Infractiuni silvice Spete. Decizia 8/2010. Curtea de Apel Pitesti

Operator date 3918

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PITEȘTI

SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DOSAR NR- DECIZIA PENALĂ NR. 8/

Ședința publică din 05 Ianuarie 2010

Curtea compusă din:

Președinte: dr. G - - președinte instanță

JUDECĂTOR 1: Gheorghe Diaconu

Judecător dr. -

Grefier

Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PITEȘTI reprezentat prin

- procuror

S-a luat în examinare recursul declarat de inculpatul, împotriva deciziei penale nr. 165 din 3 noiembrie 2009, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-.

Potrivit art. 304 alin. 1 Cod procedură penală, s-a procedat la înregistrarea ședinței de judecată.

La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns recurentul - inculpat personal și asistat de apărătorul ales, avocat ales, în baza împuternicirii avocațiale nr. 1/2010, emisă de Baroul Argeș.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Se depune de către recurentul inculpat, prin apărător, motive de recurs.

Se prezintă apărătorul desemnat din oficiu, avocat care solicită să se ia act că a încetat delegația sa.

Apărătorul recurentului inculpat, avocat, în baza art. 38515pct. 2 lit. c Cod procedură penală, solicită admiterea recursului, casarea deciziei și trimiterea cauzei spre rejudecare pentru a formula cerere de repunere în termen, apreciind că recursul este admisibil.

În susținerea motivelor de recurs arată că pronunțarea a fost amânată la o altă dată decât cea la care s-a făcut judecata fondului, iar pe data de 13 iulie 2009, s-a prezentat la judecătorie pentru a declara apel, a constatat că personalul auxiliar al instanței se afla în protest sau grevă și nu se primea niciun fel de document. Nu a fost îndrumat de nimeni să meargă la poștă, iar apărătorul ales se afla în concediu. La soluționarea apelului, s-a pus în discuție excepția de tardivitate, apărătorul neputând să o contracareze deoarece strigarea s-a făcut la sfârșitul ședinței de judecată și nu a putu să formuleze o cerere de repunere în termen.

Reprezentantul parchetului pune concluzii de respingere ca inadmisibil a recursului declarat, apelul a fost respins ca tardiv, nefiind vorba de o cauză temeinică de împiedicare a declarării apelului.

Recurentul inculpat, având ultimul cuvânt, arată că este de acord cu concluziile apărătorului său, solicită a se trimite cauza la tribunal. Precizează că în acea perioadă nu a avut acces la Judecătoria Câmpulung.

CURTEA

Constată că, prin sentința penală nr. 136 din data de 3.07.2009, pronunțată de Judecătoria Câmpulung, în baza art. 108 alin. 1 lit. din Legea 46/2008 cu aplic. art.74 și art. 76 lit. d Cod penal a fost condamnat inculpatul, la 3 luni închisoare.

În baza art. 81 Cod penal s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe perioadă de doi ani și trei luni, termen de încercare conform art. 82 Cod penal.

S-a atras atenția inculpatului asupra prevederilor art. 83 Cod penal căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării.

În baza art. 191 Cod procedură penală a fost obligat inculpatul la plata sumei de 160 lei cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 190 Cod procedură penală a fost obligat inculpatul la plata sumei de 140 lei către martorul, reprezentând cheltuieli.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut următoarele.

Inculpatul la data de 9 decembrie 2008, în jurul orelor 13,00, ajutat fiind și de martorul, care i- împrumutat drujba, a mers în pădurea ce o deține în punctul "Coasta Satului" pe raza comunei Vulturești, județul A, care face parte din fondul forestier național, de unde tăiat un nr. de 4 arbori nemarcați, esență fag.

Conform calculului făcut de organele silvice prejudiciul cauzat prin comiterea infracțiunii de către inculpat se ridică la suma de 481,67 lei.

Inculpatului i s-a întocmit proces verbal de constatare a infracțiunii de către reprezentanții Ocolui Silvic Mihăiești, din care rezultă că arborii tăiați în delict nu purtau marcă silvică, așa cum este stabilit prin lege, iar proprietarul terenului împădurit nu s- adresat cu cerere la Ocolul Silvic pentru a- fi marcați arborii.

