Infractiuni silvice Spete. Decizia 471/2009. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE DE FAMILIE ȘI CU MINORI
Dosar nr-
DECIZIA NR.471
Ședința publică din data de 26.06.2009
PREȘEDINTE: Gabriela Diaconu
JUDECĂTORI: Gabriela Diaconu, Dan Andrei Enescu Georgescu
-
GREFIER -
Ministerul Publica fost reprezentat de procuror, din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI
Pe rol fiind pronunțarea asupra recursului declarat de inculpatul, fiul lui si, născut la data de 18 martie 1977, domiciliat in, jud. D, împotriva deciziei penale nr.29/6.03.2009 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, prin care s-a admis apelul declarat de inculpat împotriva sentinței penale nr.293/12.12.2007 pronunțată de Judecătoria, s-a desființat în parte sentința atacată și s-a înlăturat aplicarea dispozițiilor art. 33 lit. a si art. 34 lit. b și s-a descontopit pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare în cele două pedepse componente de câte 2 ani închisoare, iar la încadrarea juridică a faptelor pentru care a fost condamnat inculpatul și anume 97 al.1 și 3 din Lg. 26/1996( devenit 108 al.1 lit. d din Lg. 46/2008), respectiv 98 al.1 si 3 din Lg.26/1996( devenit art. 110 al.1 lit. d din Lg.46/2008), s-au aplicat dispozițiile art. 13 și s-au înlăturat dispozițiile art. 37 al.a In baza art. 33 lit. a si 34 lit. b s-au contopit pedepsele aplicate, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare. S-au menținut celelalte dispoziții ale sentinței.
Dezbaterile și susținerile părților au avut loc în ședința publică din data de 19 iunie 2009 fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta.
Curtea, la cererea avocaților inculpatului, pentru a da posibilitatea acestora să depună concluzii scrise a amânat pronunțarea pentru data de 26.06.2009 când a dat următoarea decizie.
CURTEA,
Asupra recursului penal de față constată:
Prin sentința penală nr.293/12.12.2007 pronunțată de Judecătoria Găești în dosarul nr-, în baza art.97 alin.1 și 3 din Legea nr.26/1996, art.37 lit. a Cod penal, inculpatul, fiul lui și, născut la data de 18.03.1977 în G, județul D, nr. -, domiciliat în comuna, județul a fost condamnat, la 2 ani închisoare.
În baza art. 98 alin.1 și 3 din Legea nr. 26/1006 cu art. 37 lit. a și art. 33 lit.a Cod penal aceluiași inculpat sa fost condamnat la 2 ani închisoare.
În baza art.34 lit.b Cod penal, s-a dispus contopirea pedepselor aplicate, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 2 (doi) ani închisoare.
În baza art. 83 Cod penal, s-a dispus revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei de 3 luni închisoare dispusă prin decizia penală nr.114/21.03.2006 a Tribunalului Dâmbovița, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 458/ 06.06.2006 a Curții de APEL PLOIEȘTI, urmând ca inculpatul să execute 2 ani și 3 luni închisoare.
În baza art. 71 Cod penal, s-a dispus interzicerea inculpatului a exercitării drepturilor prevăzute de art.64 lit. a și b Cod penal de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare și până la executarea pedepsei.
Inculpatul a fost obligat la plata sumei de 2.352,4 lei daune materiale către Direcția Silvică D și la 120 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că inculpatul a fost trimis în judecată deoarece a tăiat fără drept și a sustras un număr de 6 arbori din care 4 aflați în pădurea administrată de Ocolul Silvic G și 2 de pe proprietatea părții vătămate, arbori cu o valoare de 3.900 lei, fapte ce întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor prev. de art.97 alin.1 și 3 și art. 98 alin.1 și 3 din Legea nr.26/1996, săvârșite în concurs real ce atrag aplicarea dispozițiilor art. 33 lit. a Cod penal, inculpatul aflându-se în starea de recidivă prev. de art. 37 lit. a Cod penal.
