Intrerupere executarii pedepsei Art.455 cpp. Decizia 728/2009. Curtea de Apel Iasi

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL IAȘI

SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI

DECIZIE PENALĂ Nr. 728

Ședința publică de la 12 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Tatiana Juverdeanu

JUDECĂTOR 2: Ciubotariu

JUDECĂTOR 3: Otilia Susanu

Grefier: - -

Ministrul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de APEL IAȘI - a fost reprezentat prin procuror -

Pe rol fiind judecarea recursului penal, având ca obiect " întrerupere executare pedeapsă", promovat de condamnatul recurent ( fiul lui și, născut la data de 09.12.1965), în prezent deținut în Penitenciarul Iași împotriva sentinței penale nr. 570 din 08.10.2009 a Tribunalului Iași pronunțată în dosarul penal nr-.

Conform disp.art. 297 Cod procedură penală s-a procedat la strigarea cauzei și s-a făcut apelul părților, constatându-se că se prezintă condamnatul recurent, asistat de avocat ales.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, din care rezultă cele indicate mai sus cu privire la modul de îndeplinire a procedurii de citare și prezența părților la termenul de astăzi, și s-au verificat actele și lucrările dosarului, după care:

Avocat depune la dosar împuternicirea avocațială și 6(șase) extrase de cont emise de SC" "SRL către SC" "SRL, cât și un memoriu olograf din partea condamnatului, care după semnare și datare de către președintele de complet, se atașează la dosarul cauzei.

Nemaifiind de formulat cereri prealabile, curtea acordă cuvântul în recurs.

Avocat pentru condamnatul recurent, având cuvântul, solicită instanței a constata cel puțin existența cel puțin a unui motiv de nelegalitate în condițiile în care cererea de întrerupere a executării pedepsei a fost formulată de angajator, respectiv SC" " SRL, în mod greșit Tribunalul Iașia dispus obligarea condamnatului la cheltuieli judiciare către stat. Solicită din acest punct de vedere admiterea recursului, casarea sentinței recurată și, rejudecând cauza să se dispună ca toate cheltuielile judiciare efectuate cu judecarea acestui dosar să fie suportate de către unitatea care a inițiat această procedură.

Sub aspectul netemeiniciei, solicită a se aprecia că instanța de fond nu a avut în vedere înscrisurile depuse la dosar în susținerea cererii, instanța făcând o incorectă interpretare în contra conținutului acestor documente. La dosarul cauzei a fost depus actul constitutiv al SC" "SRL din care rezultă că asociați sunt două persoane, una cu dublă cetățenie română- moldoveană și una fără cetățenie. În considerentele hotărârii recurate se reține că în această firmă ar avea calitate de asociat însuși condamnatul de față,lucru neadevărat. Solicită a se avea în vedere că nici în cererea formulată și nici ulterior nu s- susținut că motivul pentru care se solicită această întrerupere a executării pedepsei ar fi motivul că în cadrul acestei firme nu ar mai exista nici o altă persoană de cetățenie română care să contribuie la bunul mers al societății.

Condamnatul este angajatul firmei SC" "SRL V din data de 01.04.2009, pe funcția de Director Executiv. Anterior acesta a fost angajatul firmei SC" Import Export"SRL B, pe funcția de Director de Sucursală, condamnatul fiind singurul cetățean român care a asigurat, cu conștiinciozitate, responsabilitate, cinste și devotament, desfășurarea relației comerciale dintre societatea română importatoare de ceai SC" Import Export"SRL B și societatea producătoare străină SC" "SRL Chișinău, contribuind covârșitor la recuperarea sumelor de bani. Lipsa condamnatului de la serviciul ce-l presta la SC" "SRL V face imposibilă desfășurarea activității comerciale pentru care a fost înființată această firmă. Datorită calităților acestui condamnat s-a înființat în România SC" "SRL V, acesta a făcut posibilă cesiunea de creanțe dintre SC" "SRL Chișinău și SC" "SRL Lipsa acestuia de la serviciu prin executarea imediată și totală a pedepsei ar avea consecințe grave pentru unitatea la care lucrează.

Solicită instanței a dispune întreruperea executării pedepsei pentru o perioadă de 3 luni pentru a da posibilitatea condamnatului să informeze societatea despre toți colaboratorii, să predea societății întreaga bază de date a creditorilor și debitorilor societății, să instruiască personalul existent cu privire la relațiile comerciale în curs de derulare și să-și formeze o persoană care să-i preia, în deplină cunoștință de cauză, toate atribuțiile și responsabilitățile la care s-a angajat față de societatea la care și-a desfășurat activitatea, astfel încât aceasta să-și poată desfășura în condiții de normalitate cursul economic.

