Infractiuni rutiere OG 195 2002 Cod rutier sanctiuni. Decizia 8/2009. Curtea de Apel Pitesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PITEȘTI

SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

COMPLET SPECIALIZAT PENTRU CAUZE CU MINORI

DOSAR NR- DECIZIE NR. 8/R/MF

Ședința publică din 06 Ianuarie 2009

Curtea compusă din:

Președinte:dr. G --vicepreședinte instanță

JUDECĂTOR 1: Gheorghe Diaconu

JUDECĂTOR 2: Marius Gabriel Săndulescu dr.-

Grefier:

Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PITEȘTI reprezentat prin:

- procuror

S-a luat în examinare, recursul penal declarat de inculpatul, domiciliat în Pitești, B-dul -, --7.. A, etaj 5..22, împotriva decviziei penale nr.14/MF din 16 octombrie 2008, pronunțată de Tribunalul Argeș -secția penală, în dosarul nr-.

S-a procedat la înregistrarea ședinței de judecată potrivit art. 304 al. 1 Cod procedură penală.

La apelul nominal, făcut în ședința publică, a răspuns recurentul inculpat, asistat de avocat ales, în baza delegației de la dosar.

Procedura, legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, avocat și procurorul, arată că nu mai au cereri prealabile.

Nemaifiind cereri prealabile, curtea constată procesul în stare de judecată și acordă cuvântul.

Avocat, pentru inculpat, expune motivele invocate în scris, arătând că își motivează recursul pe disp. art. 385/9 alin 1 pct.6,10 și 17 Cod procedură penală.

Procesul verbal de cercetare la locul faptei este nul de drept, întrucât, pretinsa faptă s-a petrecut pe raza comunei de A, iar cercetarea s-a făcut de lucrătorii de poliție ai comunei.

Inculpatul nu a fost oprit efectiv în trafic, cercetarea s-a făcut pe baza declarațiilor martorilor.

Inculpatului i-a fost încălcat dreptul la apărare, nu s-a admis audierea ca martor a prietenei sale, cu care a fost în mașină în ziua respectivă, nu i s-a admis proba cu alți martori

Deși a formulat cerere de recuzare la Parchetul de pe lângă Judecătoria Curtea d Argeș, împotriva lucrătorului de poliție care se ocupa cu ancheta, a primit răspuns chiar de la acesta.

Greșit instanța de apel a înlăturat proba cu a doua recalculare a gradului de alcoolemie.

Condamnarea pentru infracțiunea prev. de art.86 al 3 din OUG/2002 s-a făcut pe o simplă supoziție, cum că inculpatul ar fi știut că era minor, fără nici-o probă în acest sens. Acesta, chiar în comună conducea mașina și tractorul tatălui său, lăsând impresia că are carnet de conducere și deci peste 18 ani.

Solicită achitarea în baza art. 10 lit b Cod procedură penală.

Pentru fapta prev. de art. 87 din OUG 195/2002, solicită a se reține varianta a 2-a privind calcularea gradului de alcoolemie de de 0,65 gr. %o, urmând a se constata că este contravenție și achitarea în baza art.10 lit d Cod procedură penală.

În subsidiar solicită diminuarea pedepsei.

Procurorul solicită respingerea recursului, menținerea deciziei ca legală și temeinică, corect s-a reținut în baza probelor administrate că, inculpatul a circulat cu autoturismul în stare de ebrietate având o îmbibație alcoolică de 1,45 gr %

Recurentul inculpat, având ultimul cuvânt potrivit art. 385/13 al. ultim, arată că el nu a consumat alcool, este posibil ca cei cu care se afla la masă să-i fi turnat alcool în apă. Nu i- încredințat mașina lui, acesta s-a urcat la volan, după ce i s-a făcut lui rău și a fost întins pe bancheta din spate.

CURTEA

Din actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

Prin sentința penală nr.29/MF din data de 29.01.2008, pronunțată de Judecătoria Curtea d Argeș, în baza art. 86 alin. 1 din OUG nr. 195/2002 cu aplic. art. 99 alin. 3 Cod penal și art. 74 și 76 lit. e Cod penal, a fost condamnat inculpatul minor, fiul lui și, născut la data de 13 februarie 1990 în Curtea de A, județul A, domiciliat în comuna de A, satul, județul A, CNP -, la un trei luni închisoare.

