Înlocuirea măsurii preventive (art. 139 c.p.p.). Decizia 531/2009. Curtea de Apel Cluj

Jurisprudenţă şi speţe de drept penal (Jurindex)

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI

DOSAR NR-

DECIZIA PENALĂ NR.531/R/2009

Ședința publică din 01 septembrie 2009

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: Ioana Cristina Morar JUDECĂTOR 2: Săndel Macavei Delia

JUDECĂTORI: - -

-, președinte secție penală

GREFIER: -

Ministerul Public este reprezentat prin procuror

, din cadrul Serviciul Teritorial Cluj

S-a luat spre examinare recursul declarat de Serviciul Teritorial Cluj, împotriva Încheierii penale din data de 25 august 2009 Tribunalului Cluj, pronunțată în dosar nr-, având ca obiect verificarea legalității și temeiniciei măsurii arestării preventive dispusă față de inculpații, și.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă inculpatul, aflat în stare de arest, asistat de apărător ales, av., din Baroul Brașov, inculpatul, aflat în stare de arest, asistat de apărător ales, av., din Baroul Cluj și inculpatul, aflat în stare de arest, asistat de apărător ales, av., din Baroul Cluj, toți avocații cu delegații la dosar.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care, nefiind cereri de formulat ori excepții de ridicat, instanța acordă cuvântul pentru susținerea recursului.

Reprezentanta Parchetului solicită admiterea recursului, casarea încheierii atacate și rejudecând cauza, pronunțarea unei noi hotărâri prin care să se dispună, în baza art.300²rap.la art.160 pr.pen. menținerea măsurii arestării preventive față de inculpații, și. La data de 25 august 2009, instanța de fond, Tribunalul Cluj, a dispus înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea, apreciind că s-au modificat temeiurile avute în vedere la luarea acestei măsuri, respectiv că pericolul pentru ordinea publică pe care l-ar prezenta lăsarea în libertate a inculpaților s-a diminuat în mod semnificativ. S-a arătat că inculpații au avut o atitudine sinceră, că au conștientizat gravitatea faptelor, că nu au antecedente penale și că sunt incidente dispozițiile art.16 din Legea 143/2000. Toate acestea sunt reale, nu pot fi contestate, însă se circumscriu prevederilor art.74 pen. Pot fi reținute ca circumstanțe atenuante la momentul individualizării pedepselor ce li se vor aplica inculpaților. Nu sunt împrejurări care au apărut ulterior, ci se cunoștea atitudinea sinceră a inculpaților și lipsa de antecedente penale. Nu sunt întrunite condițiile prev.de art.139 alin.1 pr.pen. pentru a se dispune înlocuirea măsurii arestării preventive cu o altă măsură. Arată că sunt îndeplinite condițiile cerute de art.143 pr.pen. respectiv săvârșirea de către inculpați a faptelor rezultă din declarațiile acestora și restul probatoriului administrat, iar pericolul pentru ordinea publică pe care l-ar prezenta lăsarea lor în libertate rezultă din modalitatea concretă în care au acționat, astfel că sunt incidente în cauză și dispozițiile art.148 lit.f pr.pen. Într-o perioadă scurtă de timp, inculpații au traficat cantități importante de droguri de risc, rezină de canabis și au săvârșit faptele chiar după ce furnizorul lor din Baf ost prins, dând dovadă de o periculozitate sporită. Pentru toate aceste motive solicită pronunțarea unei noi hotărâri prin care să se mențină starea de arest a inculpaților.

Apărătorul inculpatului solicită respingerea recursului declarat de DIICOT Serviciul Teritorial Cluj ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică a încheierii atacate. În mod corect, Tribunalul Cluja apreciat că nu mai subzistă temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive. Inculpatul este arestat de circa 5 luni, iar la instanța de fond s-a administrat deja o Mp arte a probatoriului. Pericolul social concret pentru ordinea publică poate fi pertinent și suficient dacă se bazează pe fapte care să demonstreze că prin lăsarea în libertate a inculpatului s-ar tulbura ordinea publică. Detenția nu rămâne legitimă decât dacă ordinea publică este efectiv amenințată. Prin cercetarea judecătorească, judecătorul de la instanța de fond a perceput direct și nemijlocit participația inculpaților la săvârșirea faptelor. S-a reținut art.16 din Legea 143/2000 datorită faptului că inculpații au participat direct la identificarea altor participanți la fapte similare. Nu pot fi luate în considerare aceste elemente doar ca circumstanțe atenuante, așa cum a susținut reprezentanta Parchetului. Nu s-a arătat de ce dacă ar fi pus în libertate, inculpatul ar prezenta pericol pentru ordinea publică. Inculpatul este tânăr, student și a comis fapta datorită anturajului. Starea de detenție nu-i poate profita, iar scopul procesului penal nu poate fi atins cu inculpatul în stare de arest. Solicită a i se aplica inculpatului pe care-l asistă un tratament egal cu cel aplicat altui inculpat din dosar, care deși are o situație juridică mai grea, nu a recunoscut faptele și nu beneficiază de art.16 din Legea 143/2000, este în stare de libertate. Pentru toate aceste motive, solicită respingerea recursului și menținerea hotărârii atacate.