De asemenea, solicită a se avea în vedere elementele ce țin de condamnat, că din data de 09.11.2009 condamnatul a fost trecut la regim semideschis lucru care denotă un anumit respect față de condițiile impuse de penitenciar și, tot din aceiași dată i s-a încredințat responsabilitățile cu toate activitățile ce se desfășoară în cadrul cabinetului de psihologie din Penitenciarul Iași.

Reiterează cererea de admitere a recursului așa cum a fost susținut, apreciind că în cauză sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art. 453 lit.c Cod procedură penală.

Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, solicită în temeiul disp.art.385 ind.15 Cod procedură penală respingerea recursului ca nefondat, urmând a fi menținută sentința recurată ca fiind legală și temeinică. Motivele invocate de către condamnat, prin apărătorul ales nu se circumscriu dispozițiilor cerute de art.455 Cod procedură penală raportat la art.453 lit.c Cod procedură penală. Susține procurorul că asociații din cadrul firmei cunoșteau de mai bine de 2 ani despre cazierul condamnatului, că acesta are de executat o pedeapsă de 10 ani închisoare și că era anticipabilă situația indisponibilizării lui pentru o perioadă de timp.

Apreciază procurorul că nu ne aflăm în situația în care unica soluție ar fi extragerea din mediul execuțional.

Condamnatul recurent, având ultimul cuvânt, solicită instanței admiterea recursului în sensul de a dispune întreruperea executării pedepsei pentru o perioadă de 3 luni fără alte posibilități de prelungire, solicitând a se ține cont că există prin cerere și o asumare a răspunderii penale a angajatorului care nu există în alte cereri de întrerupere a executării pedepsei. În situația în care instanța ar admite recursul, angajatorul știe că are atribuții ca el să respect disp.art.453 Cod procedură penală. În cazul în care acest recurs va fi respins această societate se va desființa.

Mai susține condamnatul că nu dorește prin această cerere de întrerupere a executării pedepsei decât să predea societății întreaga bază de date a creditorilor și debitorilor societății, să instruiască personalul existent cu privire la relațiile comerciale în curs de derulare și să-și formeze o persoană care să-i preia, în deplină cunoștință de cauză, toate atribuțiile.Susține că care are dublă cetățenie este doar asociat, atribuțiile sale fiind limitate deoarece nu are pregătirea și cunoștințele necesare a pieței din România.

Mai susține condamnatul că din anul 2000 când instanța i-a înlocuit măsura arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi țara nu a făcut altceva decât să muncească cinstit, s-a angajat cu contract de muncă, fiind singura persoană în care angajatorul a avut încredere chiar în condițiile în care știa de existența cazierului său. Nu crede că instanța ar putea să-i desconsidere atitudinea sa și să se lege de trecutul său atât timp cât nu a mai greșit.

Prezent în sala de judecată care se legitimează cu Seria, nr.-, CNP - - - susține că este asociat și administrator la SC" "SRL V și, declară că este de acord cu susținerile apărătorului cât și a condamnatului.

Declarând închise dezbaterile, curtea rămâne în pronunțare.

Ulterior deliberării,

Curtea,

Asupra recursului penal de față;

Prin sentința penală nr. 570 din 8 octombrie 2009 Tribunalul Iașia respins cererea de întrerupere a executării pedepsei formulată de " " în numele și pentru condamnatul -, fiul lui și, născut la data de 09.12.1965 în orașul Târgu N, județul N, deținut în Penitenciarul Iași, ca neîntemeiată.

În motivarea sentinței s- subliniat că prin cererea înregistrată sub numărul de mai sus, CASA solicitat întreruperea executării pedepsei aplicată condamnatului pe o durată de 3 luni, conform art. 455 Cod procedură penală raportat la art. 453 lit. Cod procedură penală.

În motivarea cererii, petenta arată că lipsa condamnatului din cadrul societății comerciale unde acesta deținea funcția de director executiv, începând cu data de 1.04.2009, face imposibilă continuarea activității și aduce grave prejudicii materiale firmei, întrucât este singura persoană de naționalitate română din cadrul acestei societăți, cu sediul în Chișinău, Republica

Totodată s-a arătat că în perioada cât fost angajatul " IMPORT EXPORT" B, ce avea ca obiect de activitate importul de ceai, condamnatul și- desfășurat activitatea cu conștiinciozitate, recuperat sume mari de bani de pe piața românească reprezentând debite restante către petentă, fapt ce determinat înființarea propriei societăți de desfacere, respectiv CASA V, unde condamnatul avea calitatea de director executiv.

În vederea pregătirii unei persoane care să preia atribuțiile deținute de condamnat, petenta a solicitat întreruperea executării pedepsei de 10 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 171/27.02.2004 Tribunalului Iași, modificată prin decizia penală nr. 80/05.04.2007 Curții de APEL IAȘI, pe o durată de 3 luni.

