Înlocuirea măsurii preventive (art. 139 c.p.p.). Decizia 904/2009. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR-
DECIZIA NR. 904
Ședința publică din data de 11 decembrie 2009
PREȘEDINTE: Cristina Georgescu
JUDECĂTOR 2: Gabriela Diaconu
JUDECĂTOR 3: Dan Andrei
Grefier: -
Ministerul Publica fost reprezentat de procuror C din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de inculpatul, fiul lui și, născut la data de 03.05.1981, în prezent aflat în Penitenciarul Mărgineni, împotriva încheierii din data de 02.12.2009 pronunțată de Tribunalul Prahova, prin care în baza art. 139 s C.P.P.-a respins ca neîntemeiată cererea formulată de inculpat, de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea, iar în temeiul art. 300/2 rap C.P.P. la art. 160/b s C.P.P.-a constatat legalitatea si temeinicia măsurii arestării preventive a inculpatului și s-a menținut această măsură.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurentul-inculpat, în stare de arest preventiv și asistat din oficiu de avocat, din cadrul Baroului
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care:
S-a dat posibilitatea apărătorului din oficiu să ia legătura cu recurentul inculpat aflat în stare de arest preventiv.
Avocat din oficiu pentru recurentul inculpat și reprezentantul Ministerului Public având pe rând cuvântul, arată că nu mai au cereri de formulat în cauză, solicitând acordarea cuvântului în dezbaterea recursului.
Curtea, față de susținerile părților în sensul că nu mai au cereri de formulat în cauză, precum și față de actele și lucrările dosarului, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Avocat din oficiu pentru recurentul inculpat critică încheierea dată de Tribunalul Prahova, întrucât din punctul său de vedere, tribunalul la pronunțarea încheierii nu a avut în vedere faptul că dosarul se află în apel, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre de condamnare de doar 1 an și 8 luni închisoare, precum și faptul că inculpatul din prezenta cauză nu este cunoscut cu antecedente penale.
Mai mult, la acest moment lipsesc acele dubii în sensul că odată pus în libertate ar exista riscul să se sustragă cercetării judecătorești sau ar încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea părților vătămate sau a martorilor, întrucât aceste părți au fost audiate, iar el a avut atitudine sinceră pe parcursul cercetării judecătorești, recunoscând și regretând fapta comisă.
Se solicită admiterea recursului, casarea încheierii pronunțată de Tribunalul Prahova la data de 02.12.2009, iar pe fond revocarea măsurii arestării preventive și judecarea inculpatului în libertate, iar în subsidiar, în situația în care se va trece peste prima solicitare, admiterea recursului, casarea încheierii, iar pe fond înlocuirea măsurii arestării preventive cu obligarea de a nu părăsi localitatea.
Reprezentantul Ministerului Public având cuvântul, pune concluzii de respingerea recursului ca nefondat și menținerea încheierii pronunțată de Tribunalul Prahova ca legală și temeinică, întrucât instanța de apel în mod corect apreciat că și în prezent subzistă temeiurile inițiale pentru care s-a luat împotriva inculpatului măsura arestării preventiv, respectiv pericolul social pentru ordinea publică, pericol ce rezultă din natura infracțiunii, circumstanțele săvârșirii acesteia, precum și din amploarea deosebită a acestui gen de infracțiuni.
Recurentul inculpat, având ultimul cuvânt, susține că dorește să fie judecat în stare de libertate din motive familiale, deoarece are doi copii minori în întreținere, iar unul dintre ei are grave probleme medicale, iar soția sa nu are posibilități materiale pentru a-i întreține.
CURTEA:
Asupra recursului penal de față reține următoarele:
Prin încheierea din data de 02.12.2009 pronunțată de Tribunalul Prahova, în baza art. 139 s C.P.P.-a respins ca neîntemeiată cererea formulată de inculpatul, de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea, iar în temeiul art. 300/2 rap C.P.P. la art. 160/b s C.P.P.-a constatat legalitatea si temeinicia măsurii arestării preventive a inculpatului și s-a menținut această măsură.
Pentru a dispune astfel, tribunalul a reținut că inculpatul a fost trimis în judecată prin rechizitoriul nr. 2673/P/2009 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploiești, pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la furt calificat, prev.de art.20 cod penal rap. la art. 208 - 209 alin. 1 lit. g și i cod penal, constând în aceea că, în noaptea de 12/13.03.2009, prin efracție, a pătruns în incinta unui magazin aparținând unei societăți comerciale,cu intenția de a sustrage bunuri, activitatea infracțională fiind întreruptă prin intervenția unor martori și a administratorului societății.
Prin sentința penală nr.1827/12.10.2009 pronunțată de Judecătoria Ploiești,inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 1 an și 8 luni închisoare pentru săvârșirea acestei infracțiuni, iar Tribunalul Prahovaa fost învestit cu soluționarea apelului declarat de către inculpat împotriva hotărârii primai instanțe.
