Jurisprudenta furt calificat Spete Art 209 cp. Decizia 116/2009. Curtea de Apel Iasi

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL IAȘI

SECȚIA PENALĂ

Dosar nr-

DECIZIA PENALĂ NR. 116

Ședința publică de la 19 februarie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Ciobanu Iulia Elena I -

JUDECĂTOR 2: Anton Dan

JUDECĂTOR 3: Juverdeanu

Grefier - -

Ministerul Public reprezentat prin procuror

Pe rol judecarea recursului penal având ca obiect "furt calificat" (art. 209 Cod penal) formulat de inculpata - împotriva deciziei penale nr. 459 din 07.11.2008 pronunțată de Tribunalul Iași.

Conform dispozițiilor articolului 297 din Codul d e procedură penală s-a procedat la strigarea cauzei și s-a făcut apelul părților și al celorlalte persoane citate în proces, constatându-se că se prezintă av., care depune la dosarul cauzei delegație de substituire a av., apărător desemnat din oficiu pentru inculpata recurentă -, lipsă fiind partea vătămată intimată - România SRL - Magazin 20

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, din care rezultă aspectele de mai sus cu privire la modul de îndeplinire a procedurii de citare, că recursul nu a fost motivat, că la termenul anterior cauza a fost amânată la cererea inculpatei recurentă -, întrucât nu se afla în țară și dorește să fie asistată de un apărător ales, că la termenul de judecată de astăzi aceasta lipsește și nu a fost depusă la dosar vreo împuternicire avocațială, și s-au verificat actele și lucrările dosarului, după care:

Apărătorul inculpatei recurentă - arată că nu mai are de formulat cereri.

Nemaifiind de formulat cereri prealabile, curtea acordă cuvântul în recurs.

Av. pentru inculpata recurentă -, având cuvântul, arată că recursul acesteia vizează redozarea pedepsei ce i-a fost aplicată. Solicită ca raportat la circumstanțele reale și personale ale inculpatei, să se constate că pedeapsa aplicată este mult prea M și să i se aplice o pedeapsă mai mică.

Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, arată că pedeapsa aplicată inculpatei a fost corect individualizată, îndreptată spre minimul special prevăzut de lege. În cauză nu există motive pentru reformarea hotărârii recurate, motiv pentru care solicită respingerea recursului declarat de inculpată.

Declarând dezbaterile închise, curtea rămâne în deliberare și în pronunțare.

Ulterior pronunțării,

Curtea,

Asupra recursului penal de față:

Prin sent. pen. nr. 1364 din 29.04.2008 a Judecătoriei Iașis -au dispus următoarele:

Judecătoria Iași, prin sentința penală nr. 1364/29.04.2008, hotărât:

Condamnă la câte o pedeapsă de 3 (trei) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii "furt calificat" prev. și ped. de art. 208 alin. 1- art. 209 alin. 1lit. a) și e) pen. cu aplic. art. 41 alin. 2. pen. pe următorii inculpați:

-, fiul lui și -, născut la data de 12.09.1981 în I, CNP. -, domiciliat în I, bd. - nr. 11, - 8,. 1,. 4, cetățean român, cu studii medii, cu stagiul militar îndeplinit, necunoscut cu antecedente penale, - prin schimbarea încadrării juridice date faptei prin actul de sesizare a instanței, conf. art. 334. Proc. Pen. din infracțiunea prev. de art. 208 alin. 1- art. 209 alin. 1lit. e) pen. cu aplic. art. 41 alin. 2. pen

-, fiul lui și, născut la data de 7.12.1978 în I, CNP. -, domiciliat în sat, com, jud. I, cu cetățenie română, absolvent de școală profesională, necunoscut cu antecedente penale, - prin schimbarea încadrării juridice date faptei prin actul de sesizare a instanței, conf. art. 334. Proc. Pen. din infracțiunea prev. de art. 26. pen. rap. la art. 208 alin. 1- art. 209 alin. 1lit. e) pen. cu aplic.art. 41 alin. 2. pen

