Înlocuirea măsurii preventive (art. 139 c.p.p.). Decizia 626/2009. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR-
DECIZIA NR. 626
Ședința publică din data de 01 octombrie 2009.
PREȘEDINTE: Elena Negulescu
JUDECĂTOR 2: Ioana Nonea
JUDECĂTOR 3: Elena Zăinescu
Grefier - - -
*****
Ministerul Publica fost reprezentat de procuror din cadrul - SERVICIUL TERITORIAL PLOIEȘTI.
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - - Biroul Teritorial Dâmbovița împotriva încheierii de ședință din 29.09.2009 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în dosarul nr-, privind pe inculpatul, fiul lui și, născut la 20.04.1947, în prezent aflat în Penitenciarul Mărgineni, prin care, n baza dispozițiilor art. 300/2 rap. la art.160/b alin. 2 Cod procedură penală, s-a revocat măsura arestării preventive a inculpatului și s-a dispus punerea de îndată în libertate a acestuia de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr. 20/U/16.09.2008, emis de Tribunalul Dâmbovița în dosarul nr-, dacă nu mai este arestat într-o altă cauză.
În baza 139 alin. 35Cod procedură penală a fost înlocuită măsura arestării preventive luată față de inculpat cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea, prevăzută de art. 136 alin. 1 lit. b Cod procedură penală și art. 145 Cod procedură penală.
Pe durata acestei măsuri inculpatul va fi obligat să respecte obligațiile prevăzute de art. 145 alin. 1/1 lit. a, b, c și d Cod procedură penală.
Potrivit dispozițiilor art. 145 alin. 2 și 3 Cod procedură penală s- atras atenția inculpatului că, în caz de încălcare cu rea-credința a măsurii sau a obligațiilor care îi revin, măsura va fi înlocuită cu măsura arestării preventive.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns intimatul inculpat, în stare de arest, asistat din oficiu de avocat, din cadrul Baroului
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Cu acordul instanței, avocat a luat legătura cu intimatul inculpat, după care, având cuvântul arată că nu are cereri de formulat și solicită acordarea cuvântului pentru dezbaterea recursului.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, arată că nu are cereri de formulat și solicită acordarea cuvântului pentru dezbaterea recursului.
Curtea, ia act că nu sunt cereri prealabile de formulat și nici excepții de invocat, față de actele și lucrările dosarului, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbaterea recursului.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, solicită să fie avute în vedere motivele de recurs depuse la dosar, arătând că inculpatul este trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 7 alin. 1 din Legea nr. 39/2003, art. 215 alin. 1,2 și 3 Cod penal, cu aplic. art. 41 - 42 Cod penal, art. 26 Cod penal rap. la art. 290 Cod penal, cu aplic. art. 41 - 42 Cod penal, art. 291 Cod penal, cu aplic. art. 41 - 42 Cod penal, toate cu aplic. art.33 lit. a Cod penal.
Apreciază că în cauză sunt îndeplinite condițiile prev. de art. 148 lit. f Cod procedură penală, având în vedere că pedeapsa pentru infracțiunea săvârșită este mai mare de 4 ani închisoare și există probe că lăsarea în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
În concluzie, solicită admiterea recursului, casarea încheierii de ședință din 29.09.2009 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița și pe fond menținerea măsurii arestării preventive a inculpatului.
Avocat, având cuvântul pentru intimatul inculpat, solicită respingerea recursului, ca nefondat și menținerea încheierii de ședință din 29.09.2009 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița ca fiind temeinică și legală, apreciind că în mod corect instanța a constatat că nu mai subzistă temeiuri care să justifice privarea acestuia de libertate și că nu prezintă pericol concret pentru ordinea publică, având în vedere conduita acestuia, vârsta înaintată, starea precară de sănătate și că a înțeles gravitatea acțiunilor sale.
De asemenea, arată că inculpatul a recunoscut faptele, în cauză au fost administrate probe cu privire la faptele reținute în sarcina sa, au fost audiați martori, nu va influența buna desfășurarea a procesului penal, dar și față de împrejurarea că este în stare de arest de la data de 16.09.2008.
