Intrerupere executarii pedepsei Art.455 cpp. Decizia 655/2009. Curtea de Apel Timisoara

ROMANIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA operator 2711

SECȚIA PENALĂ

DOSAR NR-

DECIZIA PENALĂ NR.655/

Ședința publică din 22 iunie 2009

PREȘEDINTE: Constantin Costea

JUDECĂTOR 2: Gheorghe Bugarsky G -

JUDECĂTOR 3: Victor Ionescu

Grefier: - -

Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de APEL TIMIȘOARA - este reprezentat de procuror.

Pe rol, se află soluționarea recursului declarat de condamnatul împotriva sentinței penale nr. 299/PI din 13.05.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă condamnatul recurent, în stare de detenție și asistat de avocat din oficiu, cu delegație la dosarul de fond.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Se face referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, nefiind formulate cereri și invocate excepții, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.

Apărătorul din oficiu al condamnatului recurent solicită admiterea recursului și admiterea cererii de întrerupere a executării pedepsei.

Procurorul pune concluzii de respingere a recursului ca nefondat, sentința tribunalului fiind temeinică și legală. Din ancheta socială efectuată în cauză rezultă că soția condamnatului este într-adevăr bolnavă, însă locuiește cu fiica sa, astfel că are toată îngrijirea necesară.

Condamnatul recurent, având ultimul cuvânt, solicită admiterea recursului și întreruperea executării pedepsei pentru a putea fi alături de soția sa care este grav bolnavă.

CURTEA

Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 299/PI din 13.05.2009 pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Timiș, în baza art.455 raportat C.P.P. la art.453 lit.c a C.P.P. respins cererea de întrerupere a executării pedepsei de 4 ani închisoare aplicată prin nr.489/15.09.2006 a Tribunalului Timiș, formulată de condamnatul, ca nefondată.

În baza art.192 alin.2 l C.P.P.-a obligat pe condamnat la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat.

Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța a reținut următoarea situație de fapt:

Prin nr.489/15.09.2006 a Tribunalului Timiș numitul a fost condamnat la o pedeapsă de 4 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de omor calificat.

Potrivit dispozițiilor art.455 raportat C.P.P. la art.453 lit.c instanța C.P.P. va putea dispune întreruperea executării pedepsei atunci când, datorită unor împrejurări excepționale, continuarea executării pedepsei ar putea avea consecințe grave pentru condamnat, pentru familia acestuia sau pentru unitatea la care acesta lucrează.

Însă, având în vedere probele administrate în cauză, instanța a apreciat că în prezenta cauză nu sunt întrunite condițiile de admitere a cererii de întrerupere a executării pedepsei.

Este adevărat că, așa cum a precizat și condamnatul, soția sa suferă de mai multe afecțiuni (angină pectorală, hipertensiune arterială, diabet, obezitate, insuficiență venoasă, ulcer varicos), datorită cărora trebuie să urmeze un tratament medical riguros, fiind necesar să fie internată în spital la anumite intervale de timp.

Însă, instanța a reținut că soția condamnatului locuiește împreună cu fiica sa, numita, în vârstă de 17 ani, care, așa cum rezultă din referatul de anchetă socială existent la dosar, întocmit în urma discuțiilor purtate cu soția condamnatului, îi acordă tot sprijinul pentru administrarea tratamentului de care mama sa are nevoie.

De asemenea, instanța a reținut că soția și fiica condamnatului locuiesc într-un apartament care, deși este mobilat modest, este curat întreținut.

În consecință, deși soția condamnatului prezintă mai multe probleme de sănătate, instanța a apreciat că lăsarea în libertate a condamnatului nu se impune. Situația medicală dificilă a soției condamnatului are un caracter permanent și nu există nicio certitudine că aceasta se va îmbunătăți prin întreruperea executării pedepsei, cu atât mai mult cu cât pentru motivele invocate de către condamnat, întreruperea executării este posibilă doar pentru o perioadă limitată de timp, respectiv 3 luni, astfel încât după expirarea celor 3 luni soția condamnatului se va găsi într-o situație identică cu cea în care se găsește în momentul de față.

Împotriva acestei sentințe penale a declarat recurs condamnatul, arătând în scris că nu au fost luate în considerare motivele invocate de acesta în motivarea cererii de întrerupere a executării pedepsei, respectiv problemele de sănătate ale soției sale, conform anchetei sociale efectuate în cauză, solicitând admiterea cererii de întrerupere a executării pedepsei.

Examinând sentința penală recurată, prin prisma motivelor de recurs invocate, dar și sub toate aspectele de fapt și de drept, potrivit disp. art. 3856al.3 Cpp, instanța constată că recursul formulat de către condamnatul este nefondat, hotărârea Tribunalului Timiș fiind temeinică și legală.

Din întregul material probator existent în cauză, în special ancheta socială efectuată în cauză a confirmat faptul că soția condamnatului suferă de mai multe afecțiuni, cum ar fi angină pectorală, hipertensiune arterială, diabet, obezitate, insuficiență venoasă, ulcer varicos, motiv pentru care este necesară internarea acesteia în spitale, la anumite intervale de timp, însă acest motiv invocat de către condamnat nu poate constitui un argument pentru întreruperea executării pedepsei de 4 ani închisoare aplicată inculpatului.

Această situație medicală a soției inculpatului este una permanentă, întreruperea executării pedepsei condamnatului, pe o perioadă determinată de timp, respectiv de 3 luni, nu poate conduce la îmbunătățirea situației soției acestuia.

În aceste condiții, instanța de recurs apreciază că motivul invocat de către condamnat în argumentarea cererii sale nu poate constitui o împrejurarea excepțională, din cauza căreia continuarea executării pedepsei ar avea consecințe grave pentru condamnat sau familia acestuia.

Nefiind motive de casare a hotărârii penale recurate, instanța, pentru motivele arătate mai sus, urmează să respingă ca nefondat recursul condamnatului.

Văzând și disp. art. 192 al.2 Cpp,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

În baza art. 38515pct.1 lit.b Cpp, respinge, ca nefondat, recursul formulat de condamnatul împotriva sentinței penale nr. 299/PI/13.05.2009 a Tribunalului Timiș, pronunțată în dosar nr-.

În baza art. 192 al.2 Cpp obligă recurentul la 200 lei cheltuieli judiciare față de stat și dispune plata din fondul Ministerului Justiției a sumei de 100 lei, reprezentând onorariu avocat din oficiu, către Baroul Timiș.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din 22.06. 2009.

PREȘEDINTE pt. JUDECĂTOR JUDECĂTOR

- - G - - -

aflat în semnează

președintele secției

GREFIER

- -

Red. Gh./25.06.09.

Tehnored. /03.07.09

PI. - - Trib.

Președinte:Constantin Costea
Judecători:Constantin Costea, Gheorghe Bugarsky, Victor Ionescu

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Intrerupere executarii pedepsei Art.455 cpp. Decizia 655/2009. Curtea de Apel Timisoara