Prima instanță a susținut că existența faptelor a fost dovedită cu probele administrate în faza de urmărire penală, respectiv constatarea tehnico-științifică constând în compararea la a bucăților de trunchiuri ce s-au găsit în domiciliul inculpatului așa cum au rezultat în urma reconstituirii lor, organele de cercetare penală ridicând din domiciliul inculpatului bucăți de lemn ce rezultaseră după spargerea acestora de către inculpat. Astfel, diametrul trunchiurilor reconstituite și găsite în domiciliul inculpatului a corespuns cu diametrul cioatelor de arbori găsite în pădurea administrată de Ocolul Silvic G (4 arbori) și pe proprietatea părții vătămate (2 arbori).
Inculpatul, în declarația dată în fața primei instanței, a afirmat că trunchiurile de arbori găsite în domiciliul său fuseseră cumpărate de la niște cetățeni necunoscuți care au trecut prin localitate cu scopul vânzării lemnelor, așa cum se obișnuiește în localitățile rurale din zonă.
Această afirmație nu a putut fi însă dovedită de inculpat cu nici un mijloc de probă, neputând fi astfel răsturnată concluzia rezultată ca urmare a efectuării raportului de constatare tehnico-științifică din 08.02.2006.
Pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 97 alin.1 și 3 din Legea nr.26/1996 inculpatul a fost condamnat la 2 ani închisoare, iar pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 98 alin.1 și 3 din Legea nr. 26/1996, i s-a aplicat aceeași pedeapsă de 2 ani închisoare, pedepse contopite potrivit disp. art. 34 lit. b Cod penal, inculpatul având de executat pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare.
S-a reținut că inculpatul a fost condamnat definitiv prin decizia penală nr.458/06.06.2006 a Curții de APEL PLOIEȘTI la 3 luni închisoare cu aplicarea art. 81 Cod penal, privind suspendarea condiționată a executării pedepsei pe un termen de încercare de 2 ani și 3 luni, iar fapta pentru care inculpatul a fost trimis în judecată în prezenta cauză a fost săvârșită la 29.08.2006, deci înăuntrul termenul de încercare amintit mai sus și ca urmare, s-a făcut aplicația art.83 penal, dispunându-se revocarea suspendării condiționate a pedepsei de 3 luni închisoare ce a fost alăturată celei de 2 ani, aplicată pentru faptele deduse judecății în prezenta cauză.
În baza art.346 Cod proc. penală, față de soluția dispusă în latură penală, prima instanța a admis cererea de constituire a părții civile Direcția Silvică D, cu suma de 2.532 lei reprezentând contravaloarea celor 4 arbori tăiați și sustrași de inculpat din pădurea aflată în administrarea Ocolului Silvic G, partea vătămată persoană fizică neconstituindu-se parte civilă în procesul penal.
Împotriva acestei soluții a declarat apel, în termen legal, inculpatul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Prin concluziile din dezbateri ale apărătorului său ales și din notele scrise depuse la dosar inculpatul-apelant a susținut că nu el a comis faptele pentru care a fost trimis în judecată și condamnat de prima instanță ci alte persoane, martorii audiați în apel dovedind că numiții și au fost persoanele care au sustras materialul lemnos și l-au abandonat la apariția organelor de poliție. În final inculpatul-apelant a solicitat desființarea sentinței și achitarea sa în baza art.11 pct.2 lit.a rap. la art.10 lit.c Cod proc.pen.
Prin decizia penală nr.29/06 martie 2009 Tribunalul Dâmbovițaa admis apelul declarat de inculpat împotriva sentinței penale nr.293/12.12.2007 pronunțată de Judecătoria, a desființat în parte sentința atacată, a descontopit pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare în cele două pedepse componente de câte 2 ani închisoare, iar la încadrarea juridică a faptelor pentru care a fost condamnat inculpatul și anume 97 al.1 și 3 din Lg. 26/1996( devenit 108 al.1 lit. d din Lg. 46/2008), respectiv 98 al.1 si 3 din Lg.26/1996( devenit art. 110 al.1 lit. d din Lg.46/2008), s-au aplicat dispozițiile art. 13 și s-au înlăturat dispozițiile art. 37 al. a In baza art. 33 lit. a si 34 lit. b s-au contopit pedepsele aplicate, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare, menținându-se celelalte dispoziții ale sentinței.
Pentru a decide astfel, tribunalul a apreciat că hotărârea primei instanțe este nelegală întrucât, la individualizarea judiciară a pedepselor stabilite, s- aplicat greșit recidiva postcondamnatorie (art.37 alin.1 lit.a Cod penal), deși în mod corect, s-a aplicat disp. art.83 Cod penal (revocând suspendarea condiționată a executării unei pedepse de 3 luni închisoare).
