Intrerupere executarii pedepsei Art.455 cpp. Decizia 359/2008. Curtea de Apel Ploiesti
Comentarii |
|
ROMÂNI
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR-
DECIZIA NR. 359
Ședința publică din data de 09 aprilie 2008
PREȘEDINTE: Florentin Teișanu
JUDECĂTOR 2: Paul Mihai Frățilescu
JUDECĂTOR 3: Mihai
Grefier -
*****
Ministerul Publica fost reprezentat de procuror C din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI.
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de condamnatul, fiul lui și, născut la 30.04.1970, în prezent deținut în Penitenciarul Ploiești împotriva sentinței penale nr. 44 din 24.01.2008 pronunțată de Tribunalul Prahova, prin care, respins ca neîntemeiată cererea de întrerupere a executării pedepsei cu privire la pedeapsa de 8 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 337/2003 pronunțată de Tribunalul Prahova.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns recurentul condamnat, în stare de deținere, asistat de avocat, din cadrul Baroului P, potrivit delegației avocațiale nr. 1783/2008, fila 13 dosar.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Cu permisiunea instanței avocat a luat legătura cu recurentul condamnat și apoi având cuvântul, arată că nu are alte cereri de formulat și solicită acordarea cuvântului pentru dezbaterea recursului.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, arată că nu are alte cereri de formulat și solicită acordarea cuvântului pentru dezbaterea recursului.
Avocat, având cuvântul pentru recurentul condamnat, critică sentința penală nr. 44 din 24.01.2008 pronunțată de Tribunalul Prahova, considerând că în mod greșit nu au fost avute în vedere concluziile referatului de anchetă socială efectuat în cauză din care rezultă că imobilul este într-o stare gravă de degradare, că în el locuiește fiica acestuia, dar care nu realizează venituri.
Arată că temeiurile cererii de întrerupere a executării pedepsei sunt cele prev.de art. 455 Cod procedură penală rap. la art. 453 lit.c Cod procedură penală.
În concluzie, solicită admiterea recursului, casarea hotărârii pronunțate și pe fond admiterea cererii de întrerupere a executării pedepsei, pentru a putea repara casa.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, arată că motivele învederate în cauză nu constituie împrejurări speciale care să justifice întreruperea executării pedepsei de 8 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 337/2003 pronunțată de Tribunalul Prahova.
În concluzie, apreciază sentința penală nr. 44 din 24.01.2008 pronunțată de Tribunalul Prahova ca fiind temeinică și legală și solicită respingerea recursului, ca nefondat.
Recurentul inculpat, având ultimul cuvânt, solicită admiterea recursului, aratând că a mai beneficiat de o întrerupere a executării pedepsei pentru o perioadă de circa trei luni dar pentru motive medicale, iar acum consideră că se află într-o împrejurare specială, față de faptul că imobilul în care locuiește fiica sa este într-o continuă stare de degradare și în cazul admiterii cererii împreună cu prietenii săi ar putea repara casa.
URTEA,
Asupra recursului penal de față:
Prin sentința penală nr. 44 din 24.01.2008 pronunțată de Tribunalul Prahovaa fost respinsă cererea de întrerupere a executării pedepsei formulată de condamnatul, fiul lui și, născut la 30.04.1970, în prezent deținut în Penitenciarul Ploiești, cu privire la pedeapsa de 8 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 337/2003 pronunțată de Tribunalul Prahova, ca neîntemeiată.
De asemenea, a fost obligat condamnatul la 100 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunța sentința respectivă prima instanță a reținut în baza probelor administrate în cauză următoarea situație:
Condamnatul se află în executarea unei pedepse de 8 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 337/2003 pronunțată de Tribunalul Prahova.
Din referatul de anchetă socială rezultă că fiica condamnatului, în vârstă de 19 ani, locuiește împreună cu concubinul său în imobilul familiei.
Nici unul din cei doi nu sunt încadrați în muncă, nu realizează venituri, prestând diverse activități particulare pentru cetățenii din localitate, deținând în proprietate teren agricol, situat în spatele locuinței.
Imobilul respectiv este format din 3 camere, un hol, nu este tencuit, este acoperit cu tablă și se află în stare de degradare datorită neîntreținerii.
Tribunalul a apreciat că nu există împrejurări speciale în raport de care să se aprecieze că executarea imediată a pedepsei de către condamnatul ar avea consecințe grave asupra familiei sale.
Totodată, fiica acestuia și concubinul său trebuie să se angajeze în muncă pentru a obține veniturile necesare traiului zilnic, dat fiind faptul că condamnatul nu are obligația de întreținere față de fiica sa majoră.
De asemenea, condamnatul nu are obligația de întreținere față de concubinul acesteia, care are posibilitatea obținerii unor venituri prin muncă și întreținererii imobilului în care locuiesc.
Împotriva sentinței respective a declarat recurs condamantul criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie și învederând că în opinia sa ar întruni condițiile necesare pentru a-i fi întreruptă pedeapsa întrucât imobilul în care locuiește fiica sa se află într-o stare avansată de degradare, iar persoana respectivă nu realizează venituri.
Drept urmare a solicitat admiterea recursului casarea hotărârii pronunțate și pe fond admiterea cererii de întrerupere a executării pedepsei pentru a putea repara casa.
Curtea, examinând sentința recurată în raport de criticile formulate, de actele și lucrările dosarului, dar și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept, conform art. 3856alin. 3 Cod procedură penală, constată că recursul este nefondat.
Astfel, conform art. 455 alin. 1 Cod procedură penală rap. la art. 453 alin. 1 lit. c Cod procedură penală executarea pedepsei închisorii poate fi întreruptă când din cauza unor împrejurări speciale executarea imediată a pedepsei ar avea consecințe grave pentru condamnat, familie sau unitatea la care lucrează.
Suprapunând ipoteza mai sus menționată de textul legal peste situația în care se găsește condamnatul și familia sa constată că prima instanță a procedat corect atunci când a apreciat că din probele administrate nu reies acele împrejurări cu caracter excepțional necesar pentru a se dispune întreruperea executării pedepsei.
Într-adevăr, imobilul în care locuiește fiica condamnatului împreună cu cu concubinul său este degradat datorită neîntreținerii acestuia dar aceasta nu înseamnă că dacă condamnatul ar fi pus în libertate situația s-ar schimba atât timp cât și acum s-ar putea teoretic întreprinde câte ceva dacă cei doi locatari ai acesteia ar avea un loc de muncă stabil și i-ar preocupa soarta locuinței lor.
Întrucât din probatoriul administrat nu se întrezăresc alte motive pentru dispunerea întreruperii pedepsei, Curtea, în temeiul art. 38515alin. 1 pct. 6 Cod procedură penală, va respinge recursul ca nefondat.
Având în vedere și disp. art. 192 alin. 2 Cod procedură penală;
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de condamnatul, fiul lui și, născut la 30 aprilie 1970, deținut în Penitenciarul Ploiești împotriva sentinței penale nr. 44 din 24.01.2008 pronunțată de Tribunal
Obligă recurentul la 120 lei cheltuieli judiciare către stat, din care 40 lei reprezintă onorariu apărător din oficiu, ce se va avansa din fondul Ministerului Justiției în contul Baroului
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 09 aprilie 2008.
Președinte, Judecători,
- - - - - - -
Grefier,
14.04.2008/4 esx
Red. /Tehnored.
f- Tribunalul Prahova
Operator de date cu caracter personal
Nr. notificare 3113/2006
Președinte:Florentin TeișanuJudecători:Florentin Teișanu, Paul Mihai Frățilescu, Mihai