Înlocuirea măsurii preventive (art. 139 c.p.p.). Decizia 504/2009. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr- - înlocuire măsură arest preventiv -

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA PENALĂ ȘI PT. CAUZE CU MINORI

INSTANȚA DE RECURS

DECIZIE PENALĂ Nr. 504

Ședința publică de la 12 Mai 2009

PREȘEDINTE: Doru Filimon JUDECĂTOR 2: Valentina Trifănescu

- - - JUDECĂTOR 3: George Ciobanu

- - - judecător

Grefier

Ministerul Public reprezentat de procuror, de la Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Dolj.

.

Pe rol, soluționarea recursului declarat de PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL DOLJ împotriva Încheierii nr. 103 de la 08 mai 2009, pronunțată în dosarul cu nr- al Tribunalului Dolj - Secția Penală, privind pe intimații - inculpați și, în prezent deținuți preventiv în cadrul

La apelul nominal făcut în ședință publică, au răspuns: recurentul - inculpat asistat de avocat ales - și recurentul - inculpat, asistat de avocat ales.

Procedura completă.

S-a efectuat referatul oral al cauzei, apărătorul ales al recurentului depune la dosar concluzii, după care, nefiind ridicate excepții sau formulate noi cereri, instanța de control judiciar a constatat dosarul în stare de judecată și a acordat cuvântul în cadrul dezbaterilor.

Reprezentantul Ministerului Publica solicitat admiterea recursului, casarea încheierii și menținerea măsurii arestării preventive.

A arătat că în mod greșit s-a apreciat de către instanță că a dispărut pericolul concret pentru ordinea publică întrucât faptele sunt grave iar amploarea fenomenului infracțional impunea luarea unor măsuri preventive.

A mai arătat că temeiurile care au determinat arestarea subzistă astfel că nu se impune înlocuirea măsurii arestării preventive.

Avocat -, având cuvântul pentru inculpatul, a arătat că nu s-a realizat nici o activitate caracteristică grupului organizat și că numai gravitatea faptei nu justifică luarea unei măsuri preventive indicând practica CEDO respectiv cauza Tomasi contra Franței.

Măsura preventivă a fost prelungită anterior pentru a fi administrate anumite probe, lucru care nu s-a realizat.

Avocat, având cuvântul pentru recurentul, a solicitat respingerea recursului formulat și menținerea soluției pronunțate de instanța de fond.

A arătat că în privința infracțiunii de constituire de grup organizat s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală și că în cauză nu s-au realizat activitățile specifice fazei de urmărire penală pentru care s-a solicitat prelungirea măsurii arestării preventive.

Prejudiciul care ar putea fi stabilit în cauză are o valoare mică precizând că în cauză nu există constituire de parte civilă.

Recurentul-inculpat, având cuvântul a arătat că a fost influențat de numita și a precizat că își însușește concluziile apărătorului ales.

Recurentul - inculpat, având ultimul cuvânt, a arătat că își însușește concluziile apărătorului ales.

Dezbaterile fiind încheiate;

CURTEA:

Asupra recursului penal de față;

Prin Încheierea nr. 103 de la 08 mai 2009 pronunțată în dosarul cu nr-, Tribunalului Dolj - Secția Penală a dispus admiterea cererilor de înlocuire a măsurii arestării preventive formulate de inculpații:

-, fiul lui și -ia, ns. la 23 septembrie 1989 în C, domiciliat în C, str. -. -, nr. 9, - 13,. 1,. 1, județ D, fără forme legale în C, str. -. -, - 39,. 1,. 2, CNP -, arestat în baza mandatului de arestare preventivă cu nr. 13/26 martie 2009 emis de TRIBUNALUL DOLJ în dosar nr- și;

-, fiul lui ȘI, ns. la 04 septembrie 1986 în C, domicliat în str. -. -, nr. 15, - 17,. 1,. 9, județ D, fără forme legale în C,-, CNP -, arestat în baza mandatului de arestare preventivă cu nr. 14/26 martie 2009 emis de TRIBUNALUL DOLJ în dosar nr-.