Instanța de apel mai reținut că pedeapsa anterioară de 3 luni închisoare - aplicată prin sentința penală nr.204/4.04.2005, pronunțată în dosarul nr.1780/2004 de Judecătoria Găești, modificată prin decizia penală nr.114/21.03.2006, pronunțată în dosarul nr.3514/2005 de Tribunalul Dâmbovița, definitivă prin decizia penală nr.458/6.06.2006, pronunțată de Curtea de APEL PLOIEȘTI - nu poate constitui primul termen al recidivei postcondamnatorii, nefiind mai mare de 6 luni închisoare, așa cum impun dispozițiile art.37 alin.1 lit.a Cod penal.
Însă, săvârșirea cu intenție, în cursul termenului de încercare prev. de art.82 alin.1 Cod penal, a unei alte infracțiuni, obligă instanța la revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei respective și care se va executa alăturat de pedeapsa aplicată pentru noua infracțiune.
Este de reținut că, faptele pentru care s-a aplicat pedeapsa rezultantă - în prezenta cauză - fiind comise la data de 29.08.2006, deci în interiorul termenului de încercare stabilit la 2 ani și 3 luni și care curge de la 5.06.2006, în mod corect și obligatoriu, s-a revocat suspendarea condiționată a executării pedepsei de 3 luni închisoare, urmând a fi efectiv executate.
Așadar, apreciind ca fiind just individualizate de către prima instanță, pedepsele aplicate - de câte 2 ani închisoare, în raport de circumstanțele reale și personale ale cauzei și de disp. art.72 Cod penal, considerate în integralitatea lor, în scopul prev. de art.52 Cod penal, ele au fost din nou contopite, urmând să se execute pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare, evident, alături de pedeapsa revocată, de 3 luni închisoare, în final inculpatul, urmând să execute 2 ani și 3 luni închisoare, în condițiile art.71,64 alin.1 lit.a teza a II și lit.b Cod penal.
Totodată, instanța de control judiciar a ținut cont și de disp. art.372 alin.1 Cod proc.pen. conform cărora "instanța de apel, soluționând cauza, nu poate crea o situație mai grea pentru cel care a declarat apel".
În speță, apelul a fost declarat numai de inculpat, iar instanța de fond a aplicat o pedeapsă nelegală, de 2 ani închisoare, pentru infracțiunea prev. de art.98 alin.1 și 3 din Legea nr.26/1996, fără a reține circumstanțe atenuante, deși limita minimă a pedepsei prevăzute de această infracțiune era la data judecății în fond, de 3 ani.
Așadar, instanța de apel, soluționând cauza, nu putea crea o situație mai grea pentru cel ce a declarat apelul (inculpatul), adică nu-i poate aplica acestuia o pedeapsă mai mare (3 ani închisoare), deoarece i-ar agrava situația acestuia în propria cale de atac, ceea ce ar contraveni principiuluinon reformatio in pejus.
Referitor la apelul inculpatului prin care acesta și-a susținut nevinovăția, tribunalul a constatat că din probatoriul administrat în cauză a rezultat, în mod cert, săvârșirea de către inculpat a faptelor pentru care a fost trimis în judecată.
Astfel, în data de 29.08.2006, în jurul orelor 12, 30, agenți ai Postului de Poliție, județul D - aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu vizând prevenirea sustragerii de material lemnos din pădurea din comuna, județul D, l-au surprins pe inculpat când ieșea din această pădure cu un atelaj hipo tras de doi cai și în care se aflau 6 arbori, proaspăt tăiați, iar la vederea agenților, inculpatul a fugit în pădure, iar polițiștii au mers cu atelajul hipo spre Postul de Poliție.
La un moment dat a venit inculpatul, cerând să ducă el lemnele la postul de poliție, întrucât caii sunt obosiți și ar putea crea accidente, polițiștii au fost de acord, însă inculpatul a luat-o la fugă cu căruța și cu materialul lemnos, nu a oprit la semnalele acustice și luminoase, intrând în domiciliul său, nepermițând și accesul polițiștilor, după care, cu o drujbă a secționat arborii respectivi, evident pentru a împiedica reconstituirea lor.
din această desfășurare faptică a fost înregistrată cu telefonul personal de către un polițist, descărcată pe un CD- și vizionată atât la urmărire penală (fila 37), cât și în instanța de apel (fila 89), evidențiindu-se o căruță încărcată cu lemne trasă de doi cai, în fugă, condusă de o persoană de sex masculin, și urmărită de mașina poliției, care emitea semnale strident sonore, apoi glasul unui polițist afirmând " asta e".