-, fiica lui și, născută la 28.04.1983 în Tîrgu N, CNP -,domiciliată în Târgu N, str. - cel M, - 1,. B,. 1,.21, în I,-,. 941,.27,jud. I, cu cetățenie română, cu studii superioare, necunoscută cu antecedente penale, - prin schimbarea încadrării juridice date faptei prin actul de sesizare a instanței, conf. art. 334. Proc. Pen. din infracțiunea prev. de art. 26. Pen. rap la art. 208 alin. 1- art. 209 alin. 1lit. e) pen. cu aplic.art. 41 alin. 2. pen

Pe durata și în condițiile prev. de art. 71. Pen. a interzis fiecărui inculpat exercițiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) și b) Pen.

În baza disp. art. 81. Pen. a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate pe o perioadă de 5 ani care, conform disp. art. 82. Pen., constituie termen de încercare.

În temeiul disp. art. 71 alin.5 Pen. a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii.

A atras atenția fiecărui inculpat asupra disp. art. 83.Pen. privind condițiile revocării suspendării condiționate a executării pedepsei.

În temeiul disp. art. 14, 346. Proc. Pen. a admis în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă - CASH & ROMÂNIA SRL, prin reprezentanți legali, cu sediul în I, DN 28, I, și obligă pe inculpați în solidar să achite părții civile 3550 lei cu titlul de despăgubiri.

În fapt, inculpatul, angajat al " " I, pe postul de agent de pază, în perioada lunilor iulie - septembrie 2005, executa serviciul de pază la obiectivul "" I, parcarea magazinului postul cu nr. 6 bis. Potrivit fișei postului principala obligație a inculpatului consta în verificarea clienților după ieșirea de la casele de marcat pentru stabilirea corespondenței dintre marfa înscrisă pe facturi cu cea ridicată din magazin. efectiv la postul 6 bis, inculpatul verifica clienții care facturau produsele cumpărate de la casa cu nr. 26. În aceste împrejurări, inculpatul a cunoscut-o pe inculpata, angajată a "" I - Magazin I în perioada 15.11.2004 - 06.09.2005, în funcția de casier, având ca sarcină principală facturare produse prezentate de clienți pentru achiziție. Începând cu sfârșitul lunii iulie 2005 și în cursul lunii august 2005, inculpata a lucrat efectiv la casa de marcat nr. 26, amplasată în parcarea din fața intrării "clienți food".

La începutul lunii august 2005, inculpatul a propus casierei să-i faciliteze clientului scoaterea de produse din magazin fără facturare, aceasta manifestându-și acceptul în schimbul obținerii unor sume de bani. Anterior acestei înțelegeri, inculpatul l-a cunoscut pe inculpatul cu care s-a înțeles a-i facilita părăsirea incintei magazinului I, având asupra sa produse nefacturate în schimbul obținerii unor sume de bani și produse de către complicele (aspect negat de inculpatul ).

La data de 10.08.2005, orele 20,16, înregistrările video puse la dispoziție de societatea de pază " " B este văzut inculpatul la societatea - Magazin I, având un căruț gol. În jurul orelor 20,21 inculpatul, însoțit de inculpatul, se îndrepta spre casa de marcat nr. 26 unde lucra casiera, având asupra sa un căruț încărcat cu baxuri de pampers. Ajunși la casa de marcat, întreține o conversație cu inculpata, în timp ce inculpatul se îndrepta spre baxurile de - de unde ia un bax și revine la casa de marcat, pune baxul de - pe baxurile de pampers pe căruț, inculpata simulând în acest timp scanarea produselor de pe căruț folosind o legitimație de client uitată la casa de marcat de numita. Factura este înmânată inculpatului care părăsește locul împreună cu, respectând înțelegerea avută cu inculpatul, lăsându-l să părăsească incinta magazinului având asupra sa produsele nefacturate.

Analizând lista cu clienții care în ziua de 10.08.2005 au achiziționat produse plătind la casa de facturat nr. 26 și facturile emise acestora, s-a constatat că între orele 19,02 și 21,41 inculpata a emis o singură factură, în jurul orei 20,15 clientei, identificată prin numărul de client -. Această factură relevă că inculpata a facturat un singur produs, 1 bax de bere de 1,5 litri în valoare de 19,99 lei (RON), inclusiv TVA.

