Plangere rezolutie ordonanta procuror Art 278 cpp. Decizia 393/2009. Curtea de Apel Bacau
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA PENALĂ, CAUZE MINORI SI FAMILIE
DECIZIA PENALĂ NR. 393
Ședința publică de la 04 Iunie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Vadana Monica
JUDECĂTORI: Vadana Monica, Adrian Bogdan Nimineț Ștefan
- -
-- grefier
***********
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BACĂU
legal reprezentat prin - - procuror
Pe rol fiind judecarea recursului penal declarat de petenta SC SRL O împotriva sentinței penale nr.35/D/22.01.2009 pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr-.
Dezbaterile în cauza de față s-au desfășurat în conformitate cu dispozițiile art. 304 Cod procedură penală, în sensul că au fost înregistrate cu ajutorul calculatorului, pe suport magnetic.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurenta prin administrator lipsind celelalte părți, pentru intimații, și a răspuns avocat.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul oral al cauzei după care:
Petenta a depus la dosar împuternicirea, concluzii scrise și copii după contractul de vânzare cumpărare nr.1635/2004, 1447/2003, lista mijloacelor fixe(5 file).
Petenta, apărătorul intimaților și procurorul au învederat instanței că nu au alte cereri de formulat.
Nefiind formulate alte cereri, instanța a constatat recursul în stare de judecată și a acordat cuvântul pentru dezbateri.
Petenta având cuvântul a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței cu trimitere spre rejudecare și în subsidiar, a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței, admiterea plângerii și trimiterea cauzei pentru a se efectua cercetări de către parchet pentru faptele reclamate.
A susținut că, a formulat prezenta plângere deoarece intimații au înstrăinat mai multe bunuri către rudele acestora. Soluția dată de parchet prin care i s-a respins plângerea nu a fost motivată complet. Instanța de fond în mod greșit a stabilit că nu era nevoie de efectuarea unei expertize în cursul urmăririi penale - singura probă pertinentă și utilă cauzei pentru aflarea adevărului și implicit a vinovăției sau nevinovăției făptuitorilor, banii s-au folosit în alte scopuri și procurorul era obligat să verifice toate aspectele. De asemenea, instanța de fond nu s-a pronunțat asupra tuturor aspectelor invocate prin plângere. Nu a fost audiată numita, ocazie cu care ar fi rezultat falsul reclamat. Susținerea instanței că ar mai fi existat două plângeri nu poate fi confirmată deoarece ea nu a fost chemată.
A solicitat ca instanța să aibă în vedere concluziile scrise care s-au depus și să fie admis recursul așa cum l-a formulat și a solicitat.
Avocat având cuvântul pentru petenți apreciază că petenta încearcă să soluționeze pe cale penală, chestiuni care țin de comercial, derivate din contracte comerciale. Instanța de fond a reținut că petenta a formulat o plângere, în condițiile în care, au mai fost două plângeri anterioare pentru aceleași fapte. Împotriva rezoluției nr.297/2007 s-a formulat plângere de două ori. Instanța de fond a făcut o corectă apreciere a probelor administrate deși petenta nu a criticat expres soluția instanței de fond așa cum ar fi trebuit. În plus, s-a ales greșit targhetul acestei plângeri, directorul sau administratorul nu sunt organe de executare și nu pot fi învinuiți. A pus concluzii de respingere a recursului ca nefondat, menținerea sentinței penale pronunțată ca fiind legală și temeinică. Nu solicită cheltuieli de judecată.
Petenta a ținut să mai adauge că, a formulat o plângere numai cu privire la și și într-o altă plângere s-a făcut referire la ceilalți intimați, pentru alte fapte.
Procurorul având cuvântul a pus concluzii de respingere a recursului ca nefondat, atât soluția dată de parchet cât și cea pronunțată de instanța de fond sunt legale și temeinice.
S-au declarat dezbaterile închise, trecându-se la deliberare.
CURTEA
- deliberând-
Asupra recursului penal declarat de petenta SC "" SRL prin administrator împotriva sentinței penale nr. 35/D din 22.01.2009, pronunțată de Tribunalul Bacău, constată următoarele:
Prin sentința penală mai sus arătată în temeiul art. 2781alin. 8 lit."a" s-a respins ca nefondată plângerea împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale nr. 892/P/ 31.01.2008 Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău, formulată de petenta SC. SRL O.
