Intrerupere executarii pedepsei Art.455 cpp. Sentința 365/2009. Curtea de Apel Bucuresti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A II-A PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI

ȘI DE FAMILIE

DOSAR NR- ( 2433/2009)

SENTINȚA PENALĂ NR.365

Ședința publică din data de 14 decembrie 2009

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE: Silvia Cerbu

GREFIER - - -

MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - reprezentat de procuror.

Pe rol soluționarea cererii de întrerupere a executării penale formulată de condamnatul.

La apelul nominal făcut în ședința publica s-a prezentat pentru condamnatul, lipsă fiind, avocat ales.

Procedura de citare legal îndeplinita.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează Curții faptul că a fost depus raportul de expertiză solicitat în cauză.

Nefiind cereri prealabile de formulat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților în fond.

Apărătorul ales al condamnatului, având cuvântul, consideră că sunt îndeplinite prevederile art.453 lit. a raportat la art.455 C.P.P. în sensul că printr-o expertiză medico-legală s-a constatat existența unor afecțiuni care sunt de natură a pune în pericol viața condamnatului. Această nouă constatare medico - legală, care confirmă celelalte expertize efectuate, arată starea constantă a stării de sănătate a condamnatului și evoluția negativă a afecțiunilor de care suferă. Față de aceste aspecte, solicită a se constata că lăsarea în libertate a condamnatului nu poate pune în pericol siguranța publică, acesta neputându-se deplasa decât cu însoțitor. Solicită a se dispune ca petentul condamnat să fie obligat să nu părăsească țara având în vedere că o parte din tratamentele pe care le efectuează la spitale din Târgu M și

Reprezentantul parchetului, având cuvântul, solicită respingerea cererii de întrerupere a executării pedepsei formulată de condamnat, ca neîntemeiată prin raportare la pericolul public pe care l-ar reprezenta lăsarea în libertate a inculpatului. Din raportul de expertiză medico - legală rezultă că principala deficiență al condamnatului ar fi faptul că acesta are anumite tulburări psihice. Raportat la infracțiunea pentru care a fost condamnat, apreciază că lăsarea în libertate a inculpatului nu se justifică întrucât, în opinia sa, acesta necesită și o supraveghere permanentă.

Apărătorul ales al condamnatului, având cuvântul în replică, solicită a se observa că principala afecțiune de care suferă petentul condamnat este neoplasmă cu extinderi la nivelul bazinului și ficatului ( cancer de prostată, cancer osos și cancer hepatic). Aceste tratamente au dus, pe fondul vârstei - 71 de ani - la accentuarea sindromului depresiv la care face vorbire comisia medicală. Petentul condamnat are nevoie de îngrijire permanentă. Scopul pedepsei nu este exterminarea fizică a unui condamnat, ci prevede eventuala îndreptare a acestuia.

CURTEA,

Deliberând asupra cauzei penale de față constată următoarele:

La data de 19.10.2009, condamnatul a formulat cerere de întrerupere a executării pedepsei de 10 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr.49 din 14.07.2003, pronunțată de Curtea de Apel București în dosarul nr.1526/2003.

În motivarea cererii petentul arată că se află în întreruperea executării pedepsei aplicată prin sentința penală susmenționată, că suferă de "tumoare vezicală pTlG2 și tumoare uretră prostatică pTiG2 operate endoscopic, polichimiotratate, pieloureterală stânga, determinări secundare hepatice" și alte afecțiuni grave pe care le tratează în unități sanitare ale Ministerului Sănătății și care îl pun și la acest moment în imposibilitate de a executa pedeapsa.

În drept, cererea este întemeiată pe dispozițiile 455 din Codul d e procedură penală raportat la art.453 alin.l lit.a și alin.2 din Codul d e procedură penală.

Petentul a depus la dosarul cauzei acte medicale și a solicitat efectuarea unei expertize medico-legale care să stabilească afecțiunile de are suferă și dacă acestea îl pun în imposibilitate de a executa pedeapsa, proba fiind încuviințată de instanță.

La dosarul cauzei a fost depus un referat întocmit de biroul executări penale privind situația executării pedepsei a cărei întrerupere se solicită.

Analizând actele și lucrările dosarului Curtea constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 49/14.07.2003, pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a II-a Penală și Pentru Cauze cu Minori și de Familie, inculpatul a fost condamnat la o pedeapsă 10 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de instigare la omor calificat.

Sentința de condamnare a rămas definitivă prin decizia penală nr.4404 din 10 octombrie 2003 Înaltei Curți de Casație și Justiție, Secția Penală.

Prin sentința penală nr. 143/16.12.2004 pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a II-a Penală și Pentru Cauze cu Minori și de Familie s-a dispus întreruperea executării pedepsei, pe motive medicale, pe o durată de 6 luni, măsură prelungită succesiv prin sentințele penale nr.64/10.06.2005, 123/22.09.2005, 7/23.01.2006, 85/23.05.2006,178/07.11.2006 și 303/25.11. 2008,toate pronunțate de aceeași instanță. Durata întreruperii executării pedepsei dispusă prin ultima sentință expiră la 08.02.2010.