Pentru ajutorul acordat de cei doi complici, și, în cursul serii de 10.08.2006, inculpatul i-a dat lui suma de 300 lei (RON) și două baxuri cu pampers, iar inculpatei i-a dat suma de 200 lei (RON).

La data de 31.08.2005, orele 07,29, inculpatul s-a prezentat la casa de marcat nr. 26 având asupra sa un cărucior încărcat cu mai multe produse: 10 baxuri "" a câte două pachete fiecare; trei pungi cu detergent " regular" - 6 kg.; două pungi detergent " regular" - 9 kg.; un bax cu " automat Montain "; 8 baxuri -; 2 baxuri bere "" - 2 litri; 3 baxuri bere " " și 9 baxuri cu -. La casa de marcat se afla inculpata, aceasta folosind aceeași modalitate, a simulat scanarea produselor aflate pe cărucior, inculpatul, în scopul sustragerii produselor, folosind de această dată legitimația aparținând mamei sale. După ce a părăsit casa de marcat, conform înțelegerii prealabile, inculpatul i-a permis inculpatului să părăsească incinta magazinului avînd asupra sa produsele nefacturate, sustrase.

Analizând lista cu clienții care în ziua de 31.10.2006 au achiziționat produse plătind la casa de facturat nr. 26 și a facturilor emise acestora, s-a constatat că la orele 07,30, inculpata a emis factura fiscală seria - nr. - PJ pe numele clientei pentru un singur produs, respectiv un bax de - de doi litri în valoare de 18,87 lei (RON), inclusiv TVA.

Situația de fapt, astfel cum a fost reținută, rezultă din coroborarea următoarelor probe:

- plângerea părții vătămate - CASH & ROMÂNIA SRL formulată prin reprezentanți legali,

- adresele emise de către partea vătămată către Poliția comunei privind valoarea prejudiciului constat și modalitatea în care s-a constat că au acționat inculpații,

- facturi fiscale,

- legitimație emisă pe numele,

- desfășurător al operațiunilor de facturare la casa 26, la care funcționa inculpata -,

- rapoartele de vizionare a casetelor de către lucrători ai firmei de pază - SRL B cu care colabora partea vătămată,

- nota explicativă întocmită de inculpata,

- fișa postului privind pe inculpații și -,

- fotografiile secvențiale, reproduse din înregistrarea video realizată cu camerele de supraveghere din magazinul,

- declarațiile inculpaților, și - care au recunoscut că, în baza unei înțelegeri anterioare, au acționat în modalitatea sus descrisă, prejudiciind firma.

După ce în cursul urmăririi penale, inculpatul a negat până și împrejurarea de a-i cunoaște pe ceilalți inculpați, în faza cercetării judecătorești a relatat că la propunerea inculpatului a acceptat să comită fapta pentru care a fost trimis în judecată. La rândul său, inculpatul a susținut în timpul urmăririi penale (pentru că, după ce a solicitat acordarea unui termen în vederea angajării unui apărător, nu s-a mai prezentat în instanță) că inculpata - i-a povestit că, de când este angajată, cu ajutorul agentului de pază a scos produse, fără a le factura, prin intermediul unor clienți, astfel că, după ce printr-un intermediar l-a cunoscut pe inculpatul, i-a prezentat acestuia planul infracțional pe care inculpatul l-a acceptat. Inculpata - a relatat că inculpatul i-a cerut să faciliteze unui client să scoată produse fără a le factura.

Este evident că cei trei participanți, clientul, casiera și agentul de pază, au acționat împreună prin desfășurarea unor activități materiale concordante, au contribuit nemijlocit la săvârșirea faptei, iar acțiunile fiecăruia s-au aflat într-o unitate indivizibilă, astfel că participarea inculpaților și - este caracterizată drept coautorat, și nu complicitate la infracțiunea furt calificat, cum s-a dispus trimiterea acestora în judecată.

