Intrerupere executarii pedepsei Art.455 cpp. Decizia 540/2008. Curtea de Apel Cluj

ROMANIA

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI

DOSAR NR-

DECIZIA PENALĂ NR. 540/R/2008

Ședința publică din 17 septembrie 2008

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: Luminița Hanzer judecător

JUDECĂTORI: Luminița Hanzer, Vasile Goja Ana Covrig

- -

GREFIER: - -

PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL CLUJ REPREZENTAT PRIN PROCUROR:

S-a luat spre examinare recursul declarat de condamnatul împotriva sentinței penale nr.463 din 19 august 2008 pronunțată în dosar nr- al Tribunalului Maramureș, având ca obiect cerere de întrerupere a executării pedepsei.

La apelul nominal făcut în cauză se prezintă condamnatul, aflat în stare de arest, asistat de apărător desemnat din oficiu, av., din Baroul Cluj, cu delegație la dosar.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care, condamnatul, personal, întrebat fiind, arată că este de acord să fie asistat de apărătorul desemnat din oficiu. Contestă concluziile expertizei medico-legale efectuate la instanța de fond sub aspectul incompletei examinări a persoanei sale, raportat la afecțiunile de care suferă și arată că tratamentul medicamentos administrat în penitenciar este deficitar, incomplet și greșit administrat, astfel încât să i se inducă o stare de boală pe considerentul etniei.

Nefiind cereri de formulat ori excepții de ridicat, instanța acordă cuvântul pentru susținerea recursului.

Apărătorul condamnatului solicită admiterea recursului, casarea sentinței atacate și rejudecând cauza, admiterea cererii de întrerupere a executării pedepsei, apreciind că sunt îndeplinite condițiile cerute de art.453 lit.a pr.pen. Chiar dacă din expertiza medico-legală efectuată în cauză rezultă că, afecțiunile de care suferă condamnatul pot fii tratate în rețeaua sanitară a DGP, este cunoscut modul cum se aplică tratamentele pentru bolile suferite, motiv pentru care solicită a nu se avea în vedere aceste concluzii. Cu onorar avocațial din.

Reprezentanta Parchetului solicită respingerea recursului declarat de condamnat ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică a sentinței atacate. Din concluziile raportului de expertiză medico-legală rezultă că afecțiunile de care suferă condamnatul pot să fie tratate în rețeaua sanitară a DGP, astfel că nu sunt îndeplinite condițiile cerute de art.455 rap.la art.453 lit.a pr.pen. Solicită respingerea recursului și obligarea condamnatului la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.

Condamnatul, având ultimul cuvânt, arată că lasă la aprecierea instanței soluția ce se va pronunța în cauză.

CURTEA

Prin sentința penală nr.463 din 19 august 2008, pronunțată în dosar nr- al Tribunalului Maramureș, s-a respins cererea de întrerupere a executării pedepsei, formulată de condamnatului ( fiul lui și, născut la 26.12.1980), deținut în Penitenciarul Baia Mare și a fost obligat acesta la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 130 lei.

Prima instanță, a reținut că prin cererea înregistrată la data de 14 mai 2008 la Tribunalul Maramureș, petentul a solicitat întreruperea executării pedepsei de 7 ani și 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 637/9 noiembrie 2004 Tribunalului Satu Mare.

Competența de soluționare a cererii revine Tribunalului Maramureș ca instanță a locului de deținere a petentului, corespunzătoare în grad instanței de executare, potrivit art. 456 Cod procedură penală.

În motivare, petentul a arătat că are probleme de sănătate.

Date fiind motivele invocate de petent, respectiv cele prevăzute de art. 453 lit a Cod procedură penală, instanța a dispus efectuarea unei expertize medico-legale care să verifice în ce măsură cel condamnat suferă de o boală gravă care face imposibilă executarea pedepsei. În funcție de acest aspect, instanța va aprecia și dacă lăsarea în libertate a petentului prezintă sau nu pericol concret pentru ordinea publică.