În baza art. 87 alin. 1 din OUG nr. 195/2002 cu aplic. art. 99 alin. 3 Cod penal și art. 74 și 76 lit. e Cod penal, a fost condamnat inculpatul minor la trei luni închisoare.

În baza art. 33 lit. a rap. la art. 34 lit. b Cod procedură penală, s-a dispus ca inculpatul minor să execute pedeapsa cea mai grea de trei luni închisoare.

În baza art. 81 Cod penal rap. la art. 110 Cod penal, s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata termenului de încercare de nouă luni.

În baza art. 359 Cod procedură penală, i s-a pus în vedere inculpatului minor disp. art. 83 Cod penal.

În baza art. 191 alin. 1 Cod procedură penală, a fost obligat inculpatul minor la 300 lei cheltuieli judiciare statului.

În baza art. 86 alin. 3 din OUG nr. 195/2002, a fost condamnat inculpatul, fiul lui și, născut la data de 17 decembrie 1975 în, județul A, domiciliat în Pitești,-, - 7,. A,. 22, județul A, CNP -, la un an închisoare.

În baza art. 87 alin. 1 din OUG nr. 195/2002, a fost condamnat inculpatul la doi ani închisoare.

În baza art. 33 lit. a rap. la art. 34 lit. b Cod procedură penală, s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de doi ani închisoare.

În baza art. 86/1 Cod penal, s- dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe durata termenului de încercare de patru ani.

În baza art. 86/3 Cod penal, s-a dispus ca pe durata termenului de încercare, inculpatul să respecte măsurile de supraveghere prev. la lit. a - d ale acestui text de lege, prezentându-se în prima zi lucrătoare a fiecărei luni calendaristice la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Argeș.

În baza art. 359 Cod procedură penală, s-au pus în vedere inculpatului dispozițiile art. 86 ind. 4 Cod penal.

În baza art. 191 alin. 1 Cod procedură penală, a fost obligat inculpatul la plata sumei de 500 lei cheltuieli judiciare statului.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că în seara de 28 aprilie 2007, în jurul orelor 22,00, inculpatul minor însoțit de prietenii săi, martorii din acte --, - și s-au deplasat la discoteca organizată într-un local din centrul comunei, județul A, unde s-au distrat și au consumat băuturi alcoolice.

În jurul orelor 22,30 venit la discotecă și inculpatul însoțit de prietena lui, cei doi alăturându-se grupului arătat anterior.

Pe fondul unor neînțelegeri pe care inculpatul major le-a avut cu prietena sa, care la un moment dat l-a și părăsit, acesta a consumat o mare cantitate de vin, ajungând într-o stare avansată de ebrietate. Datorită consumului de alcool, în jurul orei 1,30, inculpatul a început să se manifeste turbulent, spărgând sticle de băutură și vărsând conținutul pe jos, ceea ce a determinat intervenția barmaniței și a bodyguard-ului localului care au avut o altercație cu inculpatul solicitându-i inițial să se potolească, după care le-au solicitat atât lui, cât și însoțitorilor săi să părăsească localul. Ca urmare a acestui incident au fost chemate organele de poliție care, sosind la fața locului, au aplanat conflictul.

Inculpații și, împreună cu martorii din acte --, și au mai rămas în discotecă până în jurul orei 2,15, când au părăsit localul.

Inculpatul, în stare avansată de ebrietate, s-a urcat la volanul autoturismului său cu număr de înmatriculare -, luându-i în mașină pe inculpatul (în dreapta față) și pe cei trei martori din acte (pe bancheta din spate).

Inculpatul a condus autoturismul până în fața primăriei comunei de A, unde a fost nevoit să oprească și să coboare deoarece i se făcuse rău de la alcoolul pe care-l consumase. Celelalte patru persoane l-au așteptat în mașină și, după circa 10-15 minute, inculpatul și-a dat seama că nu mai poate conduce autoturismul și i-a înmânat cheile inculpatului minor, pentru a conduce în continuare până la destinație.

Inculpatul cunoștea că inculpatul nu împlinise vârsta de 18 ani deoarece acesta locuiește în vecinătatea părinților lui din comuna de A, sat, județul A, și deci nu putea să posede permis de conducere, nefiind major.

