Înlocuirea măsurii preventive (art. 139 c.p.p.). Decizia 154/2010. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A II A PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI FAMILIE
DOSAR NR-
(175/2010)
DECIZIA PENALĂ NR. 154/
Ședința publică de la data de 27 ianuarie 2010
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Cristina Rotaru
JUDECĂTOR 2: Luciana Mera
JUDECĂTOR 3: Viorica Costiniu
GREFIER - - -
.-.-.-.-.-.-.-.-
MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE - - reprezentat prin procuror .
Pe rol soluționarea recursului formulat de inculpatul, împotriva încheierii de ședință din data de 06 ianuarie 2010 pronunțată de Tribunalul București - Secția I Penală în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică răspunde: recurentul inculpat cercetat în stare de arest preventiv și asistat de avocat desemnat din oficiu cu delegație de substituire nr.-/2010 emisă de Baroul București - Serviciul de Asistență Juridică.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care;
Întrebat fiind recurentul inculpat arată că este de acord cu asistența juridică din oficiu.
Reprezentantul Parchetului, invocă excepția inadmisibilității recursului formulat în cauză. Astfel, raportat la prevederile art.140/3 alin.1 și art. 141 Cod procedură penală, încheierile prin care se resping cererile de revocare a măsurii arestării preventive nu pot fi atacate separat cu recurs decât odată cu fondul. În acest sens este și decizia dată de ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție în recursul în interesul legii, respectiv decizia nr. 12/2005 și prevederile referitoare la recurs, respectiv 385/1 în C.P.P. care se arată că încheierile care nu pot fi atacate separat cu recurs, pot fi atacate odată cu fontul. Deci conform practicii constante în materie și a dispozițiilor legale uniforme din Codul d e procedură penală în această materie, consideră că recursul declarat împotriva încheierii prin care s-a respins cererea de revocare este inadmisibil, în pofida opiniei instanței care a motivat admisibilitatea recursului conform accesului liber la justiție.
Curtea ia act de declarațiile părților în sensul că nu mai sunt excepții de invocat sau cereri de formulat și constatând cauza în stare de judecată, acordă cuvântul pe fondul recursului, urmând ca apărarea să pună concluzii cu referire și la excepția invocată de reprezentantul Parchetului.
Apărătorul recurentului inculpat, solicită respingerea excepției invocată de reprezentantul parchetului și, admiterea recursului, casarea încheierii recurate și rejudecând în fond, continuarea cercetării judecătorești cu acesta în stare de libertate. Arată că din actele dosarului, declarația inculpatului și a celorlalți inculpați din cauză, nu rezultă vinovăția acestuia, în plus nu este cunoscut cu antecedente penale, avea un loc de muncă stabil, era doar consumator de droguri și nu traficant, apreciind că, liber fiind nu se va sustrage de la termenele de judecată.
Reprezentantul Parchetului, pe fondul cauzei, consideră că instanța de fond, în mod corect a respins cererea de revocare a măsurii arestării preventive în sensul că, a constatat că nu au intervenit date noi astfel încât să fie întrunite condițiile prevăzute de art. 139 alin.1 Cod procedură penală și, se mențin temeiurile care au determinat arestarea preventivă, respectiv cele care se circumscriu art. 148 lit. f Cod procedură penală, inculpatul săvârșind infracțiunea de trafic de droguri de mare risc în formă continuată, în contextul în care, consumator de droguri fiind a acceptat să facă această activitate în folosul coinculpatului pentru a-și obține mijloacele necesare obținerii dozelor consumului propriu.
Totodată, mai arată că recurentul inculpat, a avut o atitudine constantă de ne recunoaștere a faptei, astfel încât, consideră că și acest aspect este un element care conduce la concluzia că lăsarea în libertate ar îngreuna desfășurarea procesului penal.
Pe cale de consecință, consideră hotărârea instanței de fond ca fiind legală și temeinică și solicită recursul formulat de către inculpat, ca fiind nefondat.
Având ultimul cuvânt, recurentul inculpat solicită judecarea sa în stare de libertate.
CURTEA,
Asupra recursului penal de față:
Prin încheierea de ședință din 6.01.2010 pronunțată în dosarul nr- de Tribunalul București - Secția I Penală a respins cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea pentru inc..