Modalitatea în care inculpații s-au găsit unii pe alții (iar unitatea declarațiilor inculpaților și pledează pentru realitatea cooptării celui dintâi în activitatea infracțională concepută de cel de-al doilea împreună cu inculpata -), în care aceștia au elaborat planul de acțiune, îndeplinindu-și apoi fiecare rolul determinat (inculpatul cumpărător încărca produsele în cărucior, inculpata casier - simula facturarea, iar inculpatul simula verificarea), relevă faptul că fiecare inculpat a avut știința și voința ca activitatea sa să se completeze cu a celorlalți, constituind astfel cauza din care rezultă efectul dorit de inculpați.

În consecință, instanța consideră că, în drept, faptele inculpaților, și - realizează elementele constitutive ale infracțiunii "furt calificat" prev. și ped. de art. 208 alin. 1 - 209 alin. 1 lit. a și e Cod Penal cu aplicarea disp. art. 41 alin. 2 Cod Penal, urmând a se dispune schimbarea încadrării juridice ce a fost dată faptelor prin actul de sesizare, după cum urmează:

- din infracțiunea prev. de art. 208 alin. 1- art. 209 alin. 1lit. e) pen. cu aplic. art. 41 alin. 2. pen în infracțiunea prev și ped de art. 208 alin. 1 - 209 alin. 1 lit a și e Cod Penal cu aplicarea disp. art. 41 alin. 2 Cod Penal, pentru inculpatul

- din infracțiunea prev. de art. 26.pen. rap. la art. 208 alin. 1- art. 209 alin. 1lit. e) pen. cu aplic. art. 41 alin. 2.pen în infracțiunea prev și ped de art. 208 alin. 1 - 209 alin. 1 lit. a și e Cod Penal cu aplicarea disp. art. 41 alin. 2 Cod Penal, pentru inculpatul

- din infracțiunea prev. de art. 26.pen. rap la art. 208 alin. 1- art. 209 alin. 1lit. e) pen. cu aplic. art. 41 alin. 2.pen în infracțiunea prev. și ped. de art. 208 alin. 1 - 209 alin. 1 lit a și e Cod Penal cu aplicarea disp. art. 41 alin. 2 Cod Penal,pentru inculpata.

Elementul material al laturii obiective al infracțiunii a fost realizat de către cei trei inculpați prin două acțiuni similare, săvârșite la intervale scurte de timp (10.08.2005 și 31.08.2005), ceea ce denotă existența unei singure rezoluții infracționale în cazul fiecărei infracțiuni, justificându-se reținerea disp. art. 41 alin. 2 Cod Penal.

Instanța a reținut forma agravată a infracțiunii "furt calificat", prev. de art. 209 alin.1 lit. e) Cod penal, având în vedere săvârșirea ambelor fapte într-un magazin, spațiu ce constituie loc public, în sensul legii penale, câtă vreme, prin natura și destinația sa, este accesibil publicului. Rațiunea variantei agravate constă in faptul că cel care sustrage bunuri într-un loc public vădește o mai M periculozitate socială, tocmai pentru că mizează pe condițiile favorabile oferite de locații, atunci când concepe planul său infracțional.

Instanța reține si forma agravată a infracțiunii "furt calificat", prev. de art. 209 alin. 1 lit. a) Cod penal, având în vedere numărul participanților la infracțiune.

Prin săvârșirea faptei de furt de către inculpați, s-a produs rezultatul socialmente periculos, si anume diminuarea patrimoniului părții vătămate cu valoarea pecuniară a bunurilor luate de nedrept de către inculpați, între faptele săvârșite si urmările produse existând raport de cauzalitate.

Sub aspectul laturii subiective, instanța apreciază că fapta a fost săvârșită de către inculpați cu intenție directă, aceștia prevăzând rezultatul acțiunilor lor și urmărind producerea lui prin săvârșirea faptei, potrivit art. 19 alin. 1 pct. 1 lit. a din Codul penal.