În aceeași zi, s-a obținut autorizație de percheziție, s-a pătruns în domiciliul inculpatului, rezultatele cercetării, fiind consemnate în procesul-verbal încheiat la orele 16,45 (filele 13-15 dosar urm.pen.), iar materialul lemnos a fost preluat la 31.08.2006, executându-se operațiuni de îmbinare/reconstituire a lui cu respective, stabilindu-se prin raportul de constatare tehnico-științifică, că există identitate între fragmente din materialul lemnos găsit la domiciliul inculpatului și din arborii tăiați ilegal din pădurea (filele 11-36 dosar urm.pen.).
Din declarația inculpatului, de la urmărirea penală (inclusiv la prezentarea materialului de urmărire penală și din prima instanță) rezultă că acesta, asistat de apărător ales (fila 42 dosar urm.pen. și 12 dosar fond), a susținut că lemnele găsite în domiciliul său au fost cumpărate de la persoane necunoscute, de pe drum, că alte probe nu are de administrat și, deci, nu recunoaște faptele de care este acuzat.
În faza procesuală a apelului, inculpatul asistat de apărător ales, a declarat că nu mai menține declarațiile date anterior, că acestea nu corespund adevărului și a susținut că faptele pentru care este acuzat au fost comise de martorii și, cărora, la cererea acestora, le-a împrumutat căruța, proprietatea tatălui său și care i-au spus, ulterior, că au părăsit căruța încărcată cu lemne fiind urmăriți de polițiști.
În dovedirea acestei variante propuse de inculpat, i s-a încuviințat proba cu martori, fiind audiați, și, depozițiile acestora confirmând, în general, susținerile din apel ale inculpatului, însă tribunalul nu primit apărările inculpatului - în sensul că nu el a tăiat și sustras materialul lemnos respectiv, ci alte persoane, eventual, cei doi martori - frații și întrucât probele administrate de-a lungul procesului penal, în diferite faze, nu au o valoare prestabilită, conform art.63 Cod penal, astfel încât, în urma unei analize temeinice, organul judiciar poate reține, ca reflectând realitatea, pe oricare dintre acestea, fie că au fost administrate la urmărirea penală, fie în instanță.
totală sau parțială a unor declarații anterioare, nu este de natură, prin ea însăși, să înlăture acea depoziție, căci, astfel, s-ar lipsi de efecte judiciare, o probă administrată în mod legal.
În speță, declarațiile din apel ale inculpatului - care retractează pe cele date în faza de urmărire penală și în primă instanță, și ale martorilor, și - propuși de apărare, în premieră în apel, nu sunt temeinic motivate (inculpatul afirmând că datorită apărătorului său nu a declarat în primă fază adevărul), sau, sunt contradictorii, nu se coroborează cu alte probe (cele tehnico-științifice administrate la urmărire penală și în apel), iar circumstanțele reale și personale cauzei formează convingerea că aceste probe tehnico-științifice reprezintă realitatea.
Astfel, martorii și declară că ei au condus căruța încărcată cu lemne și la vederea polițiștilor au fugit, susțineri infirmate de procesul-verbal de constatare a flagranței (fila 6 dosar urm.pen.), coroborat cu înregistrările video consemnate în procesul-verbal din 12.12.2008 (fila 89) și din care rezultă în mod cert că inculpatul este cel care a fost surprins de polițiști conducând atelajul hipo.
De asemenea, aceiași martori declară că de la bar au plecat spre domiciliul inculpatului pentru a împrumuta căruța, însoțiți fiind de tatăl lor ( martorul ) și martorul, ultimii doi martori declarând altfel, în sensul că inculpatul împreună cu au plecat de la bar să ia căruța, ei rămânând la bar, martorul declarând și el altfel, anume, că inculpatul împreună cu cei doi frați au plecat de la bar pentru a lua căruța, în final martorul - declară și el altfel, privitor la aceeași secvență faptică, anume că, el împreună cu inculpatul și cu martorii și au plecat de la bar pentru a lua căruța.