Apărătorul inculpatului solicită respingerea recursului declarat de DIICOT Serviciul Teritorial Cluj ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică a încheierii atacate. În mod corect prima instanță a apreciat că nu mai subzistă temeiurile avute în vedere la arestarea inculpatului, înlocuind măsura arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea. Nu contestă prevederile art.143 pr.pen. deoarece inculpatul a recunoscut săvârșirea faptelor, a regretat comiterea acestora și a dat declarații sincere. Temeiurile arestării s-au schimbat cu privire la art.148 lit.f pr.pen. Lăsarea în libertate a inculpatului nu mai prezintă pericol pentru ordinea publică. Inculpatul e la prima confruntare cu legea penală, pe parcursul cercetărilor a avut o conduită ireproșabilă, a colaborat cu organul de cercetare penală și a refuzat chiar să ia legătura cu martorii din prezentul dosar. Cele 5 luni petrecute în stare de arest preventiv au fost suficiente, pentru ca inculpatul să conștientizeze gravitatea faptelor comise. Acesta este dispus să urmeze un tratament medical de specialitate, are sprijinul familiei, este student și dorește să-și finalizeze studiile. Pentru aceste motive solicită respingerea recursului și menținerea hotărârii atacate.

Apărătorul inculpatului solicită respingerea recursului declarat de DIICOT Serviciul Teritorial Cluj ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică a încheierii atacate. În acest moment, instanța de fond a considerat că există o inegalitate de tratament inculpații aflați în stare de arest și cei care se află în stare de libertate. Pentru fapte similare, alți inculpați care nu beneficiază de art.16 din Legea 143/2000 sunt judecați în stare de libertate. Inculpatul este tânăr, student, apreciind că lăsarea sa în libertate nu prezintă nici un pericol pentru ordinea publică. Acel pericol pentru ordinea publică nu se confundă cu pericolul social ca trăsătură a infracțiunii. Solicită a se avea în vedere că inculpatul a refuzat chiar să ia legătura cu martorii care l-au vizitat, pentru ca procesul penal să nu fie afectat. Inculpatul are doar 19 ani, peste câteva zile va împlini 20 ani și își asumă obligația de a respecta cerințele impuse de instanță. Achiesează concluziilor formulate anterior de ceilalți avocați, solicitând respingerea recursului și menținerea hotărârii atacate.

Inculpatul, având ultimul cuvânt, arată că regretă comiterea faptei și dorește să fie pus în libertate pentru a-și continua studiile.

Inculpatul, având ultimul cuvânt, solicită cercetarea sa în stare de libertate, pentru a-și continua studiile. Totodată, arată că regretă comiterea faptelor.

Inculpatul, având ultimul cuvânt, arată că dorește să fie cercetat în stare de libertate și că nu va împiedica buna desfășurare a procesului penal. Totodată, arată că nu va mai consuma droguri și că dorește să-și continue studiile.

CURTEA

Asupra recursului penal de față,

În baza lucrărilor dosarului, constată că Tribunalul Cluj prin încheierea penală din 25 august 2009 în temeiul art.139 alin.1 pr.pen. raportat la art.145 pr.pen. a dispus înlocuirea măsurii arestării preventive luată față de inculpații

-, fiul lui și -, născut la data de 21.12.1985 în municipiul B, fără antecedente penale, CNP: -,

-, fiul lui - și -, născut la data de 28.04.1987 în municipiul C-N, fără antecedente penale, CNP: - și,

-, fiul lui și -, născut la data de 03.09.1989 în municipiul C-N, fără antecedente penale, CNP: -, în prezent toți trei aflați în stare de arest preventiv în Penitenciarul Gherla cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea C-N fără încuviințarea instanței de judecată, până la soluționarea definitivă a cauzei în ceea ce îi privește pe inculpații și și respectiv măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea B fără încuviințarea instanței de judecată, până la soluționarea definitivă a cauzei în ceea ce îl privește pe inculpatul.

S-a dispus punerea în libertate celor trei inculpați, dacă nu sunt arestați în altă cauză.

Inculpatul, locuiește în municipiul B,-,.3, jud. B,

Inculpatul, locuiește în municipiul C-N,-,.48, jud.C,

Inculpatul locuiește în municipiul C-N,-,.48,jud.

Pe durata măsurii obligării de a nu părăsi localitatea, inculpații, și au fost obligați să respecte următoarele obligații:

a) să se prezinte la instanța de judecată ori de câte ori sunt chemați;

b) să se prezinte la secția de poliție conform programului de supraveghere întocmit de către acest organ de poliție sau ori de câte ori sunt chemați;

c) să nu își schimbe locuința fără încuviințarea instanței de judecată;

d) să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte nici o categorie de arme.