La individualizarea executării pedepselor ce vor fi aplicate inculpaților instanța va avea în vedere criteriile generale stabilite prin disp. art. 72. referitoare p. la limitele de pedeapsă fixate de textul de incriminare, împrejurările în care a fost comisă fapta, gradul de pericol social concret al infracțiunii și urmarea produsă, precum și persoana fiecărui inculpat, antecedența penală și atitudinea adoptată pe parcursul desfășurării procesului penal.

Întrucât inculpații au avut o conduită corectă până la momentul comiterii prezentei infracțiuni, au adoptat o conduită relativ cooperantă cu autoritățile (inculpatul a dat declarații oscilante, inculpatul s-a prezentat doar la un termen de judecată, iar inculpata - și-a diminuat rolul în activitatea infracțională desfășurată), au comis fapta în loc public, premeditat, având în vedere valoarea prejudiciului, instanța optează pentru minimul special pentru fiecare inculpat, apreciind că astfel se realizează scopul pedepsei prevăzut în art. 52 Cod penal.

În ce privește modalitatea de executare a pedepsei, instanța apreciază că scopul educativ al acesteia poate fi atins și fără executarea ei efectivă, prin privare de libertate, întrucât însăși condamnarea penală reprezintă un avertisment suficient de puternic pentru fiecare din cei trei inculpați.

În temeiul disp. art. 81. pen. se va dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata termenului de încercare stabilit conform disp. art. 82. pen.

Potrivit art. 359 Cod proc. pen. instanța va atrage atenția inculpaților asupra dispozițiilor art. 83 Cod penal, a căror încălcare atrage revocarea suspendării condiționate.

În baza art. 71 Cod penal, instanța va aplica inculpaților pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor electorale prevăzute de art. 64 lit. a) si b) Cod penal, pe durata pedepsei principale, urmând ca, în baza art. 71 alin. 5 Cod penal, pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii, să se suspende și executarea pedepsei accesorii.

Sub aspectul laturii civile, se constată că partea vătămată - CASH & ROMÂNIA SRL s-a constituit parte civilă (fila 9 ) cu suma de 55979,85 lei, sumă ce reprezintă lipsa totală din inventarul produselor expuse spre vânzare la standul exterior la magazinului, produsă în perioada 1.05.2005- 31.08.2005.

Acțiunea civilă alăturată celei penale își are izvorul juridic în dispozițiile art. 998-999 civ. prin urmare este necesar să se verifice existența condițiilor pentru angajarea răspunderii civile delictuale: existența prejudiciului, a faptei ilicite, a vinovăției inculpatului și a legăturii de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu.

Cum cercetările au relevat comiterea de către inculpați doar a două acțiuni de sustragere, în zilele de 10.08.2005 și 31.08.2005, din care a rezultat un prejudiciu cuantificat de partea civilă la 1 800 lei, respectiv 1752 lei (fila 7 urmărire penală și fila 8 urmărire penală) și justificat de înscrisurile depuse la filele 10-16 urmărire penală, instanța urmează a admite în parte acțiunea civilă formulată, în limita sumei totale de 3552 lei, obligând inculpații în solidar la plata acestei sume.

Împotriva sentinței penale indicate mai sus au declarat apel inculpații și -.

În motivarea apelului, inculpata - a arătat că participarea sa la săvârșirea infracțiunii de furt calificat îmbracă forma complicității, iar nu cea a coautoratului; că pedeapsa a fost greșit individualizată judiciar de vreme ce prima instanță i-a aplicat aceeași pedeapsă ca și inculpaților și, deși contribuția sa la săvârșirea infracțiunii a fost mai redusă decât a celorlalți; că nu poate fi obligată în solidar cu ceilalți inculpați la întregul prejudiciu atât timp cât pentru sprijinul pe care l-a dat celorlalți la săvârșirea infracțiunii a primit doar suma de 100 lei.

Prin decizia penală nr. 459 din 07.11.2008, Tribunalul Iașia dispus următoarele:

A admis apelul declarat de inculpata - împotriva sentinței penale nr. 1364/29.04.2008 a Judecătoriei Iași, sentință pe care o desființează în parte, în latură penală.