În baza disp. art. 139 alin. 1 și C.P.P. rap. la art. 145 alin. 1 C.P.P. s-a dispus înlocuirea măsurii arestării preventive, cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea C fără încuviințarea instanței, pentru fiecare dintre cei doi inculpați.

Pe durata măsurii obligării de a nu părăsi localitatea, s-a dispus obligarea inculpaților la respectarea următoarelor obligații:

- să se prezinte la instanța de judecată ori de câte ori sunt chemați,

- să se prezinte la Poliția C conform programului de supraveghere sau ori de câte ori sunt chemați,

- să nu își schime locuința fără încuviințarea instanței,

S-a atras atenția inculpaților asupra dispozițiilor art. 145 alin. 3 C.P.P. privind revocarea măsurii obligării de a nu părăsi localittea.

S-a dispus punerea în libertate a inculpaților, dacă nu sunt reținuți sau arestați în altă cauză.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că, la data de 07 mai 2009, s-a înregistrat sub nr-, rechizitoriul cu nr. 309/P/2009 al Parchetului de pe lângă TRIBUNALUL DOLJ. prin care au fost trimiși în judecată - în stare de arest preventiv - inculpații și, pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 24 al. 2, art. 27 alin. 1 din Legea 365/2002.

În fapt, s-a reținut că, în noaptea de 24/25.03.2009, organele de poliție aflate în serviciul de patrulare pe raza orașului F, l-au depistat pe inculpatul în timp ce încerca să efectueze operațiunea de extragere numerar cu ajutorul unui card contrafăcut, de la un bancomat aparținând BRD situat pe B-dul -.

În această împrejurare, inculpatul a indicat autoturismul marca VW Golf cu nr. -, parcat în apropiere, cu care efectuase deplasarea din municipiul C, autoturism în care au fost identificați inculpatul și martorele și.

Cu ocazia cercetărilor în autoturismul respectiv au fost găsite ascunse trei pachete de țigări și un număr de 29 de card-uri care prezentau semne evidente de contrafacere, cu privire la care, și au susținut că le primiseră în urmă cu câteva zile de la numita, fapt ce a nu putut fi probat.

Inculpații au recunoscut fapta comisă, precizând că au încercat să folosească card-urile găsite asupra lor, însă nu au reușit să retragă bani în numerar.

Prin încheierea din data de 26 martie 2009 pronunțată de TRIBUNALUL DOLJ în dosar nr, -, s-a dispus arestarea preventivă a inculpaților pe o durată de 29 de zile, începând cu data de 26 martie 2009 până la data de 23 aprilie 2009,inclusiv, fiind emise mandatele de arestare preventivă nr. 13 și respectiv 14, măsura fiind prelungită ulterior, prin încheierea din data de 21 aprilie 2009 pronunțată de Curtea de APEL CRAIOVA, în dosarul nr-, pe o perioadă de 20 de zile, începând cu data de 24 aprilie 2009 până la data de 13 mai 2009, inclusiv.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța de fond a constatat că, în cauză nu se mai justifică menținerea stării de arest preventiv luată față de ambii inculpați, în condițiile în care, cei doi inculpați au fost scoși de sub urmărire penală pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 7 al. 2 din Legea 39/2003, fiind trimiși în judecată numai pentru săvârșirea a câte două infracțiuni, respectiv cele prevăzute de art. 24 al. 2 din Legea 365/2002 și tentativă la infracțiunea prevăzută de art. 27 al. 1 din Legea 365/2002, faptele fiind de altfel recunoscute de către cei doi inculpați.

De asemenea, instanța de fond a constatat că, la data luării măsurii preventive a arestării inculpaților, s-a avut în vedere temeiul prevăzut de art. 148 lit. f cod de procedură penală, care statuează existența a două cerințe, respectiv infracțiunile pentru care este cercetat inculpatul să fie sancționate cu pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani, iar lăsarea acestuia în libertate să prezinte pericol concret pentru ordinea publică.