Pentru a hotărî astfel tribunalul a reținut următoarele:
Prin rechizitoriul nr.39/D/P/2009 Ministerului Public - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Bucureștia fost trimis in judecată inculpatul, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc, prev. de art.2 alin.l și 2 din Legea nr.143/2000, cu aplic, art.41 alin.2 Cod penal.
In fapt s-a reținut că inculpatul, la data de 09.02.2009, în jurul orelor 17,30, ducându-se la locuința din-, unde locuiește " al lui ", colaboratorul cu nume de cod " " l-a găsit în fața porții pe inculpatul, care i-a vândut o doză de heroină contra sumei de 50 lei, pe care au luat-o din locuința mai sus-menționată, iar la data de 10.02.2009, i-a vândut colaboratorului " ", contra sumei de 50 lei, o doză de heroină, faptele fiind săvârșite în realizarea aceleiași rezoluții infracționale.
Inculpatul a fost arestat preventiv în baza mandatului de arestare preventivă nr. 85/UP/09.04.2009, emis de către Tribunalul București, Secția Penală, reținându-se fi întrunite condițiile art. 146, art. 148, lit. f Cod procedură penală și art. 1491Cod procedură penală.
Examinând cererea inculpatului în raport de actele și lucrările dosarului de urmărire penală, Tribunalul a reținut că temeiurile care au determinat arestarea inițială nu au încetat ci acestea subzistă și impun în continuare privarea de libertate a inculpatului.
Astfel, Tribunalul a constatat că ia luarea măsurii arestării preventive au fost respectate toate dispozițiile legale aplicabile în materie, respectiv art. 136, art.143 și art. 148 lit.f Cod proc. pen. întrucât la dosarul cauzei există indicii că inculpatul a comis fapte prevăzute de legea penală.
Totodată, se constată că pedeapsa prevăzută de lege este închisoarea mai mare de 4 ani, și există probe că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
În consecință, întrucât temeiurile care au determinat arestarea preventivă a inculpatului nu s-au schimbat, nefiind întrunite condițiile prev. de art.139 alin.l Cod proc, pen. urmează să fie respinsă cererea de înlocuire a arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea, ca neîntemeiată.
In opinia instanței inculpatul are dreptul la recurs împotriva hotărârii instanței în ciuda celor stabilite prin Decizia nr.XlI din 21.11.2005 a înaltei Curți de Casație și justiție, pronunțată în interesul legii, în virtutea principiului dreptului la un proces echitabil, principiu care obligă instanțele să acorde un tratament egal, acuzării și apărării în cazul unei situații identice. Or, câtă vreme, în caz de admitere, a unei astfel de cereri procurorul are deschisă calea de atac a recursului, cu atât mai mult inculpatul (căruia îi sunt restrânse drepturile prin măsura preventivă analizata) are drept de recurs în caz de respingere a cererii, soluția decurgând din coroborarea art.6 din CEDO cu ari.20 din Constituția României.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpatul solicitând punerea în libertate.
Curtea în majoritate, analizând încheierea formulată prin prisma dispozițiilor art. 3856Cod procedură penală constată că recursul formulat este inadmisibil.
Conform dispozițiilor art. 141 alin. 1 Cod procedură penală "încheierea prin care prima instanță sau instanța de apel respinge cererea de revocare, înlocuire sau încetare de drept a măsurii preventive nu este supusă nici unei căi de atac".
Întrucât prin încheiere din 6.0.10.2010 a Tribunalul București - Secția I Penală pronunțată în dosarul nr- s-a respins cerea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura de a nu părăsi localitatea, cerere formulată de, rezultă că recursul la o astfel de încheiere este inadmisibil.
De aceea, Curtea în baza art. 38515pct. 1 lit. a Cod procedură penală va respinge recursul, urmând ca în baza art. 192 alin. 2 Cod procedură penală să-l oblige pe recurent la cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În majoritate:
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de inc. împotriva încheierii de ședință din 6.01.2010 pronunțată în dosarul nr- de Tribunalul București - Secția I Penală.
Obligă recurentul la 300 lei cheltuieli judiciare către stat, din care 100 lei onorariu avocat oficiu se avansează din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 27.01.2010.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
GREFIER,
Red.
Dact.
2 ex.-15.03.2010
Opinie separată
Incontestabil, dispozițiile art.141 Cod procedură penală, ca și cele ale art.1403Cod procedură penală, stabilesc inadmisibilitatea recursului în cazul soluțiilor de respingere a cererii de revocare, de înlocuire, sau de constatare a încetării de drept a măsurii arestării preventive.