Verificând măsura arestării preventive a inculpatului, instanța de apel a constatat, în esență, că în cauză temeiurile ce au stat la baza arestării preventive a inculpatului impun în continuare privarea sa de libertate, iar cererea formulată de acesta privind înlocuirea măsurii arestării preventive nu este fondată, deoarece se impune în continuare menținerea inculpatului în stare de arest.
Astfel, s-a apreciat că pericolul concret pe care l-ar prezenta lăsarea inculpatului în libertate este dat de faptul că, în cazul punerii sale în libertate, există temerea că acesta ar putea continua în săvârșirea de fapte penale, deoarece în cazierul său judiciar figurează multiple sancțiuni administrative aplicate pentru fapte similare, iar inculpatul nu are un loc de muncă și nu are alte surse de venit, observându-se în acest sens și modalitatea de săvârșire a infracțiunii deduse judecății.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpatul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, susținând că nu mai subzistă temeiurile pentru care s-a dispus arestarea sa preventivă și că lăsarea sa în libertate nu prezintă pericol pentru ordinea publică, deoarece cauza se află în faza de cercetare judecătorească, inculpatul nu mai poate influența aflarea adevărului și nici probele ce s-au administrat deja, cu atât mai mult cu cât a recunoscut săvârșirea faptei, nu are antecedente penale, are doi copii minori în întreținere, iar situația sa familială impune prezența sa alături de membrii familiei, care sunt lipsiți de venituri și de sprijinul moral și material necesar.
Curtea, examinând încheierea recurată, în raport de criticile formulate, de actele și lucrările dosarului, dar și din oficiu în limitele motivelor de casare prevăzute de art.385/9 alin.3 pr.penală, constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare:
Prima instanță a realizat o corectă aplicare în cauză a disp. art.300/2 rap. la art.160/b pr.penală, potrivit cărora în cursul judecății, atunci când instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, dispune prin încheiere motivată menținerea arestării preventive.
În acest context, este adevărat că pe parcursul judecății, această măsură preventivă poate fi revocată și după caz, înlocuită cu alta restrictivă de libertate mai ușoară, numai atunci când se constată că temeiurile care au determinat arestarea au încetat sau că nu există temeiuri noi care să justifice continuarea privării de libertate, pentru asigurarea normalei desfășurări a procesului penal.
În cauză se observă că, recurentul a fost trimis în judecată prin rechizitoriul nr. 2673/P/2009 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploiești, pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la furt calificat, prev. de art.20 cod penal rap. la art. 208 - 209. 1 lit. g și i cod penal, constând în aceea că, în noaptea de 12/13.03.2009, prin efracție, a pătruns în incinta unui magazin aparținând unei societăți comerciale,cu intenția de a sustrage bunuri, activitatea infracțională fiind întreruptă prin intervenția unor martori și a administratorului societății.
Arestarea preventivă a recurentului s-a dispus de către instanța de judecată, respectiv Judecătoria Ploiești, la data de 13.03.2009, constatându-se îndeplinirea condițiilor prev. de art. 136, art. 143, art.149/1 și art. 148 lit. f cod procedură penală, în sensul că există probe și indicii temeinice, verosimile, care atestă participația recurentului la săvârșirea infracțiunii pentru care este dedus judecății, pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunile deduse judecății este mai mare de 4 ani închisoare, iar lăsarea inculpatului în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.
Prin sentința penală nr.1827/12.10.2009 pronunțată de Judecătoria Ploiești, inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 1 an și 8 luni închisoare pentru săvârșirea acestei infracțiuni, menținându-se totodată starea de arest a acestuia, iar Tribunalul Prahovaa fost învestit cu soluționarea apelului declarat de către inculpat împotriva hotărârii primai instanțe.
Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului rezultă că temeiuri subzistă și în prezent și impun privarea recurentului de libertate.
Sub un prim aspect, în cauză există în continuare probe și indicii temeinice, verosimile, care atestă participația recurentului la săvârșirea infracțiunii pentru care este dedus judecății, acestea fiind reprezentate de mijloacele de probă avute în vedere la pronunțarea sentinței de către prima instanță, iar recurentul recunoscând, de altfel, participația sa penală.
Astfel, cerința prevăzută de art.143 pr.penală, este în continuare satisfăcută, câtă vreme pe parcursul judecății în primă instanță au fost administrate suficiente mijloace de probă din coroborarea cărora rezultă, cel puțin până la acest moment, comiterea de către recurent a faptei ce formează obiectul judecății.
Este adevărat că, pe întreg parcursul procesului penal, până la pronunțarea unei hotărâri definitive își produc efectele pe deplin dispozițiile ce reglementează incidența prezumției de nevinovăție, însă, atâta vreme cât pe parcursul urmăririi penale au fost administrate probe și sunt suficiente indicii temeinice din care rezultă bănuiala legitimă și verosimilă de participare a recurentului la săvârșirea faptei, privarea sa de libertate nu constituie o înfrângere a principiului prezumției de nevinovăție, ci o expresie a aplicării art.5 paragraful 1 lit.c din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, potrivit căruia privarea de libertate este admisibilă "dacă cel în cauză a fost arestat sau reținut în vederea aducerii sale în fața autorității judiciare competente, atunci când există motive verosimile de a bănui că a săvârșit o infracțiune sau când există motive temeinice de a crede în necesitatea de a-l împiedica să săvârșească o infracțiune sau să fugă după săvârșirea acesteia".