S-a impus inculpaților, și ca pe durata măsurii obligării de a nu părăsi localitatea să respecte următoarea obligație:

- să nu se apropie de nici unul dintre coinculpații cercetați în cauză și să nu comunice cu aceștia sau cu martorii din prezenta cauză direct sau indirect.

S-a atras atenția inculpaților, și că în caz de încălcare cu rea-credință a măsurilor sau a obligațiilor ce le revin, se va lua față de aceștia măsura arestării preventive.

Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut în fapt următoarele:

Prin încheierea penală nr.26/C/27.03.2009 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Cluj s-a dispus în temeiul art.149¹alin.9-11.pr.pen. raportat la art.150 pr.pen. și art.148 alin.1 lit.f pr.pen. arestarea preventivă a inculpaților, și, pe o durată de 29 zile începând cu data de 27 martie 2009 și până la data de 24 aprilie 2009, fiind emise mandatele de arestare preventivă cu nr.22/C/27.03.2009, nr.23/C/27.03.2009 și nr.24/C/27.03.2009.

În fapt, s-a reținut că în cursul anului 2008, inculpații au vândut și oferit spre consum diferite cantități de droguri de risc (rezină de cannabis), mai multor persoane pe raza municipiului C-

Măsura arestării preventive a inculpaților, a fost prelungită prin încheierea penală nr.37/C/22.04.2009 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Cluj, pe o durată de 30 de zile, începând cu data de 25.04.2009 și până la data de 24.05.2009, în temeiul art.155, art.156 și art.159 pr.pen. și prin încheierea penală nr.49/C/21.05.2009 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Cluj, pe o durată de 15 zile, începând cu data de 25.05.2009 și până la data de 08.06.2009 inclusiv, în temeiul art.155, art.159 pr.pen. Temeiurile care au stat la baza luării și prelungirii măsurii arestării preventive de către instanța de judecată au fost verificate și confirmate de instanța de control judiciar cu ocazia soluționării recursurilor privind luarea și prelungirea acestei măsuri.

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Cluj cu nr.49D/P/2008 din data de 29 mai 2009 și înregistrat la data de 02 iunie 2009 pe rolul Tribunalului Cluj sub nr-, s-a dispus în conformitate cu dispozițiile art.262, pct.1, lit."a" și "b" pr.pen. trimiterea în judecată în fața acestei instanțe în stare de arest preventiv a inculpaților, pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri, prev. și ped. de art.2 alin.1 din Legea nr.143/2000 cu aplic.art.41 alin.2 pen. și de deținere de droguri de risc, fără drept, pentru consum propriu, prev. și ped. de art.4 alin.1 din Legea nr.143/2000 cu aplicarea art.41 al.2 pen. totul cu aplicarea art.33 lit.a pen. și art.16 din Legea 143/2000, pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri, prev. și ped. de art.2 alin.1 din Legea nr.143/2000 cu aplic.art.41 alin.2 pen. și de deținere de droguri de risc, fără drept, pentru consum propriu, prev. și ped. de art.4 alin.1 din Legea nr.143/2000 cu aplicarea art.41 al.2 pen. totul cu aplicarea art.33 lit.a pen. și pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri, prev. și ped. de art.2 alin.1 din Legea nr.143/2000 cu aplic.art.41 alin.2 pen. și de deținere de droguri de risc, fără drept, pentru consum propriu, prev. și ped. de art.4 alin.1 din Legea nr.143/2000 cu aplicarea art.41 al.2 pen. totul cu aplicarea art.33 lit.a pen. și art.16 din Legea nr.143/2000.

Potrivit dispozițiilor art.300²din Codul d e procedură penală în cauzele în care inculpatul este trimis în judecată în stare de arest preventiv, instanța legal sesizată este datoare să verifice, în cursul judecății, legalitatea și temeinicia arestării preventive procedând potrivit art.160 pr.pen. respectiv dacă instanța constată că arestarea preventivă este nelegală sau că temeiurile care au determinat arestarea preventivă au încetat sau nu există temeiuri noi care să justifice privarea de libertate, dispune, prin încheiere motivată, revocarea arestării preventive și punerea în libertate a inculpatului. Când instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, instanța, dispune, prin încheiere motivată, menținerea măsurii arestării preventive.

Examinând actele și lucrările dosarului, instanța a constatat că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive față de inculpații:, s-au modificat până în prezent, cu referire în special la pericolul concret pentru ordinea publică pe care l-ar reprezenta lăsarea în libertate a inculpaților, modificări care sunt de natură a impune înlocuirea măsurii arestului preventiv cu o altă măsură neprivativă de libertate și punerea în libertate a inculpaților.

Astfel, în cauză sunt întrunite condițiile arătate la art.143 alin.1 pr.pen. existând suficiente indicii care justifică presupunerea rezonabilă că inculpații au săvârșit infracțiunile pentru care sunt cercetați, respectiv transcrierea convorbirilor telefonice interceptate și înregistrate în baza autorizațiilor emise de către Tribunalul Cluj - Secția penală, cumpărările autorizate făcute de către investigatori și colaboratorii acestora, rapoartele de constatare tehnico-științifice întocmite în cauză și care certifică faptul că substanțele provenite de la inculpați sunt droguri de risc, declarațiile martorilor și nu în ultimul rând declarațiile inculpaților.