În dovedirea cererii s-a depus la dosar, în copie, contractul individual de muncă al condamnatului, actul constitutiv al CASA, încheieri de autentificare și un înscris intitulat "Agrement" încheiat între fondatorii CASA, precum și o caracterizare condamnatului emisă de locul de detenție.

Tribunalul, analizând actele și lucrările dosarului, a constatat că cererea de întrerupere a executării pedepsei formulată în prezenta cauză este neîntemeiată, urmând a fi respinsă, ca atare, pentru următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor art. 455 Cod procedură penală raportat la art. 453 lit. Cod procedură penală, întreruperea executării pedepsei poate fi dispusă când din cauza unor împrejurări speciale, continuarea executării ar putea avea consecințe grave asupra condamnatului, familiei acestuia sau unității unde lucrează acesta.

În cauza dedusă judecății, petenta CASA nu făcut dovada existenței unor împrejurări speciale care ar putea produce consecințe grave asupra activității sale comerciale în cazul continuării executării pedepsei cu închisoarea de către condamnat.

Astfel, împrejurarea că persoana condamnatului, ce deținerea funcția de director executiv în cadrul societății începând cu data de 1.04.2009, determinat înființarea propriei firme de desfacere ceaiului în România, iar lipsa acestuia din societate ar prejudicia grav activitatea comercială pe viitor nu poate fi apreciată ca împrejurare specială, de natura celei avute în vedere de norma procesual penală menționată anterior.

Din înscrisurile atașate la dosar rezultă, cu prisosință, împrejurarea că societatea comercială CASA înființată în luna februarie 2009 are 3 asociați, unul dintre aceștia fiind condamnatul, administratorul societății fiind numitul .

Fără a nega competențele profesionale ale condamnatului și rolul acestuia în cadrul societății, în calitatea de director executiv pe care exercitat-o pe o perioadă mai mică de 30 de zile, instanța a apreciat că există posibilitatea reală a angajării altei persoane care să îndeplinească atribuțiile încredințate prin fișa postului, condamnatului, acestea neavând prin natura lor un caracter special ce le-ar face imposibil de exercitat de altă persoană.

Împrejurarea că doar condamnatul este cetățean român în cadrul firmei este contrazisă de actele dosarului care demonstrează că și celălalt asociat al societății, respectiv numitul este tot de naționalitate română, cu domiciliul în municipiul B, fapt ce conduce la concluzia că și această persoană are abilitatea de a asigura bunul mers al activităților curente din cadrul societății.

Întrucât există alternativă la susținerile din cererea petentei și față de trecutul infracțional al condamnatului, cercetat pentru comiterea mai multor infracțiuni de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, unele săvârșite chiar după arestarea preventivă într-o primă cauză penală, instanța apreciază că nu se justifică întreruperea executării pedepsei cu închisoarea pentru motivele invocate în cerere.

Față de considerentele prezentate și de împrejurarea că în prezent continuarea executării pedepsei de către condamnat nu ar produce consecințe grave asupra societății comerciale CASA al cărei angajat și asociat este, instanța, în baza art. 455 Cod procedură penală a respins cererea, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termen condamnatul, invocând nelegalitatea și netemeinicia hotărârii.

Motivându-și recursul, condamnatul susținut că, deși cererea de întrerupere a executării pedepsei a fost formulată de angajator, respectiv de " " V, în mod greșit prima instanță a dispus obligarea sa la plata cheltuielilor judiciare către stat.

S- solicitat admiterea recursului, casarea sentinței pronunțate, înlăturarea dispoziției vizând obligarea sa la plata cheltuielilor judiciare către stat; în urma rejudecării să se dispună obligarea unității care a inițiat această procedură.

Hotărârea primei instanțe a fost criticată și pentru netemeinicie, susținându-se că Tribunalul Iașia făcut o incorectă întrerupere a documentelor depuse la dosar și din care rezultă că asociați la " " sunt două persoane: una cu dublă cetățenie, română și moldoveană și una fără cetățenie.

Nu s-a invocat în cererea adresată instanței și nici ulterior nu s- susținut ca motiv de întrerupere a executării pedepsei faptul că în firmă nu ar exista o altă persoană de cetățenie română, care să asigure bunul mers al activității acesteia.

S-a mai subliniat că petentul este angajatul firmei C " " din data de 01.04.2009, îndeplinind funcția de director executiv, că anterior acestei date deținut funcția de director de sucursală la " Import Export" B, fiind singurul cetățean român care a asigurat, cu cinste și responsabilitate, desfășurarea relațiilor comerciale dintre societatea română importatoare de ceai " Import Export" B și societatea producătoare " " Chișinău.

