Liberare provizorie sub control judiciar. Decizia 651/2008. Curtea de Apel Pitesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PITEȘTI

SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DOSAR NR- DECIZIE NR.651/

Ședința publică din 26 noiembrie 2008

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Teodora Gheorghe Sorescu G--,judecător

Judecător dr.- -

JUDECĂTOR 2: Marius Andreescu

Grefier

Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată

Și Terorism- Biroul Teritorial Vâlcea -

reprezentata prin procuror

S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul declarat de aflat în Arestul IPJ V, împotriva încheierii din 57 din 24 noiembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, dosarul nr-.

La apelul nominal, făcut în ședința publică, a răspuns recurentul-inculpat, personal, în stare de arest și asistat de avocat ales, în baza împuternicirii depusă la dosar.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, după care Apărătorul recurentului-inculpat și reprezentantul parchetului, având pe rând cuvântul, precizeaza ca nu mai au cereri prealabile de formulat.

Nemaifiind cereri prealabile de formulat, curtea constata recursul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra acestuia.

Avocatul, având cuvântul pentru recurentul-inculpat, solicită admiterea recursului, casarea încheierii din 57 din 24 noiembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, dosarul nr-, deoarece nu există dovezi că punerea în libertate a inculpatului ar influența martorii ori părțile vătămate.

De asemenea trebuie reținute și circumstanțele personale și reale ale inculpatului, care are un loc de muncă, o familie și un copil minor în întreținere, iar lăsarea lui în libertate nu prezintă pericol pentru ordinea publică.

Consideră că scopul măsurii arestului preventiv al inculpatului a fost atins iar prelungirea acestuia ar fi de natură să impieteze buna desfășurare a vieții persoane a acestuia.

Fiind îndeplinite condițiile art. 1602cod procedură penală solicită admiterea recursului și pe fond admiterea cererii așa cum a fost formulată.

Reprezentantul parchetului, având cuvântul, solicită respingerea recursului ca nefundat și mentinerea ca legală și temeinică a încheierii din 57 din 24 noiembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, dosarul nr-.

Recurentul-inculpat, având ultimul cuvânt potrivit disp.art. 38513alin.3 pr.penală, solicita admiterea recursului urmând a se reține faptul că s-a predat singur organelor de cercetare și îndeplinește condițiile prevăzute de lege pentru a fi liberat provizoriu.

CURTEA

Asupra recursului penal de față:

Prin încheierea nr.57/24.11.2008 pronunțată de Tribunalul Vâlcea a respins ca neîntemeiată cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul, domiciliat în, sat, județul V, cu CNP -, în prezent aflat în Arestul IPJ

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele:

Potrivit disp.art.160 ind.6 și urm.cod urmărire penală, pe lângă îndeplinirea condițiilor de admisibilitate (regăsite în prezenta cauză), cererea trebuie să întrunească și condițiile de legalitate prev.la art.160 ind.2 alin.2 cod procedură penală și trebuie să fie și întemeiată.

În primul rând în urma completării cercetărilor, instanța constată că în cazul lăsării în libertate a inculpatului ar exista pericolul să săvârșească o altă infracțiune,de același gen, fapt ce reiese din împrejurarea că la scurt timp de la arestarea sa, împreună cu fratele său și cu ajutorul inculpatului, se preocupa de extinderea rețelei de tranzacții frauduloase cu ajutorul unui alt grup din orașul A, dovedind un interes crescut pentru metodele folosite de aceștia pentru a obține sume de bani și a-și procura conturi de Australia.

Rezultă de aici o perseverență infracțională deosebită, față de care punerea în libertate nu este recomandată.

De asemenea, așa cum s-a arătat cu ocazia luării măsurii arestării preventive și prelungirilor ulterioare, lăsarea în libertate ar prezenta un pericol ridicat pentru ordinea publică, pericol dedus din gravitatea concretă a faptelor, natura acestora,amploarea și frecvența acestui gen de infracțiuni dar și modul și mijloacele în care inculpatul a înțeles să acționeze respectiv prin crearea unei rețele organizate în vederea obținerii de sume din ce în ce mai mari și repatrierii lor cu disimularea adevăratei proveniențe și a beneficiarilor reali,în condițiile în care,așa cum s-a arătat mai sus,cu puțin timp înainte de a se lua măsura arestării,inculpatul se preocupa de lărgirea acestei rețele și de procurarea de noi conturi pentru tranzacții frauduloase.

Practic, între toți inculpații din cauză, inculpatul este acuzat că ar fi avut unul din rolurile cele mai importante în constituirea și dezvoltarea grupului infracțional.

Inculpatul a depus și o serie de acte medicale însă din cuprinsul acestora nu reiese că inculpatul ar suferi de vreo afecțiune al cărei diagnostic și tratament ar fi imposibil sau dificil de stabilit în condiții de privare de libertate,astfel că nu poate exista un motiv de punere în libertate pe acest considerent.

De asemenea datele sale personale, respectiv că, a avut un loc de muncă și activa la un club sportiv nu pot constitui prin ele însele motiv de liberare provizorie în raport de considerentele sus menționate.