În temeiul art. 192 alin 2 cod procedură penală a fost obligată petenta la plata sumei de 60 lei RON către stat cu titlu de cheltuieli judiciare.
Pentru pronunța această soluție s-au reținut următoarele:
Petenta SC SRL Oaf ormulat în termen legal plângerea înregistrată la numărul -,în baza art..278 indice 1 cod procedură penală, împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale nr. 892/P/ 31-01-2008 Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău în motivarea căreia a considerat că soluția de neîncepere a urmăririi penale este netemeinică și nelegală pentru următoarele motive:
-procurorul nu a verificat aspectele sesizate prin plângere;
- există fapte care nu au făcut obiectul nici unei verificări cercetările rezumându-se la activitatea executorului judecătoresc;
-nu a fost cercetată făptuitoarea în dubla calitate de director și consilier juridic;
- nu a fost audiată care a semnat o factură fiscală în noiembrie 2003,
- nu a fost efectuată expertiza solicitată
- nu au fost audiate persoanele învinuite.
-nu au fost verificate înstrăinările fictive de spații comerciale făcute de făptuitorul. Pentru aceste motive petenta a solicitat desființarea rezoluției și trimiterea cauzei la procuror pentru cercetări suplimentare.
Pentru a da rezoluția de neîncepere a urmăririi penale procurorului a reținut următoarele:
SC SRL reprezentată prin administratorul din mun. O, str. -.l2/B/10, a depus o plângere la unitatea noastră de parchet prin care solicita ca, și să fie cercetați deoarece se fac vinovați de încheierea unui contract de vânzare cumpărare a unui spațiu comercial situat în mun. O,-.
Societatea SA Oal uat ființă prin emiterea de către Consiliul Județean în luna februarie a hotărârii nr. 5 din 24.02.1995 prin care s-a dispus reorganizarea O în societate comercială pe acțiuni, pe baza bilanțului de la 31 decembrie 1994. Structura acționarilor la SC SA O era formată din:
- Fondul Proprietății de Stat care avea cota de participării la beneficii și pierderi de 70 %;
- Societatea Proprietății Private M și lista persoanelor fizice având cotă de participare la beneficii și pierderi de 30 %;
în perioada mai - septembrie 1999 acționarul majoritar la SC SA O, la acea dată fiind Fondul Proprietății de Stat, inițiază pentru spațiile comerciale deținute în patrimoniu contracte de leasing cu clauză irevocabilă de vânzare.
La sfârșitul lunii octombrie 1999.- ui în calitate de acționar majoritar la SC SA O, scoate la licitație pachetul majoritar, aceasta fiind adjudecat de SC SA B, reprezentată de.
Din luna noiembrie 1999, a devenit administrator unic la SC SA Derularea contractelor de leasing cu clauză irevocabilă de vânzare au continuat așa cum au fost inițiate de, urmând a se achita redeventele lunare la termenele scadente prevăzute în contractele menționate.
La sfârșitul perioadei de leasing să fie transferat dreptul de proprietate asupra imobilelor într-un act autentic.
În baza contractului de leasing imobiliar cu clauză irevocabilă de vânzare nr. 5848/1999 SC SRL stăpânea un spațiu comercial situat în mun. O-.
Societatea SRL Oaa vut întârziere la plata redeventelor lunare aferente contractului mai sus menționat, fapt pentru care SC SA O a emis mai multe facturi pentru plata penalităților de întârziere.
Cu adresa nr. 1302/2002 Societatea a notificat Societatea SRL să achite suma de 147.526.680 lei rol cu titlu de redevente restante la contractul de leasing cu clauză irevocabilă de vânzare nr. 5848/1999.
Prin sentința civilă nr. 120/28.03.2005 Tribunalul Bacău obligă Societatea SA să încheie cu SC SRL O contractul de vânzare cumpărare axând ca obiect imobilul spațiul comercial în suprafață de 144,38. situat în mun. O,-. Totodată, prin sentința civilă SC SRL O este obligată la plata sumei de 138.412.962 lei către SC SA, reprezentând penalitățile de întârziere.
