Înlocuirea măsurii preventive (art. 139 c.p.p.). Decizia 1803/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr. 11504/2/2009
2833/2009
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A II A PENALĂ
ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA PENALĂ nr. 1803
Ședința publică de la 11 decembrie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Florică Duță
JUDECĂTOR 2: Iuliana Ciolcă
JUDECĂTOR 3: Petre Popescu
GREFIER - -
MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL BUCUREȘTI, a fost reprezentat de PROCUROR:.
Pe rol, soluționarea recursului declarat de către PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BUCUREȘTI, împotriva încheierii de ședință din data de 03.12.2009, pronunțată de TRIBUNALUL BUCUREȘTI - Secția a Ia Penală, în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns intimatul - inculpat, personal în stare de arest și asistat de avocat ales, în baza împuternicirii avocațiale nr. 79947, emisă de Baroul București - Cabinet individual.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Constatând că, nu mai sunt alte cereri de formulat, Curtea, în baza dispozițiilor art. 38513Cod Procedură Penală, trece la dezbateri.
Reprezentantul Parchetului având cuvântul, pune concluzii de admiterea recursului, casarea încheierii de ședință și în baza art. 160 Cod procedură penală, solicită menținerea stării de arest a inculpatului, având în vedere că și la acest termen subzistă ambele condiții prevăzute la art. 148 lit. f Cod procedură penală, iar în raport de natura și gravitatea faptei, de numărul mare de pastile și de faptul că inculpatul s-a sustras de la cercetări, se impune menținerea stării de arest preventiv a acestuia.
Apărătorul intimatului - inculpat având cuvântul, solicită respingerea recursului și menținerea soluției instanței de fond, pe care o consideră legală și temeinică, având în vedere că, inculpatul nu s-a sustras de la cercetări fiind plecat la aceea dată în Spania, nu prezintă pericol public, iar fapta reținută în sarcina sa, a fost săvârșită în cursul anului 2003.
Intimatul - inculpat având cuvântul, arată că este de acord cu cele expuse de către apărătorul său, solicitând să fie pus în libertate, deoarece nu s-a sustras de la cercetări.
CURTEA,
Asupra recursurilor penale de față.
Prin încheierea de ședință din 3.12.2009, pronunțată de TRIBUNALUL BUCUREȘTI - secția I penală în dosarul nr- în baza art.3002Cod procedură penală s-a constatată legalitatea arestării preventive a inculpatului.
În baza art.139 alin.1 și 35raportat la art.1451Cod procedură penală s-a înlocuit măsura arestării preventive a inculpatului cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea, țara.
În baza art.145/1 Cod procedură penală a obligat inculpatul ca pe durata măsurii obligării de a nu părăsi țara, să se supună următoarelor obligații:
a) să se prezinte la instanța de judecată ori de câte ori este chemat;
b) să se prezinte la organul de poliție în a cărei circumscripție se află locuința ori de câte ori este chemat;
c) să nu își schimbe locuința fără încuviințarea instanței de judecată care a dispus măsura;
d) să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte nici o categorie de arme.
În baza art.145 alin.22Cod procedură penală s-a atras atenția inculpatului că în cauză de încălcare cu rea-credință a măsurii sau a obligațiilor ce îi revin s-a luat față de acesta măsura arestării preventive.
S-a dispus punerea în libertate a inculpatului dacă nu este arestat în altă cauză.
S-a respins ca neîntemeiată, cererea de revocare a măsurii arestării preventive formulată de inculpat.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarele:
În prezent, la acest moment procesual, Tribunalul a apreciat că temeiurile care au determinat arestarea preventivă a inculpatului s-au schimbat, motiv pentru care se impune înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi țara.
In acest sens, se are în vedere că s-a statuat cu valoare de principiu de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului, că în cursul desfășurării procesului penal inculpatul trebuie să se afle în stare de libertate și numai în cazuri deosebite, ca de exemplu atunci când fapta sau persoana făptuitorului prezintă un pericol grav (cauza Contrada c Italiei, hotărârea din 14.01.1997, cauza Dinler c Turciei, hotărârea din 31.05.2005), acuzatul să se afle în stare de deținere, fără ca privarea de libertate să apară ca o anticipare a pedepsei închisorii (cauza Letelîier c Franței, hotărârea din 26 iunie 1991).
Tot Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat încălcarea art. 5 din Convenție și în situația în care instanțele naționale nu au analizat posibilitatea aplicării unor măsuri alternative, pentru a asigura prezentarea inculpatului la proces, cum ar fi eliberarea pe cauțiune, interdicția de a părăsi țara sau orașul (cauzele Khudoyorov c Rusiei, hotărârea din 8 noiembrie 2005, Vrencev c, hotărârea din 23 septembrie 2008, Kankowski c Poloniei)
In cauza de față, Tribunalul constată că la finalul unei perioade de aproximativ 6 ani de zile de la data când se presupune că s-a comis fapta pentru care inculpatul a fost trimis în judecată și arestat preventiv, nu mai subzistă condiția reglementată în art. 148 alin. 1 lit. f pr. pen, conform căreia lăsarea în libertate a inculpatului ar prezenta pericol concret pentru ordinea publică, sens în care temeiurile avute în vedere la luarea și respectiv menținerea până în prezent a acestei măsuri s-au schimbat, iar în speță nu au intervenit elemente sau aspecte noi care să conducă la incidența altor temeiuri prevăzute în art. 148.pr.pen. ce ar impune menținerea inculpatului în stare de arest. Se are în vedere împrejurarea că prin trecerea acestui interval de timp, finalitatea măsurii arestării preventive s-a estompat, ceea ce atenuează pericolul pentru ordinea publică în cazul lăsării sale în libertate.