Intimatul inculpat, având ultimul cuvânt, arată că în cauză au fost audiați martorii, că este arestat de circa un an de zile și nu el este persoana care a întocmit actele false, considerându-se o victimă. Susține că a semnat actul de cumpărare al mașinii în schimbul promisiunii de angajare ca magaziner.
În concluzie, solicită judecarea în stare de libertate, urmând să respecte dispozițiile date de instanță și că nu fa împiedica buna desfășurare a procesului penal.
CURTEA,
Asupra recursului penal de față;
Examinând actele și lucrările dosarului, reține următoarele:
Prin încheierea din data de 209.09.2009 a Tribunalului Dâmbovița, s-a dispus, între altele, în baza art. 300/2 rap. la art. 160/b alin. 3 și C.P.P. art. 23 alin. 6 din Constituție menținerea arestării preventivă a inculpaților, și, constatându-se că temeiurile care au determinat arestarea preventivă a acestora subzistă și impun în continuare privarea de libertate, iar în temeiul art. 300/2 rap. la art. 160/b alin. 2 s C.P.P.-a revocat măsura arestării preventive luată față de inculpatul, fiul, născut la 20.04.1947, în, județul V, domiciliat în comuna, sat V, județul D, CNP -, aflat în Penitenciarul Mărgineni și s-a dispus punerea de îndată în libertate a acestuia de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr. 20/U/16.09.2008 emis de Tribunalul Dâmbovița, dacă nu este arestat în altă cauză.
În baza art. 139 alin.3 /5 s C.P.P.-a dispus înlocuirea măsurii arestării preventive luată față de acest inculpat cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea prev. de art. 136 alin. 1 și C.P.P. art.. 145 urmând C.P.P. ca inculpatul să se supună obligațiilor prev. de art. 145 alin. 1 /1 lit.a,b,c și și art. 145 alin. lit. c și e C.P.P. respectiv să se prezinte la organul de urmărire penala sau, după caz, la instanța de judecata ori de cate ori este chemat; sa se prezinte la organul de politie,desemnat cu supravegherea, respectiv Postul de Poliție al comunei, județul D, conform programului de supraveghere întocmit de organul de politie sau ori de cate ori este chemat; sa nu își schimbe locuința fără încuviințarea instanței; sa nu dețină, sa nu folosească si sa nu poarte nicio categorie de arme, deci nici arme albe, să nu se apropie de martorul, de membrii familiei acestuia, să nu comunice cu aceștia direct sau indirect și nici cu experții care vor fi desemnați în cauză.
S- atras atenția inculpatului că, potrivit dispozițiilor art. 145 alin. 2 și 3 Cod procedură penală, în caz de încălcare cu rea-credință a măsurii sau a obligațiilor care ii revin, măsura obligării de a nu părăsi localitatea va fi înlocuită cu măsura arestării preventive.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut că din actele și lucrările dosarului că față de inculpații, și subzistă în continuare temeiurile avute în vedere la luarea și apoi la menținerea arestării preventive a acestora, din fișele de cazier rezultă că inculpații și au mai fost condamnați anterior, astfel că faptele deduse judecății au fost săvârșite în stare de recidivă prev. de art. 37 Cod penal, ceea ce denotă predispoziția acestora pentru săvârșirea de noi infracțiuni și implicit pericolul concret pe care îl prezintă pentru ordinea publică în situația în care ar fi puși în libertate.
De asemenea, se arată că și inculpatul este cunoscut cu antecedente penale, iar din datele existente în dosar, inclusiv declarațiile martorilor audiați în fața instanței, rezultă presupunerea rezonabilă că acesta a săvârșit faptele reținute în sarcina sa, așa cum de altfel reiese și cu privire la ceilalți inculpați.
Temeiurile luării măsurii arestării preventive a inculpatului prev. de art. 148 lit. a și b Cod penal se mențin, întrucât acesta s-a sustras de la cercetări și a încercat să zădărnicească aflarea adevărului.
Necesitatea menținerea măsurii arestării preventive a acestora se impune pentru împiedicarea săvârșirii de noi infracțiuni în condițiile în care circumstanțele cauzei, antecedentele și personalitatea inculpaților fac plauzibil riscul ca aceștia să comită noi infracțiuni dacă ar fi puși în libertate, făcându-se referire la jurisprudența Curții Europene, cauzele -Maliverg Franței și Letellier Franței.
