Intrerupere executarii pedepsei Art.455 cpp. Decizia 184/2009. Curtea de Apel Iasi

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL IAȘI

SECȚIA PENALĂ

DECIZIA PENALĂ Nr. 184

Ședința publică de la 24 Martie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Mihaela Chirilă

JUDECĂTOR 2: Aurel Dublea

JUDECĂTOR 3: Elena Scriminți

Grefier - - -

Ministerul Public reprezentat prin procuror -

S-a luat spre examinare recursul declarat de condamnatul împotriva sentinței penale nr. 63 din data de 27 ianuarie 2009 Tribunalului Iași.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă condamnatul recurent, în stare de deținere, asistat de av., apărător desemnat din oficiu.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează cele indicate mai sus cu privire la prezența părților și modul de îndeplinire a procedurii de citare.

Av. pentru condamnatul recurent arată că petentul își menține cererea de recurs și nu are de formulat alte cereri.

Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța acordă cuvântul în dezbateri asupra recursului de față.

Av. pentru condamnatul recurent solicită admiterea recursului declarat de petent, recurs ce vizează faptul că instanța de fond a respins în mod greșit cererea petentului de întrerupere a executării pedepsei, dispoziția instanței bazându-se pe faptul că nu este clarificată situația imobilului.

Prin urmare, apreciază că sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art. 453 lit. c din Codul d e procedură penală chiar dacă pententul nu are calitatea de unic proprietar al imobilului.

Solicită reaprecierea probatoriului administrat în cauză și admiterea cererii de întrerupere a executării pedepsei, formulată de condamnatul.

Reprezentantul Parchetului având cuvântul formulează concluzii de respingere a recursului ca nefondat și menținerea sentinței atacate ca fiind legală și temeinică.

Condamnatul recurent având cuvântul solicită admiterea recursului și admiterea cererii de întrerupere a executării pedepsei.

CURTEA DE APEL

Asupra recursului penal de față;

Tribunalul Iași prin sentința penală nr.63/27.01.2009 a respins ca nefondată cererea formulată de condamnatul privind întreruperea executării pedepsei de 15 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr.67/03.02.2009 a Tribunalului Iași și l-a obligat pe acesta la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarele:

Prin referatul de anchetă socială nr. 7206 din 18.12.2008 întocmit de către Primăria comunei, județul I au fost transmise instanței date despre imobilul situat în comuna, faptul că la adresa respectivă nu mai locuiește nimeni, iar imobilul se află în stare de degradare. fiind sora petentului-condamnat, s-a stabilit că în urma decesului părinților nu s-a dezbătut succesiunea, astfel că petentul nu poate pretinde un drept exclusiv asupra imobilului.

Conform dispozițiilor art. 455 raportat la art. 453 lit. c Cod procedură penală, întreruperea executării pedepsei poate fi dispusă când se constată că din cauza unor împrejurări speciale executarea imediată a pedepsei ar avea consecințe grave pentru condamnat, familie sau unitatea unde lucrează, iar instanța apreciază că amânarea executării și lăsarea în libertate nu prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.

Pentru admiterea cererii în temeiul dispozițiilor art. 455 raportat la art. 453 lit. c, mijloacele de probă administrate în cauză trebuie să releve acele împrejurări speciale care să impună întreruperea executării pedepsei pentru o perioadă de maxim 3 luni, în care petentul-condamnat să fie în măsură să înlăture sau să îmbunătățească situația invocată.

Probatoriul administrat la solicitarea petentului nu a confirmat susținerile acestuia privind necesitatea întreruperii executării pedepsei, situația invocată nefiind clarificată sub aspectul stabilirii dreptului de proprietate asupra imobilului rămas moștenire la decesul părinților.

Pentru aceste considerente, instanța constată că nu au fost dovedite alte împrejurări speciale și consecințe grave care s-ar produce în ipoteza continuării executării pedepsei, motiv pentru care, în temeiul dispozițiilor art. 455, art. 453 lit. c Cod procedură penală, tribunalul va respinge cererea petentului-condamnat, ca nefondată.

Văzând și dispozițiile art. 189 și 192 alin.2 Cod procedură penală, petentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, care includ și onorariul avocatului desemnat din oficiu, în cuantum de 100 lei.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs în termenul prevăzut de art.385 ind.3 Cod procedură penală condamnatul criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.

În motivarea recursului condamnatul arată că în mod greșit i-a fost respinsă cererea de întrerupere a executării pedepsei de către prima instanță care a apreciat greșit probele administrate.

Solicită condamnatul să se observe că nu este necesar să aibă calitatea de unic proprietar al imobilului pentru a-l repara și de aceea, întrucât imobilul este degradat și necesită reparații dorește întreruperea executării pedepsei pentru a face aceste lucrări, urmând să locuiască în această casă, după lăsarea sa în libertate.

Examinând recursul declarat în raport cu criticile formulate și cu hotărârea dată în cauză, Curtea constată că acesta este nefondat pentru considerentele ce vor fi expuse în cele ce urmează:

În mod corect și în concordanță cu actele și lucrările cauzei instanța de fond a reținut că situația invocată de condamnatul nu se încadrează în dispozițiile art.455 raportat la art.453 lit. "c" Cod procedură penală.

Astfel, condamnatul nu a dovedit existența unei împrejurări speciale care să impună întreruperea executării pedepsei, întrucât altfel s-ar produce consecințe grave pentru el sau familia sa.

Rezultă din referatul nr.7206/18 decembrie 2008 că imobilul părinților condamnatului este în stare de degradare iar părinții acestuia sunt decedați, nelocuind nimeni acolo.

Din referatul biroului executări penale rezultă că petentul execută o pedeapsă de 15 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de omor deosebit de grav și lipsire de libertate în mod ilegal, executare începută la 11.04.2004 urmând a expira la 10.04.2019.

Față de această situație de fapt, în mod temeinic s-a reținut că nu constituie împrejurare specială starea de degradare a imobilului asupra căruia petentul invocă un drept de proprietate, neimpunându-se întreruperea executării pedepsei pentru repararea imobilului, care de altfel dacă este moștenire de la părinți ar putea fi conservat de ceilalți moștenitori, respectiv sora condamnatului.

Constatând din examinarea cauzei, sub toate aspectele de fapt și de drept, conform art.371 alin.2 Cod procedură penală, că nu există motive de casare care să poată fi luate în considerare din oficiu, pentru aceste considerente, în baza art.385 ind.15 pct.1 lit. b Cod procedură penală, se va respinge ca nefondat recursul declarat de condamnatul împotriva sentințe penale nr.63/27.01.2009 a Tribunalului Iași, pe care o va menține.

Conform art.192 alin.2 Cod procedură penală instanța va obliga recurentul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, în recurs.

Pentru aceste motive,

În numele legii,

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul formulat de condamnatul împotriva sentinței penale nr.63 din 27.01.2009 a Tribunalului Iași, pe care o menține.

Obligă pe recurent să plătească statului suma de 200 lei, cheltuieli judiciare, din care 100 lei onorariu de avocat oficiu care va fi avansat din fondurile statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi, 24 martie 2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

Grefier,

Red.

Tehnored.

Tribunalul Iași:

-

27.III.2009.-

2 ex.-

Președinte:Mihaela Chirilă
Judecători:Mihaela Chirilă, Aurel Dublea, Elena Scriminți

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Intrerupere executarii pedepsei Art.455 cpp. Decizia 184/2009. Curtea de Apel Iasi