În ceea ce privește însă condițiile prevăzute de art.148 lit.f pr.pen. mai precis pericolul concret pentru ordinea publică pe care l-ar reprezenta lăsarea în libertate a inculpaților, trebuie observat că acesta nu se confundă cu pericolul social ca trăsătură esențială a infracțiunii; aceasta nu înseamnă, însă, că în aprecierea pericolului pentru ordinea publică trebuie făcut abstracție de gravitatea faptei, fiind însă imperios necesară și existența unor date și probe care să convingă judecătorul că pentru siguranța publică se impune privarea de libertate a inculpaților, ceea ce face ca aceste noțiuni să nu fie privite izolat, ci interdependent.

În speță, instanța a constatat că atât în faza de urmărire penală cât și în cursul cercetării judecătorești, inculpații, au avut o poziție constantă, recunoscând faptele ce li se impută. Ba mai mult, cu ocazia declanșării cercetării judecătorești inculpații au avut o atitudine sinceră recunoscând întrutotul faptele comise astfel cum au fost descrise în rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Cluj cu nr.49 D/P/2008 din data de 29 mai 2009, atât în fapt cât și în drept.

Mai mult, instanța a apreciat că în cadrul verificării periodice a legalității și temeiniciei măsurii arestării preventive nu trebuie omise dispozițiile art.136 alin.8 pr.pen. referitoare la scopul măsurii arestării preventive, de gradul de pericol social al infracțiunii, de sănătatea, viața, antecedentele și alte situații privind persoana față de care a fost luată măsura. Așadar, implică cercetarea și evaluarea unui complex de date care privesc persoana infractorului, respectiv: starea psihofizică și structura biologică, particularitățile psihice ale persoanei acestuia, ambianța socială, precum și comportarea avută înaintea și după săvârșirea infracțiunii.

Ori, în cauză toți trei inculpații au avut o conduită ireproșabilă până la comiterea faptelor reținute în sarcina lor pe care de altfel aceștia le-au recunoscut în totalitate, astfel cum au fost descrise în actul de sesizare al instanței, având după comiterea infracțiunilor o atitudine concretizată de o deplină sinceritate, întreg probatoriul administrat până în această fază procesuală fiind în totalitate însușit de ei. În plus, este important de menționat faptul că alți martori din prezenta cauză au încercat să ia legătura cu ei la locul de detenție, însă inculpații au refuzat totalmente întâlnirea cu aceștia, ceea ce denotă împrejurarea că inculpații nu au încercat să zădărnicească aflarea adevărului în cauză.

De asemenea, nu trebuie neglijată nici incidența dispozițiilor art.16 din Legea nr.143/2000 reținută de procuror în actul de sesizare în ceea ce îi privește pe inculpații și, raportat la faptul că aceștia au formulat denunțuri penale împotriva altor persoane, denunțuri ce au fost confirmate de către organele de urmărire penală având în vedere că în baza acestora s-au declanșat acțiunile penale de către Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Cluj și respectiv Serviciul Teritorial Satu -M, reliefând încă odată împrejurarea că inculpații au fost pe deplin sinceri și au colaborat cu organele de urmărire penală. Totodată, instanța va reține că inculpatul este cercetat în stare de libertate, deși este acuzat de comiterea acelorași infracțiuni ca și inculpații arestați, iar în favoarea sa nu s-au reținut de către organul de urmărire penală și dispozițiile art.16 din Legea nr.143/2000.

În ceea ce privește durata arestării preventive, aceasta nu va putea fi apreciată că a depășit limitele rezonabile având în vedere criteriile de apreciere din perspectiva jurisprudenței, respectiv complexitatea cauzei, însă în speță, instanța va aprecia că perioada de 5 luni de zile de arest preventiv al inculpaților, și este suficientă pentru a se putea concluziona că și-a produs efectul, respectiv inculpații conștientizează gravitatea faptelor lor și manifestă o atitudine de totală responsabilitate în raport cu acestea.

În același timp, este bine stabilit în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului privind art.5 că privarea de libertate este o măsură atât de gravă încât ea nu se justifică decât în ultimă instanță, atunci când alte măsuri, mai puțin severe, au fost luate în considerare și apreciate insuficiente pentru protejarea interesului personal sau public care impune detenția (a se vedea în acest sens Litwa Poloniei, 26629/95, 04.04.2000, Hafsteinsdottir Islandei, 40905/98, 08.06.2004), situație care nu mai este prezentă în speță, cercetarea judecătorească putând continua și cu inculpații în stare de libertate.