Ori, față de cele menționate mai sus, s-a apreciat de prima instanță că s-au schimbat temeiurile care au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive, nemaifiind îndeplinită cea de a doua cerință, în sensul că nu mai există temerea ori presupunerea că inculpații ar putea influența în vreun fel aflarea adevărului, sau ar prezenta un pericol concret pentru ordinea publică.

După scoaterea de sub urmărire penală a inculpaților pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 7 alin. 2 din Legea 39/2003, nu s-au mai efectuat nici un fel de probe, iar Parchetul nu a produs nici un fel de dovezi sub aspectul pericolului pe care l-ar reprezenta inculpații pentru ordinea publică, dacă ar fi lăsați în libertate.

Pentru a se asigura însă buna desfășurare a procesului penal, instanța a apreciat că se impune totuși aplicarea unei măsuri preventive restrictive de libertate, respectiv aceea a obligării celor doi inculpați de nu părăsi localitatea, fiind îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru luarea unei astfel de măsuri, și anume săvârșirea unei fapte penale sancționate de lege cu închisoare și existența unor indicii temeinice, de natura să conducă la presupunerea rezonabilă că aceștia au săvârșit faptele pentru care au fost trimiși în judecată.

S-a precizat de instanța de fond că această măsură preventivă restrictivă de libertate este de natură să asigure buna desfășurare a procesului penal, precum și aflarea adevărului și să împiedice o eventuală sustragere a inculpaților de la judecată sau de la executarea pedepsei.

Împotriva acestei încheieri, a declarat recurs - în termen legal - Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL DOLJ,arătând că încheierea pronunțată de instanța de fond este netemeinică și nelegală.

Temeiurile care au determinat arestarea nu s-au schimbat, fiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 143, 146 și art. 148 lit. f

C.P.P.

Pericolul concret pentru ordinea publică rezultă din faptul că inculpații au acționat pe timp de noapte, având asupra lor 29 de carduri care prezentau elemente evidente de contrafacere iar fapta a avut o puternică rezonanță în rândul opiniei publice din localitate.

Recursul este nefondat.

S-a apreciat corect de către instanța de fond că temeiurile care au determinat arestarea preventivă a inculpaților s-au schimbat, în sensul că aceștia nu ar mai putea influența desfășurarea procesului penal, iar lăsarea acestora în libertate nu ar mai prezenta pericol concret pentru ordinea publică, având în vedere și împrejurarea că pentru infracțiunea prev. de art. 7 alin. 2 din legea 39/2003 s-a dispus anterior scoaterea de sub urmărire penală a inculpaților.

Existând indicii care să justifice bănuiala că inculpații au săvârșit infracțiunile pentru care au fost trimiși în judecată s-a dispus în mod corect luarea măsurii de a nu părăsi localitatea, măsură de natură să asigure o bună desfășurare a procesului penal.

Având în vedere considerentele de mai sus, Curtea în temeiul art. 38515pct. 1 lit. b C.P.P. va respinge recursul formulat de Parchet ca nefundat, urmând să dispună punerea de îndată în libertate a inculpaților, daca nu sunt reținuți sau arestați în altă cauză.

Cheltuielile judiciare avansate de stat vor rămâne în sarcina acestuia.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL DOLJ împotriva Încheierii nr. 103 de la 08 mai 2009, pronunțată în dosarul cu nr- al Tribunalului Dolj - Secția Penală, privind pe intimații - inculpați și, în prezent deținuți preventiv în cadrul

Dispune punerea de îndată în libertate a inculpaților și, dacă nu sunt reținuți sau arestați în altă cauză.

Cheltuielile judiciare avansate de stat, rămân în sarcina acestuia.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică de la 12 Mai 2009.

Președinte, Judecător, Judecător,

- - - - - -

Grefier,

Red. jud.: -

Jud. fond:

/ 01.06.2009

Președinte:Doru Filimon
Judecători:Doru Filimon, Valentina Trifănescu, George Ciobanu

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Înlocuirea măsurii preventive (art. 139 c.p.p.). Decizia 504/2009. Curtea de Apel Craiova