A înlăturat dispoziția de condamnare a inculpatei - din sentința apelată pentru infracțiunea de furt calificat prev. și ped. de art. 208 alin. 1-209 alin. 1 lit. a, e Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal.

A extins efectele apelului în privința inculpatului, în sensul că înlătură din sentința apelată dispoziția de condamnare a acestuia pentru infracțiunea de furt calificat prev. și ped. de art.208 alin.1-209 alin.1 lit. a, e Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal.

Rejudecând cauza în limitele arătate:

A condamnat pe inculpata -, fiica lui și, născută la 28.04.1983 în Tîrgu-N, -, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la furt calificat prev.și ped.de art.26 Cod penal și art.208 alin.1 - 209 alin.1 lit. a, e Cod penal cu aplic art.41 alin.2 Cod penal la pedeapsa închisorii de 3 ani.

A condamnat pe inculpatul, fiul lui și, născut la 07.12.1978 în I, - pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la furt calificat, prev.și ped.de art.26 Cod penal și art.208 alin.1 - 209 alin.1 lit.a, e Cod penal cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal, la pedeapsa închisorii de 3 ani.

A menținut celelalte dispoziții ale sentinței apelate.

În baza art. 369 alin. 1 Cod procedură penală a luat act de declarația de retragere a apelului formulat de inculpatul împotriva aceleiași sentințe.

În baza art. 192 alin. 3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat prilejuite de soluționarea apelului inculpatei - rămân în sarcina statului

În baza art.192 alin.2 Cod procedură penală a obligat pe inculpatul să plătească statului, cu titlu de cheltuieli judiciare, suma de 250 lei, din care 200 lei reprezintă onorariu avocat desemnat din oficiu ce va fi avansat Baroului I din fondurile speciale ale Ministerului Justiției.

Pentru a dispune astfel, tribunalul a reținut că:

Prima instanță a administrat legal și apreciat temeinic toate probele necesare aflării adevărului cu privire la faptă și la persoana inculpaților, - și, stabilind corect situația de fapt și vinovăția inculpaților în săvârșirea infracțiunii de furt calificat.

Din coroborarea ansamblului probator administrat în cauză rezultă că în zilele de 10.08.2005 și 31.08.2005, inculpatul, în baza aceleiași rezoluții infracționale a sustras din incinta magazinului Cash & SRL din I mai multe produse în valoare de 3552 lei, fiind ajutat de inculpații -, ce nu i-a facturat produsele prezentate la casa de marcat și, care i-a permis să părăsească magazinul fără a verifica dacă a plătit produsele respective.

Faptele inculpatei -, care, în zilele de 10.08.2005 și 31.08.2005, în baza aceleiași rezoluții infracționale, l-a ajutat pe inculpatul să sustragă din incinta magazinului Cash & SRL din I mai multe produse în valoare de 3552 lei, nefacturându-i produsele prezentate la casa de marcat, precum și cele ale inculpatului, care, în baza aceleiași rezoluții infracționale, i-a permis inculpatului să părăsească magazinul fără a verifica dacă a plătit produsele respective, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de complicitate la furt calificat, prevăzută de art. 26.Pen. rap la art. 208 alin. 1- art. 209 alin. 1 lit. e) pen. cu aplic. art. 41 alin. 2.pen.

inculpaților - și la săvârșirea de către inculpatul nu au fost directe, ci mediate, prin ele nerealizându-se elementul material al infracțiunii de furt calificat, sustragerea bunurilor din magazin fiind realizată doar de către inculpatul.

Așa fiind, instanța de apel urmează a îndrepta această eroare prin schimbarea încadrării juridice stabilite de Judecătoria Iași în cea dată faptelor prin actul de sesizare a instanței.

Având în vedere că inculpatul se află în aceeași situație cu cea în care se află inculpata apelantă -, Tribunalul, în baza prevederilor art. 373 din Codul d e procedură penală, va extinde efectele apelului acesteia și cu privire la inculpatul.

