânge o alcoolemie de 2,10 gr%
Această îmbibație alcoolică, ora la care inculpatul a fost depistat în trafic la volanul autovehiculului, consecințele care s-ar fi putut produce prin fapta inculpatului, dovedesc pericolul social sporit al infracțiunii, pedeapsa aplicată de instanța de apel fiind corect individualizată.
Pentru aceste motive, în baza disp. art. 38515alin. 1, pct. 1 lit. b C.P.P. recursul declarat de inculpat va fi respins ca nefondat.
În temeiul prevederilor art. 192 alin. 2.C.P.P. inculpatul-recurent va fi obligat la plata sumei de 300 lei, cheltuieli judiciare către stat în recurs și se va dispune plata din contul Ministerului Justiției și Libertăților a sumei de 200 lei, onorariu avocat oficiu.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
În baza art. 38515pct. 1, lit. b respinge C.P.P. ca nefondat recursul declarat de inculpatul împotriva deciziei penale nr. 80/A/2009, pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-.
Obligă inculpatul la plata sumei de 300 lei cheltuieli judiciare către stat și dispune plata din fondurile Ministerului Justiției a sumei de 200 lei onorariu avocat din oficiu către Baroul Timiș.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică din data de 28.05.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
Grefier,
Red.01.06.2009
Tehnored. 03.06.2009
Primă instanță: jud. - Judecătoria Arad
Instanța de apel: jud., - Tribunalul Arad
Președinte:Ion DincăJudecători:Ion Dincă, Constantin Costea, Anca Nacu