Cunoscând că inculpatul minor este elev la Grupul Școlar Forestier Curtea de A și că are îndemânarea necesară pentru a conduce autoturisme deoarece efectuase ore de conducere a tractorului, inculpatul i-a încredințat autoturismul minorului pentru a-l conduce. Acesta, deși se afla sub influența băuturilor alcoolice și nu poseda permis de conducere s-a urcat totuși la volanul autoturismului și l-a condus pe drumul public circa 200 metri până când s-a întâlnit cu un echipaj de poliție care i-a oprit în trafic la orele 2,40.

Organele de poliție, constatând că cei doi sunt în stare de ebrietate, i-au condus la sediul poliției municipiului Curtea de A, unde au fost testați cu aparatul alcooltest. În urma testării s-a afișat o concentrație de alcool în aerul expirat de 0,97 mg/l pentru inculpatul și o

concentrație de alcool în aerul expirat de 0,47 mg/l pentru inculpatul. Ca urmare, inculpații au fost conduși la Spitalul Municipal Curtea de A, unde li s-au recoltat, la interval de câte o oră, două probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

În urma analizelor s-a stabilit că la orele 4,55 inculpatul a avut o concentrație de alcool în sânge de 2 g/oo, iar la orele 5,55 acesta a avut o concentrație de alcool în sânge de 1,90 g/oo, cu mult peste limita legală de 0,80 g/oo.

Pentru inculpatul minor s-a stabilit o concentrație de alcool în sânge de 1 g/oola orele 4,30 și de 0,90 g/oola orele 5,30.

Deoarece intervalul de timp scurs între momentul conducerii autovehiculului pe drumul public și momentul recoltării probelor de sânge ce au făcut obiectul analizelor toxicologice a fost mai mare de o oră (aproximativ două ore) s-a dispus recalcularea alcoolemiei (calcul retroactiv) în funcție de momentul opririi în trafic a inculpaților.

Institutul Național de Medicină Legală Minovici Bas tabilit că în momentul conducerii autoturismului pe drumurile publice inculpatul ar fi putu avea o alcoolemie teoretică situată în jurul valorii de circa 2,25 g/oo, iar inculpatul minor ar fi putut avea o alcoolemie teoretică în jurul valorii de 1,15 g/oo.

În concluzie, s-a reținut că în momentul conducerii autoturismului pe drumurile publice inculpatul avea o concentrație de alcool în sânge de peste 2 g/oo, aflată în scădere, iar inculpatul minor avea o concentrație de alcool în sânge de peste 1 g/ooaflată de asemenea în scădere.

Pe parcursul urmăririi penale inculpatul a solicitat o nouă recalculare a alcoolemiei, motivând că în jurul orelor 1,30 l-ar fi chemat pe fratele său, care locuiește în comuna, sat, județul A, iar acesta ar fi venit la discotecă cu autoturismul său după circa 10 minute și l-ar fi luat la el acasă, unde a mâncat și a băut 350 ml votcă într-un interval de timp scurt, respectiv între orele 1,50-2,20, după care ar fi revenit în local în jurul orelor 2,30.

În aceste condiții inculpatul a solicitat efectuarea unei noi expertize medico-legale privind interpretarea retroactivă a alcoolemiei care să se bazeze pe noile date furnizate, cerere care în mod legal i-a fost respinsă deoarece "noile date" invocate erau infirmate de toate probele administrate în

cauză, mai ales că existau contradicții chiar între declarațiile inculpatului și cele ale fratelui său.

Același inculpat a solicitat, înainte de acordarea cuvântului asupra fondului, cea de-a treia recalculare a alcoolemiei, motivându-și de această dată solicitarea pe împrejurarea că a început să consume alcool în jurul orelor 23,00 și nu în jurul orelor 22, cum s-a reținut de către organul de cercetare penală.

