Intrerupere executarii pedepsei Art.455 cpp. Decizia 122/2010. Curtea de Apel Iasi

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL IAȘI

SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI

DECIZIE PENALĂ Nr. 122

Ședința publică de la 18 Februarie 2010

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Ciubotariu

JUDECĂTOR 2: Tatiana Juverdeanu

JUDECĂTOR 3: Diana Cheptene Micu

Grefier: - -

Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de APEL IAȘI - a fost reprezentat prin procuror

Pe rol fiind judecarea recursului penal, având ca obiect " întrerupere executare pedeapsă", declarat de condamnatul recurent, fiul lui și, născut la 01 noiembrie 1959, aflat în prezent în Penitenciarul Iași împotriva sentinței penale nr. 4 din 06 ianuarie 2010, Tribunalului Vaslui, pronunțată în dosarul nr-.

Conform disp.art.297 din Codul d e procedură penală s-a procedat la strigarea cauzei și s-a făcut apelul părților, constatându-se că se prezintă condamnatul recurent, asistat de avocat ( apărător desemnat din oficiu).

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, din care rezultă aspectele de mai sus cu privire la modul de îndeplinire a procedurii de citare și prezența părților la termenul de astăzi, că este primul termen de judecată, și s-au verificat actele și lucrările dosarului, după care:

Condamnatul recurent, prin intermediul apărătorului depune la dosar, un memoriu care după semnare și datare de către președintele de complet, se atașează la dosarul cauzei.

Interpelat fiind, condamnatul recurent arată că își menține recursul declarat.

Nemaifiind de formulat cereri prealabile, curtea acordă cuvântul în susținerea recursului.

Avocat pentru condamnatul recurent, având cuvântul, pune concluzii de admitere a cererii de întrerupere a executării pedepsei pentru o perioadă de 3 ( trei) luni, apreciind că sunt îndeplinite condițiile cerute de disp.art.453 lit.c Cod procedură penală. Oficiul neachitat.

Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, pune concluzii de respingere a recursului ca nefondat, urmând a fi menținută ca legală și temeinică sentința recurată, în cauza de față nefiind îndeplinite condițiile imperative cerute de art.453 lit.c Cod procedură penală.

Condamnatul recurent, având ultimul cuvânt, solicită admiterea recursului așa cum este formulat în scris.

Declarând dezbaterile închise, curtea rămâne în deliberare și în pronunțare.

Ulterior pronunțării,

Curtea,

Asupra recursului penal de față;

Prin sentința penală nr. 4 din 06 ianuarie 2010, Tribunalul Vasluia respins cererea de întrerupere a executării pedepsei de 12 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 170/08 aprilie 2009 Tribunalului Vaslui, formulată de condamnatul, fiul lui și, născut la 01 noiembrie 1959, deținut în Penitenciarul Iași.

Condamnatul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Pentru a pronunța sentința, tribunalul a reținut:

Prin cererea înregistrată la această instanță sub nr- condamnatul, deținut în Penitenciarul Iași, a solicitat întreruperea executării pedepsei de 12 ani închisoare aplicată prin Sentința penală nr. 170/08.04.2009 a Tribunalului Vaslui, pe motive familiale.

Condamnatul a motivat cererea sa prin situația familială grea pe care o are în sensul că, are 6 copii minori iar concubina sa nu are niciun fel de venit și nicio posibilitate de a asigura condiții materiale pentru întreținerea copiilor și pentru existența familiei ca atare. Locuința în care familia sa trăiește este degradată și necesită reparații pe care familia sa nu le poate face din lipsa mijloacelor materiale și financiare.

Pentru dovedirea situației invocate condamnatul a solicitat efectuarea unei anchete sociale la domiciliul concubinei sale, din sat, comuna, jud.

Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului instanța reține următoarele:

Prin Sentința penală nr. 170/08.04.2009 a Tribunalului Vaslui, a fost condamnat la pedeapsa de 12 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de omor.

Condamnatul se află în executarea acestei pedepse.

