Înlocuirea măsurii preventive (art. 139 c.p.p.). Decizia 650/2008. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIE NR.650/
Ședința publică din 26 noiembrie 2008
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Teodora Gheorghe Sorescu G--,judecător
Judecător dr.- -
JUDECĂTOR 2: Marius Andreescu
Grefier
Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată
Și Terorism- Biroul Teritorial Vâlcea -
reprezentata prin procuror
S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul declarat de MINISTERUL PUBLIC -DIICOT- BIROUL TERITORIAL VÂLCEA, împotriva încheierii nr.56 din 24 noiembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, dosarul nr-.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, a răspuns recurentul-inculpat, personal, în stare de arest și asistat de avocat ales, în baza împuternicirii depusă la dosar.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, după care Apărătorul recurentului-inculpat și reprezentantul parchetului, având pe rând cuvântul, precizeaza ca nu mai au cereri prealabile de formulat.
Nemaifiind cereri prealabile de formulat, curtea constata recursul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra acestuia.
Reprezentantul parchetului, având cuvântul, solicită admiterea recursului BIROULUI TERITORIAL VÂLCEA al DIICOT, casarea încheierii nr.56 din 24 noiembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, dosarul nr-, nefiind îndeplinite condițiile prev. de art. 139 Cod procedură penală, deoarece temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive nu s-au schimbat. De asemenea nu există la dosar nicio dovadă din care să rezulte că afecțiunile de care suferă inculpatul nu pot fi tratate in rețeaua sanitară a penitenciarelor.
Avocatul, având cuvântul pentru recurentul-inculpat, solicită respingerea recursului declarat de DIICOT Biroul V, întrucât inculpatul are grave probleme de sănătate, necesitând o operație cu laser pe retină, operație care nu se poate efectua in sistemtul sanitar al penitenciarelor. Singurele clinici care au in folosință reactivi și aparatură medicală de ultimă generație sunt clinicile private, iar inculpatul nu se poate adresa acestora aflându-se în stare de arest. Din inscrisurile existente la dosar reiese faptul că acesta a primit mai multe trimiteri către institutii medicale de stat, insă nu s-a putut interveni cu privire la afectiunea acestuia.
Recurentul-inculpat, având ultimul cuvânt potrivit disp.art. 38513alin.3 pr.penală, solicita respingerea recursului.
CURTEA
Constată că, prin încheierea nr.56 din 24 noiembrie 2008, Tribunalul Vâlcea a admis cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive formulată de inculpatul .
În baza art.139 alin.1 raportat la art.136 alin.8 și art.145 Cod de procedură penală, a înlocuit măsura arestării preventive a inculpatului, fiul lui și, născut la data de 26.08.1978 în B, sector 2, domiciliat în B,-, -. 1,. 15, sector 3, cu CNP -, cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu fără încuviințarea organelor judiciare.
În baza art.144 alin.11Cod de procedură penală, a pus în vedere inculpatului să respecte următoarele obligații:
- să se prezinte la organul de urmărire penală sau la instanța de judecată de câte ori este chemat;
- să se prezinte la Serviciul de Combatere a Crimei Organizate a Municipiului B, desemnat cu supravegherea, conform programului de supraveghere întocmit sau ori de câte ori este chemat;
- să nu își schimbe locuința fără încuviințarea instanței;
- să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte nici o categorie de
arme.
În baza art.145 alin.12Cod de procedură penală, a pus în vedere
inculpatului să nu se apropie de persoanele vătămate, coinculpații și învinuiții din cauză, martorii și experții desemnați în prezenta cauză.
S-a dispus punerea de îndată în libertate a inculpatului dacă nu este arestat în altă cauză.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că pedeapsa prevăzută de lege pentru faptele de care este acuzat inculpatul este închisoarea mai mare de 4 ani și lăsarea sa în libertate prezintă pericol pentru ordinea publică,fiind incidente disp.art.148 lit.f cod procedură penală.
Totodată ca temei a luării și prelungirii măsurii arestării preventive s-a reținut că în raport de art.136 cod procedură penală scopul urmărit nu poate fi atins decât prin măsura privativă de libertate a arestării preventive.
În prezent,în legătură cu primul temei al arestării și anume cel prev.de art.148 lit-f cod procedură penală nu se pot face discuții acesta rămânând neschimbat.