Și de această dată solicitarea i-a fost respinsă pentru considerentele menționate în încheierea din 22 ianuarie 2008, cu precizarea că recalcularea alcoolemiei de către INML Minovici Baa vut la bază valorile evidențiate ca urmare a recoltării celor două probe biologice de sânge la Spitalul Municipal Curtea de

Starea de fapt reținută anterior a fost dovedită cu declarațiile inculpaților și pe parcursul urmăririi penale și în instanță, declarațiile martorilor din acte --, -, și, procesul-verbal de constatare încheiat de organul de poliție în data de 29.04.2007, procesul-verbal de constatare încheiat de organele de poliție cu ocazia aplanării conflictului din discotecă din data de 29.04.2007, cererile de analiză a sângelui, procesele-verbale de prelevare a probelor de sânge și buletinele de examinare clinică din datele de 29.04.2007 privindu-i pe inculpați, rapoartele de expertiză medico-legale emise de INML Minovici B pentru cei doi inculpați, tichetele aparatului alcooltest cu care au fost testați inculpații la 29.04.2007 și adresa Postului de Poliție prin care s-a solicitat Serviciului de Poliție Rutieră A reținerea permisului de conducere a inculpatului.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel inculpatul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând admiterea apelului achitarea apelantului pentru ambele infracțiuni, respectiv achitarea în baza disp. art. 11 pct. 2 lit. a rap. la art. 10 lit. b pentru C.P.P. infracțiunea prev. și ped. de art. 87 din OUG 195/2002 și achitarea în baza disp. art. 11 pct.2 lit. a rap. la art. 10 lit. d pentru C.P.P. infracțiunea prev. și ped de art. 86 din OUG 195/2002.

În subsidiar, solicită achitarea în baza disp. art. 11 pct. 2 lit. a rap. la art. 10 lit. b pentru C.P.P. infracțiunea prev. și ped. de art. 87 din OUG 195/2002, iar pentru infracțiunea prev. și ped de art. 86 din OUG 195/2002, aplicarea unei sancțiuni conform art. 18/1 cu aplic. art. 91 lit. c.

Cod Penal

Cu privire la infracțiunea prev.de art.87 alin.1 din OUG 195/2002, se solicită a se avea în vedere că varianta a -II-a a concluziilor raportului de expertiză medico-legală de interpretare retroactivă a alcoolemiei, expertiză efectuată în apel, care menționează că inculpatul avea o alcoolemie teoretică în creștere de circa 0,65 gr%

Se arată că infracțiunea prev.de art.86 alin.1 din OUG 195/2002 nu poate fi reținută în cauză, deoarece inculpatul nu avea cunoștință de împrejurarea că inculpatul nu posedă permis de conducere.

Prin decizia penală nr.473 din 11 noiembrie 2008, Tribunalul Argeș a respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul, obligând apelantul la 100 lei cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța această decizie, Tribunalul Argeșa reținut că prima instanță a stabilit corect situația de fapt și vinovăția inculpatului, procedând la încadrarea juridică corespunzătoare a faptelor comise de acesta.

Susținerile inculpatului în sensul că nu a consumat băuturi alcoolice în discotecă, ci a ingerat doar 350 ml votcă în intervalul 1,50 - 2,20, după ce în prealabil mâncase consistent ( de legume și mâncare de cartofi cu carne de porc), sunt infirmate de întregul material probator administrat în cauză.

Astfel, martorii -, au relatat atât în cursul urmăririi penale cât și în cadrul cercetării judecătorești că inculpatul a consumat în incinta barului discotecii, o cantitate considerabilă de vin, ajungând în stare de ebrietate.

Martorul - a mai declarat că în jurul orelor 23,oo inculpatul și-a făcut apariția în discotecă și "arăta vizibil beat", continuând să consume băuturi alcoolice (vin " de Cotnari").

De asemenea, martora a relatat că inculpatul comandat și consumat în discotecă vin " de Cotnari" și că avea comportamentul unui om în stare avansată de ebrietate, spărgând sticle și vărsând vinul pe podea.

De altfel, în urma acestei atitudini a inculpatului, manifestată în mod vădit pe fondul consumului de băuturi alcoolice, în jurul orelor 1,30 au fost chemate organele de poliție pentru a aplana conflictul iscat între inculpat, barmanița și bodyguardul localului (așa cum reiese din procesul verbal existent la fila 23 dosar urmărire penală).

În conținutul acestui proces verbal se consemnează că inculpatul se afla în stare evidentă de ebrietate.

Susținerile inculpatului în sensul că în jurul orei 1,30 părăsit discoteca și s-a dus la domiciliul fratelui său, unde a consumat două feluri de mâncare, nu au corespondent în ansamblul materialului probator administrat în cauză, în condițiile în care martorii audiați au relatat că inculpatul nu a ieșit din discotecă.