In cauză, nu se identifică date sau fapte concrete și pertinente care să conducă în mod rezonabil la concluzia unui pericol real și actual pentru ordinea publică, neexistând nicio dovadă că aceasta ar fi efectiv amenințată prin lăsarea inculpatului în libertate.
Se constată așadar că în prezent pericolul concret pentru ordinea publică nu mai este actual, nefiind de natură a genera un impact negativ asupra relațiilor sociale.
In ceea ce privește cazul prevăzut de art. 148 lit. a pr.pen, Tribunalul a apreciat că nu este incident în cauză, avându-se în vedere că inculpatul nu a avut cunoștință despre existența urmăririi penale și mandatului de arestare preventivă, acesta părăsind țara la data de 13.04.2004 (conform procesului verbal încheiat la data de 26.07.2004 de către organele de urmărire penală, filele 346 voi. II dosar urmărire penală) iar începerea urmăririi penale s-a dispus față de acesta la data de 17.06.2004 ( voi. I dosar urmărire penală, fi. 15), deci ulterior părăsirii țării.
În concluzie, Tribunalul a apreciat că măsura arestării preventive a inculpatului nu se mai justifică, în cadrul măsurii preventive prev. de art. 145 Cod procedură penală fiind prevăzute suficiente obligații de natură să garanteze buna desfășurare a procesului penal precum și sancțiunea neîndeplinirii acestor obligații, care este aceea a luării din nou a măsurii arestării preventive.
Împotriva hotărârii a declarat recurs Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL BUCUREȘTI, solicitând casarea încheierii și menținerea stării de arest a inculpatului.
Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea constată că recursul este nefondat și-l va respinge ca atare pentru următoarele considerente:
În mod corect instanța de fond, analizând dacă temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive a constatat că " în cauză nu se identifică date sau fapte concrete și pertinente care să conducă în mod rezonabil la concluzia unui pericol real și actual pentru ordinea publică, neexistând nicio dovadă că aceasta ar fi efectiv amenințată prin lăsarea inculpatului în libertate".
La stabilirea acestei concluzii se au în vedere, fără îndoială, că de la arestarea preventivă a inculpatului (20.08.2004) până în prezent, acesta nu a mai săvârșit nici o faptă de natură a atrage incidența art. 148 lit.f teza a II-a Cod procedură penală, dar și, raportat la exigențele CEDO, că deși persistența unei suspiciuni rezonabile că persoana arestată a comis o infracțiune reprezintă o condițiesine qua nonpentru legalitatea luării și menținerii stării de arest, după o anumită perioadă de timp, această condiție nu mai este suficientă.
Astfel, prelungirea de mai multe ori a privării de libertate prin utilizarea de fiecare dată de către instanță a unor formulări identice (de exemplu față de natura infracțiunii și de probatoriul existent) constituie o încălcare a prevederilor art.5 paragraf 3, deoarece există la dubii cu privire la caracterul justificat al măsurii (a se vedea CEDO, hotărârea din 8.06.1995, în cauza Monsur contra Turciei, paragraf 55; CEDO, hotărârea din 22.11.2002 în cauza La ments contra Letoniei, paragraf 73).
Tot astfel, în mai multe hotărâri de condamnare a Rusiei, Curtea de la Strasbourg a arătat că nu sunt satisfăcute exigențele art.5 paragraf 3 din CEDO dacă instanțele au prelungit privarea de libertate a reclamantului bazându-se în mod esențial pe gravitatea infracțiunilor și folosind formule stereotipe care parafrazau temeiurile arestării preventive din codul d e procedură penală, fără să explice aplicabilitatea lor în cauză sau să aibă în vedere măsuri preventive alternative (CEDO, hotărârea din 21.02.2008 în cauza Matskus contra Rusiei, pag. 59-65, CEDO, hotărârea din 2.03.2006 în cauza Dolgona contra Rusiei, par 38).
Or, instanța de control judiciar constată că, prin înlocuirea măsurii arestării preventive cu obligarea de a nu părăsi țara s-a dat eficiența cuvenită exigențelor art.5 paragraf 3 prin aplicarea unei "măsuri alternative" care să asigure nu numai prezentarea inculpatului la proces, dar și restrângerea dreptului la liberă circulație a acestuia, ca ripostă a autorității la constatarea existenței unor indicii temeinice că acesta a săvârșit o faptă prevăzută de legea penală.
Având în vedere aceste considerente, în baza art.38515p ct.1 lit.b Cod procedură penală, cu referire la art.141 Cod procedură penală, Curtea va respinge recursul ca nefondat.
Văzând și dispozițiile art.192 alin.3 Cod procedură penală,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL BUCUREȘTI împotriva încheierii de ședință din 3.12.2009, pronunțată de TRIBUNALUL BUCUREȘTI - secția I penală în dosarul nr-.
Onorariul avocat oficiu de 100 lei se avansează din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 11 decembrie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
GREFIER,
Red.
Dact. 14.12.09
Președinte:Florică DuțăJudecători:Florică Duță, Iuliana Ciolcă, Petre Popescu