În ceea ce privește pedeapsa ce va fi aplicată inculpatei - pentru infracțiunea de complicitate la furt calificat, prevăzută de art. 26.Pen. rap la art. 208 alin. 1- art. 209 alin. 1 lit. e) pen. cu aplic. art. 41 alin. 2.pen, instanța de apel reține următoarele:

În conformitate cu prevederile art. 27 din Codul penal, complicele la o faptă prevăzută de legea penală săvârșită cu intenție se sancționează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru autor, la stabilirea pedepsei ținându-se seama de contribuția fiecăruia la săvârșirea infracțiunii, precum și de dispozițiile art. 72 din Codul penal.

Potrivit prevederilor art. 72 din Codul penal, la stabilirea și aplicarea pedepselor se ține seama de dispozițiile părții generale a Codului penal, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana infractorului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

Din examinarea părții speciale a Codului penal în care este incriminată infracțiunea pentru care urmează a fi condamnată inculpata, se constată că pedeapsa prevăzută de lege pentru furt calificat este închisoarea de la 3 ani la 15 ani.

Având în vedere că minimul special al pedepsei pentru infracțiunea de furt calificat este închisoarea de 3 ani și că din probele administrate în cauză nu rezultă existența unor împrejurări de natură a atenua răspunderea inculpatei pentru contribuția adusă la comiterea infracțiunii de către inculpatul, astfel încât să fie permisă aplicarea unei pedepse sub minimul special de 3 ani de închisoare, în condițiile stabilite de art. 76 din Codul penal, ținând seama de vârsta acesteia, de gradul de pericol social concret al faptei comise, de faptul că a ajutat la comiterea infracțiunii prin încălcarea sarcinilor de serviciu pe care le avea de îndeplinit, ținând cont că ajutorul a fost dat în formă continuată, instanța de apel consideră că aplicarea pedepsei de 3 ani închisoare reprezintă o corectă individualizare a pedepsei principale, în concordanță cu criteriile stabilite de art. 72 din Codul penal și cu scopul pedepsei stabilit de art. 52 din același cod.

În speță nu poate fi primită apărarea inculpatei apelante potrivit căreia nu poate fi obligată în solidar cu ceilalți inculpați la întregului prejudiciu atât timp cât pentru sprijinul pe care l-a dat celorlalți la săvârșirea infracțiunii a primit doar suma de 100 lei.

Instanța de apel reține că, potrivit dispozițiilor art. 1003 din Codul civil, în cazul în care prejudiciul este rezultatul faptei ilicite a mai multor persoane, acestea sunt ținute solidar pentru despăgubire. Prin urmare, la stabilirea răspunderii civile solidare nu se ține seama de contribuția fiecărei persoane la producerea rezultatului și cu atât mai puțin de folosul realizat de acestea din săvârșirea faptei ilicite

Față de cele ce preced, Tribunalul, în temeiul dispozițiilor art. 379 pct. 2 lit. a din Codul d e procedură penală, va admite apelul declarat de inculpata - împotriva sentinței penale nr. 1364/29.04.2008 a Judecătoriei Iași, sentință pe care o va desființa în parte, în latură penală, va înlătura dispoziția de condamnare a inculpatei - din sentința apelată pentru infracțiunea de furt calificat prev. și ped. de art.208 alin.1-209 alin.1 lit. a, e Cod penal, cu aplicarea art.41 alin. 2 Cod penal, va extinde efectele apelului în privința inculpatului și va înlătura din sentința apelată dispoziția de condamnare a acestuia pentru infracțiunea de furt calificat prev. și ped. de art. 208 alin. 1-209 alin. 1 lit. a, e Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal.

Tribunalul o va condamna pe inculpata -, fiica lui și, născută la 28.04.1983 în Târgu-N, -, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la furt calificat prev. și ped. de art. 26 Cod penal și art.208 alin.1 - 209 alin.1 lit. a, e Cod penal cu aplic art.41 alin. 2 Cod penal la pedeapsa închisorii de 3 ani și pe inculpatul, fiul lui și, născut la 07.12.1978 în I, - pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la furt calificat, prev. și ped. de art. 26 Cod penal și art. 208 alin. 1 - 209 alin. 1 lit. a, e Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal, la pedeapsa închisorii de 3 ani.