Instanța a constatat că sun aplicabile în cauză dispozițiile art.136 alin.8 Cod procedură penală, potrivit cărora la alegerea măsurii arestării preventive se va ține cont, printre altele, și de sănătatea inculpatului.
Din actele medicale depuse la dosar rezultă că inculpatul este diagnosticat cu afecțiune oftalmologică gravă respectiv corioretinită maculară seroasă.
Deși acest diagnostic a fost pus de către medicul specialist la 15 oct.2008, și i s-a prescris o investigație de specialitate(angiofluorografie) pentru diagnosticul corect și stabilirea posibilităților de tratament,nici până în prezent nu s-a putut realiza această investigație. Astfel deși s-a emis un bilet de trimitere către Spitalul Militar - Clinica de încă de la 15 oct.2008 abia la 11 nov.2008,deci la o lună a fost prezentat Spitalului Penitenciar unde a fost externat cu mențiunea că nu există posibilitățile tehnice pentru efectuarea investigației recomandate,urmând ca aceasta să fie efectuată la Spitalul Militar Central.
Nici la această unitate nu s-a reușit până în prezent efectuarea investigației necesare pentru diagnosticarea și stabilirea modalității de tratare.
Practic la peste o lună de la data trimiterii din partea medicului specialist,datorită stării privative de libertate,inculpatului nu i sa putut pune un diagnostic precis și ca urmare nu s-a putut stabili modalitatea și posibilitățile de tratare a afecțiunii,timp în care evident,afecțiunea s-a agravat.
Edificatoare în acest sens este mențiunea din Fișa de observație de la Spitalul din 12 nov-2008 în care medicul specialist specifică faptul că "este externat ca să-și găsească singur modalitățile de diagnostic și tratament","practic o recunoaștere a lipsei de posibilități de a asigura în condiții de privare de libertate diagnosticul și tratamentul.
Prima instanță a mai invocat și practica CEDO în ceea ce privește restrângerea libertății individuale prin intermediul unei măsuri de prevenție.
S-au mai avut în vedere și dispozițiile art.1 alin.2 cod procedură penală care prevede că procesul penal trebuie să contribuie, printre altele,și la apărarea drepturilor și libertăților persoanei și art.5/1 cod procedură penală potrivit cărora, orice persoană aflată în curs de urmărire penală sau judecată trebuie tratată cu respectarea demnității umane.
S-a concluzionat că, în cauză, timp de mai mult de o lună datorită stării de privare de libertate a inculpatului nu s-a reușit nici măcar stabilirea unui diagnostic precis și implicit a unui tratament adecvat.
Instanța a constatat că dreptul la sănătate și integritatea persoanei inculpatului sunt puse într-un pericol grav, acela de a-și pierde simțul vederii, ceea ce reprezintă un prejudiciu disproporționat față de pericolul potențial pentru ordinea publică reprezentat de punerea sa în libertate.
Toate aceste consecințe sunt urmarea dificultăților de deplasare și internare în diverse centre medicale a unei persoane aflate în stare privativă de libertate, fără a fi neapărat imputabile administrației locului de deținere,însă nu imputabilitatea trebuie să primeze ci consecințele pentru sănătatea inculpatului și gravitatea acestora.
S-a constatat, că unul din temeiurile ce au determinat luarea măsurii arestării preventive s-a schimbat și prin urmare, s-a dispus înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea.
S-a pus în vedere inculpatului să respecte obligațiile prevăzute de art.144 alin.1/1 Cod procedură penală.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs MINISTERUL PUBLIC, DIICOT, Biroul Teritorial Vâlcea, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În esență, în motivele de recurs, se critică hotărârea primei instanțe pentru că în mod greșit s-a dispus înlocuirea măsurii arestării preventive cu obligarea de a nu părăsi localitatea, deoarece nu s-a ținut cont de pericolul public pe care îl prezintă persoana inculpatului, dat fiind natura și împrejurările săvârșirii infracțiunilor reținute în sarcina sa.
În altă ordine de idei, consideră că afecțiunile de care suferă inculpatul, pot fi tratate în orice instituție de specialitate aflată în rețeaua medicală a Ministerului Sănătății publice.
S-a mai apreciat că dispozițiile art.3 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului nu pot fi interpretate în sensul că impun obligația generală de a elibera deținuții pe motive de sănătate.
Examinând încheierea supusă recursului, în conformitate cu motivele invocate, și în baza disp.art.385/6 Cod procedură penală, curtea constată că recursul este nefondat.
