Intrerupere executarii pedepsei Art.455 cpp. Decizia 417/2008. Curtea de Apel Bacau

Dosar nr-

R O MA NIA

CURTEA DE APEL BACAU

SECTIA PENAL

DECIZIA PENAL NR.417/2008

ȘEDINȚA PUBLIC DIN 19 iunie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Dumitru Pocovnicu judector

- - - judector

- - - judector

- - - grefier

*********************

Ministerul Public: PARCHETUL DE PE LÂNG CURTEA DE APEL BACAU

-reprezentat legal prin procuror

La ordine a venit spre soluționare recursul declarat de petentul G, împotriva deciziei penale nr.67/P din 07.05.2008, pronunțat de pronunțat de Tribunalul Neamț.

Dezbaterile în cauza de faț s-au desfșurat în conformitate cu dispozițiile art.304 Cod procedur penal, în sensul c au fost înregistrate cu ajutorul calculatorului, pe suport magnetic.

La apelul nominal fcut în ședinț public, s-a prezentat în stare de arest, recurentul petent G, asistat de avocat desemnat din oficiu.

Procedura de citare a fost legal îndeplinit.

S-a fcut referatul oral asupra cauzei, dup care:

Întrebat fiind recurentul petent G arat c își menține recursul declarat.

Avocat și reprezentantul parchetului, având pe rând cuvântul, arat c nu mai au alte cereri de formulat.

Nemaifiind cereri de formulat, curtea, constat cauza în stare de judecat și acord cuvântul pentru dezbateri.

Avocat având cuvântul pentru recurentul petent G, solicit admiterea recursului și a cereri de întrerupere a executrii pedepsei, motivat de faptul c din ancheta social efectuat de Primria comunei a rezultat c imobilul proprietatea bunicilor - decedați, nu este locuit și este într-o stare avansat de deteriorare, iar dup executarea pedepsei nu va mai avea unde locui deoarece acesta va fi distrus.

De asemenea, solicit a fi obligat recurentul petent la plata onorariului de avocat oficiu.

Reprezentantul parchetului, având cuvântul, solicit respingerea recursului și a cererii de întrerupere a executrii pedepsei ca nefondate, având în vedere c motivul invocat nu își poate produce efectele potrivit dispozițiilor art.453 lit.c Cod pr.penal, respectiv starea de degradare a imobilului nu reprezint o împrejurare care ar avea consecințe grave pentru condamnat sau familia sa.

Recurentul petent G, având cuvântul, solicit admiterea cererii de întrerupere a executrii pedepsei.

CURTEA

- deliberând -

Asupra recursului penal de faț, constat urmtoarele;

Prin sentința penal nr.67/P din data de 07.mai.2008, pronunțat de Tribunalul Neamț în dosarul nr-, în baza art.455 alin.1 Cod procedur penal, raportat la art.453 alin.1 lit.c Cod procedur penal, s-a respins ca nefondat cererea de întrerupere a executrii pedepsei de 17 (șaptesprezece) ani închisoare, aplicat prin sentința penal nr.10 din data de 20.01.2005, pronunțat de Tribunalul Neamț, cerere formulat de petentul-condamnat G, fiul lui și al, nscut la data de 09.02.1981, în municipiul R, județul N, cu domiciliul în satul, comuna, județul N, deținut în Penitenciarul Bac

S-a dispune plata din fondurile Ministerului Justiției a onorariului pentru aprtorul desemnat din oficiu în sum de 100 lei, ctre Baroul

În baza art.192 alin.2 Cod procedur penal, a fost obligat petentul-condamnat la plata sumei de 150 lei cu titlu de cheltuieli judiciare ctre stat.

Pentru a pronunța aceast hotrâre, prima instanț a reținut urmtoarele:

Prin cererea înregistrat la aceast instanț sub nr-, din data de 07.01.2008, condamnatul, fiul lui și al, nscut la data de 09.02.1981, deținut în Penitenciarul Bac u, a solicitat întreruperea executrii pedepsei de 17 ani închisoare, aplicat prin sentința penal nr. 10 din 20.01.2005 pronunțat de Tribunalul Neamț.

În motivarea cererii, a învederat c bunicii si au decedat, iar imobilul proprietatea lor, din comuna, sat, județul N, unde își are domiciliu, se afl în stare avansat de degradare, riscând s se prbușeasc, necesitând, astfel, reparații urgente, pentru a putea locui dup liberarea din penitenciar.

A solicitat efectuarea unei anchete sociale care s constate starea imobilului.

Din ancheta social efectuat de Primria comunei, județul N, rezult c imobilul proprietatea bunicilor condamnatului a fost construit în anul 1968, construit din chirpici din lut, fr fundație, cu șarpant din lemn și învelitoare azbociment, prisp din lut și tâmplrie din lemn.

Datorit faptului c imobilul nu este locuit și nu au fost executate lucrri de întreținere, acesta are un grad avansat de degradare, necesitând unele reparații.