Având în vedere că la termenul de judecată din data de 21.10.2008 inculpatul și-a retras apelul, Tribunalul urmează a lua act de această manifestare de voință.

În baza art. 369 alin. 1 Cod procedură penală, va lua act de declarația de retragere a apelului formulat de inculpatul împotriva aceleiași sentințe.

În termen legal, hotărârile astfel pronunțate au fost recurate de către inculpata -, fiind criticate pentru netemeinicie, astfel cum s-a susținut în motivarea orală a recursului de către apărătorul desemnat din oficiu, având în vedere că pedeapsa aplicată recurentei este mult prea M, în raport de toate circumstanțele cauzei. Solicită admiterea recursului și reducerea pedepsei aplicate.

Examinând actele și lucrările dosarului strict prin prisma motivului de recurs susținut, raportat la cazul de casare prevăzut de art. 385 ind.9 pct.14 Cod procedură penală, Curtea constată că nu este întemeiat recursul de față, pentru considerentele ce vor fi expuse:

Potrivit principiului individualizării răspunderii penale, constrângerea penală trebuie înfăptuită diferențiat, în raport de gravitatea infracțiunii săvârșite și de persoana infractorului.

Din dispozițiile art. 72 Cod penal rezultă că la stabilirea și aplicarea pedepselor, inclusiv a modalității de executare, se ține seama de dispozițiile părții generale a Codului penal, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială a acestuia, de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana infractorului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

Criteriile de individualizare a pedepsei, prin raportare la dispozițiile art.52 Cod penal, vizează adecvarea pedepsei pentru a asigura realizarea funcțiilor de constrângere, exemplaritate și reeducare.

În acest context, atât instanța de fond, cât și instanța de apel, raportat la noua încadrare juridică stabilită corespunzător situației de fapt reținută în cauză, raportând toate criteriile de individualizare enunțate la specificul cauzei deduse judecății și la persoana inculpatei-recurente, a apreciat, în mod corespunzător, că nu se pot recunoaște acestuia circumstanțe atenuante, dar că raportat acelorași considerente că pedeapsa aplicată se poate situa la limita minimă prevăzută de norma de incriminare.

În schimb, instanțele au extins efectul acestor împrejurări în cea de-a doua etapă a procesului de individualizare judiciară, respectiv acela al stabilirii modalității de executare a pedepsei aplicate, prin acordarea unui beneficiu inculpatei-recurente constând în suspendarea executării pedepsei, apreciindu-se, în mod corespunzător, că poate fi atins și din această perspectivă scopul coercitiv al pedepsei prevăzut de art.52 Cod penal.

În consecință, Curtea apreciază că instanța a manifestat suficientă clemență față de inculpata-recurentă prin modalitatea de executare a pedepsei, astfel că, pentru realizarea scopurilor pedepsei, mai sus menționate, nu se impune reindividualizarea acesteia, sub aspectul cuantumului aplicat, apreciat ca fiind just cuantificat.

Pentru considerentele expuse, Curtea urmează ca, în temeiul dispozițiilor art.385 ind.15 pct.1 lit. "b" Cod procedură penală, să respingă, ca nefondat, recursul inculpatei -.

Văzând și dispozițiile art.192 al.2 Cod procedură penală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat recursul formulat de inculpata -, împotriva deciziei penale nr. 459 din 7 noiembrie 2008 Tribunalului Iași, pe care o menține.

Obligă recurentul să plătească statului suma de 350 lei, cheltuieli judiciare, din care suma de 200 lei, onorariu de avocat oficiu, care va fi avansată din fondurile statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi 19 februarie 2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER,

Red. IE.

Tehnored. /

02 ex.

25.02.2009

Tribunalul Iași

Jud.

jud.

Președinte:Ciobanu Iulia Elena
Judecători:Ciobanu Iulia Elena, Anton Dan, Juverdeanu

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Jurisprudenta furt calificat Spete Art 209 cp. Decizia 116/2009. Curtea de Apel Iasi