Infractiuni rutiere OG 195 2002 Cod rutier sanctiuni. Decizia 64/2009. Curtea de Apel Constanta
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECTIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE PENALE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA PENALĂ NR. 64/
Ședința publică din data de 03 februarie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Valentin Iancu
JUDECĂTOR 2: Lucia Dragomir
JUDECĂTOR 3: Marius Cristian
Grefier - -
Ministerul Publica fost reprezentat de Procuror -
S-a luat în examinare recursul penal declarat de:
- inculpatul - domiciliat în municipiul C,-, județul C, împotriva sentinței penale nr.956 din data de 17 septembrie 2008, pronunțată de Judecătoria Constanța în dosarul penal nr- și a deciziei penale nr.534 din data de 20 noiembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul penal nr-, inculpatul fiind trimis în judecată pentru infracțiunea prevăzută și pedepsită de nr.OUG195/2002.
În conformitate cu disp.art.297 Cod procedură penală, la apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă:
- recurentul inculpat personal și asistat de avocat din oficiu - în baza împuternicirii avocațiale nr.5651/2009, emisă de Baroul d e Avocați
Procedura este legal îndeplinită cu respectarea disp.art.176-181 Cod procedură penală.
Fiind întrebat de instanță inculpatul dacă dorește să-și angajeze un apărător și dacă își menține recursul declarat în cauză, și, având cuvântul, precizează că nu dorește să-și angajeze apărător, fiind de acord ca asistența juridică să îi fie asigurată de apărătorul desemnat din oficiu și, de asemenea, își menține recursul promovat în cauză.
În conformitate cu disp.art.301 Cod procedură penală, părțile prezente arată că nu mai au cereri noi de solicitat și nici excepții de ridicat.
Curtea, nu are de ridicat excepții din oficiu, conform art.302 Cod procedură penală, constată îndeplinite condițiile prevăzute de art.38511Cod procedură penală și acordă cuvântul pentru dezbateri în ordinea prevăzută de art.38513Cod procedură penală
Avocat, apărător din oficiu al recurentului inculpat, având cuvântul, solicită admiterea recursului, casarea celor două hotărâri recurate, și rejudecând, să se dispună în principal, achitarea inculpatului în baza disp.art.11 pct.2 lit."a" raportat la art.10 lit."c" Cod procedură penală.
Urmează ca instanța să aibă în vedere împrejurările comiterii faptei și persoana inculpatului căruia i s-a suspendat permisul de conducere.
De asemenea, solicită a se observa că probele biologice obținute de la inculpat, au fost luate în condiții de violență, cum atestă declarația martorului.
Față de aceste considerente și de persoana inculpatului care până la data săvârșirii infracțiunii, avea un loc de muncă, era șofer profesionist și care în momentul de față lucrează ca muncitor necalificat și nu mai poate asigura aceleași venituri familiei sale, având în vedere și circumstanțele personale ale acestuia, în cazul în care instanța va aprecia că nu se impune achitarea inculpatului, în subsidiar, să se facă aplicarea disp.art.181Cod penal, respectiv lipsa de pericol social, apreciind că pedeapsa aplicată este mult prea mare.
Procurorul, având cuvântul, precizează că a realizat în finalul pledoariei apărării faptul că solicită achitarea inculpatului în temeiul art.181Cod penal, deși la început se solicitase achitarea în temeiul art.10 lit."c" Cod procedură penală.
Se încearcă a se motiva achitarea inculpatului în temeiul disp.art.181Cod penal susținându-se că fapta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni, motiv pentru care se și întreabă cum să nu fie multe accidente pe drumurile publice.
Solicită a se observa că inculpatul a fost depistat cu o alcoolemie de 1,69 gr.%o prima probă, cea de-a doua probă stabilind o alcoolemie de 2 gr.%o, motiv pentru care se întreabă dacă în aceste condiții nu prezintă pericolul social al unei infracțiuni, o asemenea faptă.
Se solicită achitarea în temeiul disp.art.10 lit."c" Cod procedură penală, cu motivarea susținută de apărare, în sensul că probele biologice au fost luate sub violență, indicându-se martorul care a fost audiat în cauză și care a observat că inculpatul atât de beat era încât nici nu a putut coborî din mașină.
Pe cale de consecință, solicită respingerea recursului declarat de inculpat, ca nefondat și menținerea soluțiilor recurate ca fiind legale și temeinice.
Recurentul inculpat, având ultimul cuvânt, lasă la aprecierea instanței.
Instanța ia cauza în pronunțare.
CURTEA
Asupra recursului penal de față:
Prin sentința penală nr.956/17.09.2008, pronunțată de Judecătoria Constanța, în dosarul penal nr-, s-a hotărât:
În baza art. 87 alin.1 din OUG195/2002, pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autoturism având în sânge o îmbibație alcoolică peste limita legală a fost condamnat inculpatul, fiul lui și, născut la 12.03.1961 în de, jud. C, domiciliat în C,-, jud. C, CNP - la o pedeapsă de1(unu) an și 6 (șase) luni închisoare.
În baza art.81 pen. a fost suspendată condiționat executarea pedepsei aplicată inculpatului pe o durată de 3 ani și 6 luni, termen de încercare stabilit în condițiile art. 82.pen.
În baza art. 359.pr.pen. a fost atrasă atenția inculpatului asupra consecințelor nerespectării art.83 pen. privitor la revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei.
