Infractiuni rutiere OG 195 2002 Cod rutier sanctiuni. Decizia 599/2008. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA PENALĂ
Ședința publică de la 11 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Aurel Dublea
JUDECĂTOR 2: Maria Cenușă
JUDECĂTOR 3: Mihaela Chirilă
Grefier - -
DECIZIA PENALĂ Nr. 599
Ministerul Public reprezentat prin procuror
Pe rol judecarea recursului promovat deinculpatul, împotriva deciziei penale nr.20/A din data de 20.06.2008, pronunțată de Tribunalul Vaslui, in dosarul penal nr-, având ca obiect "infracțiuni privind circulația pe drumurile publice (OUG nr.195/2002)",
La apelul nominal făcut in ședința publica, lipsă părțile.
Procedura de citare legal îndeplinita.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Dezbaterile pe fondul cauzei au avut loc în ședința publică din 4 2008, fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, parte integrantă a prezentei decizii când, având nevoie de timp pentru a delibera, instanța a dispus amânarea pronunțării pentru azi 11 2007.
INSTANȚA
Asupra recursului penal de față;
Judecătoria Huși, prin sentința penală nr.25/22 ianuarie 2008 hotărât, în baza art.11 pct.2 lit. "a" raportat la art.10 lit. "a" Cod procedură penală, achitarea inculpatului, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art.87 al.5 din OUG 195/2002, republicată.
În baza art.192 al.3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarele:
Prin procesul-verbal de constatare a faptei din data de 17.03.2007, a și au reținut că la data respectivă, în timp ce se deplasau către localitatea cu autoturismul postului de poliție, județul V, s-au întâlnit cu autoturismul de culoare crem ce era condus către localitatea dinspre pe DC 166, având un comportament ciudat. Au întors autoturismul de serviciu și au plecat în urmărirea acestuia, iar în momentul în care l-au ajuns din urmă au dat avertizări luminoase și sonore. În momentul în care l-au depășit, autoturismul respectiv a încetinit după care și-a continuat drumul în viteză. Văzând acest lucru cei doi polițiști au luat în mașină pe numiții și, paznici obștești în localitatea. Lucrătorii de poliție au urmărit în continuare mașina respectivă până în localitatea, în dreptul locuinței inculpatului. Acolo, aaa vut o discuție cu inculpatul în care i-a cerut să se supună testării cu fiola, însă acesta a refuzat, după care i-a solicitat să însoțească organele de poliție pentru a i se recolta probe biologice.
În cauză au fost audiați cei doi agenți de poliție, pe considerentul că procedura penală permite audierea acestora în calitate de martori, în situația în care au acționat ca organ constatator.
Totodată, au mai fost audiați martorii,.
Inculpatul și-a propus în apărare martorii și, ale căror depoziții au fost consemnate în procese-verbale și atașate la dosar.
Din depozițiile agenților de poliție rezultă că în seara respectivă, în timp ce erau în misiune de patrulare, pe ruta - s-au intersectat cu autoturismul inculpatului marca 1300, cu nr.-. Martorul, ce se afla la volanul mașinii de serviciu, crezând că la volanul autoturismului inculpatului este fiul minor al acestuia, a pornit în urmărire. După o urmărire de aproximativ doi kilometri, organele de poliție au ajuns în dreptul porții inculpatului, căruia i-au solicitat să se supună testului cu fiola, iar după refuzul acestuia, l-au invitat pentru a i se recolta probe biologice.
Martorii și, paznicii obștești care au fost în mașina poliției pe perioada urmăririi, au reliefat că în timpul cât efectuau serviciul, a oprit mașina poliției, iar agenții de poliție le-a solicitat să-i însoțească deoarece urmăreau o mașină. Totodată martorii au arătat că, ulterior au auzit discuția purtată de polițiști cu inculpatul, ce a avut loc în poarta casei acestuia din urmă, ocazie cu care i s-a solicitat să meargă pentru a i se recolta probe de sânge.
Coroborând depozițiile agenților de poliție cu cele ale paznicilor obștești, nu rezultă cu certitudine că la volanul mașinii de culoare crem, în seara respectivă, se afla inculpatul.
Trebuie reținute în analiza speței, circumstanțele care au dus la instrumentarea cazului.
Așa cum a rezultat din procesul-verbal de constatare și depozițiile celor doi paznici obștești ( și ) în seara respectivă, cei doi agenți de poliție au pornit în urmărirea unui autoturism de culoare crem.