Mai mult, acest ultim martor declară "a venit cu fratele său, și a spus lui că nu a mai luat paie și că au găsit niște lemne, veniseră fără căruță, fiindcă i-a oprit poliția pe stradă la intrare în comună au lăsat căruța în stradă și au fugit. Imediat eu și cu am plecat la locul unde s-a spus că este căruța, dar fiecare pe altă stradă Eu am găsit căruța, era încărcată cu lemne.M-am urcat în căruță și am dus-o acasă la Eu eram singur în căruță cu dl. nu m-am întâlnit și nici cu poliția. La un moment dat, la 100 de a ajunge acasă la dl. am auzit poliției, eu am dat bice la cai și nu am vrut să mă prindă poliția și am băgat căruța la dl. M-am pitit fiindcă îmi era frică. în timp ce polițiștii se uitau la căruța cu lemne, eu am fugit de acolo, timp în care dl. venise acasă.".
În cu totul alt mod, relatează inculpatul această secvență faptică așa cum reiese din transcrierea declarației sale (fila 85) " după vreo 2-3 ore au venit și au spus că i-au alergat poliția cu niște lemneNu au spus de unde au luat lemnele, am fost sfătuit să nu spun adevărul de avocat, ca să nu-i bag și pe ei Au venit, mi-au spus că i-au alergat poliția și ei au lăsat căruța acolo.Am ieșit, m-am întâlnit cu domnii polițiști în sat, pe o stradă, de unde veneau și i-am rugat să mă lase să mân eu caii că sunt obosițiPe o stradă, mai înspre casă, eu am luat-o spre casa mea, de frică să nu-mi confiște căruța Am plecat cu lemnele spre casă, furișându-mă de polițiștiAu venit cu mandat, au intrat a doua zi și mi-au luat totLe-am spus polițiștilor că am dat căruța lui ".
Așadar, aceste declarații contradictorii, privind atât persoanele care au aplecat de bar la domiciliul inculpatului pentru a închiria căruța, cât și persoana care a dus căruța încărcată cu lemne acasă la inculpat (de exemplu, martorul spune că el a adus-o acasă la inculpat, iar inculpatul îl infirmă pe martorul său, susținând că s-a furișat de polițiști și a dus lemnele acasă la el, aspect ce se coroborează cu probele acuzării), nu pot fi reținute ca reflectând adevărul, ele nu se coroborează cu alte probe administrate în cauză (cele tehnico-științifice mai sus examinate), așa încât, prezentarea de către inculpat și martorii săi, a mai multor și contradictorii versiuni asupra acelorași împrejurări, reprezintă temeiul concluziei că depozițiile acestora din apel nu servesc la aflarea adevărului.
Față de aceste împrejurări, tribunalul a constatat că în cauză nu sunt temeiuri de admitere a apelului declarat de inculpat (și deci, de achitare a sa), fiind nefondat.
Referitor la individualizarea judiciară a pedepselor aplicate, instanța de apel și-a însușit argumentația instanței de fond (mai puțin cea referitoare la aplicarea disp. art.37 alin.1 lit.a Cod penal), circumstanțele reale și personale ale cauzei (inculpatul este cunoscut cu antecedente penale, așa cum reiese din sentința penală nr.204/2005 a Judecătoriei Găești, fila 46-48 dosar apel, a avut un comportament procesual total necorespunzător în raport cu negarea faptei comise și cu organele judiciare, cărora le-a oferit versiuni multiple și contradictorii asupra faptei sale, mai mult, a acționat pentru acoperirea faptei comise - imediat a tăiat materialul lemnos pentru a împiedica reconstituirea), impunând pedepsele aplicate de prima instanță, în modalitatea și cuantumul stabilit de aceasta, fiind în considerarea cerințelor conținute de art.72 Cod penal, în scopul prev. de art.52 Cod penal.