Aceste dispoziții trebuie însă interpretate și aplicate prin raportare la dispozițiile constituționale și cele ale Convenției Europene a Drepturilor Omului.
Din această perspectivă, se constată că dispoziția art.141 Cod procedură penală, în sensul că "încheierea prin care prima instanță sau instanța de apel respinge cererea de revocare, înlocuire sau încetare de drept a măsurii preventive nu este supusă niciunei căi de atac" vine în contradicție cu dispozițiile art.21 din Constituția României și art.6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, încălcând dreptul inculpatului la un proces echitabil.
Așa cum s-a statuat în jurisprudența Curții de la Strasbourg, noțiunea de proces echitabil include și egalitatea armelor, iar "exigența egalității armelor, în sensul unui echilibru just între părți are valoarea unui principiu, atât în civil, cât și în penal, -, egalitatea armelor implică obligația de a oferi fiecărei părți o posibilitate rezonabilă de a-și prezenta cauza - în condiții care să nu o plaseze într-o situație de dezavantaj net în comparație cu adversarul său. Obligația de a veghea, în fiecare caz, la respectarea condițiilor unui proces echitabil, revine autorităților naționale" (cauza Dombo contra Olandei).
În procesul penal, principiul egalității armelor se aplică nu doar în raporturile dintre acuzat și partea vătămată sau, după caz, partea civilă, ci, mai ales, între acuzat și MINISTERUL PUBLIC, fiind vorba despre instituția care susține acuzarea.
Se constată astfel, că dispozițiile art.141 Cod procedură penală, mai sus menționate, îl pun pe inculpat într-o evidentă poziție de dezavantaj față de Parchet, deoarece, pe când inculpatul nu are posibilitatea să atace o soluție nefavorabilă referitoare la arestarea preventivă (mai precis, încheierea de respingere a cererii de revocare, de înlocuire sau de constatare a încetării de drept a măsurii arestării preventive), MINISTERUL PUBLIC are posibilitatea legală de a ataca cu recurs soluția favorabilă inculpatului, pronunțată cu privire la asemenea cereri.
Aceasta constituie un evident dezechilibru al "armelor procedurale" puse la dispoziția inculpatului și Ministerului Public.
În opinie separată, se apreciază că argumentul referitor la dispozițiile art.5, paragraful 4 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului nu este pertinent, întrucât ceea ce se pune în discuție nu este asigurarea unui proces echitabil prin respectarea dublului grad de jurisdicție, ci, așa cum s-a arătat, o altă componentă a dreptului prevăzut de art.6 din Convenția de mai sus, respectiv egalitatea armelor.
De asemenea, rămâne fără relevanță și opinia exprimată de Curtea Constituțională prin decizia nr.330/2007, prin care a fost respinsă excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art.141 Cod procedură penală, dispoziții ce fac și obiectul analizei de față.
În cuprinsul acestei decizii, Curtea Constituțională reține că " mijloacele procedurale puse la îndemâna învinuitului sau a inculpatului, respectiv a procurorului, pot fi diferite - reiterarea cererii de revocare a măsurii arestării preventive, respectiv atacarea cu recurs a încheierii prin care s-a admis cererea de revocare, având în vedere poziția procesuală diferită a învinuitului sau inculpatului, respectiv a procurorului, și deci situațiile de fapt diferite în care aceștia se găsesc, fără însă ca în acest mod să fie afectată egalitatea participanților la procesul penal".
În opinie separată, această apreciere vine în contradicție cu interpretarea dată de Curtea de la Strasbourg articolului 6 din CEDO.
Pe de altă parte, potrivit art.11 alin.2 și art.20 alin.2 din Constituția României, instanțele au obligația să aplice, cu prioritate, dispozițiile din tratatele și convențiile internaționale, în măsura în care dispozițiile interne vin în contradicție cu acestea și sunt nefavorabile inculpatului.
Aceasta este situația și în cauza de față, așa încât, în opinie separată, se consideră că, deși legea internă stabilește fără echivoc inadmisibilitatea căii de atac, se impune aplicarea directă a art.6 din CEDO, iar pentru respectarea principiului egalități armelor, recursul declarat de inculpat nu poate fi respins ca inadmisibil.
Judecător,
Președinte:Cristina RotaruJudecători:Cristina Rotaru, Luciana Mera, Viorica Costiniu
