Înlocuirea măsurii preventive (art. 139 c.p.p.). Decizia 1617/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A II A PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR. 9866/2/2009
2455/2009
DECIZIA PENALĂ NR.1617
ȘEDINȚA PUBLICĂ DE LA 04.11.2009
CURTEA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE: Luciana Mera
JUDECĂTOR 2: Viorica Costiniu
JUDECĂTOR 3: Cristina Rotaru
GREFIER - - -
MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL B - a fost reprezentat prin procuror.
Pe rol judecarea recursului declarat de inculpatul împotriva încheierii de ședința din 16.10.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a II Penală în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut in ședința publică răspunde recurentul inculpat in stare de arest si asistat de avocat ales.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul de către grefierul de ședința, după care,
Curtea apreciază cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea recursului, urmând ca pârtile sa pună concluzii si cu privire la excepția de inadmisibilitate a recursului.
Reprezentantul parchetului pune concluzii de respingere a recursului ca inadmisibil, fata de disp.art.141 alin.1 Cpp.
Apărătorul ales al recurentului inculpat apreciaza admisibil recursul, fiind formulat împotriva unei încheieri prin care s-a solicitat înlocuirea arestării preventive și solicită admiterea acestuia, casarea încheierii de ședința și pe fond, rejudecând, admiterea cererii de înlocuire a măsurii arestării preventive cu obligarea de a nu părăsi localitatea sau tara, formulata in temeiul art.139 Cpp. Susține ca se impune admiterea acesteia, ca si egalitate de tratament cu coinculpații, care se afla in stare de libertate, nemaiprezentând pericol pentru ordinea publica, având in vedere ca faptele pentru care este judecat sunt din anul 2003.Precizeazaca inculpatul are un copil in întreținere, soția este însărcinata in luna a VII a, nu este cunoscut cu antecedente penale, iar starea de arest este una de exceptie.
Reprezentantul Ministerului Public apreciază inadmisibil recursul inculpatului, iar pe fondul cauzei, ca fiind nefondat, încheierea de ședința fiind legala si temeinica, in mod corect fiind respinsa cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive întrucât subzista temeiurile avute in vedere la luarea acesteia, disp.art.139 alin.1 Cpp nefiind incident in cauza.
In ultimul cuvânt, recurentul inculpat achiesează la concluziile aparatorului ales.
CURTEA
INSTANȚA
Asupra recursului penal de față:
Prin încheierea de ședință din 16.10.2009 pronunțată în dosarul nr- s-a dispus printre altele, în baza art. 139 alin. 1 Cod procedură penală respingerea ca neîntemeiată a cererii de înlocuire a măsurii arestării preventive cu obligarea de a nu părăsi localitatea/țara formulată de inculpatul, cu motivarea că în raport de momentul punerii în executare a mandatului de arestare preventivă (3.08.2009), Tribunalul apreciază că privarea de libertate a inculpatului nu se întinde dincolo de o durată rezonabilă, iar temeiurile avute în vedere la luarea măsurii și verificate prin încheierea din 10.09.2009 nu s-au schimbat și o măsură alternativă nu ar fi suficientă pentru a asigura scopurile prevăzute în art. 136 Cod procedură penală.
Împotriva acestei încheieri a formulat recurs inculpatul, criticând-o ca nelegală și netemeinică și solicitând înlocuirea măsurii arestării preventive.
Curtea, analizând recursul prin prisma criticilor formulate, cât și din oficiu, conform art. 3856Cod procedură penală constată că acesta este inadmisibil.
Conform dispozițiilor art. 141 Cod procedură penală "Încheierea prin care prima instanță sau instanța de apel respinge cererea de revocare, înlocuire sau încetare de drept a măsurii preventive nu este supusă niciunei căi de atac".
Cum prin încheierea instanței de fond s-a respins cererea de înlocuire a măsurii preventive și o astfel de încheiere nu e supusă niciunei căi de atac, rezultă că recursul este inadmisibil, motiv pentru care va fi respins în baza art. 38515pct. 1 lit. a Cod procedură penală).
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca inadmisibil recursul formulat de inculpatul împotriva încheierii de ședință din 16.10.2009 pronunțată în dosarul nr- de Tribunalul București - Secția Penală.
Obligă inculpatul la 100 lei cheltuieli judiciare către stat.
Onorariu apărător oficiu de 25 lei va fi avansat din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 4.11.2009
JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
GREFIER,
Red.
Dact./2 ex.-11.01.2010
Opinie separată
d-na jud.