Totodată, prima instanță apreciază că infracțiunile pentru care sunt cercetați inculpații au un grad de pericol social deosebit de ridicat, pericol ce rezultă din natura infracțiunilor, din împrejurările și modalitatea comiterii lor, din urmarea produsă și anume prejudicierea instituțiilor de creditare, prin obținerea frauduloasă a unor împrumuturi sau bunuri așa încât lăsarea în libertate a acestora ar prezenta pericol concret pentru ordinea publică întrucât ar avea influență negativă asupra comunității din care fac parte.
Se mai arată că în cauză urmează a fi audiat martorul, care a obținut, de asemenea, în mod fraudulos credit, iar conform declarației martorei, acesta a fost însoțit de inculpatul în momentul depunerii actelor și achiziționării bunurilor
Menținerea arestării preventive a inculpaților, concluzionează instanța de fond, nu încalcă inculpaților dreptul la libertate prev. de art. 5 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale de vreme ce arestarea lor este impusă de existența motivelor verosimile de a bănui că au săvârșit o infracțiune, de necesitatea ocrotirii ordinii de drept, având în vedere că potrivit art. 136 măsurile C.P.P. preventive urmăresc asigurarea bunei desfășurări a procesului penal în vederea realizării scopului prevăzut de art. 1 din același cod, respectiv apărarea ordinii de drept, apărarea persoanei, a drepturilor și libertăților acesteia, prevenirea infracțiunilor, precum și educarea cetățenilor în spiritul legii.
În ceea ce privește legalitatea și temeinicia menținerii măsurii arestării preventive a inculpatului, Tribunalul constată că nu mai există temeiuri care să justifice privarea acestuia de libertate, întrucât detenția preventivă s-a prelungit dincolo de limitele rezonabilității, jurisprudența constantă a CEDO statuând că în aprecierea acestor limite trebuie să se țină seama de circumstanțele concrete ale fiecărui caz, de comportamentul părților și cel al autorităților competente, iar din datele și lucrările dosarului rezultă că inculpatul a recunoscut faptul că a beneficiat de mai multe împrumuturi și a obținut mai multe electrocasnice și autoturisme, folosindu-se de acte cu privire la care a crezut însă că sunt adevărate și că urmează să fie angajat la o anumită societate, având astfel posibilitatea achitării creditelor.
Se mai argumentează că până la pronunțarea unei hotărâri definitive de condamnare inculpatul este prezumat ca nevinovat, acest principiu fiind garantat atât de Constituție cât și de Convenția Europeană a Drepturilor Omului și că starea de libertate este condiția în care poate fi cercetată și judecată o persoană înainte de a se pronunțat împotriva sa o condamnare, așa cum statuează art. 5 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
În ceea ce privește pericolul concret pentru ordinea publică s-a reținut că deși faptele pentru care este trimis în judecată au avut un impact sever în rândul populației fiind de natură a conduce la o stare de neliniște și tulburare, totuși prezența inculpatului în societate, în acest moment, nu afectează valorile care trebuie ocrotite de către justiție, întrucât anterior săvârșirii faptei acesta a avut o conduită bună, are o vârstă înaintată și nu a mai comis fapte penale sau contravenționale.
S-a mai reținut că au fost administrate probe cu privire la infracțiunile reținute în sarcina inculpatului și chiar dacă urmează să fie audiat martorul din acte și un altul rezultat din dezbateri, aceștia nu ar putea fi influențați în nici un fel de către inculpat, neexistând probe concrete care să conducă la concluzia că prin lăsarea sa în libertate acesta ar încerca în vreun fel să zădărnicească aflarea adevărului.
S-a concluzionat că nu mai există temeiuri care să justifice în continuare privarea de libertate a inculpatului, chiar dacă acesta este cercetat pentru săvârșirea unor fapte pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani, întrucât la acest moment lipsește pericolul concret pentru ordinea publică al lăsării sale în libertate și având în vedere că libertatea persoanei este un drept garantat prin legea fundamentală și normele de drept internațional s-a dispus revocarea măsurii arestării preventive a inculpatului și punerea de îndată în libertate a acestuia dacă nu mai este arestat în altă cauză.