Potrivit art. 455 coroborat cu art. 453 lit. c Cod procedură penală executarea pedepsei închisorii poate fi întreruptă când din cauza unor împrejurări speciale executarea în continuare a pedepsei ar avea consecințe grave pentru condamnat sau familia sa.

Situația invocată de condamnat nu constituie "împrejurare specială" în sensul art. 453 lit. c Cod procedură penală.

Din referatul de anchetă socială întocmit în cauză rezultă că, după condamnarea contestatorului, concubina și cei 6 copiii ai lor s-au mutat în casa părintească, situată în satul, comuna, unde au condiții minime de existență și care necesită ajutor și sprijin permanent pentru îmbunătățirea condițiilor de viață.

Această situație este anterioară arestării inculpatului și necesită un sprijin permanent pe care nu-l poate asigura condamnatul în timpul scurt, de cel mult 3 luni pentru care i s-ar putea întrerupe executarea pedepsei.

Nefiind îndeplinite cerințele legii pentru întreruperea executării pedepsei, cererea urmează a fi respinsă ca nefondată.

Împotriva sentinței, condamnatul a formulat recurs, criticând-o pentru netemeinicie și solicită întreruperea executării pedepsei pentru o perioadă de 3 luni, apreciind că sunt îndeplinite condițiile cerute de dispozițiile art. 453 lit. c Cod procedură penală. Susține că este tatăl a șase copii minori pe care trebuie să-i ducă la domiciliul său din, întrucât la concubina sa spațiul este prea mic și nu-și pot desfășura activitățile școlare.

Recursul este nefondat.

Evaluarea juridică a instanței de fond în materia întreruperii executării pedepsei aplicate la speța de față este în conformitate cu dispozițiile legale care reglementează instituția și este temeinică.

Recurentul se află în executarea pedepsei de 12 ani închisoare la care a fost condamnat definitiv prin sentința penală nr. 170/08 aprilie 2009 Tribunalului Vaslui.

Din referatul de anchetă socială rezultă că cei șase copii și concubina locuiesc în casa părintească unde au condiții minime de existență, locuind într-un spațiu de 8. și ca sursă de venituri alocația de stat a copiilor, alocația de susținere pentru familia monoparentală și ajutorul social.

Unul dintre copii se află în plasament la asistent maternal profesionist.

Situația familială descrisă este preexistentă începerii executării pedepsei de către inculpat.

Potrivit art. 455 raportat la art. 453 lit. c Cod procedură penală executarea pedepsei poate fi întreruptă din cauza unor împrejurări speciale, executarea în continuare a pedepsei ar avea consecințe grave pentru condamnat sau familia sa, executare ce poate fi întreruptă cel mult 3 luni și numai o singură dată.

Situația familială descrisă este preexistentă începerii executării pedepsei de către inculpat și necesită un sprijin permanent și de durată pe care condamnatul nu-l poate asigura pe durata admisă de lege.

Pe de altă parte situația invocată de condamnat nu se circumscrie împrejurărilor speciale de natura celor prevăzute de lege.

Soluția dată cauzei este în consecință legală și temeinică și criticile formulate în recurs sunt nefondate.

Conform art. 385 ind. 15 pct. 1 lit. b Cod procedură penală va respinge ca nefondat recursul condamnatului și va menține sentința penală atacată ca fiind legală și temeinică.

Văzând și dispozițiile art. 192 Cod procedură penală,

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursul formulat de condamnatul aflat în Penitenciarul Iași împotriva Sentinței penale nr. 4 din 6 ianuarie 2010 Tribunalului Vaslui, pe care o menține.

Obligă pe recurent să plătească statului suma de 150 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, din care 100 lei onorariu apărător din oficiu suportat din fondurile statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 18 februarie 2010.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

- - - -- -

Grefier,

- -

Red.

Tehnored.

Tribunalul Vaslui: -

02.03.2010

2 ex.

Președinte:Ciubotariu
Judecători:Ciubotariu, Tatiana Juverdeanu, Diana Cheptene Micu

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Intrerupere executarii pedepsei Art.455 cpp. Decizia 122/2010. Curtea de Apel Iasi