Incontestabil, dispozițiile art.141 Cod procedură penală, ca și cele ale art.1403Cod procedură penală, stabilesc inadmisibilitatea recursului în cazul soluțiilor de respingere a cererii de revocare, de înlocuire, sau de constatare a încetării de drept a măsurii arestării preventive.
Aceste dispoziții trebuie însă interpretate și aplicate prin raportare la dispozițiile constituționale și cele ale Convenției Europene a Drepturilor Omului.
Din această perspectivă, se constată că dispoziția art.141 Cod procedură penală, în sensul că "încheierea prin care prima instanță sau instanța de apel respinge cererea de revocare, înlocuire sau încetare de drept a măsurii preventive nu este supusă niciunei căi de atac" vine în contradicție cu dispozițiile art.21 din Constituția României și art.6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, încălcând dreptul inculpatului la un proces echitabil.
Așa cum s-a statuat în jurisprudența Curții de la Strasbourg, noțiunea de proces echitabil include și egalitatea armelor, iar "exigența egalității armelor, în sensul unui echilibru just între părți are valoarea unui principiu, atât în civil, cât și în penal, -, egalitatea armelor implică obligația de a oferi fiecărei părți o posibilitate rezonabilă de a-și prezenta cauza - în condiții care să nu o plaseze într-o situație de dezavantaj net în comparație cu adversarul său. Obligația de a veghea, în fiecare caz, la respectarea condițiilor unui proces echitabil, revine autorităților naționale" (cauza Dombo contra Olandei).
În procesul penal, principiul egalității armelor se aplică nu doar în raporturile dintre acuzat și partea vătămată sau, după caz, partea civilă, ci, mai ales, între acuzat și MINISTERUL PUBLIC, fiind vorba despre instituția care susține acuzarea.
Se constată astfel, că dispozițiile art.141 Cod procedură penală, mai sus menționate, îl pun pe inculpat într-o evidentă poziție de dezavantaj față de Parchet, deoarece, pe când inculpatul nu are posibilitatea să atace o soluție nefavorabilă referitoare la arestarea preventivă (mai precis, încheierea de respingere a cererii de revocare, de înlocuire sau de constatare a încetării de drept a măsurii arestării preventive), MINISTERUL PUBLIC are posibilitatea legală de a ataca cu recurs soluția favorabilă inculpatului, pronunțată cu privire la asemenea cereri.
Aceasta constituie un evident dezechilibru al "armelor procedurale" puse la dispoziția inculpatului și Ministerului Public.
În opinie separată, se apreciază că argumentul referitor la dispozițiile art.5, paragraful 4 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului nu este pertinent, întrucât ceea ce se pune în discuție nu este asigurarea unui proces echitabil prin respectarea dublului grad de jurisdicție, ci, așa cum s-a arătat, o altă componentă a dreptului prevăzut de art.6 din Convenția de mai sus, respectiv egalitatea armelor.
De asemenea, rămâne fără relevanță și opinia exprimată de Curtea Constituțională prin decizia nr.330/2007, prin care a fost respinsă excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art.141 Cod procedură penală, dispoziții ce fac și obiectul analizei de față.
În cuprinsul acestei decizii, Curtea Constituțională reține că " mijloacele procedurale puse la îndemâna învinuitului sau a inculpatului, respectiv a procurorului, pot fi diferite - reiterarea cererii de revocare a măsurii arestării preventive, respectiv atacarea cu recurs a încheierii prin care s-a admis cererea de revocare, având în vedere poziția procesuală diferită a învinuitului sau inculpatului, respectiv a procurorului, și deci situațiile de fapt diferite în care aceștia se găsesc, fără însă ca în acest mod să fie afectată egalitatea participanților la procesul penal".
În opinie separată, această apreciere vine în contradicție cu interpretarea dată de Curtea de la Strasbourg articolului 6 din CEDO.
Pe de altă parte, potrivit art.11 alin.2 și art.20 alin.2 din Constituția României, instanțele au obligația să aplice, cu prioritate, dispozițiile din tratatele și convențiile internaționale, în măsura în care dispozițiile interne vin în contradicție cu acestea și sunt nefavorabile inculpatului.
Aceasta este situația și în cauza de față, așa încât, în opinie separată, se consideră că, deși legea internă stabilește, fără echivoc, inadmisibilitatea căii de atac, se impune aplicarea directă a art.6 din CEDO, iar pentru respectarea principiului egalități armelor, recursul declarat de inculpat nu poate fi respins ca inadmisibil.
Judecător,
Președinte:Luciana MeraJudecători:Luciana Mera, Viorica Costiniu, Cristina Rotaru