Depozițiile celorlalți martori - și nu sunt de natură a fundamenta faptul că, în seara respectivă mașina inculpatului a fost urmărită de poliție, acești afirmând că mașina poliției s-a oprit la poarta acestuia, dar nu au putut afirma cu certitudine dacă mașina crem se afla în fața porții inculpatului.
Depozițiile celor doi martori, polițiștii ce l-au identificat pe conducătorul auto cu inculpatul, nu pot constitui mijloace de probă care, coroborate cu procesul-verbal de constatare întocmit tot de ei, să reprezinte fundamentul probator al unei hotărâri de condamnare.
Dreptul la o procedură judiciară echitabilă, în toate componentele sale, astfel cum este reglementat de art.6 din ar fi în mod serios afectat dacă instanțele naționale obligate să respecte deopotrivă atât normele legislației interne cât și legislația europeană - ar putea pronunța hotărâri de condamnare bazate numai sau într-o măsură determinată pe procesul-verbal de constatare a infracțiunii, întocmit de agenți ai poliției care sunt și martorii cauzei.
Echitatea unei proceduri judiciare penale desfășurate în fața instanțelor interne, care au obligația de a verifica legalitatea și temeinicia acuzațiilor aduse unei persoane, presupune a se da efectivă eficiență dreptului de a fi prezumat nevinovat, până la dovada clară și de netăgăduit, a vinovăției persoanei acuzate, conform art.52 Cod procedură penală.
Cele două mărturii incriminatoare, chiar acceptate ca mijloace de probă, confirmă în fapt elementele din procesul-verbal de constatare întocmit în timpul urmăririi penale, de către cei doi agenți de poliție, care sunt și martori și pun în pericol nu doar soarta persoanei acuzate dar chiar prezumția de nevinovăție a oricărui cetățean care, prin acest mecanism de administrarea justiției, ar putea fi pus sub acuzare și apoi condamnat.
Potrivit art. 185 din HG1391/2006 (Regulamentul de aplicare al OUG195/2002) se stabilesc foarte clar cazurile în care persoana ce are calitatea de conducător auto este obligată să se supună recoltării probelor biologice și anume:
(2) de autovehicule sau tramvaie li se recoltează obligatoriu probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei atunci când:
a) rezultatul testării arată o concentrație mai mare de 0,40 mg./ alcool pur în aerul expirat;
b) în eveniment este implicat un vehicul care transportă mărfuri sau produse periculoase.
Totodată, potrivit art.88 al.6 și 7 din OUG195/2002 republicată, se identifică gradual pașii ce trebuie urmați atunci când sunt depistați conducătorii auto sub influența alcoolului, tocmai pentru a se evita solicitările abuzive din partea organelor de poliție în acest sens.
Așadar, alin.(6) al art.86 are următorul conținut: "Persoana care conduce un autovehicul sau tramvai, testată cu un mijloc tehnic certificat ca având o concentrație de peste 0,40 mg./ alcool pur în aerul expirat, este obligată să se supună recoltării probelor biologice sau testării cu un mijloc tehnic omologat și verificat metrologic." Iar al.(7) prevede: " de autovehicule sau tramvaie, testați în trafic cu un mijloc tehnic certificat, care indică prezența, în produsele biologice, a unor substanțe sau produse stupefiante ori a medicamentelor cu efecte similare acestora, li se recoltează obligatoriu probe biologice."
Din depozițiile tuturor martorilor audiați, atât la instanță, cât și la urmărirea penală rezultă fără putință de tăgadă că, organele de poliție, dând dovadă de exces de zel, nu au respectat legislația, solicitând direct inculpatului să-i însoțească pentru a i se recolta probe biologice. Acest lucru s-a întâmplat în fața porții casei inculpatului și fără să existe cea mai mică justificare a acestei solicitări.
Din depozițiile olografe ale martorilor și (filele 32-35) rezultă că agentul care a discutat cu inculpatul i-a solicitat să-l însoțească în vederea recoltării probelor biologice.
În dosar nu există probe certe și verosimile de vinovăție, existând îndoiala care îi profită inculpatului.
De aceea, în conformitate cu dispozițiile art.11 pct.2 lit. a raportat la art.10 lit. a Cod procedură penală, instanța de fond a dispus achitarea inculpatului de sub învinuirea comiterii infracțiunii de a refuza să i se recolteze probe biologice.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel în termenul prevăzut de art.363 Cod procedură penală Parchetul de pe lângă Judecătoria Huși, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.
În motivarea apelului se arată că fapta de refuz de la recoltarea probelor biologice a fost comisă de inculpatul cu forma de vinovăție prevăzută de lege și ea constituie infracțiune, impunându-se condamnarea acestuia la o pedeapsă, în limitele prevăzute de lege.
