Înlocuirea măsurii preventive (art. 139 c.p.p.). Încheierea 210/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr. 22086/3/2009
1367/2009
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A II A PENALĂ
ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
ÎNCHEIERE NR. 210/
Ședința publică de la 26 iunie 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Andreea Cioată
JUDECĂTOR 2: Florică Duță
JUDECĂTOR 3: Lucia Rog
GREFIER - - -
* * * * * *
MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - reprezentat de procuror.
Pe rol, soluționarea recursului declarat de către inculpatul împotriva încheierii de ședință din data de 03.06.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția I Penală, în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns recurentul inculpat în stare de arest și asistat de apărător din oficiu, avocat în baza împuternicirii avocațiale nr. - emisă de Baroul București - Serviciul de Asistență Juridică.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează Curții că la dosar a fost depusă o adresă din partea Parchetului de pe lângă Tribunalul București prin care se arată că dosarul de urmărire penală nr. 2742/P/2008 a fost trimis împreună cu Rechizitoriu la Tribunalul București la data de 22 iunie 2009.
Apărătorul recurentului inculpatsolicită acordarea unui termen față de lipsa dosarului de urmărire penală.
Curtea,din oficiu, pune în discuție admisibilitatea recursului declarat de inculpat în raport de natura încheierii recurate și obiectul acesteia, caz în care consideră că nu mai este necesară atașarea dosarului de urmărire penală.
Recurentul inculpatsolicită acordarea unui termen, arătând că are apărător ales.
Reprezentantul parchetului, având cuvântul, solicită respingerea cererii formulată de inculpat, având în vedere că s-a acordat un termen în vederea angajării unui apărător ales.
Curtea, deliberând, respinge cererea recurentului inculpat de a se acorda un nou termen pentru a-și angaja apărător ales, dat fiind faptul că dosarul a mai suferit o amânare pentru același motiv. Acordă apoi, din nou, cuvântul pe admisibilitatea recursului.
Apărătorul recurentului inculpatconsideră totuși necesară atașarea dosarului de urmărire penală. În condițiile în care Curtea apreciază că acest lucru nu se mai impune, arată că din punct de vedere legal încheierea instanței de fond nu este atacabilă cu recurs, dar, susținând interesele inculpatului, apreciază recursul admisibil.
Reprezentantul parchetuluisolicită admiterea excepția inadmisibilității recursului, având în vedere dispozițiile art. 141 alin. 1 teza a II-a Cod procedură penală, din interpretarea cărora rezultă că încheierea prin care s-a respins o cerere de înlocuire a măsurii arestării preventive nu poate fi atacată cu recurs.
Recurentul inculpat, având ultimul cuvânt, lasă la aprecierea Curții soluția ce o va pronunța.
Dezbaterile declarându-se închise, cauza a rămas în pronunțare.
CURTEA,
Prin încheierea din 03.06.2009 a Tribunalului București - secția I penală, dată în dosarul nr-, s-a respins ca nefondată cererea inculpatului, de înlocuire a măsurii arestării preventive cu obligarea de a nu părăsi localitatea.
Pentru a dispune astfel, Tribunalul a reținut, în esență, că temeiurile care au determinat arestarea inițială a inculpatului nu au încetat, ci acestea subzistă și impun în continuare privarea de libertate a inculpatului. Astfel, la luarea măsurii arestării preventive, au fost respectate toate dispozițiile legale aplicabile în materie, respectiv art.136, art.143 și art.148 lit.f Cod procedură penală, la dosarul cauzei existând indicii că inculpatul a comis fapte prevăzute de legea penală. Totodată, pedeapsa prevăzută de lege este închisoarea mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
În opinia Tribunalului, inculpatul are dreptul la recurs împotriva hotărârii, în ciuda celor stabilite prin Decizia nr.XII din 21.11.2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pronunțată în interesul legii, în virtutea principiului dreptului la un proces echitabil, principiu care obligă instanțele să acorde un tratament egal acuzării și apărării în cazul unei situații identice. Or, câtă vreme, în caz de admitere a unei astfel de cereri, procurorul are deschisă calea de atac a recursului, cu atât mai mult inculpatul (căruia îi sunt restrânse drepturile prin măsura preventivă analizată) are drept de recurs în caz de respingere a cererii, soluția decurgând din coroborarea art.6 din CEDO cu art.20 din Constituția României.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpatul.
