Intrerupere executarii pedepsei Art.455 cpp. Decizia 391/2009. Curtea de Apel Bacau
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA PENALĂ, CAUZE MINORI SI FAMILIE
DECIZIA PENALĂ NR. 391
Ședința publică de la 04 Iunie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Vadana Monica
JUDECĂTORI: Vadana Monica, Adrian Bogdan Nimineț Ștefan
- -
-- grefier
***********
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău
legal reprezentat prin - - procuror
Pe rol fiind judecarea recursului penal declarat de petentul G împotriva sentinței penale nr.95/D/06.03.2009 pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr-.
Dezbaterile în cauza de față s-au desfășurat în conformitate cu dispozițiile art. 304 Cod procedură penală, în sensul că au fost înregistrate cu ajutorul calculatorului, pe suport magnetic.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurentul în stare de arest asistat din oficiu de avocat.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul oral al cauzei după care:
Recurentul prin apărător a învederat instanței că înțelege să-și retragă recursul declarat în cauză.
Procurorul a învederat instanței că nu are cereri de formulat.
Nefiind formulate alte cereri, față de poziția recurentului, Curtea constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Avocat oficiu având cuvântul pentru recurent a solicitat a se lua act că acesta își retrage recursul declarat. A solicitat plata onorariului din fondul special al
Procurorul având cuvântul a solicitat a se lua act de declaratia recurentului în sensul că își retrage recursul și a fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Recurentul având ultimul cuvânt a solicitat a se lua act că își retrage recursul formulat în cauză.
S-au declarat dezbaterile închise, trecându-se la deliberare.
CURTEA
- deliberând-
Prin sentința penală nr. 95/6.03.2009, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Bacăus -a dispus respingerea ca nefondată a cererii de întrerupere executare pedeapsă formulată de condamnatul S-a dispus plata din fondurile Ministerului Justiției către Baroul d e Avocați Bas umei de 100 lei, cu titlu de onorariu avocat oficiu, pentru avocat.
S-a dispus plata din fondurile Ministerului Justiției a sumei de 81 RON care se va vira în contul nr.-ZO-XXX-, deschis la Trezoreria B, pentru Serviciul Medico - Legal B, reprezentând contravaloare expertiză medico-legală.
In temeiul art. 192 alin.2 pr.pen. a fost obligat condamnatul la plata sumei de 200 lei RON către stat cu titlu de cheltuieli judiciare, sumă în care s-a inclus onorariul pentru asistența juridică din oficiu, și contravaloarea expertizei medico-legale.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut următoarele:
Gas olicitat in baza art. 453 lit.a pr.pen., întreruperea executării pedepsei pe motive medicale. În motivarea cererii a arătat că suferă de mai multe boli incurabile și care apreciază că nu pot fi tratate în penitenciar: cu inima, neuro-psihic, surzenie parțială l urechea dreaptă, cu ochii, cu stomacul, ririchi, prostată reumatism, plămânii și spondiloza.
La dosarul cauzei s-au depus sentința penale nr.165/29.03.2007, care a rămas definitiva prin decizia penala nr. 3344/21.10.2008 a IC.
De asemenea s-a dispus efectuarea unei expertize medicale.
Din actele si lucrările dosarului, instanța a retinut următoarele:
Prin sentința penala nr.165/29.03.2007, pronunțata de Tribunalul Bacău și rămasă definitiva prin decizia penala nr. 3344/21.10.2008 a petiționarul a fost condamnat la 20 de ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat prev.de art. 174-175 lit.c pen. pedeapsă ce ulterior a fost redusă la 12 ani, ca urmare a apelului promovat de inculpat, de către Curtea de Apel Bacău.
Din concluziile raportului de expertiză medico-legală efectuat în cauză a rezultat că acesta prezintă diagnosticul de " st.II, bloc ramură complet, cl II, hipoacuzie mixtă severă UD și medie US, adenom de prostate operat-rezultat bun și că afecțiunile nu se constituie urgențe medico-chirurgicale și pot fi tratate în rețeaua medicală ANP
Așadar, din actele si lucrările dosarului rezultă ca într-adevăr, petiționarul suferă de mai multe boli care însă nu îl pun in imposibilitatea de a executa pedeapsa, acestea putându-se trata in rețeaua ANP.
S-a dispus plata din fondurile Ministerului Justiției către Baroul d e Avocați Bas umei de 40 lei RON, cu titlu de onorariu avocat oficiu, pentru avocat.
a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, sumă in care s-a inclus si onorariul pentru asistenta juridica din oficiu, in baza art.192 alin.2 pr.pen.
Împotriva deciziei a declarat recurs recurentul
În fața instanței de recurs, la termenul din data de 4.06.2009, recurentul a declarat că înțelege să-și retragă recursul formulat în cauză.
Analizând actele și lucrările dosarului și recursul declarat, instanța reține următoarele:
Potrivit art. 385 ind. 4 alin 2 teza 2 Cpp rap la art. 369 Cpp până la închiderea dezbaterilor la instanța de recurs oricare din părți își poate retrage recursul declarat.
Având în vedere voința expres manifestată a recurentului de a-și retrage recursul, instanța, în baza art.385/4 pr.pen. raportat la art.369 pr.pen. va lua act de declarația acestuia.
Va dispune plata din fondurile MJ a onorariului apărătorului din oficiu.
Văzând și dispozițiile art.189 și 192 al.2 Cod procedură penală;
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza art.385/4 alin 2 și art.369 Cod procedură penală ia act că recurentul își retrage recursul declarat împotriva deciziei penale nr. 95 din 6.03.2009 pronunțată de Tribunalul Bacău, în dosarul nr-.
Dispune plata din fondurile MJ, a onorariului apărătorului oficiu,în sumă de 100 lei.
În baza art.192 alin.2 Cod procedură penală,obligă recurentul să plătească statului suma de 200 lei,cheltuieli judiciare.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 4.06.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI: Vadana Monica, Adrian Bogdan Nimineț Ștefan
GREFIER,
red.sent.
red.dec.recurs
tehnored.
2 ex.
11.06.2009
Președinte:Vadana MonicaJudecători:Vadana Monica, Adrian Bogdan Nimineț Ștefan