Deoarece penalitățile de întârziere nu au fost achitate de SC O, SA a refuzat să încheie contractul de vânzare a spațiului situat în mun. O-.
Asupra imobilului din-, Administrația Financiară Oai nstituit un sechestru asigurător pentru datoriile acumulate de SC SA la bugetul de stat.
Administratora SC SRL O, în plângere arată că directorul SC SA O, în momentul în care trecea pe la magazinul ei din mun. O-, a primit diferite bunuri. In aceeași plângere arată că a intervenit la Administrația Financiară O în vederea instituirii sechestrului asigurător pentru spațiul comercial din mun. O,- pentru neplata datoriilor acumulate către bugetul de stat de către SC SA
Din probele administrate în dosar nu rezultă că contabila ar fi primit foloase necuvenite de la.
Nu există probe că administratorul SC SA O, ar fi intervenit la Administrația Financiară O în vederea instituirii sechestrului pentru spațiul din mun. O-.
Față aspectele reținute, în baza art. 228 al. 4, art. 10 lit. b pr.pen. 10 lit.a.pen. s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de intimați.
Împotriva rezoluției petentul a făcut plângere și la primul procuror iar urmare controlului exercitat de acesta plângerea a fost respinsă.
Tribunalul verificând în conformitate cu dispozițiile art. 278 indice 1 punctul 7 rezoluția atacată pe baza actelor și a materialului din dosarul cauzei a constatat că plângerea adresată instanței de judecată este nefondat, pentru următoarele considerente:
Din actele dosarului rezultă că la data de 15.05.2007 formulat plângere împotriva făptuitorilor, și executor cauza fiind înregistrată inițial la Parchetul Curții de APEL BACĂU unde au început și au fost efectuate cercetări până la data de 24.10.2007 când prin rezoluția 259/P/2007 (-4923) s-a dispus neînceperea urmăririi penale pentru făptuitorul și disjungerea cauzei pentru ceilalți patru făptuitori și trimiterea cauzei la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău.
Ulterior cercetările au continuat la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău fiind avute în vedere și actele de cercetare efectuate în aceiași cauză anterior. Astfel în cauză au fost efectuate cercetări privind aceiași cauză în două dosare iar pentru aceiași plângere au fost date soluții separate. Or la formularea plângerii petenta a omis să analizeze și rezoluția 295/P/ 24-10-2007 împotriva căreia nici nu a făcut plângere.
Analizând însă și această rezoluție s-a constatat că în cauză au fost analizate toate faptele ce au fost reclamate și s-a dat o soluție pentru fiecare din infracțiunile arătate în plângere deși în mod corect calificarea juridică este atributul organului judiciar și nicidecum al petentului. Pe de altă parte în cauză nu rezultă necesitatea efectuării unui alt raport de expertiză decât cel aflat la fila 84 dosar pentru a clarifica dacă bănuielile privind comiterea unor infracțiuni sunt sau nu sunt întemeiate.
Astfel efectuarea unei expertize s-ar fi impus în cazul în care ar fii existat indicii temeinice de fraudă, cea ce în cauză nu a rezultat nici din raportul de expertiză și nici din suplimentul de expertiză de la fila 93 dosar. Pe de altă parte în cauză au fost efectuate cercetări în două dosare astfel încât la preluarea cercetărilor ca efect al disjungerii au fost audiate persoanele neaudiate anterior. Din actele depuse la dosarul cauzei coroborate cu declarația dată de administrator al petentei rezultă că plângerea formulată de petentă este generată de nemulțumiri ce privesc derularea unor raporturi comerciale. Astfel derularea contractelor de leasing a fost inițiată de FPS, faptul că petenta a deținut un spațiu comercial în baza unui contract de leasing și a avut întârzieri la plata unor redevente lunare aferente contractului fac parte din categoria relațiilor comerciale statornicite între societățile comerciale. Între aceste societăți a existat și un litigiu soluționat de instanța civilă prin sentința civilă nr. 120/28-03-2005. Petenta a avut interesul de a încheia contractul de vânzare pentru un spațiu comercial însă asupra acestuia din urmă Administrația Finanțelor Publice a instituit un sechestru pentru creanțe cuvenite bugetului de stat fapt ce nu este însă imputabil nici unuia dintre intimați. În cauză față de actele depuse la dosar și concluziile și constatările raportului de expertiză nu fost necesară și audierea martorei. Afirmațiile făcute de în declarația dată în luna noiembrie 2007 referitoare la darea de mită din anii anteriori nu are nici un indiciu care să ateste că ar fii reală și în același timp este imposibil de demonstrat după trecerea unui interval de timp destul de.