Împotriva deciziei penale nr.29/06.03.2009 pronunțată de Tribunalul Dâmbovițaa declarat recurs inculpatul criticând hotărârile atât sub aspectul vinovăției sale cât și sub aspectul individualizării pedepsei și a modalității de executare a acesteia, susținând că fost condamnat numai pe declarația sa de recunoaștere iar la dosar nu există altă probă din care să rezulte că s-ar face vinovat de săvârșirea acestor fapte. Declarațiile celor șase martori audiați în cauză ( filele 74,77,59,76 si 78) au fost date la unison, fără a exista contradicții între ele, menționându-se că nu inculpatul a săvârșit faptele reținute în sarcina sa, nu a mers cu ei în pădure, ci a rămas la domiciliul său, împrumutându-le numai atelajul.
Referitor la infracțiunea de sustragere materialului lemnos recurentul inculpat a susținut că dorește să se aibă în vedere declarațiile martorilor si -, iar referitor la înregistrarea de pe CD, s-a susținut că vizionarea acestuia nu este relevantă, întrucât se poate observa cum atelajul încărcat cu lemne intră în curtea lui, dar nu se vede cu claritate de cine era condus. In acest sens, solicită a se avea în vedere declarația lui - care arată că el a fost îmbrăcat într-un maiou de culoare albastru și că el a fost persoana care condus atelajul.
Cu privire la vinovăția inculpatului, s-a susținut că aceasta nu este dovedită și că deși la dosarul de urmărire penală se află un proces verbal întocmit de lucrătorii de poliție, din care rezultă că inculpatul a tăiat și sustras material lemnos, în acest proces verbal nu există elemente concrete din care să reiasă cu claritate că inculpatul a săvârșit aceste fapte. Invocându-se prevederile art. 66 s C.P.P.-a susținut că în cauza de față nu este probată latura obiectivă și s-a solicitat achitarea inculpatului în temeiul art. 11 pct.2 lit. a rap la art. 10 lit. c
C.P.P.C de-al doilea avocat al inculpatului a susținut că, raportat la declarațiile martorilor și ale inculpatului, din care rezultă că avea cunoștință că bunurile proveneau din săvârșirea unei infracțiuni că acesta ar putea eventual să răspundă de infracțiunea de tăinuire prev. de art.221 penal, dar nu pentru infracțiunea de furt de material lemnos.
Examinând hotărârile recurate, în raport de întregul material probator administrat în cauză, de susținerile recurentului-inculpat ce se circumscriu cazului de casare prevăzut de art.385/9 alin.1 pct.18 pr.penală, Curtea constată că recursul inculpatului este nefondat.
În esență, recurentul-inculpat susține că nu el ci alte persoane au săvârșit infracțiunile în sarcina sa, indicând într-o primă fază ca autori pe martorii și și ulterior prin susținerile avocaților, și pe martorul -.
Curtea constată că inculpatul a prezentat această versiune a derulării faptelor abia în fața instanței de apel.
Până la această fază procesuală, în declarațiile pe care a fost de acord să le dea în fața organelor de urmărire penală, cu ocazia prezentării materialului de urmărire penală și în fața primei instanțe - asistat fiind de avocatul său ales, inculpatul a susținut o altă versiune și anume că materialul lemnos găsit la percheziția domiciliară în curtea sa a fost cumpărat de la persoane necunoscute, cărora nu le-a cerut nici un fel de acte de proveniență.
În cursul judecării cauzei la prima instanță, inculpatul a solicitat doar administrarea probei cu expertiză tehnică, specialitate silvicultură, probă ce a fost administrată, la dosar fiind depus raportul de specialitate tehnică, întocmit de expert.
În declarația pe care a dat-o în fața instanței de apel, inculpatul a arătat că retractează primele declarații, că în realitate cei care au sustras materialul lemnos sunt numiții și, cărora el doar le împrumutase căruța pentru transportul unor paie și că aceștia au fost surprinși de organele de poliție și au abandonat atelajul plin cu lemnele tăiate. În continuarea declarației, inculpatul a arătat că a plecat să vadă ce s-a întâmplat cu căruța lui, i-a găsit pe polițiști conducând atelajul, le-a solicitat să-l lase pe el să ducă atelajul la poliție, însă în loc să facă acest lucru a fugit cu căruța la domiciliul său.
Trebuie menționat că această ultimă parte a declarației inculpatului corespunde cu procesul-verbal întocmit de organele de poliție din comuna (fila 6 și verso dosar urmărire penală).