Concluziile raportului de expertiză medico-legală ordonat a fi efectuat în cauză și depus la filele 15,16 de la dosar, sunt în sensul că petentul prezintă "sindrom gastric hiperstenic, sindrom cardiac hiperkinetic".

Se concluzionează că, "afecțiunile cu care suferă susnumitul pot fi tratate în cadrul rețelei sanitare a Administrației Generale a Penitenciarelor".

Raportat la cele expuse mai sus, la concluziile raportului de expertiză medico-legală, instanța a constatat că petentul nu suferă de o boală gravă de natură să-i facă imposibilă executarea pedepsei, astfel că a respins cererea acestuia.

Împotriva sentinței Tribunalului Maramureș, în termen legal, a declarat recurs petentul condamnat, solicitând casarea acesteia și, rejudecând, să fie admisă cererea de întrerupere a executării pedepsei, cu motivarea că, examinarea medicală la care a fost supus nu este completă, iar tratamentul administrat în penitenciar nu este corespunzător afecțiunilor de care suferă, este deficitar, întrucât este de etnie romă și se face discriminare pe acest criteriu.

Verificând hotărârea atacată, în baza lucrărilor și materialului de la dosarul cauzei, prin prisma motivelor invocate și a reglementărilor în materie, în virtutea dispozițiilor art. 38514și 3856alin.3 pr.pen. Curtea constată nefondat recursul în cauză, pentru următoarele considerente.

În mod corect, prima instanță a constatat că cererea de întrerupere a executării pedepsei formulată de condamnat este neîntemeiată, față de dispozițiile art.455 rap. la art. 453 lit. a pr.pen. întrucât, expertiza medico-legală efectuată în cauză, a concluzionat că afecțiunile de care suferă condamnatul pot fi tratate în rețeaua sanitară a ANP.

Împrejurarea că petentul apreciază incomplete investigațiile care i s-au efectuat, nu este relevantă sub aspectul soluționării cererii de întrerupere a executării pedepsei, întrucât nu s- dovedit în cauză că petentul ar fi invocat și alte afecțiuni decât cele pentru care a fost examinat. Mai mult, rezultă din cuprinsul raportului de expertiză medico-legală că, petentul a refuzat să i se efectueze gastroscopia.

De asemenea, nu s-a dovedit nici că tratamentul medicamentos administrat petentului în penitenciar este unul necorespunzător, deficitar, fiind vorba de simple susțineri ale condamnatului, iar discriminarea, în aplicarea tratamentului medical, pe motive de etnie - excede prezentului cadru procesual, petentul având posibilitatea să formuleze plângere cu privire la modalitatea de asigurare a dreptului la asistență medicală, la judecătorul delegat pentru executarea pedepselor privative de libertate, în condițiile Legii nr. 275/2006 privind executarea pedepselor.

Așa fiind, recursul în cauză este nefondat, urmând a fi respins în temeiul art.38515pct.1 lit. b pr.pen.

În baza art.189 pr.pen. se va stabili în favoarea Baroului de Avocați C, suma de 40 lei, onorariu apărător din oficiu, ce se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

În baza art. 192 alin.2 pr.pen. va fi obligat condamnatul recurent să plătească 140 lei cheltuieli judiciare în favoarea statului, din care 40 lei reprezentând onorariu avocațial.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de petentul condamnat (fiul lui și născut la 26 decembrie 1980) deținut în Penitenciarul Baia Mare, împotriva sentinței penale nr. 463 din 19 august 2008 Tribunalului Maramureș.

Stabilește în favoarea Baroului de Avocați C-N suma de 40 lei onorariu pentru apărător din oficiu, ce se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

Obligă pe condamnatul recurent să plătească în favoarea statului suma de 140 lei cheltuieli judiciare, din care 40 lei reprezentând onorariu avocațial.

Decizia este definitivă.

Dată și pronunțată în ședința publică din data de 17 septembrie 2008.

PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER

- - - - - - - -

Red./

4 ex./29.09.2008

Președinte:Luminița Hanzer
Judecători:Luminița Hanzer, Vasile Goja Ana Covrig

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Intrerupere executarii pedepsei Art.455 cpp. Decizia 540/2008. Curtea de Apel Cluj