De asemenea această apărare este infirmată și de consemnările procesului verbal de la fila 23, potrivit cărora conflictul din discotecă a avut loc în jurul orelor 1,30, inculpatul aflându-se în incinta localului în stare evidentă de ebrietate.

Singurul martor care confirmă această teză a inculpatului este fratele său, a cărui declarație este în evidentă contradicție cu probele administrate în cauză și în plus este apreciată ca fiind subiectivă.

Față de cele expuse, tribunalul a apreciat că prima instanță a concluzionat în mod corect că inculpatul a consumat în incinta discotecii o mare cantitate de vin, ajungând în stare evidentă de ebrietate și că nu a părăsit incinta localului așa cum susține acesta.

Tribunalul nu a reținut varianta nr.2 a raportului de expertiză medico-legală depus în instanța de apel, variantă potrivit căreia inculpatul a avut la momentul depistării în trafic o alcoolemie în creștere de circa 0,65 gr %o, întrucât acest calcul are la bază numai declarația inculpatului în sensul că a ingerat doar 350 ml votcă, după ce în prealabil a consumat două feluri de mâncare.

Calculul retroactiv efectuat pe baza datelor rezultate din declarațiile martorilor coroborate cu consemnările procesului verbal de la fila 23, raportate la alcoolemia stabilită pe baza probelor de sânge recoltate, nu poate fi înlăturat printr-un calcul efectuat pe baza altor date privind consumul de alcool și de alimente susținute de inculpat a căror realitate nu rezultă din probele administrate în cauză.

Cu privire la infracțiunea prev.de art.86 alin.3 din OUG 195/2002, tribunalul a apreciat că în mod corect instanța de fond a reținut vinovăția inculpatului pentru săvârșirea acestei infracțiuni.

Din declarațiile martorilor, - reiese că inculpatul a fost cel care i-a dat cheile autoturismului inculpatului minor, cerându-i să conducă autoturismul în continuare.

Împrejurarea că inculpatul cunoștea că inculpatul minor nu împlinise încă vârsta de 18 ani și nu avea cum să dețină permis de conducere, rezultă din faptul că inculpatul minor domiciliază în vecinătatea locuinței părinților inculpatului.

De asemenea, martorul - a arătat în declarația dată la urmărirea penală, declarație pe care și-a menținut-o în fața instanței de fond, că în momentul în care inculpatul i-a dat cheile autoturismului inculpatului, i-a atras atenția acestuia din urmă să nu conducă întrucât nu are permis, tribunalul apreciind că această remarcă a fost auzită de către inculpatul major care se afla în același autoturism.

Pentru aceste considerente, tribunalul a apreciat că în mod corect s-a reținut vinovăția inculpatului și pentru această infracțiune.

Apelantul inculpat a solicitat în subsidiar, achitarea pentru această infracțiune, în baza disp.art.11 pct.2 lit.a Cod pr.penală rap.la art.10 lit.1Cod pr.penală și aplicarea unei sancțiuni cu caracter administrativ.

Instanța a apreciat că gradul de pericol social al acestei fapte săvârșite de către inculpat este ridicat, având în vedere împrejurarea că inculpatul a încredințat spre a fi condus autoturismul unui minor care nu poseda permis de conducere și care în plus, avea o îmbibație alcoolică în sânge de 1 gr %

De asemenea a ținut seama că inculpatul a săvârșit două fapte în condițiile concursului de infracțiuni și a avut o poziție oscilantă pe parcursul procesului penal, într-o primă fază în declarațiile de învinuit recunoscând fapta, pentru ca mai apoi, pe parcursul derulării procesului să revină asupra acestor declarații, negând în mod constant săvârșirea celor două infracțiuni.

Decizia a fost atacată cu recurs de către inculpat, care a adus critici vizând netemeinicia soluției de condamnare, deoarece în opinia sa, concentrația de alcool era inferioară limitei prevăzută de lege pentru a fi infracțiune, așa cum rezultă și din raportul de expertiză medico-legală nr.1042/I/08 privind interpretarea retroactivă a alcoolemiei întocmit de INML " Minovici"

În al doilea rând, inculpatul apreciază că nu se pot reține în sarcina sa infracțiunile pentru care a fost condamnat, câtă vreme nu el era persoana ce se afla la volan în momentul opririi în trafic a autoturismului, ci celălalt inculpat minor, respectiv.