Situația de fapt a fost bine reținută de către prima instanță, care a dat o interpretare corespunzătoare principiilor și regulilor cu caracter normativ interne și internaționale în această materie.
Din actele medicale depuse la dosar, rezultă incontestabil că inculpatul suferă de o afecțiune gravă oculară.
În vederea tratării acestei afecțiuni, inculpatul a fost consultat atât la unități spitalicești din cadrul rețelei Administrației Naționale a Penitenciarelor cât și din sistemul civil.
Tot din actele cu caracter medical depuse la dosar, rezultă că nici una dintre aceste unități sanitare nu dispune de personal și aparatura necesară pentru a efectua intervenția chirurgicală de care inculpatul are nevoie.
Mai mult, Spitalul Militar Central, unitate la care inculpatul a fost examinat, a confirmat faptul că acesta nu poate fi tratat din lipsa echipamentelor medicale necesare.
Curtea este de acord întrutotul cu argumentarea în drept a primei instanțe.
În plus, curtea reține următoarele:
Dreptul la integritate fizică este de natură constituțională și este garantat de dispozițiile art.22 alin.1 din Constituție. Așa cum rezultă în mod constant din practica instanțelor internaționale, dar și din jurisprudența și doctrina română, restrângerea exercitării acestui drept, poate fi dispusă numai în cazuri excepționale.
Totodată, potrivit art.3 din Constituție, România este un stat social, ceea ce implică obligații pozitive pentru toate autoritățile statului, inclusiv cele judiciare în limita competențelor lor de a acționa în așa fel, încât viața, sănătatea, integritatea fizică și psihică a omului, implicit a inculpaților, să fie garantate.
În același sens, sunt și dispozițiile art.34 din Constituție, în conformitate cu care dreptul la ocrotirea sănătății este garantat. Mai mult, potrivit alin.2 al aceluiași articol, statul, inclusiv prin autoritățile judiciare, este obligat să ia măsuri pentru asigurarea sănătății.
În cauză, este evident conform probelor administrate că, în lipsa unui tratament medical adecvat, inculpatule este în pericol de a-și pierde vederea.
De asemenea, este evident că nu poate beneficia de un tratament corespunzător pentru a preveni acest rezultat în nici una dintre unitățile spitalicești, atât din cadrul ANP, din sistemul civil sau sistemul militar.
În aceste condiții, lipsirea de libertate a inculpatului este o măsură restrictivă, mult prea gravă de natură să pună în pericol iminent sănătatea acestuia și prin urmare, neadecvată scopului urmărit de legea penală.
În mod corect prima instanță a apreciat că, în aceste condiții sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.139 alin.2 procedură penală și prin urmare a înlocuit măsura arestării preventive.
În cauză sunt aplicabile și exigențele principiului proporționalității, care este de asemenea, un principiu constituțional, dar prevăzut în egală măsură și de legea penală.
Astfel, în raport cu probele administrate, rezultă în mod clar că măsura arestării preventive nu mai este adecvată scopului urmărit de legea penală.
Pe de altă parte, proporționalitatea implică o comparație valorică, în acest caz, între necesitatea de a proteja ordinea publică și de a asigura o bună instrucție a procesului penal, iar pe de altă parte, necesitatea de a proteja și garanta viața și sănătatea individuală a inculpatului și respectiv de a adopta acele măsuri de prevenție care să îi permită acestuia să beneficieze de un tratament medical adecvat afecțiunii de care suferă.
Incontestabil că "într-un astfel de raționament de proporționalitate", așa cum în mod constant s-a precizat și în jurisprudența instanțelor internaționale, viața și sănătatea unei persoane, în speță a inculpatului, au prioritate, iar autoritățile judiciare, în limita competențelor de care dispun, trebuie să aplice acele măsuri care să nu creeze un pericol grav și iminent pentru viața, sănătatea, integritatea fizică și psihică a unui inculpat.
Având în vedere aceste argumente, în baza disp.art.385/15 pct.1 lit.b Cod procedură penală, se va respinge recursul ca nefondat.
Cheltuielile judiciare avansate de stat vor rămâne în sarcina acestuia.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE CU MAJORITATE
Respinge ca nefondat recursul declarat de MINISTERUL PUBLIC -DIICOT- BIROUL TERITORIAL VÂLCEA, împotriva încheierii nr.56 din 24 noiembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, dosarul nr-.
Cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 26 noiembrie 2008, la Curtea de APEL PITEȘTI -Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.
