Intrerupere executarii pedepsei Art.455 cpp. Decizia 404/2008. Curtea de Apel Brasov

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BRAȘOV

SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI

DECIZIA PENALĂ NR.404/ Dosar nr-

Ședința publică de la 23 mai 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Manuela Barbu

JUDECĂTOR 2: Angela Hărăstășanu

JUDECĂTOR 3: Nicoleta Hădărean

GREFIER - - -

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public,

- procuror - din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL BRAȘOV

Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de recurentul condamnat

împotriva sentinței penale nr 208/S din 05 martie 2008 pronunțată de Tribunalul Brașov în dosarul nr-.

Dezbaterile în cauză au avut loc în conformitate cu dispozițiile art. 304 Cod procedură penală, în sensul că toate afirmațiile, întrebările și susținerile celor prezenți, inclusiv ale președintelui completului de judecată, au fost înregistrată prin mijloace tehnice audio - video.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă recurentul condamnat în stare de arest (deținut în Penitenciarul Codlea ) asistat de avocat oficiu.

Procedura îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care:

Întrebate fiind, părțile declară că nu mai au alte cereri de formulat.

Instanța constată cauza în stare de soluționare și, potrivit art.38513Cod procedură penală, acordă cuvântul la dezbateri.

Avocat oficiu pentru recurentul condamnat, solicită admiterea recursului declarat împotriva sentinței penale nr. 208/S/05 martie 2008 Tribunalului Brașov pronunțată în dosarul nr- în temeiul art.38515pct.2 lit.b Cod procedură penală și admiterea cererii de întrerupere a executării pedepsei. Consideră că sunt îndeplinite dispozițiile disp.art.455 raportat la art.453 alin.1 lit.c Cod procedură penală, având în vedere că din cuprinsul anchetei sociale efectuate în cauză, rezultă că familia petentului beneficiază de un spațiu locativ bun, față de concluziile anchetei sociale lasă la aprecierea instanței. Reprezentanta Ministerului Public pune concluzii de respingerea recursului declarat de condamnat ca nefondat, menținerea sentinței penale nr. 208/05 martie 2008 Tribunalului Brașov pronunțată în dosarul nr- ca legală și temeinică. Arată că din concluziile anchetei sociale nu rezultă că familia condamnatului se confruntă cu o situație materială grea. Potrivit art.453 lit.c Cod procedură penală executarea pedepsei poate fi întreruptă, cel mult trei luni și numai o singură dată, dacă familia condamnatului ar fi într-o situație specială care ar putea avea consecințe deosebit de grave asupra acestuia, ceea ce nu este cazul.

Recurentul condamnat, având ultimul cuvânt, solicită admiterea recursului, arată că a avut patru copii, unul i-a decedat, o de 12 ani este însărcinată, mai are o de 7 ani și nu știe ce se întâmplă cu aceasta, fosta soție s-a măritat, solicită a fi eliberat măcar o lună pentru a vedea ce se întâmplă cu copii.

CURTEA

Prin sentința penală nr 208/S/05.03.2008. Tribunalul Brașova respins cererea de întrerupere a executării pedepsei închisorii formulată în temeiul dispozițiilor art. 455 Cod procedură penală de condamnatul cu motivația că în intervalul de timp menționat la lit. caa rt. 453(1) nu ar putea contribui la îmbunătățirea situației familiale,iar mai mult împrejurarea invocată este preexistentă încarcerării sale.

Tribunalul a apreciat că în speță nu sunt îndeplinite condițiile cerute de legiuitor pentru admisibilitatea unei astfel de cereri, atâta timp cât familia celui condamnat beneficiază de un spațiu locativ, existând posibilitatea ca fiecare membru să presteze diverse activități pentru a se întreține, beneficiind și de venituri îndestulătoare.

Împotriva acestei soluții condamnatul a promovat recurs, solicitând casarea hotărârii, schimbarea în tot a acesteia în sensul admiterii cererii.

Curtea, raportând decizia în discuție la probatoriul administrat în cauză reține că în speță nu s-a dovedit incidența unei împrejurări speciale față de care continuarea executării pedepsei de 10 ani închisoare ar avea consecințe grave pentru familia condamnatului recurent, motiv pentru care, făcând aplicațiunea prevederilor art. 385/15 punct 1 lit. b Cod procedură penală respinge ca nefondat prezentul recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de condamnatul împotriva sentinței penale nr. 208/S/05.03.2008 pronunțată de Tribunalul Brașov pe care o menține.

Obligă recurentul la plata către stat a sumei de 90 lei reprezentând cheltuieli judiciare din care 40 lei onorariu avocat oficiu ce se avansează din fondurile Ministerului d e Justiție.

Definitivă

Pronunțată în ședință publică azi 23.05.2008.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

- - - - - -

GREFIER,

- -

Red./dact.

Ex. 2/11.06.2008

Jud.fond.:

Președinte:Manuela Barbu
Judecători:Manuela Barbu, Angela Hărăstășanu, Nicoleta Hădărean

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Intrerupere executarii pedepsei Art.455 cpp. Decizia 404/2008. Curtea de Apel Brasov