În contextul celor anterior enunțate, având în vedere și practica Curții Europene a Drepturilor Omului, s-a apreciat că în speță sunt incidente prevederile art.139 alin.1 pr.pen. privind înlocuirea măsurii preventive a arestării cu aceea a măsurii neprivative de libertate, constând în obligarea de a nu părăsi localitatea de domiciliu, această măsură neputând influența sub nici un aspect bunul mers al cercetării judecătorești, cu atât mai mult cu cât în sarcina celor trei inculpați se vor stabili anumite obligații stricte și imperative ce vor trebui respectate, în caz contrar instanța putând dispune luarea față de aceștia a măsurii arestării preventive.

Prin urmare, în temeiul art.139 alin.1 pr.pen. raportat la art.145 pr.pen. instanța a dispus înlocuirea măsurii arestării preventive luată față de inculpații, cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea C-N fără încuviințarea instanței de judecată, până la soluționarea definitivă a cauzei în ceea ce îi privește pe inculpații și și respectiv măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea B fără încuviințarea instanței de judecată, până la soluționarea definitivă a cauzei în ceea ce îl privește pe inculpatul.

Instanța a dispus punerea în libertate celor trei inculpați, dacă nu sunt arestați în altă cauză.

Inculpatul locuiește în municipiul B,-,.3, jud. B,

Inculpatul locuiește în municipiul C-N,-,.48, jud.C,

Inculpatul locuiește în municipiul C-N,-,.48, jud.

Pe durata măsurii obligării de a nu părăsi localitatea, inculpații au fost obligați să respecte următoarele obligații:

a) să se prezinte la instanța de judecată ori de câte ori sunt chemați;

b) să se prezinte la secția de poliție conform programului de supraveghere întocmit de către acest organ de poliție sau ori de câte ori sunt chemați;

c) să nu își schimbe locuința fără încuviințarea instanței de judecată;

d) să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte nici o categorie de arme.

Totodată instanța le va impune inculpaților ca pe durata măsurii obligării de a nu părăsi localitatea să respecte următoarea obligație:

- să nu se apropie de nici unul dintre coinculpați cercetați în cauză și să nu comunice cu aceștia sau cu martorii din prezenta cauză direct sau indirect.

Instanța le-a atras atenția inculpaților că în caz de încălcare cu rea-credință a măsurilor sau a obligațiilor ce le revin, se va lua față de aceștia măsura arestării preventive.

Împotriva acestei încheieri a declarat recurs DIICOT - Serviciul Teritorial Cluj solicitând admiterea căii de atac promovate și rejudecând cauza, a se respinge cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive a inculpaților, - și -, cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea și pe cale de consecință, menținerea arestării preventive a celor trei inculpați conform art.300²raportat la art.160 proc.pen.

Curtea examinând recursul declarat, constată că acesta este fondat pentru motivele ce se vor învedera în continuare.

Prima instanță a motivat înlocuirea măsurii arestării preventive cu obligarea de a nu părăsi localitatea, argumentând că tulburarea socială rezultată din gravitatea presupuselor fapte s-a diminuat treptat prin trecerea perioadei semnificative de timp în care inculpații au fost arestati preventiv (5 luni) respectiv de la 27 martie 2009.

Potrivit art.139 alin.1 proc.pen. măsura preventivă luată se înlocuiește cu altă măsură preventivă, când s-au schimbat temeiurile care au determinat luarea măsurii.

Conform art.139 alin.3⁵din același cod, măsura arestării preventive poate fi înlocuită cu una dintre măsurile prevăzute în art.136 alin.1 lit.b și c proc.pen.

Durata arestării preventive nu este un temei al înlocuirii măsurii preventive, aceasta având relevanță numai sub aspectul prevăzut în art.140 proc.pen. referitor la încetarea de drept a măsurilor preventive, text care nu are incidență în cauză.

Dispozițiile art.139 alin.1 proc.pen.prevăd posibilitatea înlocuirii unei măsuri preventive cu altă măsură când s-au schimbat temeiurile ce au determinat luarea măsurii. Ori, temeiurile care au determinat arestarea preventivă a inculpaților nu s-au schimbat, până în prezent fiind audiați doar inculpații, cercetarea judecătorească fiind abia la început, fiind necesar a se administra în probațiune probe testimoniale atât în favoarea cât și în defavoarea inculpaților.

Raportat la natura și gravitatea infracțiunilor presupus a fi comise, respectiv trafic de droguri de risc, starea de pericol creată prin vătămarea adusă relațiilor sociale privind viața și sănătatea persoanei, precum și limitele de pedeapsă prevăzute de lege, nu se impune înlocuirea măsurii arestării preventive cu cea a obligării de a nu părăsi localitatea.

socială a faptelor reprezintă unul dintre criteriile de apreciere a pericolului social concret. Având în vedere că de la data arestării inculpaților a trecut o perioadă de doar 5 luni, nu se pune problema estompării rezonanței sociale a infracțiunilor și nici problema înlocuirii arestului preventiv cu o altă măsură mai blândă.

