Intrerupere executarii pedepsei Art.455 cpp. Decizia 317/2009. Curtea de Apel Ploiesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI

SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

Dosar nr-

DECIZIA NR.317

Ședința publică de la 4 mai 2009

PREȘEDINTE: Elena Zăinescu

JUDECĂTOR 2: Elena Negulescu

JUDECĂTOR 3: Ioana Nonea

GREFIER - - -

Ministerul Publica fost reprezentat de procuror, din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Ploiești

Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de condamnatul, fiul lui și, născut la data de 02 august 1965, în prezent deținut în Penitenciarul Ploiești, împotriva sentinței penale nr. 91/ 26 februarie 2009 pronunțată de Tribunalul Prahova, prin care, în temeiul disp. art.456 rap. la art.453 lit.a) cod proc. penală, a fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea de întrerupere a executării pedepsei de 3 ani și 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr.87 din 11 februarie 2008 de aceeași instanță.

Totodată, a fost obligat condamnatul la plata sumei de 160 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns recurentul condamnat, în stare de deținere, personal și asistat de apărător desemnat din oficiu, din cadrul Baroului P, conform delegației avocațiale nr.1766/4.05.2009.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:

Cu acordul instanței, apărătorul desemnat din oficiu a luat legătura cu recurentul condamnat, aflat în stare de deținere, precizând că acesta dorește să renunțe la prezenta cale de atac.

Recurentul condamnat, având cuvântul personal, susține ca înțelege să-și retragă recursul formulat împotriva sentinței penale nr.91 din 26.02.2009 pronunțată de Tribunalul Prahova.

Curtea procedează la verificarea datelor de stare civilă ale recurentului, acesta precizând că se numește, fiul lui și, născut la data de 02 august 1965. Mai arată că cererea de întrerupere a executării pedepsei nu a fost formulată personal ci de apărătorul ales, că se află în executarea unei pedepse de 3 ani și 6 luni închisoare, executare ce a început la data de 17.11.2008.

Curtea ia act că recurentul condamnat declară că este fiul lui și, născut la 2 august 1965, urmând a se rectifica datele din dosar din care reiese că este fiul lui și.

Totodată, vând în vedere poziția procesuală exprimată de recurentul condamnat, acordă cuvântul în dezbaterea recursului.

Avocat, apărător desemnat din oficiu pentru recurentul condamnat și reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul pe rând, solicită a se lua act de actul de voință exprimat de recurent, în sensul că acesta înțelege să-și retragă recursul ce face obiectul cauzei de față.

Recurentul condamnat, având cuvântul personal, precizează că nu mai dorește să susțină recursul declarat împotriva sentinței penale nr.91 din 26.02.2009 pronunțată de Tribunalul Prahova.

CURTEA,

Asupra recursului penal de față;

Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova, sub nr-, condamnatul a solicitat întreruperea executării pedepsei de 3 ani și 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr.87/11.02.2008 a aceleiași instanțe, desființată în parte prin decizia penală nr.86/29.05.2008 a Curții de APEL PLOIEȘTI, definitivă prin decizia penală nr.350/ 3.11.2008 a Înalta Curte de Casație și Justiție.

În motivarea cererii, condamnatul a arătat că suferă de mai multe afecțiuni, care îl pun în imposibilitatea de a continua executarea pedepsei închisorii.

În probatoriu, s-au depus la dosar acte, referat de la Biroul Executări Penale a Tribunalului Prahova prin care se menționează că acesta nu a beneficiat de întreruperea executării pedepsei, scrisoare medicală a medicului din cadrul SC. Medical SRL P, precum și expertiza medico-legală efectuată în cauză de către P cu nr.84/11.01.2009 din care reies afecțiunile de care suferă condamnatul.

Pe baza actelor și lucrărilor dosarului, instanța de fond a reținut că prin sentința penală nr.87/11.02.2008 sus-menționată, i-a fost aplicată condamnatului o pedeapsă de 3 ani și 6 luni închisoare, acesta începând executarea pedepsei la data de 17.11.2008, că din conținutul adresei înaintată la dosarul cauzei de către medicului din cadrul SC. Medical SRL P, reiese faptul că, se află în evidența cabinetului medical cu diagnosticul - "diabet zaharat tip 2 complicat cu polineuropatie diabetică periferică somatosenzitivă - Dz tip 2 evoluție din octombrie 2006", iar din raportul de expertiză medico-legală efectuat în cauză de către Par ezultat că acesta suferă de "diabet zaharat tip II din 2006, în tratament cu ado, polineuropatiesenzitivă, aritmie es.ateromatoză carotidiană, obezitate gradul II, acuză parestezii ale membrelor inferioare", precum și faptul că nu se află în imposibilitate de a-și exercita pedeapsa în regim privativ de libertate.

Având în vedere cele de mai sus, tribunalul a apreciat că petentul condamnat nu se află în imposibilitatea de a executa pedeapsa la care a fost condamnat, întrucât bolile mai sus-menționate de care acesta suferă, pot fi tratate și în rețeaua sanitară a Administrației Naționale a Penitenciarelor, unde poate beneficia de tratamentul medical necesar tratării bolilor de care suferă.

Pentru aceste considerente, s-a stabilit că nu se justifică întreruperea executării pedepsei aplicate condamnatului potrivit art.456 rap. la art.453 lit.a cod proc.penală, cererea formulată fiind respinsă ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs condamnatul, fără însă a arăta în scris motivele de recurs ce l-au determinat să promoveze această cale de atac.

În ședința publică din data de 4 mai 2009, recurentul condamnat a precizat că înțelege să-și retragă recursul formulat împotriva sentinței penale nr.91 din 26.02.2009 pronunțată de Tribunalul Prahova.

Fată de această manifestare de voință a recurentului condamnat, exprimată de acesta în mod liber și neechivoc, precum si față de dispozițiile art.3854pct.2 rap la art. 369 al.l cod proc. penală, Curtea urmează să ia act de susținerea recurentului condamnat în sensul că înțelege să-si retragă recursul formulat împotriva sentinței penale nr. 91 din 26.02.2009 pronunțată de Tribunalul Prahova.

Văzând și disp. art. 192 al.2 cod proc. penală,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Ia act de retragerea recursului declarat de condamnatul, fiul lui și, născut la data de 02 august 1965, deținut în Penitenciarul Ploiești, împotriva sentinței penale nr. 91 din 26 februarie 2009 pronunțată de Tribunalul Prahova.

Obligă recurentul la plata sumei de 140 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei reprezintă onorariu pentru apărătorul desemnat din oficiu, ce se va avansa din fondurile Ministerului Justiției și Libertăților în contul Baroului

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică de la 4 mai 2009.

Președinte, Judecători,

Grefier,

Red./4 ex./5.05.2009

. fond --Trib.

Jud. fond

Operator de date cu caracter personal

Nr. notificare 3113/2006

Președinte:Elena Zăinescu
Judecători:Elena Zăinescu, Elena Negulescu, Ioana Nonea

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Intrerupere executarii pedepsei Art.455 cpp. Decizia 317/2009. Curtea de Apel Ploiesti