În baza art.191 alin.1 pr.pen. a fost obligat inculpatul la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunța aceasta hotărâre instanța de fond a reținut următoarea situație de fapt:
La data de 23.06.2007 inculpatul, a condus autoturismul marca 1310 cu nr. de înmatriculare - pe drumuri publice din municipiul C, având o îmbibație alcoolică de 1,60 gr%o, respectiv 2 gr%o alcool pur în sânge și a intrat în coliziune cu autoturismul Volvo cu numărul de înmatriculare -, condus de martorul.
Inculpatul a fost condus la Spitalul Clinic Județean C, unde se reține că i-au fost recoltate probe de sânge, rezultatul fiind o îmbibație alcoolică de 1,60 gr%o (proba 1, ora 18,35), respectiv 2 gr%o (proba 2, 19,45).
Situația de fapt reținută de prima instanță, a fost probată cu următoarele mijloace de probă precum: proces verbal de constatare, rezultatele alcotestului, buletin de examinare clinică, proces verbal de prelevare, proces verbal de refuz de recoltare a probei a doua de sânge, buletin de analiză toxicologică-alcoolemie, declarațiile martorilor, - și declarațiile inculpatului,iar pe parcursul cercetării judecătorești a fost audiat inculpatul, martorii propuși prin rechizitoriu, -.
S-a avut in vedere totodată si buletinul de analiză toxicologică-alcoolemie, rezultatul fiind o îmbibație alcoolică de 1,60 gr%o (proba 1, ora 18,35), respectiv 2 gr%o (proba 2, 19,45).
Prin decizia penală nr.534 din data de 20 noiembrie 2008, pronunțată în dosarul penal nr-, Tribunalul Constanța, În baza art.379 pct. 1 lit.b C.P.P.;
A respins ca nefondat apelul declarat de apelantul - inculpat împotriva sentinței penale nr.956/17.09.2008, pronunțată de Judecătoria Constanța în dosarul penal nr-.
În baza art.192 alin.2 C.P.P.;
A obligat pe apelantul - inculpat la plata sumei de 150 RON cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.
Împotriva sentinței penale nr.956 din 17.09.2008 a Judecătoriei Constanta si a deciziei penale nr.534 din 20.11.2008 a Tribunalului Constanta, a declarat recurs inculpatul, criticându-le ca nelegale si netemeinice.
In motivul de recurs, se solicita casarea celor doua hotărâri recurate si rejudecând in principal, in baza art.11 punct 2 lit."a" raportat la art.10 lit."c" Cod procedura penala, sa se dispună achitarea iar in subsidiar, aplicarea prevederilor din art.181Cod penal.
Verificând legalitatea si temeinicia celor doua hotărâri penale recurate, prin prisma criticilor aduse, din probele dosarului, se constata următoarele:
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanta nr.7481/P/2007, din 17.01.2008, s-a dispus trimiterea in judecata a inculpatului recurent pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art.87 al.1 din nr.OUG195/2002, reținându-se ca la data de 23.06.2007, a condus pe drumurile publice, autoturismul 1310, cu număr de înmatriculare -, având o imbibiție alcoolica de 1,60gr.%o, 2 gr.%o, alcool pur in sânge.
Prin sentința penala nr.956/2008, Judecătoria Constantal -a condamnat pe recurent pentru aceasta infracțiune la pedeapsa de 1 an si 6 luni închisoare cu suspendarea condiționata a executării pedepsei, pedeapsa menținuta in apel, prin respingerea apelului recurentului.
Probele care atesta ca inculpatul se face vinovat de aceasta infracțiune si ca el a condus autoturismul pe drumurile publice, cu o alcoolemie peste limita legala, sunt procesul verbal de constatare, rezultatul alcooltestului, buletinul de examinare clinica, procesul verbal de prelevare, procesul verbal de refuz de recoltare a probei a doua de sânge, buletinul de analiza toxicologica a alcoolemiei, declarațiile martorilor si, cat si declarațiile inculpatului in care recunoaște ca după ce a consumat vin, s-a urcat in autoturismul sau, pe care l-a condus pe drumurile publice, intrând in coliziune cu un alt autoturism.
In ce privește cel de-al doilea motiv de recurs, se apreciază ca instanța de fond si apel, in mod temeinic si legal au constatat ca fapta prezintă pericolul social al unei infracțiuni, in raport de natura faptei comise, împrejurările in care a săvârșit-o cat si gradul mare de alcoolemie, motiv pentru care a individualizat pedeapsa, cat si modalitatea de executare a acesteia, in raport de prevederile din art.72 Cod penal.
Pentru aceste considerente, in baza art.38515pct.1 lit."b" Cod procedura penala, se va respinge ca nefondat, recursul inculpatului.
In baza art.192 Cod procedura penala, recurentul va fi obligat la 300 lei, reprezentând cheltuieli judiciare statului, din care 200 lei, reprezintă onorariu avocat oficiu -, suma ce se va plăti din fondul Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza art.38515punct 1 lit."b" Cod procedură penală,
Respinge ca nefondat recursul penal declarat de:
- inculpatul - domiciliat în municipiul C,-, județul C, împotriva sentinței penale nr.956 din data de 17 septembrie 2008, pronunțată de Judecătoria Constanța în dosarul penal nr- și a deciziei penale nr.534 din data de 20 noiembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul penal nr-.
Obligă inculpatul recurent la plata sumei de 300 lei, cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, onorariu avocat oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 03 februarie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
GREFIER,
Jud.fond -
Jud.apel -;
Red.dec.jud.
Tehnored.Gref.-/2 ex.
Data: 09.092.2009
Președinte:Valentin IancuJudecători:Valentin Iancu, Lucia Dragomir, Marius Cristian