Apărătorul ales al condamnatului a mai subliniat că lipsa acestuia de la postul pe care îl ocupa la V, face imposibilă desfășurarea activității comerciale de către această firmă și este de natură a caza consecințe grave pentru aceasta.

S-a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței pronunțate și admiterea cererii de întrerupere a executării pedepsei condamnatului pentru o perioadă de 3 luni spre a da posibilitatea acestuia de a-și informa societatea la care a lucrat și colaboratorii, cu privire la relațiile comerciale în derulare, pentru a forma o persoană care să-i preia atribuțiile și responsabilitățile.

Curtea, verificând actele și lucrările dosarului prin prisma motivelor invocate, constată sentința pronunțată este legală și temeinică.

Recurentul - a fost condamnat prin sentința penală nr. 171 din 27.02.2004 Tribunalului Iași, modificată prin decizia penală nr. 80 din 5.04.2007 Curții de APEL IAȘI și definitivă prin decizia penală nr. 1062/24.03.2009 a - secția penală - la pedeapsă rezultantă de 10 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune.

Din durata pedepsei aplicate a fost dedusă perioada reținerii și arestării preventive cuprinsă între 15.04.1999 - 24.09.1999 precum și perioada 13.03.2002 - 22.09.2005.

După rămânerea definitivă a hotărârii, Tribunalul Iașia emis la data de 25.03.2009 mandatul de executare pedepsei închisorii nr. 669 din 25.03.2009; deținutul a fost încarcerat la data de 21.04.2009 când s-a prezentat singur la sediul I, perioada de executat fiind cuprinsă între 21.04.2009 - 28.04.2015.

Cererea de întrerupere a executării pedepsei aplicate a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Iași la data de 12.05.2009, fiind promovată de " " în numele și pentru condamnatul -.

Prin sentința penală nr. 2058/09.06.2009 Judecătoria Iașia declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Iași.

La termenul din 11.08.2009, interpelat de către instanța de judecată condamnatul a declarat că își însușește cererea de întrerupere a executării pedepsei, formulată în numele său de către societate, prin apărător ales.

Față de această situație de fapt și de soluția de respingere a cererii, pronunțată de Tribunalul Iași, în mod corect a fost obligat condamnatul la plata cheltuielilor judiciare, către stat.

Așa fiind, critica de nelegalitate susținută de apărătorul ales al condamnatului, apare ca nefondată.

Sentința pronunțată în cauză este și temeinică.

În cauză nu s-a făcut dovada existenței unor "împrejurări speciale" și care să aibă consecințe grave pentru unitatea la care lucra condamnatul, în condițiile executării imediate pedepsei.

Condamnatului i s- încheiat contractul individual de muncă nr. V -/16.04.2009 începând cu data de 1.04.2009, pe durată nedeterminată, pe funcția de Director executor pentru o normă întreagă de 8 ore pe zi, în condițiile în care, la data de 24.03.2009, - Secția penală pronunțase decizia definitivă de condamnare împotriva lui, la pedeapsa de 10 ani închisoare.

Așa fiind, condamnatul a lucrat efectiv în această societate comercială înființată în luna februarie 2009 mai puțin de 30 zile situație față de care, în mod corect prima instanță a apreciat că există posibilitatea reală a angajării altei persoane care să-i preia atribuțiile încredințate prin fișa postului, atribuții care nu aveau un caracter special ori de natură a nu putea fi exercitate de altă persoană.

Celelalte susțineri vizând comportarea bună a condamnatului - pe parcursul executării pedepsei nu sunt de natură a influența soluția ce urmează a se pronunța în cauză, întrucât nu sunt prevăzute în dispozițiile art. 455 raportat la art. 453 lit. c Cod procedură penală.

Fiind verificată legalitatea și temeinicia sentinței, urmează ca în baza art. 385 ind. 15 pct. 1 lit. b Cod procedură penală să fie respins ca nefondat recursul promovat de condamnatul.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin. 2 Cod procedură penală;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul formulat de condamnatul împotriva sentinței penale nr.570 din 08.10.2009 a Tribunalului Iași, hotărâre pe care o menține.

Obligă pe recurent să plătească statului suma de 100 lei cheltuieli judiciare.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 12.11.2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER,

- - - - - - -

Red.

Tehnored.

02 ex.

28.11.2009

Tribunalul Iași

Jud.

Președinte:Tatiana Juverdeanu
Judecători:Tatiana Juverdeanu, Ciubotariu, Otilia Susanu

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Intrerupere executarii pedepsei Art.455 cpp. Decizia 728/2009. Curtea de Apel Iasi