Printre criteriile ce trebuie avute în vedere de instanță la înlocuirea măsurii arestării preventive cu o altă măsură preventivă mai blândă, în cazul infracțiunilor prevăzute de Legea nr.143/2000, trebuie să se numere și gradul de pericol social al infracțiunilor reținute în sarcina inculpaților prin actul de sesizare, amploarea activității infracționale precum și urmările acesteia.

Tribunalul, a făcut abstracție de aceste criterii astfel că instanța de recurs va reține că față de gradul ridicat de pericol social al faptelor presupus a fi comise de către inculpați, de cantitatea de droguri traficată, de împrejurarea că inculpații pe lângă consumul propriu au și distribuit drogurile, există în continuare temeiuri care justifică menținerea acestora în stare de arest preventiv, existând la dosar probe certe că lăsarea lor în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică.

Față de modul de concepere și organizare a activității infracționale de către inculpați, dacă s-ar admite cererile de înlocuire a măsurii arestării preventive, dispunându-se punerea lor de îndată în libertate, s-ar induce un puternic sentiment de insecuritate socială, de nesiguranță în opinia publică, fapt ce în final s-ar repercuta negativ asupra finalității actului de justiție. Nu este lipsit de importanță că în prezentul dosar cercetarea judecătorească este la început, urmând a fi administrate probe cu martori astfel că lăsarea inculpaților în libertate ar putea influența adevărul judiciar, ce urmează a se stabili în speță.

Instanța de fond la motivarea hotărârii a avut în vedere că inculpații atât în faza de urmărire penală cât și cu ocazia audierii în fața sa, au manifestat sinceritate, că au formulat denunțuri penale împotriva unor altor persoane, denunțuri ce au fost confirmate de către organele de urmărire penală, fiind incidente astfel disp.art.16 din Legea 143/2000, condiții în care a apreciat că se impune înlocuirea arestării preventive cu o altă măsură. Dar același tribunal, a arătat în cuprinsul motivării că inculpații au fost căutați la locul de detenție de o serie de martori ce urmează a fi ascultați în prezentul dosar, inculpații refuzând să ia legătura cu aceștia, împrejurare care evident ar putea duce la zădărnicirea aflării adevărului în prezenta speță.

Este de menționat că aceste aspecte pot constitui circumstanțe personale în favoarea inculpaților sau reale referitoare la fapte cărora li se poate da eficiență într-un alt cadru, respectiv, la finalizarea cercetării judecătorești, cu ocazia individualizării judiciare a sancțiunilor care pot consta în pedepse reduse sub minimul special prevăzut de lege sau în suspendarea condiționată a executării acestora.

Curtea reține că la acest moment procesual nu există nici un temei pentru înlocuirea arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea, aspectele învederate de judecătorul fondului putând fi avute în vedere doar la finalizarea procesului, unde cu ocazia deliberării va putea face aplicarea art.74, 76 pen. și art.81 pen.

Curtea apreciază că, în baza disp.art.136 proc.pen.pentru desfășurarea în condiții corespunzătoare a procesului penal și pentru a se împiedica sustragerea inculpaților de la judecată, este corespunzătoare momentan măsura arestării preventive, subzistând temeiurile inițiale care au impus-

Este de subliniat în cazul încheierii Tribunalului Cluj că, la fel ca în cazul luării măsurii arestării preventive, încheierea de înlocuire a arestării preventive trebuie să cuprindă temeiurile concrete care au determinat înlocuirea acesteia cu o altă măsură preventivă; referirea generică la gravitatea mai redusă a infracțiunii sau la faza în care se află cercetarea judecătorească nu este de natură să satisfacă cerințele unei motivări concrete la care se referă art.137 partea finală din același cod.(cauza Boldea contra României 2007, cauza Tatishvili contra Rusiei 2007; cauza Hiro Balani contra Spaniei 1994; cauza Highins contra Franței 1998).

Existența și, în același timp, subzistența în continuare a unor temeiuri care au justificat arestarea preventivă a inculpaților constituie și sunt conforme și scopurilor instituite prin art.5 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Amploarea activității infracționale, modul de concepere și de derulare justifică menținerea arestului preventiv, la dosar fiind probe care conduc la incidența temeiului prev.de art.148 lit.f proc.pen.

Stabilirea vinovăției inculpaților urmează a se face desigur numai în urma efectuării cercetării judecătorești de către instanța investită cu judecarea fondului cauzei, probațiunea administrată în faza urmăririi penale, pune însă în evidență existența unor indicii temeinice în înțelesul art.143 cod proc.pen. care justifică luarea și menținerea măsurii arestării preventive față de aceștia.(cazul, și Hartley vs UK).

Pericolul social concret rezultă, în egală măsură, atât din gravitatea faptelor pentru care inculpații au fost trimiși în judecată cât și din activitatea infracțională desfășurată de aceștia.

Menținerea stării de arestare preventivă a inculpaților, în condițiile legii, nu afectează cu nimic dreptul acestora la un proces echitabil, ei având posibilitatea de a cere și administra toate probele considerate necesare pentru a demonstra lipsa de temeinicie a susținerilor acuzării.