Astfel, în acest proces-verbal agenții de poliție implicați au relatat că l-au surprins pe inculpat în pădurea, conducând un atelaj hipo încărcat cu material lemnos, i-au cerut să se oprească și să prezinte documentele pentru lemne dar acesta a refuzat și a fugit, apoi au condus atelajul hipo până pe strada - - din comună. Aici au fost ajunși din urmă de inculpat, care le-a solicitat să-l lase să conducă atelajul la postul de poliție deoarece caii sunt obosiți, însă în loc să meargă la postul de poliție a fugit spre locuința sa. Deși a fost urmărit de polițiști cu autoturismul din dotare, care au folosit semnalele luminoase și acustice pentru a-l determina să oprească și l-au filmat cu un telefon mobil, acesta a reușit să intre în curtea sa, să încuie poarta și apoi a început să taie cu drujba lemnele pe care le-a descărcat.
Prin urmare, o parte a consemnărilor din procesul-verbal întocmit de organele de poliție a fost confirmată de declarația dată de inculpat în apel (fila 39 dosar apel). Mai mult decât atât, inculpatul mai arată și situația că polițiștii l-au filmat cu telefonul când intra cu căruța în curte și că a avut cunoștință de faptul că polițiștii l-au filmat cu telefonul.
Or, în motivele de recurs inculpatul contestă și această împrejurare, respectiv că el ar fi persoana filmată care apare în înregistrarea video de pe CD-ul atașat la dosar, situație pe care a început să o invoce pe parcursul judecății cauzei, în apel, când prezentând ca martor pe numitul - (fila 123 dosar apel) a vrut să ateste o altă versiune a faptelor și anume, că acest martor ar fi condus căruța pe stradă până la domiciliu său și că acesta ar fi fost persoana filmată de polițiști.
Curtea, constată deci că între declarațiile inculpatului, date pe parcursul procesului, există numeroase contradicții, la fel cum există între declarațiile sale și declarațiile martorilor pe care i-a prezentat în apel:, și -, aspecte reliefate și de instanța de apel în decizia pronunțată.
Faptul că inculpatul a prezentat diferite versiuni, una în cursul urmăririi penale și a judecății cauzei la prima instanță, alta la începutul judecării cauzei în apel și oat reia, care să-l exonereze total de răspundere prin implicarea și a numitului -, lipsește de orice credibilitate atât declarațiile sale, dar și declarațiile martorilor propuși de el pentru a-i confirma spusele în ideea exonerării sale de răspundere penală.
Pe de altă parte, celelalte probe administrate în cauză, respectiv: raportul de constatare tehnico-științifică (filele 25 - 36 dosar urmărire penală), procesul-verbal de cercetare la, (filele 7 - 14 dosar urmărire penală), procesul-verbal de percheziție domiciliară (filele 13-15 dosar urmărire penală) și planșele fotografice însoțitoare ale acestor acte, atestă faptul că materialul lemnos găsit la domiciliul inculpatului cu ocazia percheziției domiciliare a corespuns cu găsite atât în pădurea ocolului silvic, cât și pe terenul numitului., respectiv cu cele 6 cioate identificate, 4 în pădurea ocolului silvic, 2 în pădurea aparținând părții vătămate.
Acest aspect important, apare și în concluziile raportului de expertiză de specialitate silvicultură, întocmit de expert, probă efectuată la solicitarea inculpatului, expertul având același punct de vedere cu cel din raportul de constatare întocmit în cursul urmăririi penale, cel puțin în ce privește materialul lemnos tăiat și sustras din pădurea aparținând ocolului silvic.
Aceste probe confirmă deci, mențiunile din procesul-verbal de constatare a infracțiunilor întocmit de agenții de poliție (fila 6 dosar urmărire penală) care relevă că inculpatul a fost persoana surprinsă cu căruța plină de lemne tăiate în pădurea, căruță pe care a condus-o până la domiciliul său inducând în eroare pe polițiști.
În concluzie, Curtea consideră că aceste probe dovedesc existența infracțiunilor de tăiere de arbori fără drept și de furt de arbori tăiați fără drept, prev. de art.97 alin.1 și 3 și art.98 alin.1 și 3 din Legea nr.26/1996 și vinovăția inculpatului în săvârșirea acestora, argumentele cuprinse în recursul inculpatului, bazate pe depozițiile celor doi frați și pe cea a numitului -, sunt necredibile și în contradicție chiar cu versiunea prezentată de inculpat, cu ocazia audierii sale în apel.