Curtea, examinând cauza sub aspectul admisibilității căii de atac declarate de inculpat, reține următoarele:
Potrivit dispozițiilor art.1403alin.1 teza a II a Cod procedură penală, încheierea prin care judecătorul respinge, în timpul urmăririi penale, revocarea, înlocuirea sau încetarea de drept a măsurii preventive nu este supusă unei căi de atac. Pe cale de consecință, în cazul în care se promovează totuși o astfel de cale de atac, aceasta va fi respinsă de către instanța de control judiciar, ca inadmisibilă.
În speță, instanța de fond a opinat în sens contrar, întemeindu-se pe dispozițiile art.6 din CEDO coroborate cu cele ale art.20 din Constituția României, ce garantează dreptul la un proces echitabil, inclusiv din perspectiva asigurării egalității de arme între acuzare și apărare.
Curtea constată însă că la momentul pronunțării de către Înalta Curte de Casație și Justiție a deciziei în interesul legii nr.XII din 2005 dispozițiile legale interne aplicabile au fost examinate inclusiv prin prisma prevederilor Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, fără a se semnala vreo contradicție.
Este drept că în motivarea deciziei în interesul legii, Înalta Curte de Casație și Justiție nu a făcut referire și la principiul egalității de arme între acuzare și apărare (ca și componentă a dreptului la un proces echitabil reglementat de art.6 din Convenție), deși acesta era în practică argumentul cel mai uzitat în motivarea instanțelor judecătorești ce susțineau admisibilitatea căii de atacșiîn cazul respingerii cererii de înlocuire a măsurii arestării preventive.
La o primă vedere, examinând distinct textul art.1403alin.1 teza a II a Cod procedură penală, izolat de celelalte dispoziții de procedură penală cu relevanță în materia arestării preventive, pare că, într-adevăr, nu există o egalitate de arme între acuzare și apărare. Astfel, dacă în cazul admiterii cererii de înlocuire a măsurii arestării preventive, există posibilitatea promovării recursului de către Ministerul Public (teoretic, singurul interesat în menținerea măsurii arestării preventive), nu aceeași este situația inculpatului în cazul respingerii unei astfel de cereri, acesta neavând posibilitatea recurării încheierii.
Curtea constată însă că această "inegalitate" este doar una aparentă. Astfel, în situația admiterii cererii, date fiind consecințele ei, de schimbare a status quo-ului existent (constând în înlocuirea măsurii arestării preventive cu o altă măsură preventivă), este firească și chiar necesară cenzurarea acestei soluții de către instanța de control judiciar. Din contră, în ipoteza respingerii cererii nu intervine nicio modificare cu privire la starea de arest preventiv a inculpatului, menținându-se practic situația preexistentă (supusă deja cenzurii instanțelor), nejustificându-se deci exercitarea unei căi de atac. De altfel, inculpatul are oricând posibilitatea formulării unei noi astfel de cereri, de înlocuire a măsurii arestării preventive cu o altă măsură preventivă.
În plus, în cursul urmăririi penale, subzistența temeiurilor care au determinat inițial luarea măsurii arestării preventive a inculpatului este periodic verificată de către judecător, cu ocazia examinării propunerilor Parchetului privind prelungirea măsurii. Or, nimic nu îl împiedică pe judecătorul învestit cu soluționarea unei propuneri de prelungire a măsurii arestării preventive să dispună înlocuirea măsurii arestării preventive, constatând o schimbare a temeiurilor ce au determinat luarea ei. Tot astfel, potrivit dispozițiilor art.139 alin.3/1 Cod procedură penală, "când măsura preventivă a fost luată, în cursul urmăririi penale, de procuror sau de instanță, procurorul, dacă apreciază că informațiile primite de la organul de cercetare penală justifică înlocuirea sau revocarea măsurii, dispune aceasta ori, după caz, sesizează instanța."
Față de aceste considerente, în temeiul art.385/15 pct.1 lit.a Cod procedură penală, Curtea va respinge ca inadmisibil recursul declarat de inculpatul, soluție în raport de care îl va obliga pe acesta la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform art.192 alin.2 Cod procedură penală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DISPUNE:
Respinge ca inadmisibil recursul declarat de către inculpatul împotriva încheierii de ședință din data de 03.06.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția I Penală, în dosarul nr-.
Obligă recurentul la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care 100 lei reprezintă onorariul avocatului din oficiu, avansat din fondurile Ministerului Justiției și Libertăților.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 26.06.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
Pentru judecător aflat în CO
semnează președintele de complet
GREFIER,
Red.AC
Dact.AC
2 ex.
Președinte:Andreea CioatăJudecători:Andreea Cioată, Florică Duță, Lucia Rog