Având în vedere natură faptelor pentru care este cercetat și pentru a asigura prezența inculpatului la cercetările care se efectuează și nu în ultimul rând pentru ca acesta să suporte rigorile legii penale, instanța a apreciat că sunt îndeplinite condițiile pentru înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea prev. de art. 136 alin. 1 lit. b Cod procedură penală, impunând inculpatului ca pe durata acestei măsuri să respecte obligațiile prev. de art. 145 alin.1/ 1 lit. a,b,c și d și alin. 1/ 2 lit. c și e Cod procedură penală, atrăgându-i-se atenția asupra consecințelor nerespectării cu rea-credință a obligațiilor ce îi revin potrivit art. 145 alin. 2 și 3 respectiv C.P.P. a înlocuirii acesteia cu măsura arestării preventive.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs a Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - T- Biroul Teritorial Dâmbovița criticând-o ca fiind nelegală și netemeinică, numai sub aspectul înlocuirii măsurii arestării preventive cu aceea a obligării de a nu părăsi localitatea, dispusă față de inculpatul, susținând în esență, că în raport de infracțiunile pentru care inculpatul a fost trimis în judecată (art. 7 alin. 1 din Legea nr. 39/2003, art. 215 alin. 1, 2 și 3, art. 26 rap. la art. 290 și art. 291 Cod penal cu aplic. prevederilor art. 41 alin. 2 Cod penal ), de gravitatea faptelor și de modalitatea de comitere a acestora, în mod greșit instanța de fond făcut aplicarea disp. art. 139 alin. 1 Cod procedură penală, întrucât temeiurile care au determinat arestarea preventivă subzistă și în prezent și se impune în continuare privarea de libertate a inculpatului.
Se solicită admiterea recursului, casarea încheierii și menținerea arestării preventive a inculpatului, întrucât subzistă temeiurile avute în vedere la luarea acesteia.
În motivele de recurs Parchetul susține că detenția preventivă a inculpatului nu a depășit caracterul rezonabil cum greșit a reținut instanța de fond, întrucât cauza dedusă judecății prezintă un grad ridicat de complexitate și atât intimatul inculpat cât și ceilalți inculpați aflați în stare de arest preventiv au formulat numeroase cereri de liberare provizorie la diferite intervale de timp care deși au fost respinse au condus la întârzieri foarte mari în cursul normal al judecății, dosarul nefiind lăsat în nelucrare, astfel că întârzierea în soluționarea dosarului s-a datorat culpei inculpaților care cu rea-credință au introdus aceste cereri, ceea ce nu poate să profite inculpatului intimat.
Modalitatea în care inculpatul a comis faptele reținute în actul de acuzare relevă faptul că acesta prezintă în continuare pericol pentru ordinea publică și lăsarea sa în libertate nu ar face decât să încurajeze "cunoștințele" sale să comită acest gen de infracțiuni.
Se mai arată că la stabilirea pericolului public nu se poate avea în vedere numai date ce sunt legate de persoana inculpatului - vârsta, antecedentele penale și conduita procesuală ci trebuie să se facă referire și la faptele comise, acestea fiind de natură a crea în rândul opiniei publice un sentiment de insecuritate.
Totodată se motivează că menținerea arestării preventive a inculpatului nu încalcă Convenția pentru Apărare Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, întrucât conform art. 5 lit. c din convenție, măsura arestării preventive se poate dispune în cazul în care inculpatul fost arestat sau reținut în vederea aducerii sale în fața autorități judiciare competente când există motive vremelnice că a săvârșit o infracțiuni sau când există motive temeinice de a crede în necesitatea de a-l împiedica să săvârșească o infracțiune sau să fugă după săvârșirea acesteia.
S-a mai criticat încheierea și pentru faptul că revocându-se arestarea preventivă a inculpatului, instanța nu mai putea dispune înlocuirea cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea, întrucât o măsură revocată nu mai poate fi înlocuită.