Gh. dr.
Grefier,
Red.:dr.
Tehn.
Jud.fond:.
2 ex.
15.12.2008.
OPINIE SEPARATĂ
Contrar opiniei majoritare, apreciez că hotărârea primei instanțe este netemeinică, având în vedere următoarele considerente:
Măsura preventivă a arestării poate fi luată dacă sunt întrunite nu doar condițiile prevăzute de art.143 Cod procedură penală, dar și dacă există vreuna dintre cauzele expres și limitativ expuse de legiuitorul român în dispozițiile art.148 alin.1 Cod procedură penală.
În cauza de față, DIICOT - Biroul Teritorial Vâlceaa început urmărirea penală împotriva inculpatului pentru săvârșirea infracțiunilor prev.de art.7 alin.1 din Legea nr.39/2003, art.49 din Legea nr.161/2003 cu aplic.art.41 al.2 Cod penal și art.208 alin.1, art.209 alin.4 Cod penal cu aplic.art.41 alin.2 Cod penal, acțiunea penală fiind pusă în mișcare la data de 15.07.2008.
Inculpatul a fost arestat la 16.07.2008 prin încheierea nr.23 pronunțată în aceeași dată de Tribunalul Vâlcea, starea de arest preventivă fiind uilterior prelungită.
În sarcina acestuia s-a reținut că oferea suport membrilor grupului ce desfășurau activități infracționale legate de fraude informatice, prin schimbul de informații cu privire la noi moduri de operare sau optimizarea celor practicate asigură calea de repatriere a sumelor rezultate din activitatea infracțională a unor persoane ce produc prejudicii prin accesarea ilegală a unor sisteme informatice și transferul neautorizat de fonduri bănești, punând la dispoziție datele unor conturi din Canada în care pot fi transferate sumele astfel rezultatre, în vederea repatrierii ( de ex. conținutul e-mail-ului din mesajul transmis în data de 19.05.2008, convorbirile și mesajele telefonice din datele de 22.05.2008, 29.05.2008 - - ).
Potrivit art.139 alin.1 Cod procedură penală, măsura preventivă luată poate fi înlocuită cu o altă măsură preventivă când s-au schimbat temeiurile care au determinat luarea celei dintâi măsuri.
Ca atare, măsura arestării preventive luate în temeiul prevenderilor art.148 lit.f Cod procedură penală poate fi înlocuită cu aceea a obligării de a nu părăsi localitatea numai în cazul în care lăsarea în libertate a inculpatului nu mai prezintă pericol pentru ordinea publică ori s-au schimbat celelalte temeiuri ale arestării prevăzute de lege.
Atâta vreme cât inculpatul a fost arestat preventiv în baza art.148 lit.f Cod procedură penală, în mod greșit prima instanță a admis cererea de înlocuire a arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea, deoarece temeiurile arestării nu s-au schimbat, încălcându-se astfel prevederile art.139 Cod procedură penală.
În altă ordine de idei, motivul invocat de inculpat în susținerea cererii sale este nerelevant în raport cu motivele care au determinat arestarea.
Necesitatea efectuării unei intervenții chirurgicale într-o clinică particulară, de specialitate nu poate fi privită ca o schimbare a temeiurilor care au determinat arestarea și nu justifică înlocuirea ei.
Pe de altă parte, în accepțiunea dispozițiilor art.139/1 Cod procedură penală, în cazul în care cel arestat preventiv suferă de o boală care nu poate fi tratată în rețeaua medicală a Administrației Naționale a Penitenciarelor, administrația locului de deținere dispune efectuarea tratamentului sub pază permanentă în rețeaua medicală a Ministerului Sănătății Publice, fără a face distincție între instituțiile medicale publice și cele private.
Pentru considerentele ce preced, în baza art.385/15 pct.2 lit.d Cod procedură penală, art.308 alin.4 Cod procedură penală, art.192 alin.2 Cod procedură penală, formulez opinie separată în sensul că " admite recursul, casează încheierea nr.56/24.11.2008 pronunțată de Tribunalul Vâlcea, dosarul nr- și rejudecând, respinge cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive formulată de inculpatul, cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat.
JUDECĂTOR 3: Raluca
Grefier,
Red.:
Tehn.
2 ex.
06.01.2009.
Președinte:Teodora Gheorghe SorescuJudecători:Teodora Gheorghe Sorescu, Marius Andreescu, Raluca