Pe de altă parte, în ceea ce privește concluzia vizând pericolul pentru ordinea publică, este important de subliniat că, deși pericolul social al infracțiunii nu se confundă cu pericolul pe care l-ar prezenta lăsarea inculpatului în libertate, totuși, în aprecierea celei din urmă condiții, nu se poarte face abstracție de gravitatea infracțiunii dedusă judecății,evidențiată atât de limitele de pedeapsă prevăzute de lege, cât și de modul și împrejurările de comitere a infracțiunii, în cazul de față prin efracție și pe timp de noapte.
Este adevărat că inculpatul este o persoană lipsită de antecedente penale, însă în cauza de față, aceasta nu poate constitui un argument hotărâtor în aprecierea întrunirii condițiilor prevăzute de lege, necesare pentru menținerea recurentului în detenție.
Aceasta deoarece, așa cum a observat și prima instanță, în fișa de cazier judiciar a inculpatului figurează multiple sancțiuni administrative aplicate începând cu anul 2004, aproape anual, până în prezent, pentru săvârșirea aceluiași gen de infracțiuni, iar inculpatul, așa cum a precizat în fața primei instanțe, nu are surse de venit, chiar dacă are copii minori în întreținere, iar infracțiunea dedusă judecății este justificată în opinia recurentului, tocmai de necesitatea obținerii de mijloace de subzistență pentru aceștia.
Ca atare, riscul reluării activității infracționale a recurentului este unul ridicat, date fiind sancțiunile administrative aplicate în decursul timpului și motivația săvârșirii prezentei fapte, astfel încât, așa cum a apreciat și prima instanță, lăsarea sa în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
Așa cum de altfel a observat și prima instanță, în aprecierea necesității menținerii arestării preventive, nu se poate face abstracție de pericolul social concret al faptei pentru care recurentul este dedus judecății, cu atât mai mult cu cât, potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, condiția necesității presupune, ca și ipoteză, existența unui interes public, în sensul privării de libertate, interes care ar putea fi atât buna administrare a justiției și evitarea riscului sustragerii de la proces, dar și protejarea publicului larg de riscul repetării faptelor, inclusiv prin eliminarea unei percepții generale potrivit căreia faptele de o asemenea gravitate și periculozitate nu ar fi în mod corespunzător reprimate, sancționate și eventual prevenite.
Cum în cauză condiția existenței unor motive verosimile privind bănuiala săvârșirii unei infracțiuni este pe deplin îndeplinită, în raport de ansamblul mijloacelor de probă administrate în cauză, Curtea constată că în plus, privarea de libertate a inculpatului recurent a fost în mod judicios apreciată ca necesară, atât pentru buna administrare a justiției, respectiv riscul preîntâmpinării sustragerii de la proces, cât și pentru protejarea interesului public legat de riscul repetării faptelor, mai ales dat fiind modul și împrejurările concrete de comitere și persoana autorului faptei.
Ca atare, în mod judicios tribunalul a constatat că temeiurile ce au stat la baza arestării preventive a recurentului impun în continuare privarea sa de libertate, astfel încât criticile fiind apreciate ca nefondate, urmează ca recursul să fie respins conform art.385/15 pct.1 lit.b pr.penală, neexistând temeiuri pertinente pentru a se aprecia că în cauză înlocuirea măsurii arestării preventive, așa cum a solicitat recurentul, cu o altă măsură preventivă mai ușoară, ar satisface în mod eficient exigențele impuse de desfășurarea în bune condiții a procesului penal, în continuare.
Față de considerentele expuse și constatând că în cauză prima instanță a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, iar motivele invocate de recurent nu reprezintă suficiente temeiuri pentru a se putea aprecia că privarea sa de libertate nu mai este necesară, Curtea va respinge recursul ca nefondat, conform art.385/15 pct.1 lit.b pr.penală.
Văzând și disp. art. 192 alin. 2 Cod proc. penală,
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul, fiul lui și, născut la data de 03.05.1981, în prezent aflat în Penitenciarul Mărgineni, împotriva încheierii din data de 02.12.2009 pronunțată de Tribunalul Prahova. Obligă recurentul la 150 lei cheltuieli judiciare către stat, din care 100 lei onorariu apărător din oficiu ce se va avansa din fondul Ministerului Justiției și Libertăților, în contul Baroului de Avocați
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 11.12.2009.
Președinte, Judecători,
- - - - - -
Grefier,
GC
GC
4 ex./15.12.2009
f-
Tribunalul Prahova
,
operator de date cu caracter personal
număr notificare 3113/2006
Președinte:Cristina GeorgescuJudecători:Cristina Georgescu, Gabriela Diaconu, Dan Andrei