Curtea, examinând încheierea recurată, în raport de actele și lucrările dosarului, de criticile invocate și din oficiu sub toate aspectele conform art. 385/6 alin. 3 C.P.P. constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Instanța de fond verificând legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive a inculpatului și constatând că temeiurile care au determinat luarea acestei măsuri s-au schimbat în mod justificat a dispus înlocuirea acesteia cu măsura restrictivă de libertate, aceea prev. de art. 145 Cod procedură penală, obligarea de nu părăsi localitatea.
Din actele și lucrările dosarului rezultă că intimatul inculpat a fost arestat preventiv prin încheierea nr. 17 din 16.09.2008 a Tribunalului Dâmbovița, temeiul arestării fiind art. 148 lit. f C.P.P. respectiv săvârșirea unei infracțiuni pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și există probe certe că lăsarea în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
În cauza de față, prima instanță a apreciat corect că nu mai subzistă condiția reglementată în art. 148 alin. 1 lit. f teza a II-a C.P.P. conform căreia lăsarea în libertate a inculpatului ar prezenta pericol pentru ordinea publică, sens în care temeiurile avute în vedere la luarea, respectiv, menținerea până în prezent a acestei măsuri s-au schimbat, iar în speță nu au intervenit elemente sau aspecte noi care să conducă la incidența altor temeiuri prevăzute în art. 148 ce C.P.P. ar impune menținerea inculpatului în stare de arest.
Tribunalul a făcut o corectă analiză sub aspectul examenului de legalitate și temeiniciei asupra măsurii arestării preventive a inculpatului prin prisma dispozițiilor Codului d e procedură penală și a jurisprudenței de contencios european și astfel că în mod judicios a considerat că se impune înlocuirea arestării cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea, apreciind corect că faptele pretins a fi comise în perioada august - septembrie 2008 de și deduse judecății, în raport cu probele administrate se circumstanțiază cerințelor prev. de art. 143 a C.P.P. existenței unor indicii temeinice privind săvârșirea unei fapte prevăzută de legea penală. De asemenea, a conferit, în mod legal, încălcării termenului rezonabil al măsurii arestării preventive, accepțiunea schimbării temeiului prevăzut în art. 148 lit. din același cod, și anume a condiției privind pericolul pentru ordinea publică, ceea ce atras incidența prevederilor art. 139 alin. 1 p Cod Penal respectiv înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea prev. de art. 145
C.P.P.Așa fiind, Curtea constată că prima instanța a procedat la o analiză efectivă în contextul cauzei asupra măsurii arestării preventive a inculpatului prin prisma criteriilor stabilite de jurisprudența instanței de contencios european referitor la termenul rezonabil prev. de art. 5 din CEDO, stabilind în mod corect că nu este admis ca detenția preventivă să se prelungească dincolo de limitele rezonabilității indiferent de faptul că durata preventivă se va computa din pedeapsă.
Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale prevede în art. 5 paragraful 3 că "orice persoană arestată sau deținută trebuie adusă de îndată în fața unui judecător sau a altui magistrat împuternicit prin lege cu exercitarea atribuțiilor judiciare și are dreptul de a fi judecată într-un termen rezonabil sau eliberat în cursul procedurii. Punerea în libertate poate fi subordonată unei garanții care să asigure prezentarea persoanei în cauză la audiere".
Termenul rezonabil prevăzut de norma menționată se calculează de la data de la care persoana acuzată este reținută sau arestată și se sfârșește la momentul pronunțării unei hotărâri de condamnare chiar nedefinitivă.
În cauză intimatul inculpat este arestat preventiv mai mult de un an de zile și cercetarea judecătorească nu a fost încă finalizată, această situația neputând fi imputată inculpatului, cum s-a motivat în recursul declarat că această situație s-a datorat numeroaselor cereri formulate de inculpați în cauză de liberare provizorie sau de înlocuire a măsurii arestării preventive și că aceștia au dat dovadă de rea-credință și de abuz de drept.
Inițial măsura arestării preventive a inculpatului a fost justificată în raport de infracțiunile deduse judecății, modalitățile de comitere a acestora, pedepsele stabilite de lege pentru aceste infracțiuni și pericolul pe care inculpatul îl prezenta pentru ordinea publică, însă, prin trecerea timpului acest pericol s-a atenuat, astfel că neexistând probe de sustragere de la judecată și nici că inculpatul ar putea să comită alte infracțiuni sau că ar încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unei părți din proces sau a unui martor, în mod judicios instanța apreciat că temeiurile inițiale s-au schimbat în sensul că acesta nu mai prezintă pericol pentru ordinea publică.