Tribunalul Vaslui, prin decizia penală nr.135/A/20.06.2008 a admis apelul Parchetului de pe lângă Judecătoria Huși împotriva sentinței penale 25/22.01.2008 a Judecătoriei Huși, pe care a desființat-o și rejudecând a dispus condamnarea inculpatului la pedeapsa închisorii de 2 ani, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art.87 alin.5 din OUG nr.195/2002.
În baza art.81 Cod penal s-a suspendat condiționat executarea pedepsei iar în baza art.82 Cod penal s-a fixat termen de încercare de 4 ani.
S-a atras atenția inculpatului asupra prevederilor art.83 Cod penal.
S-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art.64 al.1 lit. a teza a II-a și lit. b Cod penal și s-a suspendat executarea pedepsei accesorii, potrivit art.71 al.5 Cod penal.
Inculpatul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat la fond iar cheltuielile judiciare din apel au rămas în sarcina statului.
Instanța de control judiciar a reținut următoarele:
Examinând actele și lucrările dosarului,atât prin prisma motivelor de apel invocate cât și din oficiu, potrivit art. 471 al.2 Cod procedură penală, tribunalul constată că apelul este fondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Instanța de fond a reținut în mod eronat situația de fapt, procedând la achitarea inculpatului, în raport de probele administrate în cauză, care relevă activitatea infracțională a acestuia. Astfel, nu există dubiu cu privire la persoana care a condus autoturismul urmărit de polițiști în seara incidentului, în condițiile în care există mărturiile directe a patru persoane care au văzut în întregime derularea evenimentelor, nu au pierdut din autoturismul din care au declarat apoi că a coborât inculpatul.
În acest sens au declarat (54 fond), (55 fond), (53 fond) și (33 fond).
Chiar dacă s-a susținut de inculpat că ultimii doi martori sunt subiectivi, fiind chiar polițiștii care au constatat infracțiunea dedusă judecății, nu același lucru se poate susține despre primii doi martori, și, care sunt persoane străine de cauză, deoarece nu au nici o legătură cu persoanele implicate, ba mai mult, locuiesc în alt sat.
De fapt acești doi martori sunt cei mai obiectivi deoarece martorii propuși de inculpat sunt fie cunoștințe, vecini, angajați care în mod evident au o doză de subiectivism derivată din raporturile apropiate cu inculpatul.
Martorii și au perceput în mod direct urmărirea de către mașina poliției a unui autoturism de culoare crem, pe care nu l-au pierdut din raza vizuală și de la volanul căruia a coborât inculpatul.
Nu există nici un motiv pentru a înlătura depozițiile directe ale acestor martori, chiar dacă le raportăm la restul mărturiilor.
Inculpatul (12 fond) pretinde că în ziua respectivă a fost cu mașina în satul, împreună cu soția și fiul său dar că s-a întors la domiciliu în jurul orelor 19,30 iar între orele 20,30-21,30 ajutat fiind de fiul său, și a schimbat țeava de eșapament de la mașina întrucât o agățase la intrarea în curte.
Inculpatul mai declară că a intenționat să iasă din curte pentru a-și duce mașina în garaj, moment în care a sosit mașina poliției, a fost interpelat și i s-a solicitat să sufle în fiolă și să meargă la recoltare de probe biologice.
Declarațiile inculpatului sunt contrazise nu numai de martorii și ci și de cele relatate de martorii (35), care arată că l-a ajutat pe inculpat să repare mașina dar aceasta s-a întâmplat între orele 19,30-20,00, după care l-a văzut pe inculpat plecând cu mașina și (34) care precizează că a văzut cele două mașini în urmărire.
Martorii și este angajatul inculpatului deci obiectivitatea sa este discutabilă iar declarația lui (37) practic confirmă în parte cele relatate de deoarece cuprinde faptul că inculpatul a sosit acasă în jur de 19,30 după care a reparat mașina aproximativ o oră.
Contextul probator analizat relevă fără nici un dubiu vinovăția inculpatului și faptul că acesta se afla la volanul mașinii sale, aspecte întărite chiar de depozițiile lui (41 urm.pen.) și, pe care i-a vizitat familia inculpatului în acea seară, când era întuneric afară, in jurul orei 20,30 după spusele martorului. martori mai confirmă, de asemenea, declarațiile martorilor și cu privire la persoanele care se aflau în mașina inculpatului.