Potrivit art.5 pct.1 din Convenția Pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale și art. 23 din Constituția României, referitor la cazurile de excepție în care o persoană poate fi lipsită de libertate, inculpații au fost arestați în vederea aducerii lor în fața autorităților judiciare competente, existând motive verosimile de a bănui că au săvârșit o infracțiune.

În plus, curtea reține că existența și persistența unor indicii grave de vinovăție constituie, conform jurisprudenței CEDO "factori pertinenți care legitimează o detenție provizorie", măsura arestării preventive a inculpaților fiind conformă scopului instituit prin art. 5 al CEDO.

De asemenea, în raport de probele aflate la dosar, existând "suspiciunea rezonabilă că s-a comis o infracțiune" măsura arestării preventive este justificată și prin prisma aceleiași jurisprudențe.

Aprecierea probelor se va face de către instanța de fond sub aspectul reținerii sau nu a vinovăției inculpaților.

În această fază a recursului, instanța nu are abilitatea de a cenzura corectitudinea administrării probelor de către organele de anchetă și nici de a verifica apărări care țin de fondul cauzei. Până la dovada contrarie, probele administrate de procuror nu pot fi înlăturate de către instanța sesizată cu luarea unei măsuri preventive.

Potrivit disp.art.300¹alin.3 proc.pen. când instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea preventivă impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, instanța, menține, prin încheiere motivată, arestarea preventivă sau potrivit alin.2 al aceluiași articol, dacă constată că temeiurile care au determinat arestarea au încetat, sau nu există temeiuri noi care să justifice privarea de libertate, dispune prin încheiere, revocarea măsurii arestării preventive.

În cauza de față, nu există temeiuri noi care să justifice privarea de libertate și în consecință, ceea ce curtea trebuie să analizeze, sunt temeiurile care au determinat arestarea preventivă și dacă acestea impun sau nu, în continuare, privarea de libertate.

În privința indiciilor temeinice din care rezultă presupunerea rezonabilă că inculpații sunt autorii infracțiunilor pentru care au fost trimiși în judecată, acestea au fost analizate în mod definitiv la momentul luării măsurii arestului preventiv și nu s-au modificat până la sesizarea instanței prin rechizitoriu și nici până la soluționarea prezentului recurs.

Susținerea curții este justificată în cele ce preced și de legislația europeană (cazul Saadi contra Regatului Unit și Ambruszkiewicz contra Poloniei din 4 mai 2006, Vrencev contra din 23 septembrie 2008, Ladent contra Poloniei din 18 martie 2008), în care se statuează necesitatea detenției raportat la infracțiunile comise de inculpați și totodată, existența unei proporționalități a detenției raportat la alte măsuri, mai puțin stringente, conform Codului d e procedură penală român, măsurile vizate de art.145 și 145¹.

În speța de față, menținerea măsurii arestării preventive a inculpaților este justificată prin existența unui interes public, interes care se referă la buna administrare a justiției și totodată protejarea publicului, în sensul eliminării riscului repetării faptelor.

Prin prisma acestor împrejurări, curtea apreciază că lăsarea inculpaților în libertate în acest moment procesual ar putea influența cercetarea judecătorească, nefiind încă audiat nici un martor în prezenta cauză.

Prin conținutul hotărârilor Contrada contra Italiei din 24 august 1998; Labita contra Italiei din 6 aprilie 2004; Calleja contra Maltei din 7 aprilie 2005, în prezenta speță, s-a dovedit că persistența în timp a motivelor plauzibile că inculpații sunt bănuiti de comiterea unei infracțiuni, este o condiție pentru menținerea detenției.

Dincolo de aspectul factual, existența motivelor plauzibile de a bănui că inculpații ar fi comis faptele, impune în sensul art.5 paragraf 1 lit.c din Convenția europeana, ca faptele invocate să poată fi, în mod rezonabil, încadrate într-unul din textele Codului penal sau legi speciale, care incriminează anumite tipuri de comportament, ceea ce s-a și realizat în prezentul dosar, infracțiunile imputate inculpaților fiind prevăzute în Legea specială 143/2000.

În speța de față, există bănuieli rezonabile în sensul că faptele pentru care sunt cercetați inculpații, constituiau o infracțiune la momentul în care s-au produs, și al trimiterii în judecată (cauza Wloch contra Poloniei din 19 octombrie 2000).

Prin prisma legislației CEDO s-a dovedit în afara oricărei îndoieli că scopul măsurii arestării inculpaților a fost acela de a-i prezenta autorității competente conform art.5 paragraf 3 din CEDO, verificându-se de către instanțe independente și imparțiale, legalitatea măsurii arestării și ulterior menținerea acesteia.(cauza Benham contra Regatului Unit 1996; Jecius contra Lituaniei 2000; Nevmerzhitsky contra Ucrainei 2005).

Contrar celor susținute de Tribunalul Cluj sunt îndeplinite condițiile cerute de art.143, 146 și 148 lit.f proc.pen.