Potrivit dispozițiilor art. 455, raportat la art. 453 alin. 1 lit. c Cod procedur penal, executarea pedepsei închisorii sau a detențiunii pe viaț poate fi întrerupt când din cauza unor împrejurri speciale, executarea imediat a pedepsei ar avea consecințe grave pentru condamnat, familie sau unitatea la care

lucreaz.

Ori, starea avansat de degradare a imobilului aparținând familiei condamnatului nu constituie "împrejurri speciale", cu consecințe grave pentru

condamnat sau familia sa, în sensul textului de lege menționat, având în vedere c imobilul nu este locuit, bunicii sunt decedați,

Mai mult, situația material a condamnatului și prezența lui, o perioad de doar trei luni, nu este în msur s rezolve reparațiile la imobil.

Împotriva acestei hotrâri a declarat recurs, în cadru termenului legal, petentul-condamnat.

În motivarea scris a recursului și în susținerile orale fcute și prin aprtorul desemnat din oficiu, a solicitat casarea sentinței penale recurate și admiterea cererii de întrerupere a executrii pedepsei, deoarece în prezent în imobilul bunicilor nu locuiește nimeni și pân la punerea sa în libertate imobilul s-a degrada total.

Analizând hotrârea recurat în raport de motivele de recurs și examinând-o, potrivit art.385/9 alin.3 Cod procedur penal și din oficiu, Curtea constat c recursul este nefondat și urmeaz a fi respins pentru considerentele care se vor dezvolta.

Pentru realizarea scopului procesului penal și pentru a asigura eficiența pedepsei aplicate se impune executarea de îndat a hotrârilor penale definitive.

Numai în situații cu totul deosebite poate fi dispus amânarea sau întreruperea executrii pedepsei închisorii, care constituie o excepție de la regula punerii neîntârziate în executare a hotrârilor de condamnare.

Legea prevede expres cazurile în care poate fi amânat sau întrerupt executarea pedepsei închisorii.

Potrivit art.455, raportat la art.453 alin.1 lit.c Cod procedur penal, executarea pedepsei închisorii poate fi întrerupt când din cauza unor împrejurri speciale executarea imediat a pedepsei ar avea consecințe grave pentru condamnat, familie sau unitatea la care lucreaz.

Așa cum rezult din aceste dispoziții legale, pentru a se dispune amânarea sau întreruperea executrii pedepsei pe acest temei, se impune ca existența unor împrejurri cu totul speciale, s fie de natur a avea consecințe grave pentru condamnat sau familia sa.

Ori, din ancheta social efectuat nu rezult c ar exista astfel de împrejurri speciale și care ar putea fi înlturate prin prezența petentului-condamnat timp de trei luni.

Apoi, trebuie observat c petentul-condamnat nu a fcut dovada vreunui drept de proprietate asupra imobilului despre care susține c ar fi degradat, care s-l îndreptțeasc ca la punerea în libertate s locuiasc în el și, astfel, s justifice vreun interes.

Având în vedere aspectele mai sus menționate, instanța de recurs constatând în cauz nu sunt îndeplinite condițiile prevzute în mod expres de dispozițiile art.453 alin.1 lit.c Cod procedur penal, hotrârea pronunțat de prima dou instanț fiind legal și temeinic, în temeiul ar.385/15 pct.1 lit.b Cod procedur penal, va respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul-petent.

În baza art.69 alin.1 din Legea nr.51/1995, cu art.189 Cod procedur penal, se va dispune plata din fondurile Ministerului Justiției a onorariului avocat oficiu.

În conformitate cu dispozițiile art.192 alin.2 Cod procedur penal, va fi obligat recurentul-petent la plata cheltuielilor judiciare ctre stat.

Pentru aceste motive;

În numele legii;

DECIDE:

În temeiul art.385/15 pct.1 lit.b Cod procedur penal, respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul-petent G împotriva sentinței penale nr.67/P din data de 07.05.2008, pronunțat de Tribunalul Neamț în dosarul nr-.

Dispune plata din fondurile Ministerului Justiției ctre Baroul Bao norariului avocat oficiu în sum de 40 lei RON.

În baza art.192 alin.2 Cod procedur penal, oblig recurentul-petent s plteasc statului suma de 90 RON cu titlul de cheltuieli judiciare.

Definitiv.

Pronunțat în ședinț public, astzi, 19.06.2006, în prezența recurentului arestat.

PREȘEDINTE, JUDECTORI,

Ptr.jud.

aflat în semneaz

Președinte complet,

GREFIER,

Red. sent.

Red.dec.

26.06/26.06.2008

Președinte:Dumitru Pocovnicu
Judecători:Dumitru Pocovnicu, Carmen Căliman, Ecaterina Ene

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Intrerupere executarii pedepsei Art.455 cpp. Decizia 417/2008. Curtea de Apel Bacau