Intrerupere executarii pedepsei Art.455 cpp. Decizia 402/2008. Curtea de Apel Ploiesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI

SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

Dosar nr-

DECIZIA PENALĂ NR.402

Ședința publică din data de 25 aprilie 2008

PREȘEDINTE: Ștefan Fieraru

JUDECĂTORI: Ștefan Fieraru, Vasile Mărăcineanu Ion Stelian

- - -

GREFIER - - -

Ministerul Publica fost reprezentat de procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI

Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de condamnatul fiul lui și, născut la data de 08 decembrie 1980, deținut în Penitenciarul Ploiești, împotriva sentinței penale nr.145 din 06 martie 2008 pronunțată de Tribunalul Prahova, prin care în temeiul art.456 rap.la art.453 lit.c Cod procedură penală, a fost respinsă ca neîntemeiată cererea de întrerupere a executării pedepsei de 8 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr.197/13 aprilie 2004 Tribunalului Prahova.

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurentul-condamnat, aflat în stare de arest, personal și asistat de avocat, apărător desemnat din oficiu din Baroul Prahova, conform delegației nr.2940/2008, fila 8 dosar.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Avocat, luând legătura cu condamnatul-arestat, arată că nu mai are cereri de formulat.

Reprezentantul parchetului având cuvântul, arată că nu mai are cereri de formulat.

Curtea, ia act că nu mai sunt cereri de formulat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților în dezbaterea recursului.

Avocat având cuvântul pentru condamnat, solicită instanței admiterea recursului, desființarea sentinței atacate, iar pe fond admiterea cererii de întrerupere a executării pedepsei formulată în temeiul art.453 Cod procedură penală, întrucât are o situație familiară grea, membrii familiei trăiesc în condiții grele, locuind într-o casă modestă, neracordată la rețeaua de energie electrică.

Reprezentantul parchetului având cuvântul, solicită instanței respingerea recursului declarat de condamnat ca fiind nefondat și menținerea sentinței atacate întrucât este legală și temeinică, deoarece motivele invocate nu se încadrează în textele legale, neexistând cauze care să justifice întreruperea executării pedepsei.

Condamnatul, având ultimul cuvânt, lasă la aprecierea instanței soluția ce se va pronunța.

CURTEA:

Asupra recursului penal de față;

Verificând lucrările dosarului, reține următoarele:

Prin sentința penală nr.145 din 06 martie 2008 Tribunalul Prahova, în temeiul art.456 rap.la art.453 lit.c Cod procedură penală, a respins ca neîntemeiată cererea formulată de condamnatul fiul lui și, născut la 08 decembrie 1980 în P, deținut în Penitenciarul Ploiești, privind întreruperea executării pedepsei de 8 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr.197/13 aprilie 2004 Tribunalului Prahova.

Condamnatul a fost obligat la plata sumei de 100 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 40 lei reprezintă onorariul apărătorului din oficiu, ce se va avansa din fondurile Ministerului Justiției.

Tribunalul Prahova și-a motivat hotărârea, reținând că în motivarea cererii, condamnatul a arătat că executarea pedepsei are consecințe grave pentru familia sa, lipsită de sprijinul material necesar.

Din ancheta socială a rezultat că tatăl condamnatului primește ajutor social în sumă de 100 lei lunar, locuința acestuia este modestă, neracordată la rețeaua de energie electrică, iar mama recurentului a decedat la data de 20 ianuarie 2008.

S-a constatat că starea materială precară a tatălui condamnatului are caracter de permanență și nu se datorează unor împrejurări speciale care să fi survenit după arestarea condamnatului.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs condamnatul, susținând în esență aceleași motive ca la prima instanță, că are o situație familială grea, că membrii familiei trăiesc într-o casă modestă, neracordată la rețeaua de energie electrică. Se solicită, admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și admiterea cererii formulate.

Curtea, verificând hotărârea atacată pe baza actelor și lucrărilor de la dosar, în raport de motivele invocate, constată recursul declarat ca nefundat, așa cum se va arăta în continuare:

Este știut că în raport de prevederile art.455 rap.la art.453 alin.1 lit.c Cod procedură penală, instanțele judecătorești au posibilitatea să dispună întreruperea executării pedepselor privative de libertate numai dacă se probează intervenția unor împrejurări speciale,care prin deținerea condamnatului ar produce consecințe grave, între altele și pentru familia sa și a căror înlăturare se poate realiza numai de acesta și într-un termen de până 3 luni.

Din ancheta socială efectuată în cauză, rezultă că familia condamnatului are o situație materială precară.

Condițiile materiale precare nu pot determina întreruperea executării unei pedepse de 8 ani închisoare pentru tentativă la infracțiunea de omor calificat, necesitând garanția posibilității reale de ameliorare a acestora pe căi licite în perioada de 3 luni admisă de prevederile legale exprese.

Prin urmare, hotărârea atacată este temeinică și legală, astfel că în baza art.385/15 pct.1 lit.b Cod procedură penală, Curtea urmează să respingă recursul declarat, ca nefondat.

Văzând și disp.art.192 alin.2 Cod procedură penală,

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de condamnatul, fiul lui și, născut la data de 08 decembrie 1980, deținut în Penitenciarul Ploiești, împotriva sentinței penale nr.145 din 06 martie 2008 pronunțată de Tribunalul Prahova.

Obligă recurentul-condamnat la plata sumei de 70 lei cheltuieli judiciare către stat, din care, suma de 40 lei reprezentând onorariu apărător din oficiu se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi, 25 aprilie 2008.

Președinte JUDECĂTORI: Ștefan Fieraru, Vasile Mărăcineanu Ion Stelian

Fiind în concediu medical

prezenta se va semna de

Președintele completului

Grefier

Red.ȘF

Tehnored.EV

4 ex./06.05.2008

dos.f- Tribunalul Prahova

Operator de date cu caracter personal

Notificare nr.3113/2006

Președinte:Ștefan Fieraru
Judecători:Ștefan Fieraru, Vasile Mărăcineanu Ion Stelian

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Intrerupere executarii pedepsei Art.455 cpp. Decizia 402/2008. Curtea de Apel Ploiesti