Pentru aceleași argumente nu poate fi primită nici susținerea că inculpatul ar trebui să răspundă pentru săvârșirea infracțiunii de tăinuire prevăzută de art.221 penal, pentru fapta de a fi luat căruța încărcată cu lemne de la polițiști și conducerea ei acasă, faptă recunoscută de inculpat în declarația pe care a dat-o în apel, deoarece chiar și în luarea în considerare a responsabilității inculpatului doar pentru această fază a derulării evenimentelor, această faptă ar constitui infracțiunea de furt și nu aceea de tăinuire. Însă, după cum s- mai arătat în cuprinsul prezentei decizii, Curtea consideră că probele enunțate mai sus dovedesc faptul că inculpatul a fost surprins ieșind din pădure cu căruța încărcată cu material lemnos tăiat, dovedindu-se ulterior că acesta provenea din pădurea ocolului silvic și a părții vătămate, astfel încât este corectă soluția primei instanțe de condamnare a acestuia atât pentru infracțiunea de tăiere de arbori fără drept, cât și pentru infracțiunea de furt de material lemnos tăiat fără drept.
În ce privește criticile invocate de recurent cu privire la individualizarea pedepselor aplicate, Curtea consideră că sunt corecte constatările instanței de apel, în sensul că erau incidente în cauză dispozițiile legii penale mai favorabile, acestea fiind cele cuprinse în Codul Silvic vechi, Legea nr.26/1996, care pentru infracțiunile reținute în sarcina inculpatului - art.97 alin.1 și 3 și art.98 alin.1 și 3 (tăiere și furt de material lemnos având o valoare ce depășește de 50 de ori valoarea unui mc de masă lemnoasă pe picior) prevedeau pedepse cuprinse între 2 și 7 ani închisoare și respectiv între 3 și 10 ani închisoare, mai mici decât cele prevăzute de Codul silvic în vigoare la acest moment - Legea nr.46/2008, ce pentru aceleași fapte are limite de pedeapsă cuprinse între 4 și 16 ani închisoare.
Ca atare, pedeapsa aplicată de prima instanță pentru infracțiunea prev. de art.97 alin.1 și 3 este situată la limita minimă a textului legal, în timp ce pedeapsa pentru infracțiunea prevăzută de art.98 alin.1 și 3 din Legea nr.26/1996 este chiar sub această limită minimă, însă această eroare a primei instanțe nu poate fi reformată în calea de atac a inculpatului, fără a se aduce atingere principiului neînrăutățirii situației în propria cale de atac.
Curtea consideră că față de volumul mare de material lemnos tăiat și însușit de către inculpat, de modul temerar în care a acționat, sfidând organele de poliție, de faptul că a încercat să ascundă urmele infracțiunii procedând imediat la tăierea materialului lemnos, nu se justifică să se rețină în favoarea inculpatului circumstanțe atenuante și nici să se dispună o altă modalitate de individualizare a pedepsei rezultante.
În concluzie, pentru argumentele prezentate pe larg mai sus, Curtea consideră că recursul inculpatului este nefondat și în conformitate cu disp. art.385/15 pct.1 lit.b pr.penală îl va respinge ca nefondat.
Văzând și disp. art.192 alin.2 pr.penală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul, fiul lui si, născut la data de 18 martie 1977, domiciliat in, jud. D, împotriva deciziei penale nr.29/6.03.2009 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, și a sentinței penale nr.293/12.12.2007 pronunțată de Judecătoria.
Obligă recurentul la 200 lei cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 26.06.2009.
Președinte, JUDECĂTORI: Gabriela Diaconu, Dan Andrei Enescu Georgescu
(fiind în concediu de odihnă
se semnează de către
Președintele completului)
Grefier,
(fiind în concediu de odihnă
se semnează de către
Grefierul șef al secției penale)
DG
2 ex./16.07.2009
f-
JUDECĂTORI: Gabriela Diaconu, Dan Andrei Enescu Georgescu
G,
Tribunalul Dâmbovița
operator de date cu caracter personal
Număr notificare 3113/2006
Președinte:Gabriela DiaconuJudecători:Gabriela Diaconu, Dan Andrei Enescu Georgescu