Potrivit art.148 lit.f măsura arestării poate fi luată dacă pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea săvârșită, este închisoarea mai M de 4 ani și există probe că lăsarea în libertate a inculpaților prezintă pericol concret pentru ordinea publică.

Prima condiție este îndeplinită întrucât infracțiunea de trafic de droguri de risc se sancționează cu o pedeapsă mai M de 4 ani închisoare.

Referitor la condiția pericolului concret pentru ordinea publică și aceasta este întrunită și rezultă din probele de la dosar.

Temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive a inculpaților nu s-au schimbat și impun în continuare privarea de libertate a acestora, apreciind că liberi fiind ar prezenta pericol concret pentru ordinea publică, de natură să aducă atingere desfășurării procesului penal, în raport de natura, gravitatea și modalitatea de săvârșire a infracțiunii.

Starea de pericol pentru ordinea publică în cazul lor presupune o rezonanță socială a unor fapte grave, atât în rândul comunității locale asupra căreia și-au exercitat influența negativă, dar și la nivelul întregii ordini sociale.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a acceptat în cazul Letellier vs Franța că în circumstanțe excepționale, pe motivul gravității în dauna reacției publice, anumite infracțiuni, pot constitui cauza unor dezordini sociale în măsură să justifice detenția, cel puțin pentru un timp.

De asemenea, obstrucționarea justiției și pericolul de sustragere au constituit motive întemeiate de a refuza eliberarea unei persoane arestate preventiv, apreciate ca atare de Curtea Europeană în interpretarea art.5 paragraf 3 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

De aceea, în situația de față, se impune o astfel de reacție a autorităților pentru a nu se crea și mai mult neîncrederea în capacitatea justiției de a lua măsurile necesare pentru prevenirea pericolului vizat de ordinea publică și crearea unui echilibru firesc și a unei stări de securitate socială.

Curtea apreciază că după o perioadă de 5 luni de la luarea măsurii arestării preventive, detenția provizorie nu se poate transforma într-o pedeapsă privativă de libertate, nefiind încălcate cerințele legislației europene nici sub acest aspect. (cauza Stogmuller contra Austriei).

Pentru motivele ce preced, curtea reține că infracțiunile de care sunt bănuiți inculpații, prezintă o gravitate sporită, faptele presupus a fi săvârșite de aceștia având rezonanță în rândul opiniei publice și determinând reacția neagativă a acesteia, față de împrejurarea că persoane asupra cărora planează astfel de acuzații sunt judecate în stare de libertate, justifică pe deplin menținerea măsurii arestării preventive a inculpaților, neexistând motive de înlocuire a acesteia cu o altă măsură preventivă.

Așa fiind, recursul DIICOT - Serviciul Teritorial Cluj apare ca fondat și se va admite în baza art.385¹⁵pct.2 lit.d proc.pen. se va casa încheierea penală din 25 august 2009 a Tribunalului Cluj în întregime și rejudecând, se vor respinge cererile formulate de inculpații, și privind înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea C-N pentru inculpații și și municipiul B pentru inculpatul.

Totodată, în baza art.300²rap.la art.160^bproc.pen.se va menține starea de arest a inculpaților.

În baza art.192 pct.3 alin.3 proc.pen.cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de DIICOT Serviciul Teritorial Cluj împotriva încheierii penale din 25 august 2009 a Tribunalului Cluj, în dosar nr-, având ca obiect verificarea legalității și temeiniciei măsurii arestării preventive a inculpaților, și pe care o casează în întregime și rejudecând:

Respinge cererile formulate de inculpații, și privind înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea C-N pentru inculpații și și mun.B pentru inculpatul.

În baza art.300²raportat la art.160^bproc.pen.menține starea de arest a inculpaților, fiul lui și, născut la 21.12.1985 în B;, fiul lui și, născut la 28.04.1987 în C-N;, fiul lui și, născut la 03.09.1989 în C-N, aflați în Penitenciarul Gherla.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Dată și pronunțată în ședința publică din 1 septembrie 2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, GREFIER,

--- - - - - -

cu opinie separată în sensul

respingerii recursului

DIICOT

Red.PD/CA

07.09.2009 - 6 ex.

Jud.fond.

OPINIE SEPARATĂ

Cu ocazia deliberării asupra soluției pronunțată în cauză, unul dintre membrii completului de judecată a formulat opinie separată în sensul pronunțării unei soluții procesuale de respingere a recursului formulat de - Serviciul Teritorial Cluj împotriva încheierii din 25 august 2009 Tribunalului Cluj, în dosar -, ca nefundat, pe considerentele art. 385/15 pct. 1 lit. b proc.pen.

Astfel, reluăm împrejurarea că, în baza lucrărilor dosarului,prin încheierea penală din 25 august 2009 în temeiul art.139 alin.1 pr.pen. raportat la art.145 pr.pen.s-a dispus înlocuirea măsurii arestării preventive luată față de inculpații