Mai mult decât atât, inculpatul nu cunoștea starea de minoritate a lui căruia i-a încredințat autoturismul pentru a-l conduce.

În sfârșit, după părerea sa, organele de poliție ale comunei A, nu erau competente să instrumenteze în cauză, fapta fiind comisă pe raza localității.

Curtea apreciază nefondat recursul inculpatului.

Înainte de toate, curtea arată că potrivit artr.86 alin.3 din OUG nr.195/2002, constituie infracțiune, conducerea pe drumurile publice a unui autoturism având în sânge îmbibație alcoolică de peste 0,8 %o și se pedepsește cu închisoare de la 1 la 5 ani.

Așa cum rezultă din textul de lege precizat, nu are nici o importanță dacă inculpatul se afla la volan în momentul opririi în trafic, fiind suficient să se dovedească faptul că acesta a condus pe drumurile publice un autoturism în condițiile îmbibației alcoolice peste limita legală, ceea ce rezultă cu prisosință din declarațiile martorilor -, ocupații autoturismului.

Cât privește concentrația de alcool pe care inculpatul o avea în sânge atunci când a fost oprit de către lucrătorii de poliție, ea este cea precizată în buletinul de analiză toxicologică nr.256/11.05.2007 emis de SML A, care stabilește o îmbibație alcoolică de 2 gr.%o la orele 4,55 în tendință descrescătoare.

Curtea apreciază în același timp că interpretarea retroactivă a alcoolemiei, reprezintă un procedeu fără nici un fel de relevanță probatorie și în mod întemeiat nu au fost avute în vedere de către instanțe datele ce rezultă din aceasta.

Curtea arată că rezultatele obținute în urma unei asemenea interpretări retroactive au caracter strict teoretic și nu li se pot atribui o valoare certă din punct de vedere medico-legal, câtă vreme proba științifică obiectivă și care exprimă imbibiția reală, este numai cea determinată prin analiza sângelui din momentul prelevării.

În ce privește competența organelor de urmărire penală, curtea arată că potrivit art.30 alin.1 lit.b Cod procedură penală, aceasta este dată între altele, și de locul unde a fost prins făptuitorul.

Mai mult decât atât, constatarea faptei s-a efectuat în condițiile infracțiunii flagrante, care în conformitate cu art.465 Cod procedură penală, este cea descoperită în momentul săvârșirii sau imediat după săvârșire.

În aceste ipoteze, dispozițiile art.465 pct.3, îndreptățesc orice persoană să-l prindă pe făptuitor și să- conducă înaintea autorității, fiind de prisos punerea în discuție în condițiile date a competenței organelor de poliție de pe raza localității.

În fine, când este vorba de constatarea faptelor penale descoperite în timpul comiterii lor, organele de urmărire penală au potrivit art.467 Cod procedură penală, competență generală și sunt abilitate de a strânge probe.

În concluzie, curtea apreciază netemeinicia recursului formulat de inculpat sub toate aspectele invocate și pentru că din oficiu nu s-au constatat alte motive care să determine nulitatea hotărârii recurate, urmează ca în conformitate cu dispozițiile art.38515pct.1 lit. Cod procedură penală să respingă recursul inculpatului, obligându-l pe acesta potrivit art.192 al.2 la plata cheltuielilor judiciare efectuate de stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat recursul penal formulat de inculpatul, împotriva deciziei penale nr. 14/MF din 16 octombrie 2008, pronunțată de Tribunalul Argeș -secția penală, în dosarul nr-

Obligă pe recurentul inculpat la 200 lei cheltuieli judiciare avansate de stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 ianuarie 2009, la Curtea de APEL PITEȘTI, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

dr.Gh. dr.

Grefier,

Red.:

Tehn.

2 ex.

Jud.fond:-a.

Jud.apel:

.

30.01.2009.

Președinte:Gheorghe Diaconu
Judecători:Gheorghe Diaconu, Marius Gabriel Săndulescu, Marius

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Infractiuni rutiere OG 195 2002 Cod rutier sanctiuni. Decizia 8/2009. Curtea de Apel Pitesti