Înlocuirea măsurii preventive (art. 139 c.p.p.). Decizia 407/2008. Curtea de Apel Timisoara

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA operator 2711

SECȚIA PENALĂ

DECIZIA PENALĂ Nr. 407/

Ședința publică de la 07 Aprilie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Victor Ionescu

JUDECĂTOR 2: Milan Danilov

JUDECĂTOR 3: Laura Bogsan

Grefier - -

Pe rol se află judecarea recursurilor formulate de inculpații și, împotriva încheierii de ședință din 12.03.2008, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă: inculpatul în stare de arest preventiv, asistat de avocat ales, inculpatul în stare de arest preventiv, asistat de avocat ales.

Procedura legal îndeplinită.

Ministerul Public este reprezentat de procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL TIMIȘOARA.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, instanța văzând că nu mai sunt alte cereri de formulat și probe de administrat, constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.

Apărătorul ales al inculpatului, solicită admiterea recursului, casarea încheierii recurate și în rejudecare punerea în libertate a inculpatului, deoarece este arestat din luna octombrie 2006, iar acesta a recunoscut săvârșirea faptelor reținute în sarcina sa.

Apărătorul ales al inculpatului, solicită admiterea recursului, casarea încheierii recurate și în rejudecare, punerea în libertate a inculpatului, termenul rezonabil este încălcat, nu există nici o probă din care să rezulte vinovăția inculpatului cu privire la traficul de droguri, ci doar cu privire la consumul de droguri, de către inculpat.

Procurorul pune concluzii de respingere a recursurilor formulate de cei doi inculpați, menținerea măsurii arestării preventive dispusă de Tribunalul Timiș este temeinică și legală, termenul rezonabil se calculează în funcție de natura și complexitatea cauzei.

Inculpatul, având cuvântul, solicită punerea sa în libertate.

Inculpatul, având cuvântul, solicită punerea sa în libertate.

CURTEA,

Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin încheierea de ședință, din data de 12 martie 2008, pronunțată de Tribunalul Timiș, în baza art. 139 alin. 1.C.P.P. raportat la art. 145 și art. 145 ind. 1.C.P.P. a fost respinsă ca neîntemeiată cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi țara sau localitatea, formulată de către inculpatul, prin apărător ales.

În baza art. 300 ind. 2.C.P.P. raportat la art. 160b C.P.P. s-a constatat legală și temeinică măsura arestării preventive și s-a dispus menținerea acesteia față de inculpații:

-, fiul lui și, născut la data de 22.02.1962, CNP - -;

-, fiul lui și, născut la data de07.02.1977, CNP - -;

-, fiul lui și, născut la data de 23.07.1969, CNP - -;

-, fiul lui și, născut la data de 12.05.1970, CNP - -;

-, fiul lui și, născut la data de 18.11.1980, CNP - -;

-, fiul lui și, născut la data de 10.01.1982, CNP - -,

Urmând ca legalitatea acestei măsuri să fie analizată înainte de expirarea termenului legal de 60 zile.

Pentru a se pronunța astfel, tribunalul a reținut următoarele:

În ședința publică din data de 12.03.2008, tribunalul a procedat la verificarea legalității și temeiniciei luării măsurii arestării preventive față de inculpații, în condițiile art. 300 ind. 2.C.P.P. în situația în care instanței îi revenea obligația de a verifica legalitatea și temeinicia acestei măsuri privative de libertate, până la data de 12.03.2008, înainte de a constata terminată cercetarea judecătorească și de a acorda cuvântul pe fondul cauzei. Deliberând asupra stării de arest preventiv a inculpaților, apreciind că temeiurile care au determinat arestarea preventivă a acestora subzistă și în prezent, aceștia fiind trimiși în judecată pentru săvârșirea unor infracțiuni referitor la care legea prevede o pedeapsă cu închisoarea mai mare de 4 ani, în sensul că infracțiunea de trafic de droguri de risc și trafic de droguri de mare risc este prevăzută cu închisoarea de la 3 la 15 ani, respectiv de la 10 la 20 ani, și lăsarea în libertate a acestora prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, avându-se în vedere frecvența acestui gen de infracțiuni în rândul tinerilor, raportat și la natura infracțiunii, respectiv infracțiune de pericol prin aceea că se atentează la sănătatea publică, și la modul concret de săvârșire a acesteia, și, în situația în care, nu au intervenit temeiuri noi și nici nu s-au schimbat temeiurile în baza cărora a fost luată această măsură privativă de libertate, tribunalul a apreciat că se impune menținerea stării de arest preventiv a inculpaților, astfel că, în temeiul art. 300 ind. 2 Cpp raportat la prev. art. 160 Cpp și cu respectarea principiilor consacrate de art. 5 alin.1 lit. c teza I din Convenția Europeană drepturilor omului, în condițiile în care durata acestei măsuri privative de libertate se menține încă în limite rezonabile în raport cu complexitatea cauzei, a constatat legală și temeinică măsura arestării preventive și a dispus menținerea stării de arest preventiv a inculpaților.