Aceste susțineri constituie afirmații fără suport probatoriu generate de nemulțumirea că interesul societății administrate nu a putut fi realizat.
În raport de aspectele expuse mai sus, nu s-a constatat nici un indiciu de comitere a infracțiunilor arătate de petentă în plângere și cum existența faptelor nu a fost demonstrată și față de natura comercială a raporturilor dintre părți în mod corect s-a dispus neînceperea urmăririi penale și tot astfel în mod corect și procurorul ierarhic superior a respins plângerea petentului.
Împotriva sentinței penale petenta a declarat recurs în termen legal.
În motivarea recursului a arătat următoarele:
- ca si în faza de cercetare penală instanța de fond nu a verificat susținerile si argumentele pe care le-am prezentat prin plângerea formulata;
- faptele prezentate de recurentă nu au făcut obiectul verificărilor instanței de fond, cercetarea procesului rezumându-se la activitatea executorului judecătoresc;
- făptuitoarea nu a fost cercetata nici în calitate sa de director si nici în cea de consilier juridic în legătura cu faptele sesizate de recurenta-petenta;
- făptuitorul nu a fost cercetat în legătura cu înstrăinările făcute de spatii comerciale de cele mai multe ori cu încălcarea flagranta a legii;
- nu s-a procedat la audierea persoanelor învinuite în cauza si nici nu s-a motivat acest refuz;
- nu a fost audiată numita care a semnat în noiembrie 2003 o factura fiscala în fals;
- nu s-a dispus efectuarea unei expertize în cauza care ar fi dus la constatarea multor nereguli în activitatea celor pentru care s-a făcut sesizarea;
În mod cu totul nejustificat Tribunalul s-a rezumat mai mult la analiza relațiilor comerciale între societatea sa în loc să verifice aspectele penale semnalate în prezenta cauza si care sunt mai multe decât cele reținute prin motivarea de față, dar rezultă cu certitudine din cuprinsul dosarelor atașare la cel de față.
Instanța de control judiciar examinând în temeiul art. 38514C.P.P. hotărârea atacată pe baza lucrărilor și materialului din dosarul cauzei și a înscrisurilor noi depuse, în raport de motivele invocate cât și din oficiu sub toate aspectele conform art. 3856alin. 3 C.P.P. constată că aceasta este legală și temeinică.
Prima instanță a procedat în mod corect atunci când respins ca nefondată plângerea formulată de petiționară.
Rezoluțiile date de procuror sunt legale și temeinice astfel că în mod justificat au fost menținute.
Din actele și lucrările dosarului nu rezultă că cei în cauză se fac vinovați de faptele pentru care au fost reclamați.
Probatoriul existent la dosar este complet astfel că nu se mai impune efectuarea unei expertize.
Din motivarea amplă a primei instanțe, motivare pe care și- însușește și instanța de recurs, rezultă considerentele pentru care nu pot fi primite susținerile făcute de petentă.
Față de cele ce preced și neconstatându-se cazuri din cele care examinate din oficiu să ducă la casarea hotărârii atacate, se va respinge ca nefondat recursul declarat.
Văzând și prevederile art. 192 alin. 2
C.P.P.PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
În baza art. 385/15 pct.1 lit. pr. pen. respinge ca nefondat recursul declarat de petenta SC "" SRL prin administrator împotriva sentinței penale nr. 35/D din 22.01.2009 pronunțată de Tribunalul Bacău.
În baza art. 192 alin. 2 pr.pen. obligă recurenta la 1oo lei cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi 04.06.2009
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI: Vadana Monica, Adrian Bogdan Nimineț Ștefan
- - - -
- -
GREFIER,
-
Red.
Red. Șt.
Tehnored. G/ 24.06.2009/ 2 ex
Președinte:Vadana MonicaJudecători:Vadana Monica, Adrian Bogdan Nimineț Ștefan