Împotriva acestei hotărâri, a declarat recurs inculpatul care a criticat-o pentru netemeinicie, solicitând admiterea cererii de liberare provizorie sub control judiciar, întrucât nu există dovezi că o dată pus în libertate, inculpatul ar influența martorii și părțile vătămate.

De asemenea trebuie reținute și circumstanțele personale și reale ale inculpatului, care are un loc de muncă, o familie și un copil minor în întreținere, iar lăsarea lui în libertate nu prezintă pericol pentru ordinea publică.

Consideră că scopul măsurii arestului preventiv al inculpatului a fost atins iar prelungirea acestuia ar fi de natură să impieteze buna desfășurare a vieții persoane a acestuia.

Examinând hotărârea recurată, atât prin prisma motivelor de recurs invocate, cât și din oficiu, astfel cum impun dispozițiile art.385/6 alin.ultim Cod procedură penală, Curtea constată că recursul este nefondat.

Astfel, inculpatul este cercetat penal pentru săvârșirea infr.prev.de art.7 din Legea nr.39/2003, art.49 din Legea nr.161/2003 cu aplic.art.41 alin.2 Cod penal și art.215 lin.1 și 3 Cod penal cu aplic.art.41 alin.2 Cod penal și art.33 lit.a, b Cod penal, iar Tribunalul Vâlceaa dispus la data de 16.07.2008 arestarea preventivă.

Deși în cauză ar fi întrunite condițiile prevăzute de art.160/2 alin.2 Cod pr.penală, în sensul că nu există date din care să rezulte necesitatea de a-l împiedica pe învinuit sau inculpat să săvârșească alte infracțiuni, sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor părți,

martori sau experți, prin alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte, totuși, acordarea liberării sub control judiciar a inculpatului, la acest moment, nu este nici oportună, nici necesară desfășurării procesului penal. În aceste condiții instanța, nu are obligația ci numai facultatea de a dispune o atare măsură de liberare provizorie, așa cum pretind dispozițiile art.160/2 alin.1 Cod pr.penală, prin formula uzitată de legiuitor "poate", în condițiile în care sunt întrunite celelalte condiții prevăzute de lege cu privire la natura infracțiunilor și la cuantumul pedepselor, așa cum sunt menționate în cadrul acestui alin.1 al art.160/2.

Or, o atare facultate se impune a fi circumscrisă și prevederilor art.136 alin.2 Cod pr.penală, care fac trimitere la realizarea scopului măsurilor preventive vizând buna desfășurare a procesului penal ce trebuie urmărit și prin liberarea provizorie acordată.

Astfel, o bună desfășurare a procesului penal, nu poate fi asigurată decât prin urmărirea de fiecare dată într-o cauză penală a realizării scopului acesteia, instituit în art.1 Cod pr.penală, în al cărui alin.2 este vizată contribuția procesului penal la apărarea ordinii de drept, la apărarea persoanei, a drepturilor și libertăților acesteia, la prevenirea infracțiunilor precum și la educarea cetățenilor în spiritul respectării legilor.

Ca atare, nu se poate ajunge, la împlinirea acestui scop a funcției sale preventive, în cazul acestor infracțiuni de criminalitate informatică organizată desfășurată în grup, cu lideri și roluri distribuite, de o deosebită periculozitate socială, cu rezonanțe atât de negative la nivelul comunităților locale și chiar la nivel național - județele A și V din circumscripția curții, fiind cunoscute ca adevărate "focare" în acest sens - dacă organele judiciare nu acționează suficient de ferm și exigent în astfel de cauze, de fraudă informatică, cel puțin prin menținerea inculpaților în stare privativă de libertate pe o perioadă mai mare până a se ajunge la limitele unui termen rezonabil al detenției preventive prevăzute de legea internă și de Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Numai în acest mod se poate ajunge, mai ales în cazul grupurilor de crimă organizată la prevenirea, combaterea și atenuarea acestui fenomen infracțional al criminalității informatice, de o recrudescență deosebită și de o mare amploare și extindere la nivelul, mai ales, al tinerilor.

Așa fiind, pe aceste considerente, dată fiind facultatea pe care legea o impune de a aprecia asupra acordării sau nu a liberării provizorii sub control judiciar, așa cum pretind prevederile art.160/2 alin.1 Cod procedură penală, motivele de recurs sunt neîntemeiate.

Prin urmare, în baza art.385/15 pct.1 lit.b Cod procedură penală, va fi respins, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul care, în baza art.192 alin.2 Cod procedură penală, va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat recursul declarat de aflat în Arestul IPJ V, împotriva încheierii din 57 din 24 noiembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, dosarul nr-.

Obligă pe recurentul-inculpat la 100 lei cheltuieli judiciare avansate de stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 26 noiembrie 2008, la Curtea de APEL PITEȘTI -Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Gh. dr.

Grefier,

Red.:

Tehn.

2 ex.

Jud.fond:.

16.12.2008.

Președinte:Teodora Gheorghe Sorescu
Judecători:Teodora Gheorghe Sorescu, Marius Andreescu, Raluca

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Liberare provizorie sub control judiciar. Decizia 651/2008. Curtea de Apel Pitesti