Este dovedit prin urmare faptul că inculpatul a condus mașina proprietatea sa în seara de 17 martie 2008 iar apărarea sa privind faptul că s-a aflat la domiciliu iar polițiștii au urmărit o altă mașină, asemănătoare cu a sa, nu este confirmată de probele administrate.
După ce a fost oprit, inculpatului i s-a solicitat să sufle în fiolă, aspect pe care îl recunoaște și îl confirmă și martorii, dar a refuzat, motiv pentru care a fost invitat să meargă la recoltarea de probe biologice dar nu a fost de acord nici cu această solicitare a polițiștilor.
În condițiile în care inculpatul nu s-a oprit la semnalele polițiștilor, nu s-a conformat nici semnalelor luminoase și acustice, a depășit mașina poliției și a mărit viteza, motive pentru care a fost nevoie să fie urmărit, solicitarea polițiștilor adresată acestui inculpat de a se legitima și de a sufla în fiola sunt perfect justificate.
Este adevărat că dispozițiile art.185 din Regulamentul de aplicare a OUG nr.195/2002 stabilesc că recoltarea de probe biologice este obligatorie când rezultatul testării în aerul expirat este mai mare de 0,40 mg./ alcool pur.
Cu toate acestea, conduita inculpatului, de a se eschiva de la controlul organelor de poliție și de a determina urmărirea sa, a fost de natură să provoace suspiciunea justificată a polițiștilor față de corectitudinea comportamentului său, context în care solicitarea de a fi verificat cu fiola este perfect justificată.
În măsura în care conducătorul auto a refuzat testarea cu fiola, singura modalitate de a stabili dacă acesta se afla, eventual, sub influența alcoolului era prin analiza probelor biologice de sânge iar sustragerea de la această recoltare constituie infracțiune.
De altfel, martorul arată că inculpatul a consumat un pahar de vin când a fost în vizită la el în seara respectivă așa că este posibil ca toate acțiunile ulterioare ale inculpatului să fi fost determinate de teama de a nu fi prins cu o alcoolemie mai mare decât limita legală.
Din interpretarea textelor aplicabile în materia circulației pe drumurile publice rezultă că legiuitorul a dorit să instituie garanții pentru evitarea abuzurilor din partea polițiștilor însă nu este mai puțin adevărat că orice cetățean trebuie să își exercite drepturile cu bună credință.
Pentru toate aceste argumente, tribunalul constată că inculpatul se face vinovat de fapta reținută în sarcina sa, respectiv infracțiunea prevăzută de art. 87 al.5 din OUG nr.195/2002, motiv pentru care va fi admis apelul declarat de Parchet în baza art. 379 pct.2 lit. a Cod procedură penală și va fi desființată în tot sentința apelată.
Rejudecând, pentru motivele expuse, va fi condamnat inculpatul la o pedeapsă cu închisoarea, în limitele prevăzute de norma incriminatoare din legea specială, cu respectarea criteriilor generale de individualizare prevăzute de art. 72 Cod penal.
Se reține că în cauză sunt îndeplinite în mod cumulativ condițiile prevăzute de art. 81 Cod penal iar pedeapsa își poate atinge scopul și fără executarea în regim de detenție, în raport de cuantumul pedepsei ce va fi aplicate și de faptul că inculpatul nu are antecedente penale.
Actele depuse de inculpat din care rezultă că a fost sancționat de mai multe ori contravențional iar procesele-verbale au fost desființate de instanță, nu sunt relevante în raport de obiectul cauzei și de probatoriul administrat care demonstrează în mod cert vinovăția inculpatului și îndepărtează ipoteza unei răzbunări puse la cale de persoane influente din zonă împotriva sa.
Va fi stabilit termen de încercare potrivit art. 82 Cod penal și se va face aplicarea art. 83 Cod penal.
Se va aplica pedeapsa accesorie prevăzută de art. 64 al.1 lit. a teza a II-a lit. b Cod penal, care va fi suspendată potrivit art. 71 al.5 Cod penal.
În termenul prevăzut de art.385 ind.3 alin.1 Cod procedură penală a declarat recurs împotriva deciziei pronunțate în apel inculpatul, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.
În motivarea recursului inculpatul arată că instanța de apel a comis o eroare de fapt în ce privește interpretarea probatoriului administrat și l-a condamnat greșit, întrucât el nu a comis fapta reținută în sarcina sa. Astfel, arată inculpatul că se află în dușmănie cu lucrătorul de poliție care a încercat și altă dată să-i întocmească dosar penal.
Se arată că martorii care susțin varianta acuzării sunt paznici și se află în subordinea organelor de poliție, impunându-se înlăturarea declarațiilor acestora.