Din Raportul de nouă expertiză medico-legală nr. A5/12210/2009 din 08.12.2009 întocmit în prezenta cauză rezultă că petentul condamnat prezintă diagnosticul: Tulburare cognitivă organică mediu/severă, model demențial; tulburare afectivă depresivă organică; hipertensiune arterială esențială stadiul II, accidente vasculare cerebrale cu infarcte lacunare, în prezent cu hemipareză dreaptă și hipoestezie; boală coronariană ischemică cu infarct miocardic în antecedente și pectoris; neoplasm (carcinom tranzițional) de vezică urinară (pTlG2) și uretră prostatică (pTag2); chist renal stâng, parapielic.

Concluziile comisiei medico-legale sunt în sensul că petentul condamnat se află, din punct de vedere medical, în imposibilitatea executării pedepsei în regim penitenciar pe o durată de cel puțin 1 (un) an de zile.

Este adevărat însă că, simpla constatare a imposibilității de a executa pedeapsa în regim penitenciar nu conduce, în mod automat, la admiterea cererii, întreruperea executării pedepsei fiind lăsată la latitudinea instanței, care, în funcție de circumstanțele cauzei, poate aprecia dacă este sau nu oportună o atare măsură.

Potrivit art. 455 din Codul d e procedură penală rap. la art.453 alin.l lit.a din Codul d e procedură penală, executarea pedepsei poate fi întreruptă când se constată pe baza unei expertize medico-legale că cel condamnat suferă de o boală gravă care face imposibilă executarea pedepsei iar instanța apreciază că întreruperea executării și lăsarea în libertate nu prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.

Având în vedere concluziile expertizei medico-legale, Curtea constată că prima condiție impusă de articolul anterior menționat este îndeplinită.

Totodată, în raport cu natura afecțiunilor de care suferă condamnatul, vârsta înaintată a acestuia ( 71 de ani ), Curtea apreciază că lăsarea sa în libertate nu prezintă pericol concret pentru ordinea publică, fiind greu de crezut că acesta ar mai putea continua să comită infracțiuni.

Pentru considerentele expuse, Curtea constată că în cauza de față sunt îndeplinite cerințele legale, enunțate mai sus, astfel că va admite cererea petentului condamnat și, în consecință, va dispune prelungirea întreruperii executării pedepsei de 10 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 49/14 iulie 2003 pronunțată de Curtea de Apel București, Secția a II-a penală, definitivă prin decizia penală nr. 4404/10 oct.2003 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Secția Penală pe o durată de 1 an, începând cu 08.02.2010.

Pe durata întreruperii executării pedepsei condamnatul va respecta următoarele obligații:

- să nu părăsească teritoriul țării decât în condițiile stabilite de Curtea de Apel București;

- se prezinte la instanță ori de câte ori este chemat și la Poliția sectorului 2 B, conform programului de supraveghere ce va fi întocmit de către acest organ sau ori de câte ori este chemat;

- să nu își schimbe locuința fără încuviințarea Curții de Apel București;

- să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte nici o categorie de arme.

Se va atrage atenția condamnatului că în caz de încălcare cu rea credință a acestor obligații va fi revocată întreruperea și se va dispune punerea în executare a pedepsei privative de libertate.

Conform art.192 alin.3 din Codul d e procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân vor rămâne în sarcina acestuia.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite cererea formulată de petentul condamnat fiul lui G și al, născut la 12.02.1938,domiciliat în B, Strada - - nr.5, sector 2.

În baza art. 455 alin. 1 rap. la art. 453 alin. 1 lit. a din Codul d procedură penală dispune prelungirea perioadei de întrerupere a executării pedepsei de 10 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr.49/14.07.2003pronunțată de Curtea de Apel București, Secția a II-a penală, definitivă prin decizia penală nr.4404/10.10.2003 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Secția penală, pe o durată de un an, începând cu 08.02.2010.

Obligă condamnatul ca pe durata întreruperii executării pedepsei să se supună următoarelor obligații:

- să nu părăsească teritoriul țării decât în condițiile stabilite de Curtea de Apel București;

- se prezinte la instanță ori de câte ori este chemat și la Poliția sectorului 2 B, conform programului de supraveghere ce va fi întocmit de către acest organ sau ori de câte ori este chemat;

- să nu își schimbe locuința fără încuviințarea Curții de Apel București;

- să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte nici o categorie de arme.

Atrage atenția condamnatului că în caz de încălcare cu rea credință a acestor obligații va fi revocată întreruperea și se va dispune punerea în executare a pedepsei privative de libertate.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Cu drept de recurs în termen de 10 zile.

Pronunțată în ședință publică, azi, 14.12.2009.

Președinte,

Grefier,

Red.SC-22.12.2009

Dact.EA-22-12-2009

Președinte:Silvia Cerbu
Judecători:Silvia Cerbu

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Intrerupere executarii pedepsei Art.455 cpp. Sentința 365/2009. Curtea de Apel Bucuresti