În ceea ce privește cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea sau țara, formulată de către inculpatul, prin apărător ales, în baza art. 139 alin. 1.C.P.P. raportat la art. 145 și art. 145 ind. 1.C.P.P. a fost respinsă ca neîntemeiată pentru considerentele menționate mai sus, în condițiile în care înlocuirea măsurii arestării preventive nu se justifică, având în vedere că acesta a fost trimis în judecată pentru infracțiunile de trafic, cât și de consum de droguri, ambele infracțiuni de pericol.

Pentru a da posibilitatea apărătorilor aleși ai inculpaților, să depună concluzii scrise la dosarul cauzei, în baza art. 306.C.P.P. urmează să amâne pronunțarea pe fondul cauzei la data de 19.03.2008.

Împotriva încheierii de ședință din data de 12 martie 2008, pronunțată de Tribunalul Timiș, au declarat recurs inculpații și.

Pentru inculpatul s-a solicitat admiterea recursului, casarea încheierii recurate și în rejudecare să se dispună punerea în libertate a inculpatului deoarece este arestat preventiv din luna octombrie 2006 și a recunoscut săvârșirea faptei.

Pentru inculpatul, s-a solicitat casarea încheierii și în rejudecare să se dispună punerea în libertate a inculpatului deoarece termenul rezonabil este încălcat și nu există probe pentru conturarea vinovăției sale în traficul de droguri ci numai cu privire la consumul de droguri.

Recursurile sunt nefondate.

Analizând încheierea recurată în raport cu solicitările făcute în apărare și din oficiu, în limitele dispozițiilor legale, se constată că Tribunalul Timiș, în baza art.139 alin.1 C.P.P. raportat la art.145 și 1451.C.P.P. a respins cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea, iar în baza art.3002C.P.P. raportat la art.160 C.P.P. a menținut măsura arestării preventive față de toți inculpații.

Pentru a pronunța această hotărâre s-a avut în vedere, în mod corect, că nu au intervenit elemente noi care să conducă la revocarea sau înlocuirea măsurii preventive pentru inculpați. În continuare, temeiurile avute în vedere la data luării măsurii preventive, subzistă, iar celelalte condiții cerute de lege, sunt îndeplinite.

Pentru faptele săvârșite de inculpați legea prevede pedepse cu închisoarea cuprinse între 3 - 15 ani, respectiv 10 - 20 ani.

Pericolul pentru ordinea publică subzistă în continuare deoarece este vorba de infracțiuni de trafic și consum de droguri, infracțiuni care pun în pericol starea de sănătate publică, au un impact deosebit asupra opiniei publice, care justifică măsura privativă de libertate.

În privința termenului rezonabil al arestării preventive se apreciază că, acesta nu este depășit având în vedere că dosarul este în curs de judecată, că acesta este complex, cu multe fapte și infracțiuni.

Așa fiind, se apreciază că în raport cu dispozițiile art.3859C.P.P. nu există temeiuri pentru modificarea hotărârii, urmând ca în baza art.38515pct.1, lit.b recursurile C.P.P. inculpaților să fie respinse ca nefondate.

Potrivit art.192 alin.2 C.P.P. inculpații recurenți vor fi obligați la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

În baza art. 38515, pct.1, lit.b C.P.P. respinge recursurile declarate de inculpații și împotriva încheierii de ședință din 12.03.2008, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-, ca nefondate.

În baza art.192 alin.2 C.P.P. obligă inculpații la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 100 lei fiecare.

DEFINITIVĂ.

Pronunțată în ședință publică azi 07 aprilie 2008.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

- - - - -

GREFIER

- -

RED: VI/16.04.2008.

Dact: 2 exempl/ 14 Aprilie 2008

Primă instanță: Tribunalul Timiș

Jud:.

Președinte:Victor Ionescu
Judecători:Victor Ionescu, Milan Danilov, Laura Bogsan

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Înlocuirea măsurii preventive (art. 139 c.p.p.). Decizia 407/2008. Curtea de Apel Timisoara