În cursul urmării penale dar și în fața instanței de judecată, inculpatul a recunoscut că tăiat material lemnos, din punctul menționat mai sus.

Faptele inculpatului, care a tăiat material lemnos, fără drept din fondul forestier național, indiferent de forma de proprietate, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prev. și ped. de art. 108 alin. 1 lit. din Legea nr. 46/2008.

La stabilirea și aplicarea pedepsei instanța a ținut cont de criteriile generale reglementate de art. 72 Cod penal, respectiv de persoana făptuitorului și de împrejurările comiterii faptei, reținând că acesta nu a mai fost condamnat pentru alte fapte, aspect ce rezultă din fișa de cazier judiciar, s-a prezentat în fața autorităților, a recunoscut și regretă fapta comisă, urmând a face aplicarea dispozițiilor art.74 și art.76 lit. d Cod penal.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel inculpatul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Prin decizia penală nr.165 din 3 noiembrie 2009, Tribunalul Argeș a respins ca tardiv apelul declarat de inculpatul.

În cauză, sentința apelată a fost pronunțată de instanța de fond la data de 03.07.2009, iar potrivit încheierii din 29.06.2009, inculpatul a fost prezent la dezbateri.

Apelul a fost declarat de inculpat la data de 15.07.2009 (2 dosar instanță apel).

S-a constatat astfel, că termenul de declarare a apelului s-a împlinit la data de 14.07.2009, care a fost zi lucrătoare; în aceste condiții apelul este tardiv.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul.

În motivarea recursului inculpatul arată că nu îi este imputabil faptul că apelul a fost declarat după expirarea termenului legal, deoarece pronunțarea a fost amânată de către instanța de apel, iar la data de 13 iulie 2009, când recurentul s-a prezentat la instanță pentru a declara apel a constatat că personalul auxiliar nu era în activitate, deoarece se declarase un protest, iar apărătorul ales se afla în concediu. Prin urmare, a fost în imposibilitate de a declara apel în termenul prevăzut de lege.

Examinând decizia supusă recursului, din punct de vedere al motivelor invocate, în limitele cazurilor de casare prevăzute de art.385/9 Cod procedură penală, curtea constată că recursul este nefondat.

Din examinarea actelor dosarului, rezultă că în mod corect instanța de apel a respins ca tardiv apelul declarat de inculpatul.

Sentința penală nr.136 a fost pronunțată de Judecătoria Câmpulung la data de 3 iulie 2009. Conform încheierii din data de 29 iunie 2009, inculpatul a fost prezent la dezbateri. Prin urmare, termenul de apel d e 10 zile curge de la pronunțare pentru recurentul-inculpat, conform dispozițiilor art.363 alin.1 Cod procedură penală.

Apelul a fost declarat de inculpat la data de 15 iulie 2009. În conformitate cu dispozițiile art.363 alin.1 Cod procedură penală, raportată la dispozițiile art.186 alin.1 și alin.4 Cod procedură penală, termenul de declarare a apelului s-a împlinit la data de 14 iulie 2009.

Aspectele invocate de către inculpat în susținerea recursului său, nu constituie motive temeinice de împiedicare pentru acesta de a declara apelul în termenul prevăzut de lege.

Având în vedere argumentele mai sus arătate și în baza disp.art.385/15 pct.1 lit.b Cod procedură penală, se va respinge ca nefondat recursul declarat de inculpat, care, în temeiul disp.art.192 alin.3 Cod procedură penală, va fi obligat la cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul, împotriva deciziei penale nr. 165 din 3 noiembrie 2009, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-.

Obligă pe recurent la 400 lei cheltuieli judiciare statului, din care, 100 lei onorariul avocatului din oficiu, ce va fi suportat din fondurile Ministerului Justiției și Libertăților.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 5 ianuarie 2010, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Președinte, Judecător, JUDECĂTOR 2: Marius Gabriel Săndulescu

dr.Gh. - - dr.

Grefier,

Red.:dr.

Tehnored.:

2 ex./25.01.2010.

Jud. apel.:

Gh.

Președinte:Gheorghe Diaconu
Judecători:Gheorghe Diaconu, Marius Gabriel Săndulescu, Marius

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Infractiuni silvice Spete. Decizia 8/2010. Curtea de Apel Pitesti