Inculpatul solicită să se constate că în rechizitoriu s-a reținut că fapta s-a comis la data de 22.03.2007, deși din acte rezultă data de 17.-03.2007.
Inculpatul arată că în realitate nu a comis fapta și prezumția de nevinovăție nu a fost răsturnată, existând îndoială care trebuie să-i profite.
De aceea, inculpatul solicită achitarea, întrucât fapta nu există.
Examinând recursul declarat în raport cu criticile formulate și cu decizia dată în cauză, Curtea constată că acesta este nefondat pentru considerentele ce vor fi expuse în cele ce urmează:
În mod corect și în concordanță cu ansamblul probelor administrate în cauză instanța de apel a reținut că inculpatul a comis o infracțiune de sustragere de la recoltarea probelor biologice, prevăzută de art.87 al.5 din OUG nr.195/2002, republicată.
Situația de fapt reținută de instanța de apel este corectă și corespunde probelor administrate, acestea fiind judicios interpretate.
În seara zilei de 17.03.2007, prin jurul orelor 2200inculpatul a fost observat în trafic conducând autoturismul marca 1300 cu numărul de înmatriculare VS.03. și la semnalul lucrătorilor de poliție de a opri acesta a refuzat, fiind urmărit de aceștia din satul până în, aproximativ 2 km. fiind ajuns în dreptul porții casei inculpatului.
Martorii și, paznici obștești luați în mașină de lucrătorii de poliție pentru a asista la urmărirea mașinii condusă de inculpat au văzut când inculpatul a coborât de la volanul autoturismului depistat în trafic. Dacă despre agenții constatatori s-ar putea bănui că sunt subiectivi, acești 2 martori nu au nici un interes să declare mincinos în cauză. martori au văzut când lucrătorii de poliție i-au cerut inculpatului să sufle în fiolă și acesta a refuzat, după care a fost invitat să meargă la recoltarea de probe biologice și a refuzat din nou.
Apărările inculpatului că nu ar fi condus el mașina urmărită de polițiști, fiind vorba de altă mașină întrucât el a revenit la domiciliul său mai devreme, prin jurul orelor 1930sunt infirmate de declarațiile martorilor, și.
Coroborând probele administrate în cauză instanța de apel a ajuns la concluzia justă că fapta există, a fost comisă de inculpatul și s-a stabilit în mod corect vinovăția acestuia.
Eroarea materială strecurată în actul de sesizare a instanței cu privire la data când s-a petrecut fapta nu are relevanță în cauză, din moment ce probele administrate în cauză, atât în faza de urmărire penală cât și în faza cercetării judecătorești relevă cu certitudine data de 17 martie 2007 ca fiind data săvârșirii faptei de către inculpat, la ea raportându-se atât instanța de fond, cât și cea de apel.
Individualizarea judiciară a pedepsei aplicată inculpatului s-a făcut în mod temeinic de instanța de apel care a ținut cont atât de criteriile generale, prevăzute de art.72 Cod penal, cât și de circumstanțele personale ale inculpatului care este infractor primar însă nu a recunoscut fapta.
S-a apreciat just că scopul educativ al pedepsei, prevăzut de art.52 Cod penal poate fi atins și fără executarea acesteia în regim de detenție și s-au aplicat dispozițiile art.81 Cod penal, privind suspendarea condiționată a executării, precum și dispozițiile art.82, 83 Cod penal, 71 al.5 Cod penal.
Constatând din examinarea cauzei, sub toate aspectele de fapt și de drept, conform art.371 alin.2 Cod procedură penală, că nu există motive de casare care să poată fi luate în considerare din oficiu, pentru aceste considerente, în baza art.385 ind.15 pct.1 lit. b Cod procedură penală, se va respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul împotriva deciziei penale nr.135/A/20.06.2008 a Tribunalului Vaslui, pe care o va menține.
Conform art.192 alin.2 Cod procedură penală instanța va obliga inculpatul-recurent la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în recurs.
Pentru aceste motive,
În numele legii,
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul împotriva deciziei penale nr.135/A/20.06.2008 a Tribunalului Vaslui, pe care o menține.
Obligă recurentul la plata sumei de 120 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 11.11.2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
Grefier,
Red.
Tehnored.
Tribunalul Vaslui:
-
- -
Judecătoria Huși:
- I-
24.XI.2008.-
2 ex.-
Președinte:Aurel DubleaJudecători:Aurel Dublea, Maria Cenușă, Mihaela Chirilă