Este lipsit de relevanță faptul că inculpatul este rudă sau afin cu unii dintre inculpații trimiși în judecată, câtă vreme la dosar nu sunt probe că prin lăsarea sa în libertate acesta ar încerca în mod direct sau indirect să îngreuneze aflarea adevărului.
Din probele administrate în cauză până în acest moment, rezultă că intimatul inculpat la urmărirea penală a recunoscut în totalitate faptele comise și chiar dacă în declarația dată în fața instanței acesta a nuanțat unele aspecte legate de săvârșirea faptele nu înseamnă că prin aceasta a urmărit să se sustragă răspunderii penale sau să prezinte o situație esențial diferită față de aceea susținută inițial.
Din descrierea faptelor reținute în rechizitoriu în sarcina inculpatului rezultă că de fiecare dată intimatul a fost însoțit de ceilalți inculpați la unitățile bancare pentru obținerea creditului de 20.000 lei și la societățile comerciale pentru achiziționarea bunurilor, inculpatul primind numai o parte din această sumă și din valoarea autoturismul " ", care a fost valorificat de ceilalți inculpați, ceea ce dovedește că acesta a fost racolat în gruparea infracțională pentru a fi pus să execute planurile infracționale stabilite de membrii grupării, intimatul fiind o persoană credulă și lipsită de instrucție a dat crezare promisiunilor primite că va fi angajat ca magazioner.
În ceea ce privește critica Parchetului referitoare la faptul că în mod greșit instanța de fond a dispus mai întâi revocarea și apoi înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea, ceea ce din punct de vedere juridic este nepermis întrucât o măsură revocată nu mai poate fi înlocuită cu o altă măsură este corectă, însă aceasta nu atrage nelegalitatea soluției câtă vreme în considerentele încheierii criticate se reține că probele administrate în cauză constituie indicii temeinice privind săvârșirea unei fapte penale de către intimatul inculpat fiind schimbată numai condiția privind pericolul pentru ordinea publică în sensul că aceasta nu mai subzistă, ceea ce echivalează că schimbarea temeiurilor care au determinat luarea măsurii arestării preventive și care au condus la aplicarea prevederilor art. 139 alin. 1
C.P.P.Concluzionând, în raport de considerentele învederate, Curtea constată că încheierea criticată este legală și temeinică, înlocuirea măsurii arestării preventive luată față de inculpatul cu aceea a obligării de a nu părăsi localitatea s-a dispus cu respectarea dispozițiilor art. 139 alin. 1 C.P.P. instanța făcând o corectă aplicare și a dispozițiilor prev. de art. 145 alin. 1/1 lit. a,b,c și d și alin. 1/ 2 lit. c și e privind C.P.P. obligațiile impuse în mod efectiv inculpatului.
Drept urmare, critica Parchetului se privește ca neîntemeiată și în consecință recursul declarat va fi respins, ca nefundat, în temeiul art. 385/15 pct. 1 lit. b Cod procedură penală.
Văzând și disp.art. 192 alin. 3 Cod procedură penală;
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - - Biroul Teritorial Dâmbovița, împotriva încheierii de ședință din 29.09.2009, pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în dosarul nr-, privind pe inculpatul, fiul lui și, născut la 20.04.1947, în prezent aflat în Penitenciarul Mărgineni.
Dispune plata sumei de 100 lei reprezentând onorariu apărător din oficiu pentru intimatul inculpat din fondurile Ministerului Justiției și Libertăților în contul Baroului
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 01 octombrie 2009.
Președinte, Judecători,
- - - - - -
Grefier,
- -
5 ex/02.10.2009
Red.
Tehnored.
nr- Tribunalul Dâmbovița
Operator de date cu caracter personal
Nr. notificare 3113/2006
Președinte:Elena NegulescuJudecători:Elena Negulescu, Ioana Nonea, Elena Zăinescu
